Criza globală, campania electorală și securitatea R.Moldova. Dan Dungaciu. Timpul.

131

Nu te întrista, o să te îmbolnăvești; după noi – potopul! (Madame de Pompadour către Ludovic al XV-lea)

Dan Dungaciu, d.dungaciu@gmail.com

SUA rămâne singura putere mondială a lumii cel puțin pentru motivul că nu există o altă țară a cărei criză internă să pună planeta pe butuci. America, poate! Iar pentru a găsi soluții la ieșirea din criză, toată lumea stă cu ochii pe deciziile Washingtonului – în funcție de acestea, în mare parte, se vor desena scenariile de reacție ale celorlalte economii cu pondere. În geopolitică, lucrurile se petrec la fel. Deciziile administrației americane sunt decisive și la ele se raportează, direct sau indirect, pozitiv sau negativ, toți marii actori din "piața" securității globale. Cum se vor concretiza acestea la nivelul actorilor mici, în condițiile unei crize financiare evidente și pe fondul campaniilor electorale, este miza de viitor a regiunii în care ne aflăm.

Nimic nou pe frontul de Est?

Recenta Conferință pe probleme de Securitate de la München a fost așteptată cu legitim interes. Americanii și rușii au stat, pentru prima dată, oficial, față în față. Vicepreședintele Joe Biden și viceprim-ministrul Serghei Ivanov au schimbat vorbe politicoase, chiar dacă tensionate. Nimeni nu se aștepta la clarificări majore, dar unele tendințe sunt vizibile. Principala direcție va rămâne Afganistanul, despre care opinia publică americană este tatonată subtil: äAfganistanul nu seamănă cu niciuna dintre problemele cu care ne-am confruntat și, din punctul meu de vedere, va fi mult mai dur decât în Irakö (emisarul american pentru Afganistan și Pakistan, Richard Holbrooke). Cum am mai spus în această rubrică, întrebarea crucială este cât de mult sunt dispuse să cedeze părțile în negocierea bilaterală. Coliziuni există și la propriu, și la figurat – recent, la 10 februarie, un satelit de comunicații american (Iridium) s-a ciocnit cu un vechi satelit de comunicații rusesc deasupra Siberiei. Caz unic!

Dincolo de negocierea "1 plus 1", există și reticența partenerilor europeni. Nu tot ce este important pentru SUA poate deveni prioritate pentru NATO – aici trebuie să vrea și europenii. Prin urmare, a încerca să negociezi dosare pe care nu le controlezi integral este pierdere de vreme pentru Washington. Un singur exemplu: extinderea NATO, care, deocamdată, stagnează. America nu este întreaga Alianță! Și dacă vrei mai multe trupe în Afganistan, trebuie să cedezi ceva, inclusiv Bruxellesului, nu doar Moscovei. Toate deciziile vizând securitatea globală își sporesc gradul de incertitudine direct proporțional cu efectele crizei globale. Mai ales dacă ești äțară de margineö. Ucraina este exemplul cel mai concludent.

Negocieri globale și eșecuri locale

A fost odată o Revoluție Oranj… Astăzi nu mai este. Mai este doar un stat care, inclusiv la München, cere disperat ajutor financiar unei comunități obosită de incertitudinile Kievului și tot mai lipsită de motivație pe Est. În prag de alegeri prezidențiale, Ucraina nu își poate reveni din pumnii crizei financiare.

