Interviu cu expertul Mihai Manole: „Sîntem o economie specifică și cu nivel mediu de dezvoltare”. Valeriu Cațer, Elena Cioina, Radio Europa Liberă

151

Misiunea Fondului Monetar Internațional, ce a venit joi în vizită de documentare la Chișinău, a început deja discuțiiile cu autoritățile privind o posibilă asistență financiara pentru Republica Moldova în condițiile actualei crize economice. In paralel cu misiunea de baza, își va desfasura activitatea, preț de două săptămîni, cît vor sta în Moldova, alte doua misiuni de asistenta tehnica din partea Fondului Monetar International, din care vor face parte experti ai Departamentului Afaceri Fiscale si Departamentului Politica Monetara si Piete de Capital ale organizației.

Guvernul de la Chișinău are opțiunea de a semna unul dintre două genuri de Program cu Fondul Monetar Internațional, potrivit experților băncii – primul este STAND BY, ce oferă finanțare în condiții de piață, iar al doilea – BLEND, care este un program intermediar și oferă finanțare parțială în condiții concesionale, valoarea resurselor financiare disponibile în cazul ambelor programe fiind semnificativ mai mare față de fostul program.
Reamintim că luna trecută, cînd expertii FMI au fost într-o vizită mai scurtă în capitală, ei au lansat o prognoză pesimistă în ceea ce privește depășirea crizei economice din Republica, care se bazează, potrivit experților, pe înrăutățirea principalilor factori de care depinde creșterea economică în Moldova. Este vorba despre reducerea transferurilor de bani de peste hotare de la muncitorii moldoveni, despre scăderea drastică a exporturilor și importurilor, respectiv a volumului taxelor și impozitelor percepute din acestea, precum și scăderea drastică a investițiilor și a activității economice din regiune.

FMI prognozează o înrăutățire continuă a acestor idicatori pînă la anul viitor și propune drept soluții reducerea drastică a cheltuielilor bugetare și creșterea veniturilor, inclusiv prin majorarea unor taxe și impozite. Experți locali afirmă că soluțiile propuse de FMI pentru depășirea crizei nu sînt cele mai bune, dar singurele posibile în condițiile Moldovei, unde nu pot funcționa strategii de felul celor aplicate în țările dezvoltate.

Invitatul emisiunii noastre este ex-ministrul la Finanțe, Mihai Manole.

Elena Cioina: Domnule Manole, este misiunea FMI, care a venit la Chișinău, o misiune obișnuită sau e o misiune care ar putea să salveze Moldova de criză?

Mihai Manole: în primul rind, noi ar trebui să luăm ca un lucru obișnuit, luînd în considerare faptul că e sfîrșitul lunii mai, începutul lunii iunie, cînd într-un an normal se lucrează asupra proiectului bugetului pentru anul viitor. De aceea are loc o coordonare a macroindicatorilor pentru a forma bugetul. Anul 2009 este, însă un an specific și, pe de o parte, avem situația concretă din RM, pe de altă parte, dacă luăm din exterior, vom observa o situație cînd guvernele mai multor țări, au transferat problemele bugetare pentru anul viitor pentru toamnă. De aceea, eu aș considera că e o misiune obișnuită, de lucru, deoarece noi nu avem nici Guvernul format, dar cred că această misiune ar avea două sarcini. Această misiune ar avea însă două sarcini și ce facem cu programul pentru anul în curs și ce facem cu bugetul pentru 2010.

Valeriu Cațer: Domnule Manole, pentru anul în curs, poate RM pretinde la un credit care să salveze bugetul Republicii Moldova, anunțat deja în criză?

Mihai Manole: Ar trebui foarte clar să menționăm care este procedura sau modul de activitate a FMI-ului. FMI nu creditează Guvernul. FMI creditează Banca Națională a RM. Deci FMI este un program, dacă sunt niște condiții la mijloc aprobate, poate contribui, pe de o parte, la o sursă externă de finanțare a deficitului bugetar, cum a făcut în anii precedenți Guvernul Olandei, dar în strînsă colaborare cu misiunea FMI contribuia anual cu aproximativ 10 milioane de dolari la cofinanțarea deficitului bugetar.

