Există la Chișinău o serie de politicieni care de 17 ani încoace încearcă să camufleze propriile eșecuri pe calea integrării europene a țării noastre, afirmând, cu o nonșalanță de invidiat, că Republica Moldova nu este nici dorită nici așteptată în Uniunea Europeană. Dacă am da curs logicii respectivilor politicieni, Republica Moldova ar trebui să se orienteze spre spațiul geografic, economic și politic unde țara noastră este dorită și așteptată cu brațele larg deschise, iar integrarea economică sau politică nu este strict condiționată de îndeplinirea unor criterii democratice, cum ar fi vestitele Criterii de la Copenhaga, îndeplinirea cărora este un imperativ pentru statele europene ce își doresc să adere la UE. În opinia politicienilor vizați, acel spațiu este, desigur, Comunitatea Statelor Independente (CSI), al cărei membru este, începând cu anul 1994, și Republica Moldova.
Între timp, după 17 ani de aflare a țării noastre în cadrul CSI, poziția precum că UE nu ne dorește, iar integrarea în CSI este unica noastră șansă de a ne include în procesul de globalizare economică ridică tot mai multe semne de întrebare la Chișinău. Această tendință nu este de loc întâmplătoare, dacă ne gândim la faptul că, până în prezent, Republica Moldova încă mai este în așteptarea avantajelor economice, comerciale și politice promise de CSI și, mai ales, dacă ne gândim la crescânda influență și atracție politică, economică, socială și culturală pe care o exercită asupra țării noastre UE, în special, de când aceasta din urmă a devenit vecina ei imediată din Vest. În aceste condiții, nu este de loc surprinzător să auzi la Chișinău din ce în ce în ce mai multe voci care se pronunță pentru abandonarea CSI și concentrarea exclusivă pe efortul de integrare a Republicii Moldova în UE. Pentru susținătorii acestei din urmă teze, CSI și UE reprezintă două procese integraționiste distincte, chiar contradictorii, și, în consecință, Republica Moldova va fi nevoită să opteze, în cele din urmă, în favoarea uneia dintre ele. Această viziune nu este împărtășită de politicieni filo-CSI-ști de la Chișinău, care, fiind conștienți de faptul că ponderea crescândă a UE în Republica Moldova le șubrezește sensibil opțiunea strategică, încearcă, totuși, să împace și lupu, și capra. Astfel, majoritatea filo-CSI-știlor moldoveni susțin integrarea simultană a Republicii Moldova în CSI și UE, pentru că, în opinia lor, între cele două entități integraționiste nu există incompatibilități.
Criterii și instrumente
De remarcat că până în prezent nici susținătorii vectorului de integrare exclusiv pro-UE, nici cei ce se pronunță pentru o integrare bi-vectorială „UE + CSI” nu au reușit să formuleze argumente solide care ar demonstra incompatibilitatea sau compatibilitatea CSI cu UE. Ambele tabere se mulțumesc șă-și fundamenteze opțiunile pro sau contra CSI jonglând cu declarații politice vagi chemate să convingă cetățenii Republicii Moldova că: 1) obiectivele CSI și ale UE sunt sau nu sunt compatibile; 2) valorile și principiile democratice din CSI corespund sau nu corespund cu cele din UE; 3) Acordul de Comerț Liber semnat în cadrul CSI contravine sau nu contravine intereselor Republicii Moldova de a se integra treptat în spațiul economic al UE; 4) CSI este sau nu este deschisă normelor europene etc.. Astfel, în cele ce urmează, ne vom opri succint la toate cele patru aspecte la care se referă adesea politicienii noștri în declarațiile lor vizavi de oportunitatea ieșirii sau rămânerii țării noastre în cadrul CSI. De această dată, însă, considerăm necesar să analizăm aspectele în cauză, utilizând ca instrumente de lucru și acordurile ce stau la baza celor două entități integraționiste, CSI și UE, în special, Acordul de la Minsk privind constituirea Comunității Statelor Independente, semnat de Rusia, Ucraina și Belarus la 8 decembrie 1991 și, respectiv, Tratatul de la Roma din 1957 privind crearea Comunității Economice Europene (CEE), predecesoarea actualei UE.
Obiective UE și CSI
Vom începe analiza abordând următoarea întrebare: Sunt sau nu sunt compatibile obiectivele CSI cu cele ale UE? După cum se știe, scopul major al Tratatului de la Roma din 1957 a fost acela de a pune bazele unei mult mai strânse Uniuni între popoarele Europei „hotărâte și așa cum se menționează și în preambulul Tratatului și să asigure progresul economic și social al țărilor lor acționând în comun în vederea eliminării barierelor care dezbină Europa”. Pentru a atinge scopul respectiv, statele semnatare ale Tratatului de la Roma au căzut de acord să creeze o piață economică comună, uniune vamală, să elaboreze și să implementeze politici comune în domeniile agricol, comercial și al transporturilor.
