Ce schimbări aduce această întrevedere și cât de rezultative pot fi asemenea întâlniri acum, înainte de alegeri?
Această întâlnire reconstituie o continuare a teatrului absurdului sub denumirea „Soluționarea conflictului transnistrean”, care ni-l prezintă Vladimir Voronin din momentul venirii sale la putere în 2001. Deoarece, dacă monitorizezi atent evoluția problemei transnistrene pe parcursul acestor opt ani, vedem, în primul rând, că în 2001 Vladimir Voronin a venit la putere fiind ferm convins, cum că conflictul transnistrean a fost provocat de naționaliștii de la Chișinău și prin niște cedări masive, generoase în fața regimului de la Tiraspol problema se rezolvă. La 16 mai 2001 el s-a dus la Tiraspol și a semnat cinci documente cu aceste cedări inimaginabile, pentru care în orice țară, în orice stat de drept, el a doua zi s-ar fi ales cu „impeachment”. Inclusiv aceste documente prevăd examinarea posibilității de plată a recompensei din partea Republicii Moldova pentru agresiunea din 1992.
Prin care fapt se recunoaște Republica Moldova – țară agresorie.
El, în calitate de șef de stat, a recunoscut. După aceasta, au trecut vreo două luni și ceva s-a întâmplat în relațiile Voronin – Smirnov, și Vladimir Voronin a declarat că Igor Smirnov este un bandit, și el nicicând nu se va așeza la masa de negocieri cu o asemenea persoană. Fiind o persoană modelată în trecutul sovietic, el știe că toate problemele se rezolvă la Kremlin, la Moscova. În urma acestei atitudini a apărut memorandumul Cozac în 2003. Deci, numai grație intervenției active, agresive a occidentului a fost oprită mâna lui Voronin, care era gata să semneze acest document de lichidare a statalității Republicii Moldova. După aceasta a urmat o fază de răcire a relațiilor dintre Voronin și Putin, și în urma eforturilor disperate a administrației de la Chișinău, această comunicare a fost restabilită în 2006, direct între Vladimir Putin și Vladimir Voronin. Și a apărut iarăși această idee a „înțelegerii în pachet” între Chișinău și Moscova. Această „înțelegere în pachet” presupune, pe de o parte, recunoașterea intereselor Federației Ruse, inclusiv dreptul de la proprietate asupra obiectivelor privatizate ilegal pe malul stâng al Nistrului, și în schimb, Rusia, chipurile, ar trebui să-și lichideze prezența militară, și să ne ofere nouă posibilitatea să integrăm Transnistria, în baza unui statut juridic special. Această politică, să spunem așa, punctul culminant a avut loc la 22 iunie 2007, când a avut loc o întrevedere timp de 3 ore între Vladimir Voronin și Vladimir Putin. Eu eram sceptic din start, deoarece nu exista nici un motiv să crezi că Rusia va renunța la politica ei, dar oricum, încercarea vină n-are. Dar după această întrevedere a devenit clar că Rusia nu a acceptat o asemenea abordare. Ceea ce noi avem azi este inclusiv întrevederea din 24 decembrie, este mimarea disperată din partea lui Voronin a unei continuități a eforturilor de soluționare a conflictului transnistrean, cu toate că este absolut clar că nu va avea loc nici un fel de soluționare în timpul apropiat. Este absolut clar că Vladimir Voronin timp de 8 ani n-a reușit să găsească o abordare corectă a acestei probleme. Și deoarece în Republica Moldova nu există tradiții ca un politician, care nu reușește să rezolve o problemă, să se prezinte în fața societății și să recunoască că a greșit și să demisioneze. Deci el continuă să mimeze acest proces numai de dragul păstrării acestui mit până la alegeri.
Această mimare despre care vorbiți are conotații electorale, vrea președintele să obțină capital politic, să spună că uite: mai dați-mi puțin răgaz, că eu la următorul mandat, cu siguranță, rezolv problema transnistreană?
Nu, următorul mandat nu poate fi. Probabil el nu vrea să acumuleze capital politic, el vrea să păstreze acel capital politic, care și l-a creat. Acel capital politic virtual în lipsa unei soluții reale a acestei probleme, care l-a creat prin mass-media cenzurată, prin politica de spălare a creierului pe care destul de eficient o promovează Partidul Comuniștilor în frunte cu Vladimir Voronin.
