Stimate domnule Presedinte, Stimata doamna Prim-Ministru, Stimata doamna Vice-Presedinte a Parlamentului. Dintre recentele evoluții în dialogul nostru cu UE o relevanță aparte o au consultările informale desfășurate la 8 iulie curent la nivel de experți cu reprezentanții Comisiei Europene, în cadrul cărora a fost efectuate un schmb de viziuni privind principiile generale și obiectivele noului cadru juridic moldo-comunitar.
Încă o dată doresc să reiterez că reuniunea a fost informală și nu avem încă dreptul de a deschide parantezele asupra tuturor subiectelor care s-au discutat, fiindca că nu avem acceptul reprezentanților Comisiei Europene, dar aș dori să menționez că MAEIE a remis o informație privind rezultatele consultărilor conducerii politice a statului si Dumneavoastra aveți perfecă dreptate, ele s-au petrecut foarte constructiv și rezultatele preventive sunt favorabile următorului progres de consolidare a relațiilor noastre cu UE în dimensiunea următorului document politic.
Același lucru a fost menționat și de către reprezentanții Comisiei Europene care au revenit la Bruxelles, pentru că după aceasta a fost convocată și o ședință de lucru, iarăși informală, unde a fost prezentată informația și apreciat înaltul constructivism al autorităților Republicii Moldova în abordarea subiectului legat de următorul cadru politic moldo-comunitar.
În același timp, aș dori să prezint informația referitoare la poziția Republicii Moldova, propunerile noastre care au fost expuse în cadrul acestei reuniuni.
Referitor la titlul acordului. Ținând cont de necesitatea negocierii unui nou acord care va depăși calitativ ca conținut și ca denumire actualul Acord de Parteneriat și Cooperare și acest lucru este reflectat în raportul de progres al Comisiei Europene și delegația Republicii Moldova a solicitat ca titlul noului cadru juridic să fie „Acord de Asociere”. Deci, așa cum s-a vorbit și pe parcursul implementării Planului de Acțiuni de nenumărate ori, conform indicațiilor Dumneavoastră, domnule Președinte, noi am propus ca următoarea etapă să fie semnarea Acordului de Asociere.
Referitor la compartimentul „perspectiva europeană”, delegația Republicii Moldova a solicitat ca viitorul cadru juridic să prevadă perspectiva europeană, astfel fiind clar obiectivul care corespunde opțiunii europene a Republicii Moldova.
De asemenea, a fost abordat de autoritățile Republicii Moldova domeniul legat de oferirea accesului treptat la cele 4 libertăți comunitare. La solicitarea părții moldovenești de a beneficia de cele 4 libertăți, Comisia Europeană și ceea ce pot să menționez și a remarcat că este pregătită să stabilească treptat cu Republica Moldova un regim de comerț liber aprofundat. Deci să mergem pe etapele care au fost propuse țărilor care astăzi sunt în proces de aderare sau de preaderare la UE. În același timp, trebuie să valorificăm la maxim posibilitățile care ne sunt oferite prin acordul de comerț asimetric pe care l-am primit și care este pus în aplicare începând cu 1 martie a.c.
La compartimentul liberalizarea regimului de vize, de asemenea, am propus ca noul acord să prevadă formulări privind perspectiva de obținere a unui regim fără vize de către Republica Moldova sau cetățenii țării noastre pe termen lung. Cu atenție a fost ascultată și acceptată această propunere a autorităților Republicii Moldova și avem încredere că și acest subiect până la urmă va fi pus pe masa de negocieri cu reprezentanții Comisiei Europene, inclusiv și reieșind din considerentul că Republica Moldova recent a semnat Acordul de Mobilitate cu UE, fiind una din țările căreia i-a fost propusă această posibilitate.
Cadrul instituțional de implementare a viitorului acord, de asemenea, a fost discutat în cadrul acestei ședințe informale, prin care am menționat că și domeniul respectiv prezintă un interes deosebit pentru noi. S-a vorbit despre asistența care ar putea să fie oferită de către UE în următoarea perioadă de timp și care ar fi reflectată în următorul document politic cu UE. Și, de asemenea, aș dori să menționez că următoarele consultări informale vor avea loc la Bruxelles, pe marginea acestui subiect, imediat după ședința Comitetului de cooperare Republica MoldovașiUE, pe data de 2 octombrie curent.
Pentru perioada următoare la acest capitol este necesar de a efectua pregătirile pentru viitoarea rundă de consultări, deja vorbesc despre măsurile pe care trebuie să le întreprindem noi, totodată asigurând în perioada respectivă un dialog intens cu partenerii europeni pentru a promova pozițiile Repubicii Moldova care le-am discutat la Chișinău.
