Peste un Deceniu de Neutralitate, mai mult de Zece Ani de Cooperare cu NATO. Vlad Lupan, Expert independent în relații internaționale, fost Șef al Direcției NATO la MAEIE al Republicii Moldova.

Ultimii zece ani de cooperare a Republicii Moldova cu Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) au fost o decadă de relații în care apropierea țării noastre de Alianță s-a schimbat pe ceea ce limbajul oficial numește „relații pragmatice” și invers. Ca și alte aspecte ale relațiilor externe ale Republicii Moldova și acest domeniu a cunoscut oscilații, care au depins de percepțiile elitelor politice de la Chișinău privind relația cu Rusia și soluționarea conflictului transnistrean, sau de perspectivele integrării europene, în cadrul căreia ar urma să fie implementate și reforme în domeniul militar în particular și cel de securitate în general.

Controverse și istorie

Uneori și percepțiile formate în perioada sovietică au generat o serie de atitudini rezervate vizavi de NATO atât în rândul populației, cât și în rândurile elitelor politice din țară. Însă, indiferent de percepțiile de moment, în ultimii zece ani se atestă o creștere calității cooperării cu Alianța Nord-Atlantică, a numărului exercițiilor comune și proiecte, în particular de natură non-militară, eventual și pe motiv că apropierea noastră de Europa ne apropie inevitabil de toate organismele europene și euro-atlantice și ne-a făcut, până la urmă, vecini ai NATO. Deseori, din cauza unei atitudini preconcepute în ce privește NATO, avantajele cooperării cu această organizație nu au fost, însă, valorificate din plin. Pentru a înțelege aceste evoluții neliniare, ar fi bine să facem o incursiune în istoria relațiilor Republicii Moldova cu Alianța.

În perioada războiului rece, Republica Moldova contribuia, în calitatea de parte integrantă a URSS, la Pactul de la Varșovia. Pactul a fost, tehnic, un acord de cooperare militară a lagărului socialist, iar politic prezenta o alianță militară anti-NATO, cu tot tacâmul de propagandă, dar și acorduri de limitare a forțelor convenționale. Există, deci, două implicații majore ai prezenței Republicii Moldova în postura de parte a URSS și Pactului de la Varșovia, care au influențat relațiile țării noastre cu NATO.

Prima ține de propaganda anti-NATO desfășurată pe tot teritoriul URSS, care din motivele contrapunerii acestor două blocuri nu a prezentat o viziune obiectivă a oponentului și care mai are un impact asupra percepțiilor Alianței de către cetățenii Republicii Moldova și acum, iar cea de-a două implicație încă mai ține de importanța pentru Republica Moldova a tratatului pe care l-a negociat Pactul de la Varșovia cu NATO și anume a Tratatului privind Forțele Armate Convenționale din Europa (FACE sau CFE). Una din prevederile acestui Tratat, așa cum a fost promovată de negociatori, ține de necesitatea acordului statului gazdă pentru ca trupele altui stat-membru să staționeze pe teritoriul acestuia dinainte.

Astfel, în mod paradoxal, în relația cu NATO am moștenit din timpul URSS două elemente, care se contrazic și o atitudine rezervată în anumite cazuri sau chiar antipatie față de NATO pe de o parte, iar pe de altă parte o atitudine pozitivă vizavi de prevederile în domeniul prezenței forțelor străine negociate de acea Alianță față de care exista antipatia menționată mai sus. Cu excepția celor două elemente, care le moștenim din perioada sovietică, independența Republicii Moldova și construirea de la începutul anilor 90 a unor relații cu organizațiile internaționale, inclusiv cu Alianța Nord-Atlantică, au rezultat într-o cooperare care a reușit într-o anumită măsură să diminueze din atitudinea negativă față de această organizație. Totuși, contradicțiile s-au resimțit pe tot parcursul cooperării RM cu NATO, inclusiv în ultimii 10 ani.

Istorie și Argumente

Cooperarea cu Alianța Nord-Atlantică începe pentru Republica Moldova odată cu independența sa. RM devine un stat membru al Consiliului de Cooperare Nord-Atlantică (CCNA) la 20 decembrie 1991. Decizia de a institui consiliul, de altfel, este adoptată de NATO la 7-8 noiembrie 1991, deci la câteva luni după dezmembrarea URSS. Așa cum a fost declarat la reuniunea din decembrie 1991, la care participă și Ministrul de externe al Republicii Moldova, scopul Consiliului este de a institui un for de consultări între foștii adversari în problemele importante de securitate europeană. În condițiile în care Republica Moldova avea de înfruntat consecințele recente ale conflictului transnistrean și a fost martoră a implicării Rusiei în acesta, subiectele ce țin de securitatea țării noastre în contextul euro-atlantic au ajuns un subiect de îngrijorare și motiv de discuție în forurile internaționale specializate. Structurile de cooperare în domeniul securității create de NATO au servit pentru țara noastră drept organisme în cadrul cărora Chișinăul oficial a reușit să-și prezinte îngrijorările sau promoveze o parte din interesele sale. Se are în vedere atât dialogul politic din cadrul CCNA, unde au fost prezentate îngrijorările Republicii Moldova în ce privește conflictul transnistrean, dar și participarea noastră ulterioară la Parteneriatul pentru Pace, creat în 1994.

Astfel, la 16 martie 1994, la Bruxelles, are loc prima întrevedere a Președintelui RM cu Secretarul General al NATO, urmată de semnarea Documentului-cadru al Programului "Parteneriatul pentru Pace". Republica Moldova devine cea de-a 12-a semnatară a PpP și, respectiv, a doua semnatară din statele-membre ale CSI, după Ucraina.

Instituționalizarea contactelor militare și civile în cadrul Parteneriatului pentru Pace (PpP) au răspuns la o serie de îngrijorări ai Republicii Moldova în ce privește calitatea forțelor noastre armate și capacitatea lor de a face față unor acțiuni militare, așa cum s-a întâmplat în cazul conflictului de pe Nistru. Astfel, cadrul PpP permite Republicii Moldova să utilizeze experiența construcției militare a statelor participante la acest Program în scopul perfecționării permanente a propriilor Forțe Armate, pregătirii cadrelor, instruirii lingvistice a ofițerilor Armatei Naționale ale Republicii Moldova, asigură accesul la informații, statistică, surse de ajutor politic, tehnic și financiar. O atracție aparte l-a constituit posibilitatea familiarizării militarilor moldoveni cu modalitatea organizării operațiunilor de menținere a păcii.