Dar această întâlnire, modul zeflemitor în care a decurs ea, îl avantajează sau nu, din punct de vedere electoral, pe președintele Vladimir Voronin?
Vreau să pun punct pe un moment, cred că important. În urma întrevederilor cu Igor Smirnov nu poate apărea nici o soluție pozitivă pentru Republica Moldova. Aceste întrevederi sunt lipsite de sens. Aceste întrevederi numai demonstrează că Rusia a respins acea „înțelegere în pachet” între Chișinău și Moscova, nu între Chișinău și Igor Smirnov, ci Chișinău și Moscova, aceasta este soluția și expresia. Și Voronin, din disperare, încearcă să mimeze acest dialog, pentru, repet, a păstra anume aceste unei posibile soluționări a conflictului transnistrean cu condiția păstrării comuniștilor la putere.
E puțin ciudată chestia asta. Pe de o parte, au fost mai multe tentative de a organiza această întâlnire, tentative eșuate de a organiza întâlnirea Voronin și Smirnov. Iată că într-un final această întâlnire are loc, dar se știe de ce a avut loc, pentru că cu siguranță a dorit-o Moscova. Întrebarea mea este: De ce Moscova nu a dorit ca această întâlnire să aibă și niște rezultate palpabile?
Deoarece, dacă luăm și urmărim atent acțiunile Rusiei din 1992 până în prezent, concluzia poate fi numai și numai una: interesele geopolitice ale Federației Ruse, așa cum le vede ea, în cazul Republicii Moldova sunt incompatibile cu integritatea teritorială și suveranitatea Republicii Moldova. Și dacă noi urmărim, repet, acțiunile Rusiei. Noi vedem că Rusia nu dorește soluționarea conflictului și marioneta rusească de la Tiraspol nu primește ordin, cum a fost în cazul memorandumului Cozac și „Semnează”! Memorandumul Cozac este un model, este o reflecție foarte clară a viziunii Rusiei cum ar trebui să fie soluționat conflictul transnistrean: un pseudo-stat neviabil, nefuncționabil,manipulat totalmente din exterior și cu prezența militară rusească garantată. Iată cum înțelege Rusia așa-zisa soluționare a conflictului. Mie, ca cetățean al Republicii Moldova, așa soluționare nu-mi convine. Și atunci când vorbim despre soluționarea conflictului transnistrean, bine ar fi, din start, să clarificăm ce subînțelegem sub noțiunea de „soluționare a conflictului”. Eu consider că aceasta trebuie să fie un stat unitar, viabil, descentralizat, democratic în cadrul căruia așa-zisa Transnistria nu trebuie să aibă nici un statut juridic special. Alta este că noi avem nevoie de o fază de tranziție, pentru ca populația din stânga Nistrului să se adapteze la unele realități și să demontăm niște stereotipuri negative care sunt moștenite din trecut. Alta este că aceste stereotipuri negative le avem destule aici pe malul drept al Nistrului și însăși guvernarea comunistă este o confirmare a acestui fapt.
Agențiile de presă au extras ca singurul rezultat al acestei întâlniri – consimțământul lui Voronin și Smirnov de a continua „consultările” – așa le-au numit ei în problema transnistreană. Deci nu le-au numit „negocieri” în formatul 2+1, adică fără Statele Unite, Uniunea Europeană, OSCE. Această inițiativă s-a născut, știm noi, în timpul întâlnirii MedvedievșiSmirnov. Atunci s-a anunțat prima dată dorința Moscovei de a continua discuțiile în problema transnistreană, anume în formatul 2+1. Cât de real vi se pare pericolul ca aceste consultări moldo și ruso – transnistrene să înlocuiască, de fapt, mecanismul lărgit de negocieri?
