Săptămâna trecută (2-5 februarie), Markus Meckel, membru al Comisiei pentru politică externă din Bundestagul german, a vizitat pentru a treia oară Moldova. Vizita sa a inclus întrevederi cu oficiali moldoveni, o deplasare la Tiraspol, iar în penultima zi el a fost protagonistul unei mese rotunde organizată de Fundația Friedrich Ebert, în comun cu IDIS Viitorul, la care au participat mai mulți reprezentanți ai societății civile. Vă propunem să citiți și dvs. discursul său din cadrul conferinței. (Valentina Baciu)
Moldova are în spate opt ani de președinție a lui Vladimir Voronin. Peste câteva săptămâni se va alege din nou parlamentul și acesta va alege apoi un nou președinte. Dumneavoastră, cetățenii Moldovei, vă aflați în fața alegerii. Dumneavoastră vă decideți viitorul și răspunderea vă aparține. Acest lucru este în egală măsură valabil și pentru trecutul apropriat: răspunderea pentru situația de astăzi din Moldova îi aparține, mai întâi de toate, Moldovei însăși. Acei, care în ultimii opt ani au purtat aici responsabilitatea politică, sunt cu toții responsabili pentru faptul că Moldova este astăzi cea mai săracă țară din Europa.
Bineînțeles că știu despre istoria tragică a țării dvs. – în 2009 se împlinesc 70 de ani de la încheierea pactului dintre Stalin și Hitler. Prin el, țara mea, Germania, și-a asumat vina și a livrat-o dictaturii sovietice. În anii ce au urmat după aceasta, țara dvs. a cunoscut necazuri mari, decenii de dictatură comunistă în URSS. Noi suntem conștienți de responsabilitatea noastră față de țara dvs. Tocmai de aceea, vrem să ne poziționăm de partea dvs. și să convingem UE să acorde mai multă atenție țării dvs. Odată cu destrămarea Uniunii Sovietice, pentru Moldova a început un capitol nou – independența. Odată cu ea țara și-a preluat răspunderea pentru calea sa. De atunci, viitorul s-a decis și se decide, înainte de toate, de către Moldova însăși. Mai cu seamă înaintea alegerilor este valabilă conștientizarea acestei răspunderi: a alege înseamnă a avea consecințe. Aceasta s-a putut vedea în ultimul deceniu și la fel va fi și în viitor: fiecare cetățean al Moldovei are șansa să contribuie însuși la determinarea direcției unde urmează să călătorească.
Din punct de vedere al politicii externe, astăzi existența statului Moldova nu este pusă în pericol. Vecinii ei nu sunt agresivi. Ucraina este un partener cooperant. Din România se mai aud ocazional chemări spre o unificare cu Moldova, vise ale unei Românii Mari. E adevărat că în Europa de astăzi există procese precum e cazul unificării Germaniei. Aceasta se poate, însă, întâmpla când există recunoaștere reciprocă și când poporul ambelor țări dorește acest lucru, fiind acceptat și pe plan internațional. O problemă este Rusia, deoarece alimentează și sprijină Transnistria separatistă. Aceeași Rusie, însă, nu a pus în discuție integritatea teritorială a Moldovei și, de asemenea, nu a recunoscut Transnistria – precum se spera acolo – când au comis greșeala să recunoască independența Abhazei și Osetiei de Sud.
Uniunea Europeană mult timp nu s-a preocupat de Moldova. Din fericire, acest lucru începe să se schimbe. Astfel pentru țara voastră apar noi șanse. După respingerea Memorandumului Kozak din 2003 și orientarea spre UE, părea că aceste lucruri au fost de asemenea recunoscute aici. Între timp, însă, în pofida asistenței enorme, acest proces a ajuns să fie învins. De aceea, trebuie să i se dea un nou suflu! Dar și acest lucru trebuie să se întâmple mai întâi de toate, în Moldova însăși. Alegerile care se apropie oferă posibilitatea de a acorda acestei voințe o expresie clară. Pentru un viitor mai bun, Moldova are nevoie de mobilizarea tuturor forțelor. Dar ce poate mobiliza oamenii mai mult decât experiența libertății, posibilitatea de a fi însuși stăpân în propria țară și de a lua viitorul în mâinile proprii? O Moldovă cu adevărat democratică – acesta este cadoul, pe care doar Moldova însăși și-l poate face, cu voința ei proprie și nu cu cea a Uniunii Europene! Dar acest lucru necesită un angajament deplin întru realizarea acestui scop – și acești oameni există în această țară, poate chiar și nu prea puțini.