În 1997 Republica Moldova explica interesul față Parteneriatul pentru Pace, în care participă de peste trei ani, prin următoarele considerente:

Cooperarea cu NATO (ca și cu alte structuri europene)antrenează Moldovaîn procesul de ansamblu al integrării europene;

Programul oferă posibilități reale și egale pentru toate țările de a participa la edificarea noilor relații de securitate și cooperare în Europa;

Parteneriatul pentru Pace” oferă Republicii Moldova posibilități favorabile în crearea unei armate naționale moderne și profesionale, în conformitate cu cerințele, principiile democratice și standardele internaționale;

Republica Moldova consideră dezvoltarea cooperării în cadrulPpP drept o condiție de sporire a propriei sale securități, a securității regionale și celei internaționale;

Tot în 1997 se produce o schimbare generală la nivel de cooperare cu NATO în domeniul dialogului politic. Statele au luat notă de potențialul, importanța și intensitatea dialogului din cadrul CCNA, care a fost completat de Parteneriatul pentru Pace și au decis la Sintra, Portugalia, asupra transformării Consiliului de Cooperare Nord-Atlantică (CCNA) în Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic (CPEA), care să funcționeze în paralel cu PpP. Astfel, de la cooperare este efectuată trecerea spre un nivel mai complex de relații, în formă de parteneriat.

Forurile NATO și administrarea internațională a regiunii transnistrene

În 1998 diplomația Republicii Moldova în discuțiile cu Președinția țării sugera utilizarea mai activă a CPEA în problemele gestionării conflictelor, amintind că acest for are experiența problemelor din Bosnia, care, de altfel, nici măcar nu obținuse statutul de participant la PpP sau CPEA. Era de înțeles că atitudinea Rusiei față de pornirea unor discuții în CPEA pe tema conflictului transnistrean ar fi putut fi una rezervată, dar cel puțin am fi reușit din timp pregătirea unei opinii mult mai favorabile față de Republica Moldova prin sensibilizarea statelor membre ale CPEA, tot ele membri ai UE și CSI, GUAM.

Astfel, observăm că discuțiile privind utilizarea experienței internaționale în problemele de securitate din Republica Moldova datează încă din anii 90, inclusiv din perioada de după semnarea acordului Dayton privind fosta Iugoslavie. Tema preluării controlului asupra regiunii transnistrene revine în atenția experților din societatea civilă din Republica Moldova în 2008, după ani de negocieri în care soluționarea conflictului transnistrean prin metodele tradiționale nu a dat rezultat, iar neutralitatea nu a reușit să asigure retragerea trupelor ruse.

Alte state și aceleași argumente

Argumentele privind rolul NATO, analizate în Republica Moldova, s-au regăsit și în discuțiile pe temele securității statelor și în alte zone europene, acoperite de CPEA și PpP. Tot așa cum Republica Moldova și Serbia recent căuta mecanismul cel mai eficient pentru soluționarea problemelor sale de securitate și o serie de analiști sârbi au ajuns la concluzia că o astfel de soluționare cere o cooperare mai activă în cadrul comunității internaționale. Astfel se explică interesul special al Serbiei pentru integrarea în structurile de securitate internaționale, în particular, menționează experții, în cadrul Parteneriatului pentru Pace. Părerea în cauză este împărtășită și de guvernul sârb, după cum observăm din informația plasată pe pagina internet a Ministerului de externe al Republicii Serbia.[1] Tot în același document vom observa că argumentele găsite sunt identice celor pe care le-a găsit pentru sine Moldova în 1994 și pe care le-a confirmat în 1997, așa cum am menționat mai sus și deci, ambele au ajuns independent la concluzii identice. Vom aminti că Serbia a trecut și ea printr-o situație relativ similară celei din Republica Moldova, în sensul conflictelor separatiste, chiar dacă acestea două sunt diferite. Mai mult, Serbia a trecut printr-o intervenție militară a NATO și SUA, și totuși a ales mecanismul NATO, obiectiv, cel mai eficient din toate cele existente, ca o soluție care săducă spre un viitor mai sigur și european, deoarece guvernul de la Belgrad a pus interesele strategice naționale mai presus de problemele și frustrările de moment.

Parteneriatul pentru Pace și un „meniu” din care alegem singuri după bun plac

În același timp, deși vorbim despre asigurarea securității statelor, trebuie să menționăm că PpP nu are, în mod direct, acest scop. El este doar un mecanism de cooperare și stabilire a încrederii între foștii adversari din timpul URSS. Deși acest program oferă un cadru de cooperare și mecanisme de susținere pentru modernizarea forțelor armate ale statelor-membre ale PpP, programul în cauză nu este îndreptat spre creșterea potențialului forțelor armate ale statelor partenere, dar spre reformarea acestora conform cerințelor timpului și în baza principiilor democratice. Cu alte cuvinte, statele singure trebuie să învețe și să-și construiască armatele conform cerințelor sale, iar una din cerințele implicite este controlul democratic asupra forțelor armate.

PpP a fost din 1994 un instrument eficient de cooperare cu noii parteneri, prin accesibilitatea și importanța sa, în special pentru țările Europei Centrale și de Est. Accesibilitatea acestui mecanism se explică prin faptul că statele-membre ale PpP nu erau în nici un fel obligate să devină membre ale NATO. În același timp, statele putea coopera între ele în dependență de domeniul de interes. Mai mult, anumite treninguri sau exerciții au început să fie organizate chiar de către partenerii NATO și nu de Alianță. Astfel, un stat partener cum este Republica Moldova putea organiza un trening de medicină militară, la care să participe mai mulți membri non-NATO, decât membri ai acestei alianțe.

Statele mici

Pe parcursul cooperării în cadrul PpP s-a observat că balanța dintre statele-membre și cele partenere poate fi diferită și va depinde doar de interesul pe care îl au anumite state față de un anumit trening. De exemplu, treningurile organizate de Croația, în domeniul lingvistic cu terminologie specifică pentru participanții la operațiuni de menținere a păcii, sunt interesante mai mult pentru statele partenere, inclusiv Moldova, decât pentru statele-membre ale Alianței, în cadrul cărora ostașii cunosc limba engleză și au efectuat deja asemenea treninguri. Pe de altă parte, participarea la exerciții comune în vederea pregătirilor pentru eventuale operațiuni de menținere a păcii se face indiferent de statut, deoarece regulile de participare la asemenea operațiuni sunt relativ universale, de obicei conforme normelor ONU.