Eu cred că aceste consultări nu pot înlocui negocierile. Alta este că vreau să spun încă un lucru destul de radical: conflictul transnistrean nu se rezolvă prin negocieri; conflictul transnistrean poate fi rezolvat numai și numai în baza aplicării coerente, ferme a unui pachet de acțiuni. Negocierile noi le auzim din 1992, iar situația numai se agravează, în sensul cela că în stânga Nistrului a apărut o generație care nu știe ce înseamnă să trăiești în Republica Moldova. Iar pentru mine, ca pentru expert, mult mai grave au fost rezultatele vizitei lui Vladimir Putin din 14 noiembrie la Chișinău. După întrevederea lui Vladimir Putin cu Zinaida Greceanîi au fost semnate patru documente, inclusiv un document, care presupune conectarea generatoarelor electrice în regim radial cu rețeaua electrică din România, pentru sporirea volumului de energie electrică livrată în România de la Cuciurgan. Prin semnarea acestui acord, guvernul Republicii Moldova, violând Legislația Republicii Moldova, Constituția și tot ce doriți, recunoaște privatizarea ilegală a Centralei Termoelectrice de la Cuciurgan de către Inter RAO UES, campanie rusească, prin oferirea licenței Centralei Termoelectrice de la Cuciurgan. Guvernul Republicii Moldova face același lucru. Și mai este încă un lucru foarte neaoș: energia electrică de la Centrala Electrică de la Cuciurgan este livrată în România nu direct, nu în baza unui contract direct, ci acolo este interpusă o firmă înregistrată exact în perioada ceea, când Vladimir Voronin discuta cu Vladimir Putin la 22 iunie 2007 la Moscova, dar a fost înregistrată undeva pe insulele Virginiei, într-o zonă „off shore” și această firmă interpusă percepe de cinci ori mai mult comisionul pentru transportarea energiei electrice în România. Și eu nu știu cine sunt persoanele juridice sau fizice care au fondat această firmă. Eu nu știu cine percepe acești bani în baza acestei încălcări flagrante a Legislației Republicii Moldova. Și acest comportament al Guvernului Republicii Moldova categoric contravine principiilor puse la baza așa-zisei „înțelegeri în pachet”: dintâi soluționarea politică a conflictului, și apoi recunoașterea proprietății Federației Ruse. Nu, Guvernul Republicii Moldova deja a cedat totul, deja nu este vorba de soluționarea conflictului transnistrean, deja a recunoscut indirect această privatizare ilegală, și împreună fac bani, inclusiv bănișori murdari cineva obține în urma acestor documente, semnate de oficialii moldoveni.
Interesantă teză ați exprimat. Eu cred că jurnaliștii de investigație au un subiect bun, legat de ceea ce ați spus. Eu vreau să revin puțin la subiectul pe care ne-am propus să îl discutăm și să ne referim puțin la cele 8 documente, sau proiecte de documente, pe care președintele se laudă și se mândrește că i le-a înmânat liderului de la Tiraspol.
Aceasta este tipic pentru teatrul absurdului moldovenesc. Criminalul de stat, Igor Smirnov, știe ce a elaborat partea moldovenească, iar noi, în calitate de cetățeni ai Republicii Moldova, nu știm care sunt aceste proiecte de documente și ce ne este pregătit nouă.
Întrebarea mea era dacă credeți că aceste documente pot mișca cumva aceste discuții din punctul mort în care se află?
Eu nu am nici un motiv să renunț la părerea mea, cum că soluționarea conflictului transnistrean necesită acțiuni. Dacă, în baza unor documente, inclusiv în ceea ce privește grupurile celea de experți, se va reuși pătrunderea în Transnistria cu niște proiecte-gen (repararea și construcția drumurilor, proiecte umanitare, niște proiecte din domeniul social-economic),în situația când regimul din stânga Nistrului este fragil și erodat din interior, când lumea fuge mult mai masiv din Tansnistria decât pe malul drept al Nistrului, când lumea este obosită, lumea își dă seama că această pretinsă statalitate a devenit o capcană pentru ei și aceste acțiuni ar putea contribui la erodarea acestui regim și mai mult din interior. Alta este că din momentul când pe malul drept al Nistrului nu există o democrație funcțională, nu există un stat de drept funcțional, nu există un dialog deschis între putere și societate – malul drept nu este în stare să profite de această erodare a regimului din stânga Nistrului din interior. Aceasta este o realitate tristă.
În unul din cele 8 proiecte, președintele Voronin se referă la demilitarizarea, dezarmarea și reabilitarea socială a militarilor. Nu știm foarte multe despre conținutul acestui document, așa cum ați spus și Dvs. Cum poate fi real demilitarizată și dezarmată regiunea transnistreană?
