Interviu cu Iurie Leancă: „Integrarea europeană este un proiect eminamente geopolitic”. Sorina Ștefârță, Timpul

154

– Dle Leancă, în ședința de miercuri a Legislativului, proaspătul spicher Vladimir Voronin v-a reproșat că bine a făcut că v-a eliberat din funcția de viceministru de Externe, pe care ați deținut-o în perioada 1998 și 2001. Pentru ce anume v-ați învrednicit de o asemenea apreciere?

– Înainte de toate, vreau să fac o precizare de principiu: în octombrie 2001, eu n-am fost eliberat, ci mi-am dat demisia. Am făcut-o pentru că, la fel ca și acum, eram martorul unei schimbări de atitudine în ceea ce privește formularea și promovarea obiectivelor de politică externă a RM.

Referitor la replica dlui Voronin, îmi vine greu să spun ce anume l-a supărat. Eu am ieșit la microfon pentru a lua atitudine față de interpretarea eronată din alocuțiunea sa inaugurală de marți vizavi de ceea ce înseamnă integrare europeană: o astfel de definiție poate avea consecințe grave asupra politicii interne și externe a RM. Am sperat că declarația va genera o dezbatere serioasă și iată că, în loc să primesc o replică pe fondul problemei – cu argumente și dovezi – m-am pomenit protagonistul unui atac la persoană. Și eu care știam că Parlamentul este un loc unde se dezbat problemele vitale ale țării…

– Totuși, ce credeți că l-a deranjat?

– Probabil, faptul că i-am combătut afirmația precum că integrarea europeană nu este un proiect geopolitic pentru RM și că asta nu înseamnă că mergem spre Occident, ci doar ne racordăm la standardele democratice, sociale și economice. Eu am zis că este o interpretare greșită a ceea ce reprezintă integrarea europeană, pentru că nu se ține cont de esența UE, dar nici interesele RM nu le reflectă. Pentru că în 1997 încă, atunci când am formulat obiectivul integrării europene drept prioritar, am pornit de la ideea că vrem să aderăm la o structură care nu doar promovează anumite valori și standarde economico-sociale, ci este și un generator de stabilitate și securitate.

Căci, precum ne arată și experiența țărilor central-europene care acum sunt în UE, integrarea în UE contribuie la sporirea securității energetice, politice, economice a respectivelor țări. Totodată, UE este în plin proces de consolidare a acestor identități de politică externă și securitate – însăși titulatura lui Solana ne vorbește de asta. UE este eminamente un proiect geopolitic. În ceea ce privește riscul de a ne strica relațiile cu vecinul din Est, invocat de Voronin, am spus că vecinul nostru imediat este Ucraina, care e mult mai avansată decât noi în procesul de integrare europeană, dar și cea euroatlantică. Noi am rămas în urmă, iar după evenimentele postelectorale, reflectate cu maximă precizie în Rezoluția Parlamentului European, va trebui încă mult timp să recuperăm ca să ajungem Ucraina.

– În același discurs inaugural, Voronin vorbea inclusiv despre faptul că trebuie început dialogul în societate, inclusiv cu Opoziția. Cum se leagă ideea de dialog cu asemenea replici?

– Păi nu prea se leagă. Dar nu replica în sine contează. În ultimii ani comuniștii de la Chișinău au tot spus că integrarea în UE este obiectivul lor prioritar. Dar, dincolo de lozinci, ei niciodată n-au explicat ce înțeleg prin integrare europeană. Iar dacă ne uităm la practicile aplicate de ei și până la 5 aprilie, dar mai ales după această dată, îți dai seama că ei habar nu au ce înseamnă aceasta. Dacă se vrea un dialog, haideți să ne așezăm la o masă, să chemăm și experți din afară dacă nu sunt credibili cei de acasă, și să discutăm. Căci, bazându-mă pe experiența mea de peste 20 de ani în politica externă, știu exact ce înseamnă UE, rolul și locul UE în context internațional și – insist – nu poți să-l tratezi ca pe un club pentru probleme sociale și economice, care din când în când discută și despre valori și de la care tu periodic mai ceri niște bani.

