Summit-ul CSI și un pretext pentru o campanie propagandistică? Igor Boțan. ADEPT. 15.11.2008

98

În perioada 13și14 noiembrie 2008 la Chișinău și-a desfășurat lucrările Summit-ul șefilor de guverne din țările CSI. Despre această organizație regională s-a scris mult, deși nu merită decît să se facă anumite constatări. Vorba e că CSI poate pretinde la titlul de cea mai secretă organizație internațională regională. Este aproape imposibil să găsești textele majorității covîrșitoare a documentelor adoptate în cadrul CSI. Nici nu poate fi vorba să poți găsi proiectele documentelor ce urmează a fi discutate la summit-uri. În acest sens, întrunirea de la Chișinău nu s-a deosebit prin nimic de alte întruniri anterioare. Discuțiile despre adoptarea unor strategii și documente epocale, evident întru binele cetățenilor, despre bugetul CSI, etc., fără ca textele proiectelor acestora să fie publicate, vorbește de la sine despre această organizație. În plus, contextul în care s-a desfășurat Summit-ul de la Chișinău adaugă trăsături definitorii noi pentru imaginea CSI: părăsirea organizației de către Georgia ca urmare a războiului ruso-georgian; desfășurarea în ultimii ani a unui război informațional de către Rusia împotriva Ucrainei și amenințările permanente din partea unor oficiali ruși la adresa integrității teritoriale a acesteia; părăsirea de către Uzbekistan a Comunității Economice Euro-Asiatice, în care Republica Moldova are statut de observator, organizație cu un pretins grad de cooperare economică, tarifară și vamală mai avansat a unor state CSI etc.

În astfel de condiții, despre adevăratul rol și necesitatea existenței CSI se poate judeca dacă se iau drept puncte de pornire declarațiile anterioare ale premierului rus Vladimir Putin, din perioada cînd încă deținea funcția de Președinte al Rusiei. Astfel, ex-Președintelui Vladimir Putin îi aparține afirmația că "CSI a fost instituită pentru divorțul civilizat al fostelor republici sovietice". Același Vladimir Putin afirma în 2005 că "destrămarea URSS a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX". Declarații respective explică esența lucrurilor din CSI. Nu poate o organizație internațională să fie consolidată dacă punctul de pornire în constituirea acesteia este apreciat de o manieră antagonistă de către subiecții ei. Astfel, pentru toți membrii CSI destrămarea URSS echivalează cu obținerea libertății, iar pentru Rusia și cu o catastrofă. Jocurile cu suma zero sînt periculoase. Pentru a nu se simți dezolată, Rusiei i se amintește că procesul de dezintegrare a URSS a fost inițiat anume de Rusia, care a fost prima republică sovietică ce și-a declarat suveranitatea, dînd startul "paradei suveranităților". Numai că asta nu ajută, "divorțul civilizat" este "înghețat" împreună cu conflictele separatiste, susținute de Rusia pe teritoriile unor state din CSI, în timp ce pe propriul teritoriu, Rusia le-a strîpit în cel mai hotărît mod? Cel puțin, se pare că regimurile separatiste și bazele militare ruse pe teritoriile partenerilor au devenit "ancorele" care au menirea să le lege țărmurile CSI. S-ar putea ca țările CSI, aflate în îndelungatul "proces de divorț", să se fi hotărt demult să se desprindă de această structură semi-secretă, în favoarea stabilirii unor relații bilaterale reciproc avantajoase, dacă nu s-ar teme să fie pedepsite pentru subminarea iluziei că Rusia ar mai putea repara, măcar parțial, consecințele "celei mari catastrofe geopolitice a secolului XX".

În pofida desfășurării a zeci și zeci de summit-uri CSI, fie la nivel de șefi de state sau de guverne, probleme care cu adevărat otrăvesc bunele relații, adică cele legate de "conflictele înghețate", pe care "Rusia le-a înghețat după propriile scheme și nu va permite nimănui să le dezghețe după alte scheme"[1], nu se discută. Nu se discută nici problema CSI-2, formată din regimurile separatiste, susținute și în eforturile lor colective de către Rusia. În schimb, se discută ani de-a rîndul, practic, aceleași probleme, care nu mai apucă să aibă vreun efect benefic asupra țărilor membre. Dimpotrivă, acestea sînt pedepsite dacă încercă să-și articuleze propriile interese. Se pare că nici o țară din CSI nu poate avea interese proprii, necoordonate cu Rusia. Astfel, dacă vreo țară sau grup de țări își anunță propriile interese, atunci ele sînd declarate anti-rusești.