SUA

Evoluțiile de ultimă oră în domeniul operațiunilor de menținere a păcii sunt în permanentă schimbare și sunt deprinse cel mai bine și mai eficient doar într-o cooperare cu parteneri cu experiențe diverse și câteodată cu mentalități diferite, pe care convențional putem să le numim și „originale”. Atât statele-membre ale NATO, cât și cele partenere participă în asemenea exerciții, dar, de obicei, o asemenea participare va depinde și de statutul sau posibilitățile fiecărui stat în parte. Astfel, SUA este interesată și își poate permite participarea în diverse exerciții, fie în calitate de stat cu experiență deja acumulată, sau pentru a face schimb de experiență cu statele din Europa de est.

Rusia și foarte activă în relația cu NATO, jocul său politic comparativ cu Moldova

Rusia, pe de altă parte, își dorește un statut de putere, cel puțin regională și participarea sa la PpP, sau exercițiile în cadrul acestuia, are câtva conotații. Pe de o parte, credem că există dorința de a observa modus operandi al armatelor occidentale și posibil și pentru a-și înțelege un eventual oponent. Pe de altă parte, este mult mai probabil că se dorește preluarea unor know-how al armatelor occidentale, care au la rândul lor o experiență militară inedită și reală în câtva focare de conflict actuale, altele decât cele din fosta URSS și deci o experiență militară diversă și modernă, conformă riscurilor și amenințărilor la adresa securității tuturor acestor state, în mod particular cum sunt riscurile terorismului internațional. În al treilea rând pentru Moscova există și conotații politice și prin participarea activă la PpP de a demonstra capacitatea sa de stat puternic, cum crede Kremlinul, capabil să se prezinte impresionant în fața NATO, dar și pentru a păstra participarea sa în PpP sau alte structuri de cooperare cu NATO în calitate de pârghie asupra occidentului, atunci când este posibil, așa cum a fost atunci când a întrerupt temporar relațiile cu NATO în anul 2000 în urma conflictului din Kosovo. Astfel, participarea Rusiei la treninguri are loc mult mai des decât al unor state mai mici din fosta URSS, cum este, de exemplu, Republica Moldova.

Vom menționa, în acest context, încă o data, că orice cooperare în cadrul PpP este una flexibilă și adițional la cele expuse mai sus vom aminti că această flexibilitate înseamnă că fiecare stat care participă la PpP este liber să aleagă domeniile sale de cooperare, care îi corespund mai mult intereselor sale naționale. În acest sens, deseori putem auzi că Republica Moldova are o cooperare strânsă cu NATO, dar așa cum am menționat în cazul Rusiei, realitatea este că multe din statele partenere ale PpP au o cooperare și mai fructuoasă cu Alianța.

Până în vara anului 2008, când relațiile dintre NATO și Moscova din nou s-au răcit, Federația Rusă a participat la o serie întreagă de exerciții militare sau cu caracter para-militar organizate în comun cu Alianța și partenerii din cadrul PpP. Mai mult, cooperarea dintre Rusia și NATO este de un nivel și mai înalt decât cel al Republicii Moldova și era unicul stat din spațiul CSI care stabilise până în 2008 un Consiliu separat de consultări cu NATO și Consiliul NATO-Rusia (NRC).

Când vorbim despre participarea la exerciții comune cu NATO sau consultări, vom da mai jos următoarele exemple din lista de cooperare a Federației Ruse cu Alianța, oprindu-ne în particular la anii până în 2008, când evoluția relațiilor dintre NATO și Rusia a intrat într-o fază similară celei din anul 2000. Vom aduce aici și durata acestei cooperări:

Rusia, ca și RM a devenit membru al CCNA în 1991.

În vara anului 2008 s-au împlinit 11 ani de la semnarea Actului fondator privind relațiile, cooperarea și securitatea între Rusia-NATO.

Însăși Consiliul Rusia-NATO, menționat mai sus, funcționează din 2002;

Pe parcursul anului 2007, în luna septembrie, fregata militară rusească „Ladnîi” a participat, alături de vasele militare NATO dislocate în marea Mediteraneană, la Operațiunea Active Endeavour.

Consiliul NATO-Rusia a fost unicul for în cadrul căruia s-a reușit să se revină la discuții pe marginea subiectelor legate de apărarea anti-rachetă (din toamna 2007) și a tratatelor de control al armamentelor (pe parcursul 2007-2008).

În octombrie 2007 a avut loc o reuniune CRN, la care reprezentanții ruși s-au consultat cu miniștrii apărării NATO.

Chiar Rusia a găzduit, tot în octombrie 2007, cel de-al doilea ciclu de antrenament pentru reprezentanți din Afganistan și Asia Centrală în vederea combaterii traficului de droguri. Este un proiect comun al NATO și Rusiei implementat sub egida Consiliului NATO-Rusia și sponsorizat de ONU.

Deci, după cum vedem cooperarea Rusiei cu NATO între 2000 și până în 2008 a fost una foarte activă și, ca și Republica Moldova, această țară își alege participarea la exercițiile pe care le crede de folos, în conformitate cu interesele sale. Aceasta, de fapt și este esența Parteneriatului pentru Pace și fiecare stat participă în activități pe care și le alege singur, reieșind din interesele țării.

Merită să amintim că o astfel de cooperare extrem de activă a avut loc între un asemenea stat cum este Rusia, unde atitudinea față de NATO este cel puțin rece, dar acesta, totuși, consideră oportun, în interesul său național, să se consulte și chiar să coopereze atât de aproape cu Alianța nord-atlantică.

Așa cum am amintit și mai devreme Rusia știe să își utilizeze cooperarea u NATO inclusiv și în scopul promovării intereselor sale, așa cum le înțelege ea. Chiar dacă în 2009 pare că relațiile Rusiei cu NATO nu pot fi reparate, ne vom aminti că ne-am aflat într-o situație identică în anul 2000, când Rusia a rupt toate relațiile sale cu NATO. Însă ambii actori internaționali au știut să revină la o astfel de cooperare strânsă, care să o întreacă cu brio, din nou, pe cea a NATO cu unele state mici, cum este, de exemplu, Republica Moldova. Modul în care Rusia tratează relația sa cu Alianța Nord-Atlantică este un exemplu interesant pentru acele state, care ar putea să învețe, din acest comportament, că pe arena internațională există suficiente modalități să-ți promovezi interesele. Astfel, chiar și în cazul Republicii Moldova, o cooperare strânsă cu NATO ar putea fi un element important al comportamentului unui stat mic, care ar putea fi utilizat atât pentru reconstrucția sistemelor de securitate ale statului, cât și pentru a utiliza relația sa cu NATO în contactele sale cu asemenea actori internaționali cum este Federația Rusă, de exemplu.