Astăzi dacă ne uităm la comunicatul de presă al reprezentantului FMI la Chișinău observăm că probleme principale sunt în Departamentul de Afaceri Fiscale, din ce considerente și noi avem un șir de inițiative care au fost lansate și cele mai multe țin de problemele fiscale. Dar noi într-adevăr sîntem o economie foarte specifică, deoarece avem niște genuri de activitate care nu sînt în țările, nu vorbesc de cele dezvoltate, ci de cele cu un nivel mediu de dezvoltare. De aceea, e clar că toate problemele crizei financiare vor cădea pe spatele celor care trăiesc aici, adică a cetățenilor. Dar care va fi modalitatea? Pentru că înafară de sistemul de impozitare, noi suntem cam limitați.

Valeriu Cațer: Domnule Manole, Guvernul RM într-una pretinde că în Moldova există o economie specifică care este ferită într-un fel sau altul de criză. Și de fiecare dată spune că noi nu avem deficit bugetar, noi nu suntem afectați direct de criză, ci doar într-o măsură mai mică sau mai mare, colateral și dacă nu vom fi ajutați de organismele internaționale financiare, atunci vom contracta credite din altă parte, cum ar veni creditul promis de China de 1 miliard sau cerem de la ruși. Putem obține acești bani din altă parte decît de la instituțiile financiare internaționale sau nu?

Mihai Manole: Da, într-adevăr, specificul economiei noastre este că capacitatea de cumpărare în RM depinde în mare măsură de banii trimiși din străinătate, adică de remitențe. Asta pe de o parte. Formarea bugetului este bazat preponderent pe import. Ăsta e specificul economiei de astăzi din RM. Economia reală sau ceea ce noi producem în țară, nu este cea mai importantă parte în acest exercițiu. De aceea e clar că dacă scad remitențele, scade capacitatea de cumpărare și trebuie să căutăm surse. Nu avem venituri din impozitare, trebuie să împrumutăm bani pe piață locală prin diferite mecanisme. Ele nu toate sînt aplicate, deși legislația prevede chiar și pentru bugetele locale atragerea împrumuturilor de pe piața RM, dar noi nu avem așa exemple, pe de o parte. Pe de alta parte, cînd vorbim despre surse de finanțare externe, despre care vorbiți și dvs, ele sunt mai complicate.

Chiar ieri a fost o discuție în una din capitalele CSI-ului despre crearea unei valute regionale, trecerea tuturor plăților în rublă rusească. Este tot un fapt care ar influența într-o măsură oarecare și situația noastră. Se cer niște calcule din partea noastră și ar fi și o poziție din partea FMI. Pentru a obține bani din afară, de la FMI sau Banca Mondială, sunt niște condiții care trebuie negociate. Dacă găsim punctele commune, putem beneficia de acesta, asta ar fi poate cea mai bună soluție. În cazul în care atragem credite din alte surse, acolo sunt un șir de probleme care trebuie foarte serios analizate, pentru că după ele pot urma rezultate nedorite.

Elena Cioina: Domnule Manole, în aceste condiții, ce ar fi mai bine pentru RM un credit extern sau un regim de austeritate?

Mihai Manole: Eu cred că ar fi mai bine o îmbinare de fapte. Noi nu avem posibilitate să mizăm doar pe un credit sau pe un buget de austeritate. Cînd vorbim despre diminuarea bugetului, noi înțelegem așa că trebuie să diminuăm ceva din cheltuieli. Dați însă să vedem ce finanțăm. Aici stă întrebarea. Dacă noi am avea ce stopa în finanțare, dar așa ce avem noi? Sfera socială, sănătății, învățămîntului, salariile bugetarilor, școala și alte instituții sociale. Noi suntem cam limitați …

Elena Cioina: De unde deja s-a scos 20 la sută.

Mihai Manole: De asta și vorbesc. Dacă era posibilitatea de a diminua, de exemplu, cheltuieli pentru deplasări, alte destinații, reparații, construcții capitale, putem trece pentru alte perioade, dar noi vorbim despre niște cheltuieli pe care noi trebuie să le facem.