Spre deosebire de Tratatul de la Roma, Acordul de la Minsk cu privire la crearea Comunității Statelor Independente a fost conceput de părinții săi fondatori (Belarus, Rusia și Ucraina) pentru a dezmembra Uniunea Sovietică (URSS) și cea mai integrată și extinsă, la acea vreme, uniune politico-economică din Europa de Est și Eurasia. În consecință, prin conținutul său, Acordul de la Minsk a oferit fostelor Republici Sovietice cadrul politico-juridic necesar pentru efectuarea unei dezintegrări consensuale și pașnice a Uniunii Sovietice, evitând, în acest mod, o ruptură bruscă și, mai ales, violentă a legăturilor politice, economice, sociale și culturale care existau la acea etapă între popoarele URSS. Astfel, nu întâmplător, în acordul în cauză sunt formulate valorile și principiile directorii care urmau să ghideze colaborarea între statele ex-sovietice în noile condiții create de colapsul URSS. De exemplu, părțile semnatare ale Acordului de la Minsk s-au angajat să respecte obiectivele și principiile Statutului ONU și ale Actului Final de la Helsinki din 1975; au declarat că vor garanta cetățenilor lor, indiferent de naționalitate și alte deosebiri, libertăți și drepturi egale; au căzut de acord să inițieze și să dezvolte colaborarea reciproc avantajoasă, în baza egalității în drepturi a popoarelor și statelor lor, în domeniile politic, economic, comercial, cultural, umanitar, științei, precum și în alte domenii de interes comun; s-au angajat să recunoască și să respecte integritatea teritorială și inviolabilitatea frontierelor existente în cadrul CSI; de asemenea, ele au convenit să susțină controlul unic asupra armamentului nuclear al fostei URSS. Mai mult decât atât, prin art. 7 al Acordului de la Minsk, părțile semnatare, au recunoscut că de sfera activității lor comune, țin: coordonarea activității de politică externă; colaborarea în domeniile formării și dezvoltării spațiului economic comun, politicii vamale, dezvoltării sistemului de transporturi și comunicații, mediului înconjurător, politicii de migrație, precum și al luptei contra criminalității organizate.
+/- integrarea economică
Deși prin Acordul de la Minsk părțile semnatare au reușit să cadă de acord asupra unor domenii comune de colaborare, ele au eșuat, însă, să imprime colaborării din cadrul CSI o dimensiune reală de integrare economică, așa cum a fost formulată în cazul UE de către Tratatul de la Roma din 1957. De exemplu, cu toate că în art. 7 al Acordului de la Minsk se face referire la colaborarea în domeniul formării și dezvoltării spațiului economic comun, acordul în cauză nu conține nici un angajament concret în vederea creării unei piețe comune de mărfuri, uniuni vamale sau pentru a elabora și implementa politici comune. Prin urmare, dacă CSI ar fi funcționat doar în baza direcțiilor trasate de Acordul de la Minsk, atunci, fără îndoială, CSI ar fi rămas în istorie doar o organizație a cărei menire era să asigure dezintegrarea pașnică a URSS. Schimbarea intervine, însă, în anii 1993-1994, când CSI este dotată de membrii săi și cu dimensiunea de integrare economică după modelul UE. De exemplu, în urma semnării de către statele membre ale CSI a Acordului privind crearea Uniunii Economice (septembrie 1993), precum și a Acordului privind crearea Zonei de Comerț Liber (aprilie 1994), CSI dispune de aceleași obiective de integrare economică ce stau la baza actualei UE, și anume: dezvoltarea unei piețe comune de mărfuri, servicii, capital și forțe de muncă; crearea unei uniuni vamale; crearea treptată a unei uniuni valutare; elaborarea și implementarea unor politici comune în domeniile vamal, comercial, monetar, social, mediul înconjurător, transporturi și comunicații etc..
În acest context, trebuie, totuși, să ne întrebăm dacă această coincidență de obiective, existentă între CSI și UE, este sau nu este compatibilă cu dorința unei țări ca Republica Moldova de a se integra în UE, dar care ezită, în același timp, să renunțe la calitatea sa de membru al CSI. Pentru a găsi răspunsul la această întrebare, cred că este necesar să ne răspundem la câteva întrebări, pe care politicienii noștri, în marea lor parte, ezită să le formuleze în fața noastră, cetățenii Republicii Moldova.