Moldova ar trebui să-i invite pe toți cei activi care vor să contribuie la acest proces. De aceea, consider că este absurd să existe restricții pentru străinii care vor să lucreze în țara dvs.! Căci asta împiedică dezvoltarea durabilă a țării. Același lucru este valabil și pentru legile adoptate recent, care nu permit cetățenilor cu dublă cetățenie deținerea funcțiilor publice. Acest lucru nu doar contravine drepturilor omului, creând astfel cetățeni ai statului de clasa a doua, dar nici nu este înțelept. Bucurați-vă de orice cetățean care, aflându-se undeva în altă parte, dar simțindu-se legat în același timp de țara dvs., vrea să muncească și să se angajeze aici. Faceți totul pentru ca cetățenii voștri care pleacă în străinătate să se întoarcă acasă. Dacă vor simți că este interesant să te angajezi și să activezi acasă, se vor întoarce. Premisa pentru aceasta va fi libertatea!
O altă condiție este existența statului de drept. Fără o justiție cu-adevărat independentă, fără o legislație de încredere, cetățeanul nu se va simți în siguranță. Acolo unde individului nu-i este respectată libertatea și demnitatea, unde acesta nu se poate realiza pe cont propriu, angajamentul său va fi corespunzător. Însă anume de acest angajament are nevoie țara dvs., precum are nevoie și de investiții. Fără un stat de drept, însă, în zadar veți aștepta investitorii străini de care aveți urgent nevoie. Alegerile care bat la ușă deja suferă de faptul că opoziția abia de are vreo șansă de a se adresa cetățenilor prin intermediul mass-media publice. Însăși acest fapt pune rezultatul alegerilor la îndoială, căci alegerile libere și corecte au nevoie și de o egalitate a șanselor, aceasta fiind valabil și pentru presa independentă.
Deosebit de importantă consider a fi și problema descentralizării. Atâta timp cât într-un stat deciziile se iau numai la vârf, adică de președinte, chiar dacă el este ales, aceasta devine problematic. După atâtea decenii fără libertate, pentru oameni este important să obțină experiență ca să poate decide ei înșiși ceva în regiuni. De aceea, descentralizarea înseamnă și o mobilizare a forțelor de dezvoltare. Acolo unde se obține experiența de dezvoltare, puterile locale se descătușează și îndată apare angajamentul și răspunderea.
Când vorbim de democrație, apare întrebarea în ce structuri aceasta se realizează. Pentru democrație nu există o rețetă general valabilă! Conform Constituției RM, există o anumită incoerență între organizarea prezidențială și democrația parlamentară, deși acest lucru înseamnă, de fapt, că Moldova ar fi o democrație parlamentară. În Europa există diferite variante de democrație și deja se merită o discuție referitor la modelul cel mai adecvat pentru propria situație. Personal, trebuie să mărturisesc că, atunci când în fotoliul de președinte stă un înțelept, ca să-l citez pe Platon, aceasta este minunat și simplifică unele procese complicate de discuție în societate. Unul care crede bine despre popor, care face totul corect iar în situații complicate ia decizii corecte. Numai că problema este: de unde să obții un astfel de înțelept. Și popoarele mari au aici greutățile lor.