– Într-un dialog recent cu Valentina Ursu la „Europa Liberă” afirmați că Europa nu ne va mai oferi un alt sprijin financiar atâta timp cât Chișinăul nu-și va face temele…

– Acest lucru se desprinde clar din toate discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții UE: asistența doar pe bază de încredere nu ni se va mai da. Credibilitatea autorităților de la Chișinău a ajuns la un nivel jos de tot și pe viitor sprijinul financiar va fi condiționat de promovarea unor reforme veridice. În ceea ce privește reacția instituțiilor europene față de evenimentele din RM, cred că putem distinge două etape clare: campania electorală (rezultatele alegerilor) și încălcările flagrante ale drepturilor omului de după 7 aprilie. Dacă în primul caz am mai fi putut înțelege de ce UE se face că nu observă ce se întâmplă aici, în al doilea caz Europa nu a mai putut să tacă. Dovadă sunt și rezoluțiile APCE și a Parlamentului European. De aceea, eu înclin tot mai mult să cred că sprijinul de care beneficiem noi va fi condiționat într-o manieră tot mai mare de performanța noastră. Problema UE e că nu este un stat, ci o uniune de 27 de state, motiv din care durează nițel până la formularea unei poziții unice. În momentul în care se ajunge la faza asta însă, cred că vom vedea o poziție mult mai clară și tranșantă vizavi de RM.

– Apropo de Rezoluția Parlamentului European. Grigore Petrenko, unul dintre ideologii de azi ai PCRM, a tot afirmat la diverse posturi TV că Parlamentul European e un parlament ca multe altele, iar Rezoluția sa e una ordinară și nu are cum să ne afecteze relațiile cu Europa.

– Parlamentul European nu este un parlament ca multe altele, este o structura supranațională, extrem de importantă. Și în momentul în care tu zici că vrei să te integrezi în UE, trebuie cel puțin să ții cont de părerea acesteia. Nu poți să te integrezi alegând doar aspectele economic și social, bunăoară. Parlamentul European este, astăzi, o instituție în evoluție care, odată cu ratificarea Tratatului de la Lisabona, va avea o capacitate de a influența lucrurile pe plan intern și extern al UE mult mai mare. Nu este un parlament ce poate fi neglijat, iar Rezoluția sa este un document foarte important și pentru cei de la Comisia Europeană care, apropo, decid și asupra suportului financiar. În plus, cred că mare parte a actualei legislaturi a Parlamentului European se va menține și după alegerile europene din 7 iunie și sunt convins că la subiectul nostru se va reveni și vom fi monitorizați cu atenție.

– Orice monitorizare contează atunci când cei monitorizați vor să țină cont de ea.

– Dacă nu ții cont de acest lucru, înseamnă că recunoști că ai folosit ideea de integrare europeană doar în scopuri electorale, iar atunci când instituțiile europene au început să spună lucrurilor pe nume, comuniștii brusc au devenit reticenți… Mă conving încă o dată că ei, elementar, nu înțeleg ce înseamnă dialogul european. Dl Petrenko, apropo, dacă a venit la Strasbourg, trebuia să meargă cu noi împreună, cu argumente, să justifice acțiunile Puterii și ar fi fost cel puțin ascultat. El însă, prin atitudinea sa, nu a făcut decât să developeze fața reală a regimului comunist de la Chișinău.

– Spuneați, cu referire la declarația lui Marianne Mikko precum că „autoritățile RM își imaginează că Europa este naivă”, că lumea știe foarte bine ce se întâmplă la noi. Dacă știe atât de bine, de ce i-a luat atâta timp ca să ne-o spună? De ce a fost nevoie de 7 aprilie și represiunile ulterioare ca Europa să vorbească? Căci, dacă n-ar fi existat 7 aprilie, Puterea comunistă ar fi reușit să rămână în ipostaza de victimă. Poate că Europa chiar era naivă?

– Nu cred. Dacă ne uităm în rapoartele prezentate de Comisia Europeană pe marginea Planului de Acțiuni, vom găsi acolo anumite cuvinte de laudă – care nu sunt decât o normă de politețe -, după care vin referințele la o serie de deficiente serioase ale regimului politic, care din păcate s-au perpetuat în societatea noastră. Altceva e că autoritățile moldovenești nu au vrut să observe momentele în care se cereau schimbări profunde. Cam la fel a fost reflectată Rezoluția Parlamentului European la „Mesagerul” de la „Moldova 1” – foarte selectiv, fiind citate doar câteva aspecte pozitive, foarte generale însă, precum acela că Moldova e un stat european… Dar cred că aveți pe undeva dreptate – dacă nu s-ar fi întâmplat ceea ce s-a întâmplat după 7 aprilie, limbajul europenilor ar fi fost la fel de moderat. Se explică și prin faptul că, atunci când vorbesc de Moldova, ei privesc lucrurile într-un context mai larg – al relațiilor cu România, cu Ucraina, dar și cu Rusia. Și deseori ei aveau această dilemă falsă din punctul meu de vedere: dacă vom fi prea duri cu RM, atunci conducerea de la Chișinău iarăși va face o turnură spre Est.