5 întrebări obligatorii privind compatibilitatea
În primul rând, ar fi oportun să ne întrebăm dacă țara noastră poate să se integreze simultan în UE și CSI, în condițiile în care aceasta din urmă se dorește a fi o Uniune politico-economică distinctă și concurentă în raport cu UE.
În al doilea rând, ca și UE, CSI presupune crearea treptată a Uniunii Economice între statele sale membre, prin urmare, cred ca este necesar să ne întrebăm dacă Republica Moldova poate să facă parte din două Uniunii Economice care presupun crearea a două piețe diferite de mărfuri, capital, servicii și forța de muncă; două uniuni vamale separate; taxe vamale diferite; două uniuni valutare diferite; două sisteme fiscale diferite; sau politici comune diferite.
În al treilea rând, așa cum ne demonstrează și experiența UE, în cadrul unei Uniuni Economice implementarea politicilor comune este prerogativa instituțiilor supranaționale. În cazul UE, aceasta sarcină îi revine, în primul rând, Comisiei Europene. Însă, pentru ca instituțiile supranaționale să-și îndeplinească eficient responsabilitățile ce le revin, statele membre ale respectivelor Uniuni Economice le deleghează o parte din suveranitatea lor decizională. Același lucru urmează să se întâmple și în cadrul CSI, evident, dacă aceasta își dorește cu adevărat să devină o organizație viabilă. Or, dacă Republica Moldova va persista să se integreze în UE în paralel cu aprofundarea integrării sale în cadrul CSI, mai devreme sau mai târziu, politicienii noștri vor trebui să răspundă la următoarea întrebare-dilemă, și anume: Poate Republica Moldova să delegheze aceeași parte din suveranitatea sa decizională către două centre supranaționale concurente, care ar putea lua decizii ce se bat cap în cap, dar obligatorii pentru țara noastră? Cert este că până în prezent nici unui stat din Europa nu i-a reușit această performanță.
În al patrulea rând, integrarea unei țări în UE are loc în paralel cu asimilarea de către țara vizată a legislației UE ce numără peste 80 de mii de pagini și este cunoscută sub denumirea de aquis communautaire”. Integrarea în CSI este însoțită de un proces similar de asimilare a legislației, de această dată a CSI. Putem chiar admite că legislația CSI va fi la fel de voluminoasă ca și cea a UE. Pe deasupra, este de presupus ca ea nu va fi nici pe departe similară. Prin urmare, este oportun ca politicienii noștri să se întrebe de pe acum dacă Republica Moldova are capacitatea și resursele instituționale, umane și financiare necesare pentru a asimila doua seturi diferite de legislații comunitare, care în multe privințe vor conține prevederi contradictorii. De asemenea, dânșii ar trebui să se întrebe dacă Republica Moldova își poate permite luxul să irosească timpul prețios și resursele sale infime pentru realizarea a două procese anevoioase de armonizare legislativă, și anume: 1) a legislației naționale cu legislația UE; și 2) a legislației naționale cu legislația CSI.
Și nu în ultimul rând, politicienii noștri știu foarte bine că integrarea economică, atât în UE cât și CSI, este însoțită de integrarea politică, prin urmare, este cazul să-i întrebăm cum văd ei integrarea țării noastre în două entități politice rivale, UE – cu centrul la Bruxelles și CSI – cu centrul la Minsk și Moscova.