Personal, sunt adeptul democrației parlamentare. Acest lucru este indicat mai ales acolo unde democrația este încă tânără și abia trebuie învățată. Pentru că democrația înseamnă ceartă, dezbateri publice al căror scop e să găsească cele mai bune soluții pentru problemele societății. Desigur, în mod normal, oamenii nu vor ceartă, ci conducere. Cu toate acestea, eu sunt pentru dezbateri publice diferențiate, în vederea găsirii drumului drept. În cele din urmă însă, este valabilă și varianta compromisului. Capacitatea de a face compromisuri este una esențială, care denotă putere și capacitate de a acționa, și nicidecum slăbiciune. În democrațiile parlamentare majorități absolute – în care să nu fie nevoie să te unești cu alții în coaliții, ca să găsești un consens – există rar. Deseori acest lucru nu e simplu. În Germania tocmai avem o coaliție mare, în cadrul căreia compromisul reușește deosebit de greu. Dar capacitatea de a găsi compromisuri este o condiție centrală pentru o politica bună. Este o problemă a culturii politice și, cu siguranță, trebuie să fie învățată și exersată. Atunci rezultatele vor fi și mai rezistente. Eu consider disponibilitatea de a face compromisuri un factor important de dezvoltare al unei societăți. Capacitatea de a găsi compromisuri aparține în mod central democrației.
Divizarea țării, separarea Transnistriei este pentru Moldova o povară grea. În aceste zile am auzit o părere precum că soluționarea problemei transnistrene ar fi o condiție pentru viitoarea calitate de membru al UE a Moldovei. Cred că e greșit. Perspectivele de aderare la UE depind în mod esențial de realizarea democrației. Anume acest lucru va avea o importanță centrală și pentru soluționarea conflictului transnistrean. Aici aș dori să amintesc de situația Germaniei din perioada războiului rece, când Germania de asemenea era divizată. Cancelarul de atunci, Konrad Adenauer, în condiția unor controverse dure, a optat pentru integrarea vestică. Eu sunt convins că o politică comparabilă de orientare credibilă spre UE, cu ajutorul reformelor democratice și al economiei de piață, este în același timp o cale de soluționare a conflictului transnistrean. Bineînțeles, Rusia joacă aici un rol important, care nu e rațional pe termen lung. De aceea, va fi nevoie de răbdare și concentrare pe soluționarea problemelor principiale. În același timp însă, deja astăzi se poate face mult pentru dezvoltarea Moldovei, și anume, prin reforme curajoase. Anume acestea vor reprezenta pentru Transnistria o forță de adeziune.
Ca să revin la Germania, îmi amintesc și de Willy Brandt care a căutat – printre problemele principiale de atunci, greu de rezolvat – soluții pragmatice pentru ca oamenii să poată conviețui. Aceasta a creat atunci condiții care, ulterior, au contribuit la soluționarea problemelor principiale. Anume aceasta mi se pare a fi și pentru Moldova calea corectă. Din păcate, în pofida asistenței enorme acordate, în relațiile existente astăzi între Chișinău și Tiraspol se întâmplă prea puțin pentru soluționarea întrebărilor practice concrete, care de asemenea formează o opinie. De aceea, este important să existe o politică ce le-ar arăta oamenilor din Transnistria că guvernul de la Chișinău nu este indiferent față de problemele lor și că se angajează și încearcă să le ușureze situația. Cu o astfel de înțelegere, soluționarea problemelor viitoare devine mai ușoară, deoarece în așa fel se creează încrederea.
Și acum câteva mențiuni privitoare la Uniunea Europeană. După cum am menționat, UE a acordat puțină atenție vecinătății țărilor membre. Abia la începutul acestui deceniu a fost concepută politica de vecinătate – destul de neflexibilă însă și cu prea puțină înțelegere pentru situații concrete și, deseori, foarte diferite de la țară la țară. Între timp, din fericire, lucrurile s-au schimbat. Atenția a devenit mai mare, precum și disponibilitatea de a face mai mult. Parteneriatul Estic discutat actualmente este un semnal clar în acest sens. El merge un pas mai departe decât politica de vecinătate și ar aduce o contopire economică în cel mai larg sens al celor șase țări partenere cu UE. Această șansă ar trebui folosită și în Moldova!
Orientarea europeană nu trebuie să se epuizeze în declarații. Ea necesită o democratizare consecventă a statului și societății. Eforturile și reformele clare vor duce la mai multă disponibilitate în UE de a acorda ajutoarele atât de necesare. Deseori ni se reproșează că astăzi UE nu ar fi gata să ofere Moldovei, ca și altor țări, o perspectivă clară pentru calitatea de membru. Eu pot înțelege acest lucru dar, totuși, nu ar trebui să vă plângeți, ci să vă pregăiți pentru aderare. Este adevărat că, fără un tratat nou, Tratatul de la Lisabona, această disponibilitate a UE nu va exista. Dar aceasta nu înseamnă că perspectivă nu există în general! Dvs. ar trebui deja astăzi să faceți totul pentru ca aderarea să devină posibilă în viitor. Iar aceasta înseamnă îndeplinirea angajamentelor în propria țară și din proprie voință.
