Experți Locali Despre Soluționarea Problemei Transnistrene Prin Dialog Direct cu Kremlinul. Info-Prim Neo.

116

Incercarea Chisinaului de a gasi o solutie a problemei transnistrene prin dialog direct cu Kremlinul, ignorand ceilalti participantii in formatul de negocieri 5+2, creeaza o situatie periculoasa pentru R.Moldova, considera un grup de experti, creat in cadrul proiectului Institutului de Politici Publici (IPP) „Consiliul de experti pentru solutionarea conflictului transnistrean”.

Membrii Consiliului National de Experti (CNE) si-au expus marti, 23 septembrie, viziunea comuna asupra situatiei curente in jurul diferendului transnistrean.Unul dintre scenariile negative prevazute de experti este ca Rusia va propune semnarea unui document inacceptabil pentru Moldova. Dupa un refuz, Rusia ar putea acuza R.Moldova de lipsa de cooperare si incalcarea intelegerilor anterioare pentru ca, dupa alegerile din 2009, Moscova sa recunoasca Transnistria.

„Mimand un dialog cointeresat cu guvernarea de la Chisinau, Kremlinul a subordonat o buna parte din politica externa a R. Moldova, indeosebi in raport cu NATO si GUAM. Rusia si-a pastrat posibilitatea de a continua politica de „expansiune pasiva” in Transnistria si i-a transformat pe ceilalti participanti la formatul de negocieri 5+2 in spectatori pasivi”, se mentioneaza in textul viziunii sintetizate asupra problemei.

CNE considera ca, la moment, nu exista premise pentru atingerea unei solutii rapide si viabile a conflictului din regiunea transnistreana. Directorul proiectului IPP, Oazu Nantoi, a declarat ca Federatia Rusa nu a fost vreodata interesata sa accepte propunerea Chisinaului de reglementare a conflictului „in pachet”.

Oazu Nantoi a mentionat ca Federatia Rusa nu a renuntat niciodata la ideea de a crea in locul R. Moldova un nou stat comun (federatie sau confederatie) format din doi subiecti egali, R. Moldova si Transnistria, care va beneficia de un statut special si drept de veto.

Expertii recomanda conducerii R. Moldova sa fie prudenta pentru a evita agravarea situatiei prin antrenarea in scenarii nedorite. Mentinerea conflictului in stare inghetata si a formatului de negocieri 5+2, chiar daca acesta nu ofera perspective optimiste, ar putea constitui un mecanism de protectie pentru R. Moldova.

Directorul executiv IPP, Arcadie Barbarosie, sustine ca autoritatile trebuie sa lucreze mai mult in R.Moldova, si nu la Moscova sau Bruxelles, pentru a face atractiv acest teritoriu pentru cetatenii din Transnistria. „In caz contrar ii vom pierde pentru ca propaganda de la Tiraspol este foarte eficienta”, a spus directorul executiv IPP.

Negocierile in formatul 2+1 si netransparenta procesului de negocieri micsoreaza sansele R. Moldova de a progresa in relatiile cu Uniunea Europeana, a remarcat Eugen Revenco, directorul Fundatiei moldo-lituaniene „Centrul de Studii ale Integrarii Europene”. Potrivit lui, totodata, este nevoie ca si UE sa se implice mai mult in negocieri. „Daca Federatia Rusa negociaza la nivel de sef de stat, interesul UE este la un nivel mult mai jos. Contam ca UE sa-si regandeasca perspectivele in privinta acestei regiuni”, a mentionat Eugen Revenco.