Practică bate gramatica… democratică
În opinia unor politicieni de la Chișinău, UE și CSI nu sunt nicidecum rivale pentru că la temelia lor stau aceleași valori și principii democratice ce se regăsesc în Statutul ONU, Actul Final de la Helsinki sau Convențiile cu privire la protejarea drepturilor omului semnate sub egida Consiliului Europei. Într-adevăr, atât UE cât și CSI sunt întemeiate pe adeziunea statelor lor membre la același set de valori și principii democratice. Cu toate acestea, în ultimul timp, tot mai des este pus la îndoială atașamentul statelor membre ale CSI la respectivele valori și principii democratice, pentru că este imposibil să nu observi, de exemplu, că între democrațiile statelor membre ale UE, unde Șefii de Stat (Președinții) sunt aleși pe termen limitat, și cea a Kazahstanului, unde Președintele țării este ales pe viață, există o incompatibilitate de fond; sau că, în timp ce în statele membre ale UE libertatea expresiei este un drept natural al cetățenilor, în Rusia libertatea expresiei este tratată de autorități ca reprezentând, mai degrabă, un potențial pericol la adresa securității și stabilității naționale. De asemenea, nu putem, nicidecum, să considerăm că fiind democratice sistemele politice din Belarus, Uzbekistan, Turkmenistan sau Tadjikistan. Pentru mulți experți internaționali a devenit un fapt evident că în spațiul CSI practica democratică se distanțează din ce în ce mai mult de gramatica democratică asumată de statele membre ale CSI prin aderarea lor la un sir întreg de tratate și convenții internaționale chemate să promoveze și să protejeze fundamentalele libertăți și drepturi democratice. În plus, se pare că în cadrul CSI avem de a face cu o interpretare a valorilor, principiilor și drepturilor democratice ce diferă vizibil de maniera în care aceasta are loc în spațiul euro-atlantic, din care face parte și UE. Această realitate este scoasă în evidență și de concluziile Misiunilor CSI de monitorizare a alegerilor în Ucraina (2004), Uzbekistan (2005), Tadjikistan (2005) si Kyrgyzstan (2005), toate fiind în contradicție cu verdictele date acelorași alegeri de către OSCE și Consiliul Europei. De exemplu, în timp ce OSCE și Consiliul Europei au evaluat alegerile prezidențiale din Ucraina din anul 2004 ca fiind organizate și desfășurate în conformitate cu rigorile democratice, Misiunea CSI de monitorizare a alegerilor a negat caracterul lor democratic și a cerut ca ele să fie considerate ilegale. În schimb, în cazul alegerilor parlamentare din Uzbekistan (2005), Tadjikistan (2005) și Kyrgyzstan (2005), Misiunea CSI de monitorizare a alegerilor le-a considerat pe acestea din urmă ca fiind legitime, libere și transparente”. Această concluzie nu a fost susținută de Misiunea OSCE de monitorizare a alegerilor, care a declarat că alegerile în cauză nu au respectat angajamentele luate de statele vizate în cadrul OSCE, precum și alte standarde internaționale privind organizarea și desfășurarea democratică a alegerilor.
Majoritatea liderilor CSI sunt conștienți de faptul că din cauza multiplelor sale deficiențe conceptuale, structurale și democratice, precum și a tendințelor centrifuge din interiorul ei, CSI este o entitate disfuncțională și lipsită de coeziunea necesară pentru realizarea obiectivelor sale majore. Însăși Moscova, prin vocea ministrului sau de externe, Seghei Lavrov, a ținut să-și facă cunoscută dezamăgirea sa vizavi de CSI, declarând, în martie 2007: Comunitatea Statelor Independente a eșuat în a deveni o asociație complet integrată sau efectivă pe plan internațional”. Declarația ministrului Lavrov este greu de contestat în condițiile în care, în opinia experților, din totalitatea acordurilor aprobate în cadrul CSI, iar acestea depășesc cifra de 1600 de unități, doar 10% sunt viabile. De asemenea, dl Lavrov are perfectă dreptate dacă ne gândim și la faptul că spre deosebire de Comunitatea Economică Europeană (predecesoarea UE) care în primii săi 17 ani de existență a reușit să creeze o piață comună, o uniune vamală și să pună în aplicare politica agrară comună, Comunitatea Statelor Independente a fost incapabilă să realizeze, în primii săi 17 ani de activitate, cel puțin unul din aceste obiective.
Republica Moldova ar trebui eliminată din CSI
Chiar și considerentele menționate mai sus ar fi suficiente pentru a înțelege de ce imperativul reformării CSI este pe buzele multora din Șefii de Stat și Guvern ai CSI. Președintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, nu este o excepție în acest sens. În opinia sa, CSI ar urma să fie reformată în conformitate cu valorile și normele europene. Întrebarea este dacă CSI este gata să asimileze respectivele norme și valori în spiritul european caracteristic UE. Or, realitățile CSI la capitolul respectării valorilor democratice vin mai degrabă să contrazică, decât să confirme, așteptările excesive ale Președintelui Voronin cu privire la reformarea CSI după calapodul UE. Pe deasupra, se pare că doleanța sa nu ia în considerare nici conținutul art. 11 al Acordului de la Minsk cu privire la crearea CSI, unde se menționează că Din momentul semnării prezentului Acord se interzice, pe teritoriile statelor care l-au semnat, aplicarea normelor statelor terțe, inclusiv cele ale fostei Uniuni R.S.S.”. Prin urmare, privite prin prisma aceasta, normele statelor membre ale UE sunt pentru statele din CSI nu altceva decât niște norme ale statelor terțe”, implementarea cărora trebuie interzisă în spațiul CSI. Dacă urmăm această logică, atunci în virtutea acestui art. 11-ce, Planul de Acțiuni semnat cu UE în 2005 poate fi cu ușurință considerat ca reprezentând o încălcare flagrantă de către Republica Moldova a Acordului de la Minsk, deoarece respectivul Plan de Acțiuni prevede asimilarea și aplicarea de către țara noastră a unui șir de norme ale UE. Evident, dacă CSI ar fi o organizație serioasă, ce ține cu adevărat la coeziunea sa internă, atunci membrii fondatori ai CSI ar fi trebuit demult să se autosesizeze și să ceară excluderea Republicii Moldova din cadrul Comunității, având ca temei nerespectarea de către ea a Acordului de constituire al CSI.