Republica Moldova și Parteneriatul pentru Pace, de la PIP la IPAP

În ce privește Republica Moldova, participarea la exerciții comune deseori a depins de capacitățile financiare ale guvernului de la Chișinău, chiar și atunci când a existat voință politică în acest sens. Însă și mai mult participarea oficialilor Republici Moldova la cursuri de perfecționare în diverse domenii științifice, militare sau sociale a depins în mare măsură de finanțare externă, ceea ce era de înțeles pe parcursul a zece ani de independență, însă actualmente ridică semne de întrebare. Astfel, participarea RM la activitățile PpP are loc în principal datorită asistenței oferite de către Guvernul SUA, prin intermediul "Inițiativei de la Varșovia" din iunie 1994. Conform acestei inițiative Republica Moldova a beneficiat, de exemplu, până în anul 1999 de asistență în valoare de 1.6 mln dolari SUA, în 2000 și de 561.000 dolari, în anul 2001 și 334.000 dolari, anul 2002 și 332.000 dolari, etc, până în anul 2008 când suma oferită de către SUA autorităților militare din Republica Moldova a crescut până peste 400mii dolari.

Putem observa că guvernul SUA a oferit o asistență permanentă Republicii Moldova pentru a-și profesionaliza armata și alte servicii ce țin de toate domeniile de securitate a statului. În același timp structura fondurilor oferite s-a schimbat în conformitate cu evoluțiile Republicii Moldova în cadrul PpP Pentru a înțelege care a fost această evoluție vom aminti că din punct de vedere istoric aderarea Republicii Moldova la PpP poate fi divizată în cinci etape:

1.Semnarea la 16 martie 1994 a documentului cadru, RM devenind a 12-a țară semnatară și a II-a din CSI, după Ucraina.

2.Urmează etapa elaborării Documentului de prezentare.

3.În baza ofertelor statelor participante la PpP, publicate într-un compendiu de propuneri de exerciții și treninguri, precum și în baza Documentului de prezentare, este elaborat Programul Individual de Parteneriat (PIP), care nu trebuie confundat cu Planul Individual de Acțiuni ai Parteneriatului (IPAP), care a apărut la nivel național doar peste 10 ani după PIP. Programul Individual de Parteneriat evoluează în timp de la o modalitate de cooperare politico-militară, într-un instrument de cooperare care rămâne dedicată componentei de perfecționare militară și în același timp își extinde pentru Republica Moldova zona de aplicare în mai multe domenii, cum ar fi cel științific, al mediului ambiant, etc.

4.Aderarea Republicii Moldova în 1995 la Procesul de Revizuire a Parteneriatului (PARP).

5.Adoptarea în 2006 a Planul Individual de Acțiuni ai Parteneriatului (IPAP).

Ce este PIP și cum a schimbat participarea RM în Parteneriatul pentru Pace?

PIP din 1995

Dacă semnarea documentelor cadru și de prezentare nu necesită o explicație aparte, pentru că prezintă documente politice prin care Republica Moldova își asumă statutul de stat participant la PpP, atunci celelalte etape vor necesita o prezentare aparte.

Am menționat că PIP și IPAP, ambele fiind individuale sunt totuși două planuri diferite. Pentru a explica această afirmație vom începe de la PIP. În termeni generali, PIP este o listă de exerciții, cursuri și conține următoarele domenii de colaborare: controlul asupra armamentelor și dezarmării, protecția civilă, prevenirea și soluționarea situațiilor de criză, planificarea și desfășurarea în comun a operațiunilor de menținere a păcii, pregătirea cadrelor și alte aspecte de activitate militară, cooperarea științifică, etc. Fiecare stat, de asemenea hotărăște asupra unui set de obligațiuni pe care și le asumă benevol și le implementează. În același timp din lista PIP același stat își alege cursurile și exercițiile pe care le crede necesare, pornind de la interesele sale și participă la ele.

Conform PIP din 1995, care a evoluat enorm de atunci, Republica Moldova își asuma peste zece ani în urmă, următoarele obligațiuni:

–a pregăti o subunitate pentru operațiuni de menținere a păcii sub egida ONU;

–a oferi personal militar medical pentru operațiuni de menținere a păcii;

–a oferi aerodromul Mărculești în conformitate cu activitățile PpP, operațiuni de menținere a păcii, operațiuni de asistență umanitară;

–a pune la dispoziție pentru instruire și manevre tactice în cadrul PpP centrul de instruire Bulboaca”;

–a pune la dispoziție pentru activitatea în cadrul PpP un avion-cargou și două elicoptere de transport.

În același timp PIP a permis participarea Republicii Moldova în exerciții de ordin militar, pentru operațiuni de menținere a păcii, dar și implementarea unor proiecte de ordin umanitar, științific, educațional. Astfel, cooperarea în cadrul PpP, prin intermediul PIP trebuie privita mult mai larg decât o simplă cooperare militară cu NATO, ceea ce ar fi o viziune limitată și distorsionată.

Știință pentru Pace

În acest fel Republica Moldova își extinde din 1997 cooperarea cu Alianța în cadrul sub-programului Știință pentru Pace, când NATO:

§a susținut două proiecte ale Academiei de Științe a Republicii Moldova în valoare de aproximativ 153.000 dolari SUAcu privire la accesul Academiei de Științe la rețeaua INTERNET, precum și la dezvoltarea lui ulterioară.

§În anul 1999 a fost finalizat cu sprijinul financiar al NATO proiectul de creare a rețelei informaționale a Academiei de Științe.

§Susținerea financiară a Alianței a obținut-o și proiectul Rețeaua informațională a Comunității Politehnice”, elaborat de Academia de Științe și Universitatea Politehnică din Moldova.

§Cu concursul NATO a fost creată asociația RENAM care are o orientare educativ-informațională. Cercetători științifici din Moldova au obținut burse în Italia, Canada și în alte țări. Astfel, au fost acordate patru burse pentru cercetători științifici din țara noastră care au conlucrat cu parteneri din cadrul Alianței. Încă 24 de cercetători au participat la Ateliere de Cercetări Aprofundate sponsorizate de NATO și la Studii Aprofundate ale unor instituții. Șase cercetători din țara noastră au beneficiat de burse de studii, iar alți trei – de burse de documentare de la NATO.