Pe 9 februarie, Ministerul rus de Finanțe anunța prompt că Ucraina a cerut un împrumut de 5 mlrd. USD. Kievul ceruse deja de la FMI 16,5 mlrd. USD, din care a fost eliberată, în noiembrie 2008, prima tranșă (circa 4,5 mlrd. USD). Dar bugetul pe 2009 nu a fost complet agreat de Fond, sceptic în ceea ce privește eliberarea celei de-a doua tranșe. Motivul ține de deficitul bugetar prea mare – mai pe șleau spus, de incapacitatea politică a Kievului de a reduce cheltuielile bugetare (campania electorală, bat-o vina!). Producția și moneda scad spectaculos în Ucraina, dar crește prețul la gaze. Pentru a ajusta deficitul bugetar și a primi bani de la FMI, Ucraina are nevoie de bani, adică cei 5 miliarde pe care Rusia îi poate oferi. Dar dependență de gaze rusești plus împrumut de la Moscova pare să devină rețeta sigură a juvățului de gât! Cazul Ucrainei ar trebui să fie un exemplu pentru R. Moldova, aflată și ea în plină campanie electorală.

R. Moldova, locul unde nu s-a auzit de criză

Există o celebră carte a unui scriitor american despre obstinația autorităților de a nu vorbi despre criza virusului SIDA din anii ‘70. Decesele se înmulțeau, teama publică devenea acută, dar orchestra cânta în continuare… Păstrând proporțiile, lucrurile se petrec în RM în același fel. Asigurările autorităților că republica va fi ocolită de criză sunt uluitoare. Când vecinii tăi – unul care exportă cel mai mult în RM, iar celălalt fiind piața europeană cea mai mare pentru produsele tale – declară criză, reduc moneda și instituie austeritate (mai puțin Ucraina), în RM discursului oficial e liniște și pace. Pensionarii așteaptă mărirea pensiilor, pâinea se ieftinește, moneda rămâne stabilă. RM se află în campanie electorală, pe un fond de criză încă ținută sub tăcere. Curat-murdar – cum ar zice Caragiale!

Nu mai e cazul acum să reluăm avertismentele făcute deja de către economiști. Deficitul bugetar, criza creditelor, reducerea cererii la exportul de mărfuri, scăderea volumului investițiilor străine în economie și reducerea volumului remitențelor – toate vor afecta drastic bugetul. Cine achită nota de plată?

Campania electorală – riscuri de securitate?

Este timpul acum să tragem câteva concluzii, cu ochii la aranjamentele globale de securitate, criza financiară și eșecurile Ucrainei:

1. Într-o perioadă de ajustări sau reajustări geopolitice globale, în care un singur lucru este clar – că Afganistanul va marca atitudinea SUA față de Rusia pe dosarul estic – lipsa unei soluții de securitate viabile se resimte mai acut decât oricând. Este cazul R. Moldova.

2. Nu este atât vorba despre äconcesiile nepermiseö pe care Washingtonul le-ar face Rusiei – după cum remarca un admirabil coleg de la Chișinău relativ la un comentariu anterior din această pagină – cât despre disponibilitatea elitelor locale de a ceda sunetelor de sirenă estice în lipsa unei angajări euroatlantice instituționalizate și ferme. Aparentul paradox este că, dacă în Centru politica externă este relativ de-personalizată (acolo există și instituții și politici de durată, indiferent de ecuația personală a liderului), în periferie (spațiu nestructurat și fără continuitate) rolul elitelor locale este mult mai important.

3. Criza economică accentuează instabilitatea și sporește geometric insecuritatea. Un stat prins în plasa crizei devine vulnerabil, iar elementul economic devine preponderent chiar și în evaluarea deciziilor de securitate. Ceea ce se întâmplă la Kiev este grăitor.

4. Campania electorală nu face decât să sporească pericolul acestui veritabil cocteil Molotov. Risipa inconștientă a resurselor în numele câștigului electoral este ceea ce se petrece astăzi la Chișinău. Indiferent cum va arăta, R. Moldova va avea până la urmă un nou guvern, dar cu un buget secătuit de o campanie electorală pe viață și pe moarte, pe fond de reajustări geopolitice și criză economică mondială.

În aceste condiții, întrebarea fundamentală este aceasta: cine va da eventualul împrumut de 5 miliarde USD R. Moldova? Și ce va da Chișinăul în schimb?