Vladimir Voronin: CSI este valiză fără mâner
Eșecul CSI de a se afirma ca organizație viabilă ridică, în ultimul timp, multiple semne de întrebare în Ucraina, Georgia, precum și în Moldova cu privire la oportunitatea rămânerii în cadrul CSI. La Chișinau îndoieli față de cooperarea Republicii Moldova în cadrul CSI, le au nu doar reprezentanții partidelor din opoziție, dar și reprezentanții actualei guvernări, printre care se numără și Președintele țării Vladimir Voronin. Cu toate acestea, în timp ce unele partide din opoziție se pronunță pentru ieșirea imediată a Republicii Moldova din CSI, actuala guvernare în frunte cu Președintele Vladimir Voronin consideră CSI-ul un geamantan fără mâner” pe care este foarte greu să-l duci, dar iți pare rău să-l lași”. Declarația în cauză a fost făcută de însuși Președintele Voronin în contextul Summit-ului GUAM de la Kiev din mai 2006 și denotă că reprezentanții actualei guvernări de la Chișinău mai speră încă într-o posibilă revigorare a CSI. Ei evită, însă, să recunoască că, pe parcursul celor 7 ani de guvernare, au contribuit la subminarea CSI mai mult decât toate guvernările precedente. Împotriva voinței lor și fiind constrânși de realitățile interne și externe, ei au fost forțați să angreneze și mai mult Republica Moldova pe traiectoria unor tendințe centrifuge în raport cu CSI, care vor scoate țara noastră, treptat, dar sigur, din spațiul CSI, și o vor integra tot mai mult în lumea euro-atlantică. De exemplu, în ciuda discursului pro-CSI al actualei guvernări comuniste de la Chișinău, Republica Moldova a continuat să colaboreze în cadrul GUAM; țara a aderat la Pactul de Stabilitate din Europa de Sud-Est, la Procesul de Cooperare Politică din Europa de Sud-Est, precum și la Acordul de Liber Schimb din Europa Centrală (CEFTA); de asemenea, a semnat Planul Individual de Acțiuni cu NATO și, mai ales, Planul de Acțiuni cu UE etc.. Prin aceste acțiuni, actuala guvernare de la Chișinău a contribuit din plin la subminarea coeziunii și autorității CSI. De aceea, o eventuală includere a conducerii oficiale de la Chișinău în lista groparilor CSI nu ar fi, nicidecum, lipsită de substanță.
În viziunea unor reprezentanți ai partidelor din opoziție de la Chișinău, imperativul integrării Republicii Moldova în UE, va impune ieșirea sa din cadrul CSI. Această aserțiune nu este fără conținut, dimpotrivă, experiența mai multor state membre ale UE ne demonstrează că odată cu aderarea la UE, ele au fost determinate să renunțe la calitatea lor de membru în cadrul unor asociații comercial-economice potențial concurente pentru UE. De exemplu, Marea Britanie, Danemarca, Irlanda, Austria, Finlanda și Suedia au abandonat Asociația Europeană de Liber Schimb (AELS), iar Polonia, Cehia, Ungaria, România și Bulgaria și-au sistat participarea la Acordul de Liber Schimb din Europa Centrală (CEFTA). Dacă va avea sau nu același destin calitatea Republicii Moldova de membru al CSI, rămâne de văzut. În fond, traiectoria viitoarei evoluții a Republicii Moldova depinde, în primul rând, de noi înșine. Între timp, pentru mulți dintre noi, devine tot mai evident că avansarea Republicii Moldova pe calea integrării europene va duce inevitabil la creșterea numărului de incompatibilități între opțiunea CSI și cea reprezentată de UE. http://www.info-prim.md/?a=10&x=&ay=14920