Ați formulat întrebarea-cheie, anume această întrebare „cum?”, deoarece foarte multă lume este generoasă la capitolul unor modele de soluționare a conflictului transnistrean. În anul 2002, când toată lumea era buimăcită de ideile de federalizare, a venit și la mine un tânăr: „Dle Nantoi, am și eu un proiect de federalizare.” Eum-am zborșit la el :”Știi ce, iată acolo este Tiraspolul, acolo șede Igor Smirnov. Du-te la el și cere-i avizul. Dacă semnează și vino la mine, dacă nu și împușcă-l și vino la mine, apoi discutăm desprefederalizare.” Întrebarea-cheie este „cum?”, în situația când Federația Rusă întreține acest regim, când Federația Rusă, prin intermediul Transnistriei, realizează niște scheme evident ilegale de îmbogățire a unor persoane, aceasta se referă și la uzina Metalurgică de la Râbnița, unde persoana din GAZPROM, Alexei Osmanov este unul din co-proprietari, etc. În situația când Federația Rusă nu vrea să-și evacueze prezența militară, fie și simbolic, îmi dau seama că acei militari nu prezintă un pericol real, să spunem așa, aici totuși nu e cazul Georgiei. Dar mai ales dacă Vladimir Putin și cu Vladimir Voronin realizează niște proiecte de ordin… deci banii iubesc tăcerea. Aceste idei de demilitarizare, de dezarmare rămân numai la capitolul unui „bluff” informațional, care lansează guvernarea pentru a mima activități în domeniul soluționării conflictului transnistrean. Dacă nu greșesc, la 27 aprilie 2005, OSCE a propus un document de demilitarizare a Republicii Moldova pe ambele maluri ale Nistrului. Dar acest document nu răspunde la întrebarea ceea pe care ați formulat-o și „cum?”
Dl Voronin a anunțat că i-a prezentat lui Smirnov răspunsul Chișinăului la proiectul „Tratatul de prietenie dintre Transnistria și Moldova” propus de liderul transnistrean la întâlnirea precedentă a lor. Nu a spus însă nimic despre conținutul acestui răspuns formulat de Chișinău. Și întrebarea mea este dacă putem măcar să intuim acest răspuns ce conține?
Eu nu cred că acest răspuns poate fi formulat în termeni cenzurați, adică necenzurați. Alta este că eu revin la ideea mea că, spre regret, Vladimir Voronin nu are tăria de caracter, un background, cum spune moldoveanul, moral, ca să recunoască că a suferit eșec. Timp de opt ani prostind lumea cu promisiunea că el va soluționa conflictul transnistrean, nu se pocăiește în fața poporului și nu dimisionează. Iarăși vom fi prostiți cu bombonele comuniste, că iată-iată ei consolidează statalitatea.
Faptul că jurnaliștii s-au bucurat de acces larg la această întâlnire, în comparație cu celelalte, sau cu cealaltă, vi se pare relevant?
Aceasta face parte din scenariul de umilire al lui Vladimir Voronin, realizat cu succes de Igor Smirnov.
Dar, Igor Smirnov îl umilește pe Vladimir Voronin cu acordul Moscovei, sau așa îi place lui?
Eu cred că aici Moscova îi oferă mână liberă.
Acum e clar că planul președintelui Voronin, pe care noi nu l-am văzut, sau promisiunea lui Vladimir Voronin că va rezolva problema transnistreană până la alegerile din anul 2009 a eșuat clar. Credeți că alegătorii îl vor taxa pentru nerespectarea acestei promisiuni?
Astăzi ați pregătit întrebări bune, în sensul cela că ați atins o notă tristă, un moment trist în realitățile noastre, și anume: problema reîntregirii țării, problema soluționării conflictului transnistrean nu este una prioritară pentru societatea moldovenească. Eu am posibilitatea de a comunica cu oameni din diferite părți ale Republicii Moldova, pe ambele maluri ale Nistrului. Oamenii, în primul rând, sunt orientați spre problemele de ordin social-economic: sărăcia, pensiile, prețurile galopante, tarifele, etc. Spre regret, în societatea moldovenească, dacă putem utiliza acest termen, nu există conștientizarea faptului că fără soluționarea conflictului transnistrean e puțin probabil că o să avem o bunăstare aici, pe malul drept, deoarece Transnistria este un mecanism de evaziune fiscală, de contrabandă și de spălare a banilor. Și fără soluționarea conflictului transnistrean nici nu prea are nevoie de noi Europa, unde noi, chipurile, dorim să ajungem.
Vă mulțumesc foarte mult. Așteptăm comentariile Dvs. pe forum.