Mediul ambiant

Deși plasate în cadrul dimensiunii științifice, cu sprijinul financiar al Alianței au fost realizate proiecte ce țin de securitatea mediului ambiant.

§Se află în proces de derulare un proiect de distrugere a pesticidelor periculoase pentru populație.

§Un alt proiect se referă la managementul apelor râurilor Nistru și Prut care constă în instituirea unui mecanism de testare continuă a nivelului de poluare a celor două râuri și de alertă în cazul în care acest nivel ar depăși parametrii critici.

Eliminarea armamentelor învechite periculoase

NATO a acordat Republicii Moldova asistența necesară în implementarea unor obligațiunii internaționale privind controlul și reducerea armamentelor. Experții Agenției NATO pentru menținere tehnică și logistică (NAMSA) au vizitat Republica Moldova în iarna anului 2001 și au dat aviz pozitiv pentru ca țării noastre să-i fie acordată asistență pentru implementarea Convenției de la Ottawa privind interzicerea minelor anti-persoană. Astfel, Cooperarea cu NAMSA a asigurat finanțare, prin intermediul unui fond PpP (PfP Trust Fund) creat practic pentru asemenea state cum este Republica Moldova, pentru implementarea a două proiecte menite să distrugă muniții și substanțe chimice militare extrem de periculoase și instabile din dotarea armatei naționale. Au fost, deci, implementate proiecte de distrugere a munițiilor cu termen expirat din dotarea Armatei naționale a RM, precum și a oxidantului pentru rachete de tip „melanj”. Acest lucru a contribuit la implementarea în anul 2002 a proiectului de neutralizare a „melanjului” și de distrugere a stocurilor de mine anti-persoană pe teritoriul Republicii Moldova. Grație acestui proiect a fost eliminat un pericol ecologic de proporții și evitate situații tragice și bine-cunoscute din spațiul fostei URSS, unde depozitele de explozibile învechite au cauzat explozii și pericole serioase pentru cetățeni. De asemenea, au fost implementate înainte de termen prevederile de bază ale Convenției de la Ottawa.

Training pentru operațiunile de menținere a păcii

Așa cum menționasem mai sus, componenta politico-militară rămâne una foarte importantă în cadrul Parteneriatului pentru Pace, care utilizează PIP pentru ca statele partenere să se orienteze mai bine în parteneriat și să-și aleagă acele exerciți de care au nevoie. Este evident că Republica Moldova a fost pe parcursul tuturor anilor axată, în domeniul militar, pe pregătirea pentru operațiunile de menținere a păcii, pornind de la necesitățile domestice și de la ideea de a contribui la securitatea regională și internațională. Astfel, în conformitate cu PIP, pe tot parcursul acestor ani, au fost întreprinse o serie de acțiuni în vederea pregătirii participării militarilor moldoveni la operațiunile ONU de menținere a păcii. În ultimii ani, mai multe contingente de geniști ai Armatei Naționale au participat la operațiunea internațională umanitară de deminare din Irak.

Rezultate ale dialogului intensificat cu NATO și Moldova ridică nivelul cooperării

Avantajele evidente ale cooperării și dialogul intens cu NATO a rezultat în decizia de a întări mecanismele de cooperare și din parte Republicii Moldova, ceea ce ar permite trecerea cooperării la un nivel și mai productiv. Astfel, la 16 decembrie 1997 a fost instituită Misiunea Republicii Moldova pe lângă NATO, deși acest post, de fapt, este acordat prin cumul Ambasadei Republicii Moldova în Regatul Belgiei. În același timp, vom menționa că și Ministerul Apărării al RM a delegat un reprezentant permanent în cadrul Celulei de coordonare a Parteneriatului la Monz, Belgia. Mai recent, în 2008, a fost creat un post separat de ofițer de legătură, militar, în cadrul Misiunii Republicii Moldova pe lângă NATO.

Evaluarea PARP și audit nefalsificat al implementării PIP și al Reformei forțelor armate în Republica Moldova

PARP

Pentru a asigura o tranziție cât mai eficientă spre o armată profesionistă Republica Moldova a devenit în 1995 membru al Procesului de Planificare și Revizuire a Parteneriatului pentru Pace (PARP). Esența procesului constă în evaluarea implementării PIP și în mod particular a stării reale din armatele naționale și structurile de securitate din statele partenere, în scopul stabilirii pașilor absolut necesari pentru implementarea reformelor în domeniul apărării și al securității. Acest deziderat se obține prin acordarea de consultanță și ajutor reciproc dintre Alianță și parteneri în toate aspectele ce țin de domeniile securității și apărării, prin atingerea a 28 obiective-cerințe de interoperabilitate generală.

În Republica Moldova au avut loc câteva cicluri de evaluare PARP. Ultimul, la momentul scrierii acestui material, s-a desfășurat în primăvara anului 2008. În cadrul a fiecare evaluare au fost depistate deficiențe în implementarea PIP, funcționarea armatei naționale, precum și au apărut întrebări privind integritatea și buna funcționare a sistemul național de securitate. Acest proces în cadrul căruia participă în mod egal Republica Moldova a fost acel audit al unei părți ai sistemului național de securitate care a depistat o serie de deficiențe, care aveau impact asupra sistemului în cauză și viitorului țării.

Reformele militare întârziate

Perioada de după declararea independenței a însemnat în domeniul construcției militare și de securitate realizarea pierderii războiului din regiunea transnistreană a Republicii Moldova și necesitatea asigurării securității statului, menționate la începutul acestui material, ceea ce a presupus și cooperarea în cadrul PpP, pentru a avea posibilitatea de a acumula deprinderile necesare pentru reformele militare și de securitate. De aici și există conexiunea dintre NATO și reformele militare și de securitate din Republica Moldova. În același timp, necesitatea unor astfel de reforme era evidentă și până la aderarea RM la PpP.