– Adică, ceva de genul „cu nebunul nu te pui…”.

– Cam așa. Dar e o dilemă falsă, din simplul motiv că opțiunea europeană nu aparține PCRM, ci unei părți covârșitoare a societății moldovenești, pe care ei nu pot să o ignore. În plus, sprijinul real politic și economic doar din Europa poate să vină. Cum să-l ignori în aceste condiții grave sociale și economice – a căror existență au recunoscut-o abia după alegeri!? De unde o să vină finanțele? Ce se va întâmpla cu piața de desfacere? Iar dependența noastră de factorul estic s-a diminuat în ultimul timp. Noi plătim deja prețuri aproape europene pentru gaze, piața estică s-a micșorat, remitențele vin mai mult din Occident. Deci, trebuie făcută o analiză la rece și nu să trântim ușa. Și nu cred că o vor trânti – nu exclud însă că vor încerca să o închidă încet, fără zgomot. Indicii sunt multe. La Summitul de lansare a Parteneriatului Estic, bunăoară, Ucraina și Georgia au fost reprezentate la nivel de președinte, iar Moldova – doar de un ministru.

– Câte din cele 29 de recomandări ale Parlamentului European – dacă nu se întâmplă anticipate și comuniștii rămân la guvernare – ar putea fi realizate de noua-vechea Putere?

– Sunt chestii care ar putea fi realizate imediat, fără vreun cost suplimentar. Este vorba de eliberarea celor care sunt în arest și judecarea lor, dacă sunt probe, în alte condiții. Accesul la așa-zisa Televiziune publică. Pentru aceasta nu e nevoie de investiții de 60 de milioane de euro. Sunt probleme mai dificile, cum ar fi reformarea justiției, și acest proces necesită timp. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să începi. Trebuie să pornim aceste reforme reale, asta aducându-ne beneficii de imagine și nu numai atât pe plan extern, cât și pe plan intern, în ochii cetățenilor.

– Mai multe organizații neguvernamentale de la Chișinău au prezentat, recent, o Foaie de parcurs pentru depășirea crizei politice. Credeți că vor ține cont de ea comuniștii care, prin gura aceluiași Voronin, și-a propus o colaborare mai strânsă cu societatea civilă?

– Este un document foarte bun și util. Un sir de elemente au fost formulate și în luările de atitudine ale Partidului Liberal Democrat din Moldova – de exemplu, atunci când vorbeam despre necesitatea condiționării asistenței financiare pentru RM. Susținem și ideea creării unui fond ce ar urmări unde se duc finanțările europene. Pentru că bani au venit foarte mulți în RM – și pentru poliție, și pentru justiție, și pentru administrația publică locală -, iar ce s-a făcut cu ei nu prea se vede… Cât privește colaborarea comuniștilor cu societatea civilă, am mari dubii – în tot cazul, cu așa-zisa societate civilă „critică”. Există nenumărate cazuri când foarte multe idei formulate de această societate civilă, extrem de profesionistă, și în domeniul politicii externe, și în cele social sau economic, pur și simplu au fost ignorate de Putere. Chiar dacă vor colabora comuniștii cu societatea civilă, cred că o vor face doar cu cea care le-a fost și le este obedientă. De expertiză „critică” ei nu au nevoie.

– Aveți vreo supoziție referitor la viitorul ministru de Externe? Căci de el va depinde ce se va întâmpla cu politica noastră externă…

– Nu cred că contează foarte tare cine va fi. Pentru că miniștrii noștri au fost numiți pe alte motive decât cele de profesionalism și de la ei s-a așteptat altceva decât o prestație profesionistă. Ei au fost niște executori simpli ai deciziilor luate de alții. Motiv din care, deși s-a întâmplat să avem și miniștri competenți ca indivizi, politicile promovate de ministerele lor fost dezastruoase.