Dacă asculți astăzi ce se spune prin Moldova, atunci poți avea impresia că aici domină convingerea că, pentru orientarea în UE, ar trebui de contat pe Germania și alte țări, vecinul mare însă, România, fiind de rangul doi. Eu consider acest lucru drept o greșeală fundamentală. Moldova ar trebui să facă totul pentru a îmbunătăți relația cu România. Nu trebuie de reacționat agresiv și greșit – precum s-a făcut în cazul reglementării privind cetățenia dublă – la fiecare declarație făcută de cineva în România. Trebuie să fii bucuros că în țara vecină se vorbește aceeași limbă. Indiferent cum se numește ea. Acest lucru doar poate fi de ajutor apropierii de UE.
Nemulțumirea pe faptul că România nu este dispusă să încheie un tratat de frontieră cu Moldova o pot înțelege. Deoarece, pentru România, nu există niciun motiv acceptabil pentru acest refuz. Totuși, această situație n-ar trebui să blocheze alte probleme. De ce nu se încheie un tratat de vecinătate în care, bunăoară, să se facă trimitere la principiile OSCE, printre care se numără și acel potrivit căruia frontierele pot fi modificate doar prin acord reciproc? Doar România, în calitate de stat membru al UE și NATO, nu-și va putea modifica frontierele unilateral și, cu atât mai mult, prin metode violente! Un tratat de vecinătate i-ar aduce Moldovei multe avantaje și posibilități de dezvoltare, inclusiv finanțarea UE necesară.
În Moldova, pe bună dreptate, se face mereu trimitere la faptul că, în chestiuni de energetică, țara depinde puternic de Rusia. Dar tocmai pe acest fundal nu este de înțeles de ce nu se încearcă, în discuție cu România, să se obțină o conexiune la conducta Nabucco? Acest lucru ar contribui esențial la diversificarea resurselor energetice. Eu nu pot scăpa de impresia că, pentru Moldova, animozitățile cu România duc de fiecare dată la șanse omise ale propriilor posibilități de dezvoltare.
Și o ultimă mențiune, referitoare la NATO. De mulți ani colaborez în Adunarea Parlamentară a NATO, fiind angajat în probleme de extindere. Și sunt convins că Rusia ar trebui să aibă un interes pentru calitatea de membru al NATO a vecinilor săi din vest, deoarece tocmai așa s-ar asigura securitatea și stabilitatea în vecinătatea sa. Astfel, aceste state nu și-ar mai organiza securitatea în concepte naționale, ci multilateral. Totuși, noi știm că Rusia va mai avea nevoie de ceva timp, pentru a ajunge la această viziune. Totodată, astăzi eu nu văd niciun motiv pentru Moldova ca să tindă spre calitate rapidă de membru al NATO. Aceasta nu este o premisă pentru calitatea de membru al UE, spre care se tinde înainte de toate! Dacă Moldova ar tinde spre calitatea de membru al NATO, ea doar ar îngreuna disponibilitatea Moscovei de a contribui la soluționarea conflictului transnistrean. De aceea, Moldova trebuie să răspundă însăși la întrebarea: ce este prioritar – soluționarea problemei transnistrene sau o calitate rapidă de membru al NATO? Până acum am avut impresia că aceasta este problema transnistreană.
Acest lucru nu exclude însă ca, în cadrul Parteneriatului pentru Pace, să se preia și o anumită responsabilitate internațională, prin participare la proiecte precum combaterea terorismului internațional. Reforma forțelor armate și dezvoltarea profesionalității și interoperabilității sunt de asemenea posibile în acest cadru. Și adresez aceeași întrebare: de ce nici aici nu se folosesc diversele posibilități, ce ar apărea printr-o cooperare în domeniul politicii de securitate cu România?
Vă mulțumesc.
