Cum a fost anul 2008 din punct de vedere al acțiunilor întreprinse în procesul de soluționare a conflictului transnistrean? În general, se poate vorbi despre tendințe pozitive sau negative?
Anul 2008 poate fi împărțit în două perioade: prima a durat de la începutul anului până în luna septembrie, perioada optimistă aș spune eu, și cea de-a doua și din septembrie până la sfârșitul anului și una realistă. În prima perioadă au avut loc mai multe evenimente în urma cărora Chișinăul spera că va putea debloca situația din jurul conflictului transnistrean. Este vorba de o serie de evenimente precum: proclamarea independenței Kosovo în februarie, audierile din Duma de Stat a Federației Ruse, când Transnistria nu a fost pusă în același coș cu Abhazia și Osetia de Sud, alegerile din Rusia, așteptările Chișinăului precum că Vladimir Putin ar dori să intre în istorie ca un pacificator și înainte de plecarea sa va rezolva conflictul transnistrean, venirea noului președinte rus Dmitri Medvedev, întâlnirea după 7 ani a președintelui Vladimir Voronin și liderul de la Tiraspol Igor Smirnov la 11 aprilie și conflictul armat din Georgia. Chișinăul și-a făcut speranțe că în urma acestor evenimente va reuși să deblocheze cumva conflictul transnistrean. Însă, după întâlnirile separate pe care le-au avut Voronin și Smirnov cu Medvedev, s-a înțeles că și Tiraspolul, și Moscova nu sunt dispuse să schimbe ceva în dosarul transnistrean. De aceea în perioada imediat următoare, s-a înțeles că toate speranțele s-au năruit. Smirnov a tergiversat întâlnirile cu Voronin, care erau una din condițiile impuse de Rusia: întâlnirea în format 1+1, iar apoi 2+1. Ultima întâlnire care a avut loc la 24 decembrie a arătat că liderul de la Tiraspol este total dezinteresat de oricare soluționare, lucru oarecum înțeles pentru poziția Tiraspolului. Rusia, de asemenea, a dat dovadă că ar dori o schimbare a status quo-ului în problema transnistreană, doar dacă această schimbare va oferi Rusiei mai mult decât acum oferă Transnistria.
Este destul de ambiguu cum poate fi interpretat anul. Pe de o parte, am avut anumite lucruri pozitive și aici mă refer la implicarea Uniunii Europene. În 2008, UE a fost mult mai prezentă în R. Moldova, în general, și în problema transnistreană, în particular. Au fost mai multe măsuri active. Au avut loc două întâlniri, deși nu foarte productive, dintre Voronin și Smirnov. Pe de altă parte, situația a rămas cam aceiași ca și în anii precedenți, cu Tiraspolul și Rusia care nu vor să schimbe ceva.
Cum explicați faptul că soluționarea conflictului până la finele anului, anunțată de către președintele Vladimir Voronin, nu a fost atinsă?
În principiu, toți ne doream o rezolvare a conflictului transnistrean cât mai curând posibil. Însă, soluția trebuie să fie una viabilă, să nu transforme R. Moldova într-un ostatec al acestei rezolvări sau să avem un Kozak-2. Or, acest lucru este imposibil astăzi: Rusia nu este dispusă să meargă la cedări și să ofere o soluționare pe care și-o dorește Moldova, cu toate cedările pe care le-a făcut R. Moldova în dosarul transnistrean. De aceea, a fost destul de greu să credem că până la finele anului vom reuși să obținem o soluționare. Aceasta era, practic, imposibilă și nu a avut loc, în condițiile în care unul dintre actorii principali, Rusia, era împotrivă.
La intersecția dintre anii 2008 – 2009, la ce etapă de soluționare se află dosarul transnistrean, comparativ cu toată perioada lui de existență?
Suntem într-o perioadă de impas pe plan politic, mai ales acum după întâlnirea Voronin-Smirnov. Orice format de negocieri, în afară de 5+2, este inacceptabil pentru R. Moldova, pentru că o soluție în afara acestuia ar fi una proastă pentru noi. Ceea ce ne trebuie nouă acum este ca să pregătim terenul pentru o rezolvare în termen mediu. În acest context sunt două căi de urmat. Prima eu aș numi-o „Integrarea europeană și o șansă pentru reglementarea transnistreană”. Adică, dacă noi vom reuși să implementăm reformele propuse de UE, să devenim o țară atractivă, credibilă și previzibilă pentru UE, interesul UE pentru R. Moldova va crește. Implicarea cât mai profundă a UE ne va da o șansă să rezolvăm acest conflict. Al doilea lucru important este să nu facem greșeli. Fiecare greșeală pe plan intern este preluată de administrația de la Tiraspol, care încearcă să demonstreze pe această bază populației de acolo că R. Moldova este un stat falimentar, fără viitor. De aceea, dacă vom evita aceste greșeli și vom lucra și cu populația din regiune, avem o șansă să obținem un rezultat într-un termen mediu.
La ne putem aștepta la acest capitol în anul 2009, an electoral?
Indiferent care vor fi rezultatele alegerilor, este clar că, cel puțin prima jumătate a anului, leadership-ul politic din R. Moldova va fi ocupat cu alte chestiuni și nu va acorda o atenție atât de mare conflictului transnistrean. De aceea, nu cred că prima jumătate a anului va fi una productivă în dosarul transnistrean, în ciuda întâlnirii dintre Voronin și Smirnov, dacă ea va avea loc în luna martie. În a doua jumătate, deja totul va depinde de ce oameni vor fi la guvernare și strategia pe care o vor alege. Totuși, nu cred că dosarul transnistrean va dispărea de pe agenda politică a R. Moldova. El va continua să fie foarte important și sperăm că vom avea o deblocare, însă ea trebuie să fie făcută transparent, în colaborare cu toți partenerii noștri, cu Bruxelles-ul, Kievul, Bucureștiul, Washingtonul, în așa fel ca să avem un suport al partenerilor noștri externi.