Odată cu independența și războiul din 1992, s-a produs deschiderea Republicii Moldova și pentru ideile din domeniul militar, a reformelor militare suspuse principiului eficienței armatelor și serviciilor care asigură securitatea statului și care erau conforme regulilor europene democratice. Contactul cu membrii NATO a produs un influx de idei noi privind eficiența armatei, iar unul din scopurile declarate a cooperării cu NATO au fost și reformele necesare pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

Primele încercări documentate în domeniul reformelor militare au venit din partea Ministerului apărării în 1997-1998, când acesta elaborează proiectul Concepției Reformei Militare. Discuțiile pe marginea acestui proiect de concept s-au extins neașteptat, demonstrând că Parlamentul Republicii Moldova fiind încă nepregătit pentru a cuprinde conceptual un asemenea document. Doar după o perioadă extrem de îndelungată pentru un document de acest fel, de cinci ani, Concepția este aprobată de către legislativ la 26 iulie 2002.

Concepția reformei militare menționează că principiile de cooperare cu alte armate va fi efectuată în baza controlului democratic al forțelor armate. Faza a doua a reformei (2005-2008) presupunea crearea unei structuri civile și militare a Forțelor Armate cu o delimitare detaliată a atribuțiilor în domeniul politic, administrativ și al comandamentului militar. Tot aici se menționează că acest document își dorește să răspundă la situația geopolitică actuală, necesitatea de a ne adapta la noile realități, riscuri și amenințări, misiuni de caracter militar de tip nou. Concepția recunoaște starea deplorabilă a Forțelor Armate și necesitatea de a ajusta necesitățile cu finanțarea disponibilă. [2]

Problema acestei concepții este că ea a venit prea târziu și nu a fost suficient cont de tocmai corelarea dintre posibilități și necesități, pe care le menționează. Astfel, Concepția a ost formulată în 1997-1998, tocmai înainte ca să intervină schimbările amenințărilor la adresa securității statelor, în particular în urma atacurilor teroriste asupra SUA și a altor state, precum și realităților din zona Kosovo și a altor evoluții internaționale, care au făcut această concepție demodată încă până la aprobarea ei.

Astfel statele occidentale, pentru a răspunde noilor amenințări discutau despre necesitatea trecerii de la reformele în domeniul militar la reformele sectorului de securitate. O asemenea discuție are loc spre sfârșitul anilor 90 și duce la apariția noțiunii Reforma Sectorului de Securitate (RSS). Astfel, pentru majoritatea celor care au urmărit evoluțiile în cadrul NATO Summitul din 2002 de la Praga a rămas în memorie în calitate de reuniune la care au fost primiți noi membri ai acestei organizații. Însă pentru experți, acest summit a însemnat o nouă abordare a subiectului RSS în cooperarea membrilor Alianței cu partenerii săi în carul PpP, inclusiv Republica Moldova.

Evaluarea PARP și necesitatea trecerii la IPAP

Summitul NATO de la Praga din 2002 a propus instituirea unor mecanisme speciale în cadrul PpP, care să răspundă și mai bine necesităților de securitate ale statelor partenere în condițiile unui climat de securitate în plină schimbare și Planurile Individuale de Acțiuni ale Parteneriatului (IPAP).

În timp ce statele europene adoptă în 2002 criterii care să corespundă necesității adaptării sectorului de securitate noilor realități, Republica Moldova în sfârșit adoptă, tot în 2002, Concepția reformei militare, fiind, evident, deja depășită de timp.

Ceea ce a fost, totuși, important în cazul Republicii Moldova, este faptul că această Concepție a reformei militare a rezultat în înțelegerea că doar eforturile structurilor de forță nu sunt suficiente și va fi nevoie de o reformă mult mai largă, în domeniile legale, conforme criteriilor europene și obligațiilor asumate în fața Consiliului Europei și eventual în chestiunile economice. În realitate o reformă eficientă a sectorului de securitate, astfel încât să corespundă criteriilor europene și prevederilor Consiliului Europei, necesită schimbări mult mai substanțiale într-un set de domenii mult mai largi decât doar cel militar. Rezultatele reformelor menționate, așa cum am demonstrat mai sus, devin un subiect important în carul dialogului PARP, care se bazează pe criteriile europene de construcție a sectorului de securitate, care să fie controlabil, transparent și să asigure într-o manieră democratică securitatea statului și, poate paradoxal, tot el să asigure democrația în stat. Un asemenea sistem, precum înțelegem, presupune implicarea tuturor puterilor din stat, legislativă, executivă șijudiciară și nu doar a serviciilor de securitate și militare.

Astfel, PARP evaluează performanțele structurilor de securitate militară în urma reformei forțelor armate și găsește că Republica Moldova a fost capabilă să participe doar în patru exerciții PpP,precum și în două exerciții în spiritul PpP. Constrângerile financiare continuă să blocheze participarea Moldovei în alte exerciții, pe care și le-a dorit și indicat în PIP. Aceste date sugerează că situația economică a Republicii Moldova rămâne precară. Lipsa serioasă de finanțare se repetă din an în an, constată experții și are un impact aspru asupra capacității de a conduce și menține forțele armate. Auditul PARP, fiind o modalitate extrem de deschisă de a discuta problemele depistate și existente, a recunoscut ușor faptul că deși Concepția a fost aprobată, aceasta nu se bazează pe o Strategie Națională a Securității, care să corespundă situației la zi și nici unor estimări reale de cheltuieli. Astfel, Concepția anticipează că bugetul pentru apărare va trebui ridicat de la 0.5% la 2.5% al PIB pe parcursul a 12 ani – iar experții NATO au determinat în discuțiile la care au participat și Ministerul finanțelor că o asemenea creștere nu poate avea loc. Astfel, Concepția este din start neimplementabilă.

Mai mult, deoarece Conceptul a fost formulat în 1997, se recunoaște că acesta are drept bazăStrategia Națională a Securității din 1995, care și-a pierdut actualitatea datorită schimbărilor în climatul de securitate, menționate mai sus și care nu acoperă riscurile și amenințările de tip nou. Astfel, se recunoaște că Moldova va avea nevoie de o asistență externă ca să purceadă la o revizuire a sistemului de apărare, care să presupună că toate documentele statului să fie aduse în concordanță cu necesitățile sale actuale și să fie efectuată o reformă comprehensivă a sistemului de securitate din Republica Moldova.[3]

Cea mai bună și unica modalitate de a asigura o astfel de reformă atotcuprinzătoare, cu implicarea tuturor ramurilor puterii, a fost posibilă doar prin adoptarea și implementarea unui Plan Individual de Acțiuni ai Parteneriatului – IPAP, care a fost modelat pentru aceste scopuri.