În particular este necesar și ne vom concentra eforturile spre:
Promovarea unui dialog intens cu UE, cu statele membre și în special cu Republica Franceză, în calitatea sa de țară care deține președinția. În acest context, continuăm să organizăm consultări politice la nivel de conducători ai Ministerelor Afacerilor Externe cu statele membre UE, printre ele fiind recentele întrevederi cu conducătorii Ministerului Afacerilor Externe ai Poloniei, României și Greciei. În următoarea perioadă de timp echipa Ministerului de Externe se va deplasa în Franța și vom avea consultări cu conducerea Ministerului de Externe al acestui stat.
Al doilea punct este informarea continuă despre progresele obținute în implementarea reformelor pe plan intern. MAEIE va asigura trimiterea tuturor informațiilor de acest tip, în particular cele parvenite sub formă de rapoarte din partea Secretariatului Comisiei naționale de integrare europeană și noi la ultima ședință la Guvern am discutat despre acest lucru. Pentru prioritățile pecare le-am elaborat noi pentru noi, dumneavoastră (președintele Vladimir Voronin și n.n.) le-ați înmânat doamnei Benito Ferrero-Waldner. Noi nu suntem oficial întrebați cum merge implementarea acestor priorități, dar este foarte important ca noi sistematic să informăm colegii noștri de la Bruxelles cum se implementează reformele și care sunt pașii concreți întreprinși de autoritățile Republicii Moldova în domeniul respectiv.
Referitor la alte activități, aș dori să menționez că în perioada 25-27 iunie la Bruxelles și-a desfășurat activitatea sub-comitetului de cooperare Republica Moldova și UE pentru energie, mediu, transporturi și telecomunicații, știință și tehnologie, sănătate publică, cultură și educație, în cadrul căruia experții au avut posibilitatea să examineze realizările și perspectivele de dezvoltare a relațiilor cu UE în domeniile specificate mai sus. Este extrem de important ca pe lângă schimbul de informații în rezultatul acestei reuniuni de la Bruxelles să fie elaborare și concluziile operaționale ale ședinței, care includ angajamentele sectoriale pe care urmează să le realizăm și noi și partenerii noștri europeni. În acest document sunt reflectate următoarele domenii. Doar câteva exemple de decizii practice convenite în cadrul acestui sub-comitet:
opartea europeană va oferi suport Moldovei în implementarea strategiei energetice. În septembrie sub auspiciile Comisiei Europene urmează să fie organizate la Chișinău o ședință a donatorilor internaționali. Prima ședință de acest fel a fost organizată în septembrie 2007;
ourmeasă a fi lansată o cooperare în domeniul protecției civile între autoritățile relevante din Republica Moldova și Centrul european de monitorizare în domeniul protecției civile a UE;
oRepublica Moldova a fost invitată să participe la un nou program comunitar Media Mondus, conceput pentru susținerea co-producătorilor de cinematografie;
oComisia Europeană va acorda expertiză și experiență pentru revizuirea Conceptului național al politicii de mediu, ceea ce va constitui un bloc foarte important în cooperarea noastră cu Uniunea Europeană.
Pentru a valorifica rezultatele concrete ale acestor discuții, la MAE pe data de 14 iulie a fost convocată o ședință de lucru la nivel de miniștri adjuncți, fiind fixate sarcinile exacte ale fiecărei instituții în parte. De asemenea s-a propus ca măsurile concrete din concluziile operaționale a sub-comitetului să fie incluse în agenda internă a țării cu privire la procesul de integrare pentru următoarea perioadă de timp.
La 27 iunie, în cadrul reuniunii ministeriale a Comunității energetice s-a reconfirmat disponibilitatea UE de a iniția negocierea cu Republica Moldova privind acordarea statutului de membru al acestei organizații. Deci, practic, ceea ce am început noi să realizăm în ultimii 3 ani, fiind de la bun început un lucru incredibil că Moldova va avansa și va ajunge la această situație, astăzi putem să menționăm deja că Comisia Europeană și țările membre ale UE sunt gata să susțină Republica Moldova.
La data de 7 iulie în incinta MAE a avut loc ședința cu oficialii Comisiei Europene privind explorarea oportunității aderării Republicii Moldova la zona europeană aeronautică comună. De asemenea, foarte multe măsuri au fost întreprinse ca țara noastră să fie admisă în această zonă. Apartenența la spațiul european aeronautic comun înseamnă în linii generale integrarea deplină în UE la capitolul aviației civile, fapt care în mod cert ar trebui să constituie o prioritate pentru Republica Moldova. Și aceasta totalmente se înscrie, domnule președinte, și în aspectul discuțiilor pe care le-am avut astăzi (joi, 17 iulie și n.n.) în cadrul ședinței Consiliului de Securitate, privind responsabilitatea Republicii Moldova în domeniul controlului spațiului aerian și cooperării cu instituțiile europene. Urmare a ședinței care s-a petrecut la Chișinău s-a conturat necesitatea formării unei poziții unice a Republicii Moldova față de aderarea la zona aeronautică și totodată urmează să valorificăm propunerea Uniunii Europene de a oferi suportul Comisiei Europene în vederea realizării unui studiu privind aderarea țării noastre și de ce noi avem nevoie din partea UE.
