Semnarea în grabă a unui nou document (memorandum Kozak” sau orice alt tip de document declarativ) poate pune bazele unei reintegrări virtuale, nu reale, care ar pune în pericol funcționarea Moldovei ca stat și apropierea sa de UE. În realitate, reintegrarea nu se va face prin semnarea unui document. Știm cu toții bine cât de mult sunt respectate tot felul de fițuici” în spațiul postsovietic. Discuțiile despre reintegrarea Moldovei ar trebui să țină cont de două precedente istorice relevante pentru Moldova. Cipru si Ajaria. În 1964, în urma unor tensiuni politice și ciocniri violente, comunitățile grecească și turcă au ajuns la un anumit compromis constituțional. Pe hârtie. Însă acel acord s-a dovedit a fi disfuncțional. Acel acord nu a dus la reintegrarea reală a Ciprului. Din contra, tensiunile din Cipru s-au agravat constant până au izbucnit într-un război în 1974.
Exact peste 10 ani, după așa-numitul "compromis", Cipru a demonstrat absolut clar că semnarea unor acorduri nu neapărat aduce pace, și, de fapt, poate destabiliza situația pe viitor. După războiul din 1974 a durat o perioada lungă în care partea grecească a Ciprului s-a modernizat, europenizat și a aderat la UE. Astăzi Ciprul grecesc este de trei ori mai prosper decât Ciprul turcesc. Anume progresul politic și economic în partea grecească a insulei a făcut zeci de mii de etnici turci să iasă în stradă cerând reunificarea insulei în 2002-2003. Foștii separatiști au devenit prointegraționiști. Ciprul a demonstrat că reunificarea se face nu prin semnarea unor documente, ci prin schimbarea condițiilor pe teren. Astăzi Cipru este mai aproape de reunificare ca niciodată.
Al doilea exemplu este regiunea Adjaria din Georgia. În perioada 1992-2004 aceasta nu era o regiune separatistă ca Abhazia si Osetia de Sud, ci semiseparatistă. În realitate, Adjaria era separată de restul Georgiei. Sub controlul lui Aslan Abașidze, Adjaria avea propriile formațiuni paramilitare, controla și incasa taxele la hotarul cu Turcia și portul Batumi; menținea un sistem politic închis, autoritar, izolat politic de restul Georgiei. Guvernul central georgian nu avea practic nicio influență asupra Adjariei. Federația Rusă își menținea prezența militară în Adjaria și era foarte influentă datorită relațiilor sale apropiate cu Abașidze. Chiar dacă era separată, Adjaria nu era separatistă.
La nivel declarativ Adjaria recunoștea integritatea teritorială a Georgiei și se considera formal parte a Georgiei, folosea valuta georgiană și (foarte important) avea locuri în parlamentul din Tbilisi. Partidul lui Abașidze întotdeauna "obținea" 95% din voturi în Adjaria și toți deputații din Adjaria votau în parlamentul din Tbilisi așa cum le dicta Abașidze. În ultimii ani de președinție, Eduard Șevardnadze conta foarte mult pe acești deputați din Adjaria, care, de fapt, îl ajutau mai mult sau mai puțin să mențină o majoritate în parlament. În schimbul sprijinului oferit unui lider autoritar la Tbilisi, Adjaria rămânea de facto separată de restul Georgiei. În 2004, Mihail Saakașvili l-a forțat pe Abașidze să evadeze în Rusia și a asigurat reintegrarea deplină a Adjariei la Georgia. Saakașvili a reușit să reintegreze Adjaria datorită a trei factori. În primul rând, Saakașvili era mai popular în Adjaria decât Abașidze. În al doilea rând, Saakașvili a exercitat presiuni militare asupra lui Abașidze, aducând trupe georgiene la hotar cu Adjaria și amenințând cu o intervenție militară. În al treilea rând, Rusia nu a intervenit. Drept rezultat regimul Abașidze a implodat.
Pentru Moldova pericolul e că Transnistria poate deveni ca Adjaria de pe timpul lui Șevardnadze. Separată în realitate, dar neseparatistă declarativ. Reunificarea pe model adjarian nu ar fi probabilă în viitorul previzibil, pentru că condițiile prezente în Georgia în 2004 nu sunt prezente în Moldova: președintele Voronin sau un viitor președinte nu sunt populari în Transnistria, Rusia nu va mai sta deoparte, iar Moldova nu va recurge la presiuni militare.
"Precedentul Adjaria" sau reintegrarea virtuală este cea mai periculoasă perspectivă pentru Moldova la etapa actuală. O reglementare rapidă, în baza regulilor impuse de Rusia, înaintea alegerilor nu va schimba aproape nimic în Transnistria, dar va schimba foarte multe în Moldova. Cu sau fără Smirnov, Rusia va încerca să creeze toate precondițiile pentru păstrarea situației actuale de facto în Transnistria: menținerea unui sistem politic autoritar izolat de Moldova, asupra căruia Chișinăul nu va avea nicio influență reală; forțe paramilitare independente de Moldova, servicii speciale locale, controlul frontierei externe și prezența militară rusă într-o formă sau alta.
Însă Moldova se va schimba foarte mult. Transnistria va recunoaște formal (dar nu real) suveranitatea Moldovei, va trimite circa 20 de deputați în parlamentul de la Chișinău care vor deține balanța puterii, vor vota consolidat cum vrea Tiraspolul și vor deveni principalii mediatori în sistemul politic fragmentat din Moldova. Astfel, Tiraspolul va impune regulile jocului oricărei administrații de la Chișinău pentru încă mulți ani, sau chiar decenii. Transnistria va avea puterea și pârghiile necesare pentru a bloca eforturile Moldovei de a se reforma, europeniza și consolida ca stat. Iar Moldova va avea pârghii minime pentru a influența Transnistria, virtual reintegrată. Republica Moldova poate ușor deveni ostaticul Transnistriei, așa cum Șevardnadze era ostaticul Adjariei.
Reintegrarea însă este posibilă. Dar reintegrarea poate fi atinsă numai prin schimbarea realităților din Moldova, nu semnarea unor hârtii pe care nimeni nu le-ar lua în serios la Moscova sau Tiraspol. Reintegrarea deja se înfăptuiește. Oamenii de afaceri transnistreni devin parte a spațiului economic unic al Republicii Moldova; datorită ștampilelor vamale moldovenești, exporturile transnistrene în UE cresc masiv (făcând economia transnistreană și mai dependentă de Chișinău), iar universitățile din Transnistria își doresc să fie acreditate la Ministerul Educației de la Chișinău. Moldova are nevoie de consolidarea și aprofundarea tendințelor actuale atât în procesul de reglementare transnistreană, cât și în apropierea de UE. Cu cât mai aproape de UE va deveni Moldova, cu atât mai funcțională, mai prosperă – cu atât mai reale vor deveni șansele unei reintegrări reale, nu virtuale.
Nicu Popescu, Cercetător la Consiliul European pentru Relații Externe de la Londra (www.ecfr.eu).