IPAP, un plan complementar Planului UE și RM

Acceptarea IPAP

Ideea de a adopta un IPAP nu a fost acceptată imediat, deoarece venită în 2002, aceasta era și mai nouă decât propunerile formulate în proaspăt adoptata Concepție a reformelor militare. Chiar dacă această Concepție era învechită încă până la adoptarea sa, pentru autoritățile din RM acesta prezenta o noutate în domeniu și în asemenea circumstanțe adoptarea unei noi idei, care să meargă și mai departe de Concepție era dificilă. În același timp a intervenit și factorul geopolitic. Cooperarea cu NATO a fost un subiect de nemulțumire în relațiile dintre Federația Rusă și Republica Moldova, mai cu seamă în perioada pregătirii Memorandumului Kozak, care prevedea o demilitarizare a RM. Astfel, ca și în cazul Concepției reformei militare, a fost nevoie de o perioadă mai lungă în care ideea să fie acceptată. De asemenea, în percepția Partidului de guvernare, noile circumstanțe internaționale de după refuzul de a semna Memorandumul Kozak în toamna anului 2003, au generat orientarea PCRM spre o cooperare mai strânsă cu occidentul, negocierea unui Plan de Acțiuni cu UE și intensificarea unei cooperări cu NATO, care să asigure reformele în sectorul de securitate. Astfel, utilizând situația favorabilă promovării ideii IPAP, diplomați și militarii din Republica Moldova propun în iarna anului 2004 adoptarea acestui Plan Individual cu Alianța Nord-Atlantică.

La începutul anului 2004 Președintele Republicii Moldova dă acordul de principiu pentru elaborarea IPAP. În 2005, la 7 iunie, Președintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin se deplasează la Cartierul General al NATO pentru a participa la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic (CNA), în cadrul căreia anunță CNA despre intenția de a adopta un Plan Individual de Acțiuni al Parteneriatului pentru Republica Moldova.

În cadrul negocierilor dintre Alianță și Republica Moldova, NATO menționează că înțelege aspirațiile europene al Republicii Moldova și îi propune ca IPAP să fie formulat astfel încât să constituie un plan complementar Planului de Acțiuni UE – Republica Moldova. Nevoia ca IPAP să fie complementar vine de la faptul că reformele de integrare europeană nu vor fi complete fără reformele sectorului de securitate. În același timp una din concluziile pe care le tragem din această propunere este că integrarea europeană nu poate avea loc fără NATO, uncia organizație care poate să asigure pe spațiul european reformele RSS.

Ce înseamnă IPAP

Planul Individual de Acțiuni ai Parteneriatului, deci prezintă un document care stipulează acțiuni concrete în mai multe domenii pentru a implementa reforma sectorului de securitate. Aceste domenii, așa cum este stipulat în Capitolul I al IPAP sunt integrarea europeană și reformele conforme Planului de Acțiuni UE și Republica Moldova, intensificarea dialogului și aprofundarea relațiilor cu structurile euroatlantice.

Deși am menționat prevederi din cadrul Capitolului I al IPAP, probabil cea mai clară explicație în ce privește domeniile în care este nevoie de schimbări pentru a implementa o reformă a sectorului de securitate conformă normelor democratice necesare pentru integrarea europeană, poate fi găsită în sumarul acestui Capitol, pe care îl prezentăm mai jos:

Capitolul 1. Problemele politice și de securitate

1.1. Aprofundarea cooperării cu structurile și instituțiile europene și euroatlantice

1.2. Integritatea teritorială și relațiile cu vecinii

1.3. Reformele democratice, drepturile omului, statul de drept, lupta contra corupției

1.4. Combaterea terorismului și crimei organizate

1.5. Controlul democratic al Forțelor Armate

1.6. Dezvoltarea economică și politicile prioritare

1.7. Cooperarea cu alte organizații internaționale

Observăm că pentru o reformă efectivă a RSS, în implementarea IPAP, Republica Moldova trebui, de fapt, să implementeze aceleași prevederi stipulate și în cadrul Planului de Acțiuni UE și Republica Moldova. Explicația acestor similitudini este că reformele democratice, drepturile omului, statul de drept presupun că și serviciile de securitate și apărare cad sub incidența acelorași legi și reguli democratice, fa parte a unui sistem european predictibil și transparent de guvernare. Astfel implementarea IPAP devine un element indispensabil pentru democratizarea și europenizarea RM.

Pentru a susține teza de mai sus, vom aduce un citat din acest capitol al IPAP în care se menționează explicit „În procesul de implementare a IPAP, Republica Moldova își va coordona acțiunile cu UE și organizațiile internaționale active în țară, pentru a asigura compatibilitatea dintre IPAP, Planul de acțiuni Republica Moldova și Uniunea Europeană, SCERS, precum și pentru a evita dublarea și suprapunerea în activități.”

Conflictul transnistrean, relația cu Rusia și implementarea parțială a IPAP

Deși se declară deseori că relațiile Moldovei cu NATO se bazează pe statutul său de neutralitate, acest statut, de fapt, presupune și responsabilități. Una din responsabilitățile centrale a unui stat neutru este că acesta nu poate fi doar un consumator de securitate și statutul de neutralitate a însemnat istoric că statul în cauză a furnizat mai multă securitate decât statele beligerante. El, de asemenea, nu are o altă umbrelă de securitate care să-i asigure protecție de la diverse amenințări și trebuie să fie pregătit financiar și militar să își asigure neutralitatea.

În aceste circumstanțe, așa cum am indicat mai sus, s-a ajuns la adoptarea IPAP, care să asigure o structură de securitate puternică, europeană. Însă în pofida faptului că IPAP asigură un fundament solid pentru Reforma Sectorului de Securitate în Moldova, viitorul acestuia depinde de mai mulți factori. Una din problemele de securitate cu care se confruntă Republica Moldova este conflictul transnistrean. Încercările de a soluționa acest conflict adesea au interferat cu planurile stabilite de apărare și cu reforma sectorului de securitate, de fapt și cu obiectivele politicii externe. Anii pe parcursul anilor 2007-2008 am fost martori ai celor mai dramatice schimbări în acest sens. Inițiativele prezentate da către președintele Republicii Moldova la 10 octombrie 2007 vorbesc despre demilitarizarea totală a Moldovei în contextul Măsurilor de Sporire a Încrederii pentru obiectivul soluționării conflictului transnistrean. În același timp, se încerca soluționarea conflictului direct cu Federația Rusă, în baza unui pachet de documente, pe lângă care Măsurile de Sporire a Încrederii aveau un rol important. În circumstanțele în care evoluția propunerilor din 2007 nu era clară, iar Federația Rusă cerea oprirea cooperării cu NATO Chișinăului oficial, implementarea IPAP a fost redusă la proiecte tehnice.