De fapt, cu excepția summit-urilor CSI din 2004, cînd a fost întreprinsă o acțiune împotriva OSCE, și a summit-ului din 2005 de la Kazani, cînd Rusia a anunțat monetizarea relațiilor cu partenerii din CSI, toate celelalte summit-uri par trase la indigo. Aceleași discuții despre spațiul informațional comun, asigurat prin intermediul telecompaniei "MIR", despre zona de comerț liber, despre probleme umanitare etc., migrează de pe o agendă pe alta. Numai că de la o reuniune la alta lucrurile se complică. Spre exemplu, spațiul informațional comun din CSI își pierde în mare măsură sensul după ce Georgia, care a avut o contribuție deosebită la trezoreria culturală comună a fostele republici sovietice, a părăsit CSI. Astfel, dacă din pretinsul spațiu comun sînt eliminați purtătorii celor mai valoroase contribuții culturale, atunci ce va rămîne în el? Probabil, propaganda și declarațiile despre bunele intenții.

Dacă e să luăm problemele umanitare, discutate atît de frecvent în cadrul CSI, atunci o dimensiune de importanță majoră ar fi cea legată de problema gastarbaiterilor, milioanelor de cetățeni ai statelor CSI, care lucrează ilegal în Rusia. Se știe că statutul acestora îi împunge pe mulți la comiterea crimelor, inclusiv a unora foarte grave și că împotriva lor, de asemenea, se comit crime la fel de grave. Însă studiile pe acest subiect, dacă ele există, statisticile și conținutul discuțiilor la nivel oficial, nu sînt accesibile. Cum pot, în astfel de condiții, statele CSI să-și apere cetățenii și să elimine condițiile care le generează probleme?

Recentul summit de la Chișinau a atins o nouă dimensiune a problemei umanitare și pe cea de tineret, care să fie dezvoltată pe viitor. Cîtă credibilitate poate avea această inițiativă dacă, de exemplu, două state CSI și Rusia și Republica Moldova, ignoră cazuri de rezonanță legate de drepturile cetățenești și în special ale tinerilor? Spre exemplu, cazul unei familii tinere va ajunge, probabil, la CEDO, fiindcă nu se poate reuni din motive care măcar nici nu sînt explicate. Este vorba despre cazul jurnalistei Natalia Morari, cetățeană a Republicii Moldova, căsătorită de curînd cu un cetățean al Federației Ruse. Situația în care a nimerit tînăra familie nu poate fi calificat altfel decît o răzbunare la nivel statal. Ce pericol poate reprezenta pentru securitatea unei supraputeri regionale o jurnalistă, despre activitatea presupus subversivă a căreia nu există vreo hotărîre judecătorească, care să califice eventualul prejudiciu adus securității Rusiei? Optimiștii mai pot spera că la anul viitor, în cadrul inițiativei de a-l declara și "An al tineretului din CSI", problema va fi soluționată, însă cazul Nataliei Morari este mai grav, fiindcă demonstrează că țara pivot a CSI și Rusia, practică pedepsele arbitrare nu doar la nivele de relații interstatale, cum a fost în cazul embargourilor comerciale împotriva Republicii Moldova, ci și la nivel de persoane fizice. În cazul embargourilor împotriva Republicii Moldova, cel puțin, s-a știut la ce ne putem aștepta după ce în februarie 2005 Duma de Stat a Federației Ruse adoptase tocmai trei rezoluții de amenințare, dar în cazul unor persoane fizice și nu mai putem prognoza practic nimic. Aceasta se numește soluționarea problemelor umanitare în CSI.

În pofida celor expuse mai sus, putem constata, totuși, că Summit-ul CSI de la Chișinău a fost unul util. El a oferit un pretext pentru lansarea unui nou val propagandistic. Pe fundalul lui, în timpul prezenței lui Vladimir Putin la Chișinău, o parte a mass-media moldovenești a preluat și vehiculat lozinca despre "integrarea europeană pro-rusească a Republicii Moldova". Această găselniță contează mult în situația în care unii cetățeni se căznesc să înregistreze la Ministerul Justiției organizația "Prietenii Rusiei în Moldova". La ce mai e nevoie de "Prietenii Rusiei în Moldova", dacă scopul strategic al autorităților și integrarea europeană, este un proces pro-rusesc? Dacă ne amintim că din punct de vedere geografic Rusia și Belarus fac parte din Europa, atunci în general nimeni nu poate contesta că integrarea europeană și integrarea în Uniunea Rusia-Belarus nu coincid.

De fapt, acțiunile propagandistice, întreprinse cu ocazia Summit-ului CSI, doar demonstrează că lupta pentru simpatiile electoratul rusolingv din Republica Moldova e aprigă, întrucît acest segment are o pondere semnificativă de aproximativ 25și30%, putînd fi și mai mare în dependență de rata de participare la alegeri. În rest, despre bilanțul summit-ului se poate spune în cîteva rînduri: "printre cele 34 de documentele aprobate sînt: "Strategia de dezvoltare economica a Comunității pîna în anul 2020, direcțiile de cooperare prioritare pentru dezvoltarea transporturilor, asigurarea securității alimentare, coordonarea politicilor migraționale, de reglementare valutara, in domeniul agricol, probleme umanitare, în special de tineret etc.". Este adevărat că s-au mai discutat cîteva probleme delicate, despre care nu există informații.

  1. ↑ Глеб Павловский, "Судороги рождения нации", în Русский журнал, 04.09.2004.