În ultimii ani, UE a devenit un simbol al bunăstării mult dorite, un ideal al democrației reale, un „pământ al făgăduinței” pentru mulți dintre noi, cetățenii RM. Indiferent de naționalitate, ne dorim să trăim într-o țară democratică unde în capul mesei să fie supremația legii și nu arbitrariul, aroganța și intoleranța unor persoane, partide sau grupuri de interese. Am sperat și continuam să sperăm că UE este cel mai indicat partener pentru a ne realiza aceste aspirații. În ultimele zile, însă, tot mai mulți dintre noi avem un șir întreg de întrebări – deocamdată, fără răspuns – către UE.
În primul rând, de ce Bruxellesul s-a grăbit să recunoască rezultatul recentelor alegeri, fără ca mai întâi să analizeze multiplele semnale, îngrijorări, suspiciuni cu privire la corectitudinea și libertatea scrutinului? De altfel, multe din acele îngrijorări au fost expuse anterior de însăși dna Benita Ferrero-Waldner, Comisarul european pentru Relații Externe, de dl Kalman Miszei, Reprezentantul special al UE pentru RM, de ambasadorii UE acreditați la Chișinău și de mulți alți oficiali europeni.
În al doilea rând, de ce UE reacționează flegmatic la violarea flagrantă a drepturilor fundamentale ale omului de către autoritățile RM în urma evenimentelor din 7 aprilie? De ce tace Javier Solana, Înaltul Reprezentant al UE pentru Politica Externă și de Securitate Comună? De ce statele UE fie tac, fie vorbesc cu jumătate de gură despre adevăratele cauze ale tristelor evenimente postelectorale de la Chișinău? Unde este Președinția cehă a UE? Înseamnă acest lucru că, pentru UE, mai presus de orice e stabilitatea cu orice preț la frontierele sale estice, chiar dacă această stabilitate se face cu sacrificarea valorilor și principiilor democratice? În al treilea rând, unde este solidaritatea UE, când valorile și principiile democratice – baza Europei – sunt terfelite în vecinătatea sa imediată? Unde este solidaritatea UE când un stat membru este învinuit că ar destabiliza situația politică din RM? Avem de-a face cu manifestarea unor duble standarde de către UE?
În lipsa unor răspunsuri clare la aceste și alte întrebări, este firesc ca mulți dintre noi să ne întrebăm dacă UE este lașă, indiferentă, cinică sau la mijloc sunt niște calcule geopolitice mai presus de soarta unei biete mici țări ca Moldova. Este prematur să acuzăm UE de lașitate, indiferență și cinism. Sperăm mult că nu vom ajunge niciodată să facem acest lucru, pentru că UE îi revine un rol crucial în afirmarea RM ca stat independent, suveran, democratic și indivizibil. Totodată, nu putem face abstracție de unele realități și tendințe internaționale și regionale de natură să influențeze atitudinea UE față de țara noastră și care, evident, ar trebui să ne pună în gardă. Mai întâi de toate, în ultimele luni, Occidentul (NATO, UE și SUA) curtează insistent Rusia pentru a se asigura de sprijinul/cooperarea acesteia într-un șir de subiecte de importanță geostrategică precum stabilizarea Afganistanului, reconstrucția Irakului, prevenirea înarmării nucleare a Iranului, stoparea programului nuclear al Coreei de Nord, combaterea terorismului internațional, neproliferarea armelor de distrugere în masă și reducerea arsenalului nuclear deținut de Rusia și SUA. În particular, UE este extrem de interesată în asigurarea securității sale energetice unde Rusiei, în calitatea sa de furnizor strategic de gaze, îi revine un rol esențial. Criza gazelor provocată de Moscova în această iarnă a developat cât se poate de bine amplitudinea vulnerabilității energetice a multor state din cadrul UE.
De asemenea, criza financiară și economică internațională forțează UE să fie preocupată, înainte de toate, de problemele sale interne. Tot mai multe voci influente, între care președintele francez Nicolas Sarkozy sau cancelarul german Angela Merkel, pledează pentru suspendarea procesului de extindere a UE până când aceasta nu va fi reformată/consolidată intern în conformitate cu Tratatul constituțional de la Lisabona. Totodată, problemele economice și sociale cu care se confruntă actualmente UE riscă să determine statele sale membre să fie mai circumspecte cu privire la șansele RM sau ale Ucrainei de a beneficia într-un viitor previzibil, cel puțin, de un regim de călătorii fără vize, iar de perspective clare de aderarea la UE nici nu mai vorbim.
Trebuie să recunoaștem, aici, că „revoluțiile colorate” din Georgia și Ucraina s-au transformat într-o mare dezamăgire pentru UE. Prin urmare, avem motive să presupunem că „experiența revoluțiilor colorate” i-a învățat pe oficialii europeni să fie mai rezervați, prudenți și calculați în aprecierea sau încurajarea unor evoluții politice ce reflectă caracteristici asemănătoare.
În plus, există mai multe semnale clare că Rusia este tot mai nemulțumită de creșterea influenței UE în regiunea noastră. Moscova dorește să oprească la Prut nu doar NATO, ci și UE. În acest sens, sunt relevante criticile enunțate, în ultimul timp, de înalți oficiali ruși la adresa Parteneriatului Estic, inițiativă chemată să diversifice și întărească relațiile economice și politice între UE și RM, Ucraina, Georgia, Azerbaidjan, Armenia și Belarus. Grăitoare este și critica dură verbalizată de premierul rus V. Putin la adresa Memorandumului semnat, la 23 martie, de Guvernul Ucrainei și Comisia Europeană în domeniul modernizării infrastructurii ucrainene de tranzitare a gazului natural. Din aceeași panoplie de semnale fac parte și încercările Rusiei de a torpila negocierile la subiectul conflictului transnistrean în formatul „5+2”, și încercarea Moscovei de corupe Chișinăul și Kievul cu promisiunea unor credite avantajoase ce le-ar ajuta să depășească actuala criză financiară și economică. Bineînțeles, aceste eventuale credite vor presupune și concesii politice din partea RM și a Ucrainei. Renunțarea la integrarea europeană în favoarea integrării în CSI va fi principala miză a respectivelor cedări.
Aceste realități și tendințe internaționale și regionale pot explica, într-o anumită măsură, ambiguitatea și indecizia Bruxellesului față de evoluțiile post-electorale de la Chișinău. Dar ele nu pot, nicidecum, să fie o scuză pentru inacțiune, în timp ce principiile și valorile democratice pe care este întemeiată UE sunt desconsiderate flagrant în chiar imediata sa vecinătate. În atare circumstanțe, UE îi va fi tot mai dificil să se ascundă în spatele aprecierii date alegerilor din 5 aprilie de către Misiunea OSCE/ODIHR. În caz contrar, va avea de suferit credibilitatea sa de promotoare și apărătoare a valorilor democratice, iar acest lucru va fi, cu certitudine, exploatat din plin de euro-sceptici, falșii euro-integraționiști, ca să nu mai vorbesc de Federația Rusă. Absența de mai departe a unei poziții categorice din partea UE riscă să dilueze granița între moderație și lașitate în ochii multor cetățeni ai țării noastre. Își dorește UE un astfel de rezultat? Fără îndoială, NU!