Pe data de 26 iunie s-a petrecut ședința la nivel de experți Republica Moldova și UE privind determinarea modului de implementare a Parteneritatului de Mobilitate la nivel tehnic. Pe data de 4 iulie s-a efectuat vizita experților Băncii Europene de Investiții în Republica Moldova, care de asemenea se înscrie în documentul general de cooperare cu UE.
Și pe data de 3-4 iulie la Chișinău s-a aflat într-o vizită oficială directorul general al Europol, în cadrul căreia progresele Republicii Moldova în domeniul combaterii migrației ilegale, luptei contra traficului de ființe umane și droguri au fost calificate drept pozitive și astfel a fost accentuată posibilitatea semnării pe parcursul anului viitor a acordului operațional dintre Republica Moldova și Europol. Practic merge și integrarea dimensională și pe acest domeniu a Republicii Moldova cu structurile europene.
Vladimir Voronin: Poftim și întrebări…Domnule Stratan, eu vreu să clarificăm un lucru. În timpul discuțiilor cu dna Hardemann, cum dumneavoastră ați presimțit și au apărut la noi probleme pe care noi nu le putem depăși? Și care sunt aceste probleme, în ce domenii, ce noțiune conțin aceste probleme pe care noi nu le-am putea depăși în cadrul noului document care trebuie să fie elaborat împreună cu Comisia Europeană?
Andrei Stratan: Eu cred, domnule Președinte, că noi o să încercăm să depășim toate întrebările care mai există. Dar aș dori să menționez că a fost o situație de bunăvoință și receptivitate la ceea ce am propus noi în cadrul acestei ședințe. Deci nu au fost obstacole serioase sau deodată respingerea propunerilor din partea autorităților noastre. Ele au fost fixate și, evident, că Comisia Europeană nu poate să adopte decizia până nu va consulta țările membre ale UE.
Vladimir Voronin: Poate să nu fim atât de modești? Poate să mergem mai mult și mai departe? Sau în fața Comisiei Europene tot sunt niște obstacole sau niște momente care nu le putem imediat din start depăși?
Andrei Stratan: Aceasta a fost prima rundă de consultări informale, deci ele vor mai urma. Deci a fost un fel de testare a pozițiilor. Deja pot să menționez că, iarăși, la indicația pe care dumneavoastră ați transmis-o autorităților în cadrul unei din ședințele Comisiei naționale a fost definitivat proiectul Acordului de Asociere, și această este versiunea autorităților Republicii Moldova. Deci noi am lucrat foarte mult asupra acestui document și probabil că în cadrul următoarei ședințe, deja de la Bruxelles, acest document va fi prezentat, care include în sine deschiderea tuturor acestor libertăți și dorințe care le avem noi vis-a-vis de cooperarea cu UE.
Vladimir Voronin: Dar dacă noi comparăm ceea ce avem noi cu tot acest drum pe care l-a parcurs alte state care deja sunt membre ale UE, noi cum arătăm în această comparație?
Andrei Stratan: Până în prezent în documentul pe care l-am avut cu UE nu a fost scris tranșant că Moldova are perspectivă de aderare la UE, ceea ce propunem noi să fie inclus în următorul document politic. Moldova nu a fost admisă cu acces mai mare la cele 4 libertăți, ceea ce propunem noi să fie inclus în următorul document. Și suntem optimiști și pare-mi-se sunt toate premisele ca toate aceste propuneri ale noastre să fie incluse. Pentru că ele nicidecum nu diferă de ceea ce au obținut în cadrul negocierilor alte țări din Europa de Sud-Est cu UE. Și acesta este argumentul nostru. Inclusiv și deținerea președințiilor la cele 5 organizații, inclusiv a procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est, încă o dată demonstreză că Moldova este văzută și tratată de UE în egalitate măsură din punct de vedere politic ca și celelalte țări din Balcanii Occidentali.
Vladimir Voronin: Aceasta este foarte important și să nu rămânem în urmă comparativ cu graficul altor țări. E clar, la momentul respectiv, Trebuie să fie niște etape bine conturate. Alte întrebări, poftim? Mulțumim.
Transcriere de Asociatia pentru Politica Externa