Proiectele de demilitarizare sau asigurarea a neutralității invocate în asemenea circumstanțe nu sunt valabile pentru Republica Moldova. Din 27 state demilitarizate, aproximativ 20 sunt insule, celelalte sunt state în care a avu loc răsturnări militare de guvern, cum e cazul Costa-Ricăi, sau sunt insignifiante, precum Vatican sau San-Marino. În ce privește statele neutre, Austria a negociat neutralitatea sa în schimbul aderării la spațiul occidental al UE, iar Suedia și Finlanda au început procesul de dezbateri publice în privește renunțarea la neutralitatea lor de câțiva ani în urmă. Acest proces a fost grăbit în urma războiului Rusiei împotriva Georgiei din luna august a anului 2008, după care Ministrul de externe finlandez a cerut un loc la masa de discuții NATO.

Din prevederile conceptuale ale IPAP, Republica Moldova urma să elaboreze încă în 2006 o Concepție a Securități Naționale, în baza căreia să fie elaborată Strategia Securității Naționale și Strategia Militară Națională. Aceste document ar permite trecerea la faza activă a revizuirii sistemului de securitate și apărare și elaborarea recomandărilor în ce privește ajustările necesare ca acest sistem să corespundă Concepției și ambelor Strategii. Din păcate evoluțiile din 2008 au demonstrat că reformele necesare pentru securitatea statului au căzut pradă jocurilor geopolitice cu Federația Rusă. Atât Concepția adoptată în luna mai 2008, cât și apariția proiectului de Strategie de Securitate Națională, demonstrează că acestea au fost formulate astfel încât să țină cont de interesele naționale ale Federației Ruse și nu de cele ale Republicii Moldova.

Concluzii și propuneri

1.Cooperarea Republicii Moldova cu NATO s-a dovedit a fi fructuoasă, iar calitatea ofițerilor instruiți în occident este net superioară cadrelor militare institute din perioada sovietică.

2.Cooperarea cu NATO are nu doar conotații militare, dar și umanitare, științifice, sociale. Proiectele implementate de NATO au produs efecte pozitive în țară și au diminuat riscuri pentru securitatea cetățenilor, inclusiv a celor de ordin ecologic.

3.Asemenea evenimente cum sunt atacul terorist asupra SUA, conflictul militar din Kosovo, războiul de cinci zile a Rusie împotriva Georgiei și recunoașterea de către Rusia a enclavelor separatiste, lupta pentru dominarea resurselor energetice și utilizarea lor de către Rusia în calitate de arme politice împotriva statelor cum este Ucraina (și Moldova), menționată la Summitul NATOde la Riga în 2006, precum și multe alte evenimente demonstrează că schimbările în climatul securități internaționale continuă. Aceste evenimente demonstrează necesitatea ajustării poziției Republicii Moldova cât mai operativ și într-o manieră în care să-și asigure clar protecția necesară din partea instituțiilor de securitate cele mai credibile.

4.NATO este unica organizație care are expertiza necesară pentru o reformă calitativă, democratică și europeană a sectorului de securitate, precum și resursele necesare să asiste Republica Moldova pe această cale.

5.Integrarea europeană a Republicii Moldova nu poate fi considerată finalizată fără implementarea reformelor stipulate de IPAP. Fără acestea, reformele de integrare a țării noastre în UE nu vor fi complete, iar RM nu va putea intra în UE până când nu implementează reformele care corespund IPAP.

6.Vom aminti de faptul că majoritatea covârșitoare a statelor membre NATO sunt și membre ale UE. De asemenea, vom aminti de faptul că între NATO și UE există reuniuni de coordonare și informare privind implementarea IPAP, în calitatea sa de document complementar integrări europene al RM.

7.Ar trebui să urmăm implementarea IPAP în elaborarea Concepțiilor și strategiilor de securitate a statului conform interesul național al Republicii Moldova, în exclusivitate.

8.Implementarea IPAP este în interesul propriu al Republicii Moldova, fără să amintim de UE și NATO. Reformele stipulate de acest Plan vor face țara noastră mai democratică, fără ca să existe frică în ce privește utilizarea serviciilor secrete împotriva cetățenilor și partidelor din Republica Moldova. Prevederile ce stipulează reformele în domeniul statului de drept sau libertății mass media, menționate în IPAP, sunt necesare pentru viitorul democratic al țării.

9. Republica Moldova nu poate fi în permanență un consumator al securității. Credem că discuția privind necesitatea armatei poate fi rezumată prin analiza Are oare nevoie Belgia de o armată?”, efectuată de către United Press International în 2006, în cadrul căreia domnul Even Elio di Rupo, liderul Socialiștilor belgieni vorbitori de limbă franceză, a declarat Nu putem cere să fim protejați de orice amenințare, nici să cerem ca securitatea teritoriului nostru să fie garantată de către partenerii noștri și, în același timp, să nu contribuim la aceasta. Cel puțin trebuie să manifestăm puțină solidaritate.”[4] Citatul de mai sus este valabil și pentru Republica Moldova și nimeni nu poate cere să fie protejat fără să contribuie la această protecție.

10. Într-o perioadă inițială o asemenea contribuție poate fi pregătirea cu asistența statelor membre NATO pentru participarea la operațiuni internaționale de menținere a păcii, eventual sub egida UE/ESDP cu forțe non-militare, poliție, juriști și unități de carabinieri. O astfel de participare nu ar contrazice nici într-un fel statutul de neutralitate al Republicii Moldova, așa cum nu îl contrazice nici în cazul Finlandei sau Elveției. În schimb ar permite o apropiere de UE, necesară în condițiile actuale internaționale.

11. Neutralitatea Republicii Moldova nu a produs rezultatul scontat de retragere a trupelor ruse și de soluționare a conflictului transnistrean și pornind de la faptul că ar trebui să urmărim evoluțiile internaționale și să fim pregătiți pentru riscurile și amenințările în schimbare, anul 2009 ar fi momentul oportun să reevaluăm relația noastră față de neutralitate și cea cuNATO pentru a clarifica calea de viitor a Republicii Moldova.