Între 25 și 27 mai, la București, la Palatul Parlamentului a avut loc conferința internațională Forul Economic Europa-Rusia, organizată de Fundația Institutul pentru Studii Europene din Polonia și președinția română. La eveniment au participat politicieni, analiști, oameni de știință din mai multe țări europene și din Rusia. În cadrul pannelului intitulat ABORDAREA DEMOCRAȚIEI: TRADIȚIILE UNIVERSALE ȘI NAȚIONALE printre vorbitori a fost și Iurie Roșca, președinte PPCD.
Prezentam mai jos textul intervenției lui.
Dragi prieteni,
Mai întâi aș dori să mulțumesc pentru invitația de a participa la acest for și pentru posibilitatea pe care mi-ați oferit-o de a contribui la o mai bună înțelegere asupra faptului ce este Republica Moldova ca țară din spațiul ex-sovietic, situată într-o atât de sensibilă zonă geopolitică.
Perioada Perestrioka a reprezentat o șansă pentru popoarele captive de a contribui prin eforturi comune la obținerea Libertății noastre ca popoare și ca persoane. Dar spre deosebire de alte republici ex-sovietice Republica Moldova are o situație foarte specifică. Pentru a înțelege mai ușor diferențele, e suficient să notăm că, spre deosebire de cele trei țări baltice care au fost ocupate integral de Imperiul Sovietic, noi am fost ocupați doar parțial. Prin urmare, în timp ce popoarele baltice militau pentru restabilirea independenței lor, mișcarea noastră națională încerca să reunească fosta Moldovă Sovietică la România. Dar nimeni din exterior, și aici mă refer la actorii internaționali serioși, nu a fost gata să sprijine acest vis fascinant. Rusia a insistat să blocheze acest proces și a lansat arma separatismului în scopul menținerii țării noastre sub control. Țările occidentale au păstrat și ele reticența.
Pas cu pas și an după an a devenit evident pentru toți politicienii și analiștii serioși că visul nostru inițial este imposibil să fie realizat. Fostele teritorii românești, care sunt astăzi părți ale noilor state independente Ucraina și Republica Moldova, nu pot fi recuperate de către Statul Român. Sigur, putem să deplângem tragica istorie a poporului nostru sau să încercăm să înțelegem în profunzime noile realități geopolitice și să vedem cum am putea să dezvoltăm un proiect pozitiv, funcțional și solid, care să fie cel mai bun model pentru toți cetățenii țării mele și, concomitent, pentru o eficientă cooperare regională între România, Republica Moldova și Ucraina.
Problema-cheie care poate explica unicitatea situației noatre este problema identității. Așadar, întrebarea fundamentală Cine Suntem? este aplicabilă nu doar în cazul american descris de Hungtigton, dar poate și mai mult în cazul nostru. De ce? Pentru că marea parte a cetățenilor Republicii Moldova, circa 80 de procente, în mod obiectiv sunt din punct de vedere lingvistic și cultural români. Dar în mod subiectiv cea mai mare parte dintre ei se autoidentifică drept moldoveni. Și doar o mică parte a populației mai cultivate, intelectuali și tineri, își asumă identitatea românească. În general se știe cum a fost posibil ca același fenomen etnic sau lingvistic să fie interpretat diferit. Dar asta s-a întâmplat și trebuie să ne gândim cum să armonizăm acest fel de diferențe pentru a evita tensiuni inutile în societate ca și între România și Moldova. Asta pentru că o concentrare permanentă a atenției asupra problemei denumirii limbii sau a etniei provoacă conflicte inutile.
În viața publică de azi din Republica Moldova există două puternice opțiuni simetrice, care se trag din diferite perioade ale istoriei noastre, dar ambele își extrag ideologiile din trecut. O parte importantă a populației în vârstă și a rusofonilor se raportează la trecutul sovietic și cultivă o orientare prorusă. Iar o altă parte este orientată spre trecutul românesc și are o puternică orientare proromânească. Prin urmare, populația este divizată, la fel și spectrul politic. Și orice inițiativă ori acțiune care țintește susținerea dinafară a unei sau celeilalte orientări contribuie la reacții puternice ale celeilalte părți. Așadar, problema care se iscă este cum să echilibrăm cele două tendințe și să evităm o permanentă instabilitate politică, cum să propunem un model de dezvoltare pozitiv și tolerant pentru Moldova?
Soluția pentru această problemă este evidentă pentru toată lumea. Un stat independent, democratic și dezvoltat economic, fără o prezență militară străină (am în vedere Armata Rusă care staționează în continuare în Transnistria).
Și, pentru a-mi dezvolta puțin ideea, permiteți-mi să spun aici la București pentru frații mei români că atunci când cineva încearcă să ajute un prieten, este bine să îl întrebe cum să o facă. Sau, ca să folosim o expresie engleză, Cum aș putea să vă ajut?”. În caz contrar, dacă cineva încearcă să mă ajute pornind de la felul cum își imaginează el fericirea mea, asta ar putea însemna un abuz direct, comis din simplă neștiință.
Așa cum știți, la 5 aprilie am avut alegeri parlamentare. Iar la 7 aprilie a fost provocată o teribilă confruntare politică. Demonstrațiile masive, organizate de către forțe care au pretins că alegerile ar fi fost falsificate de către Partidul Comuniștilor de guvernământ, au degradat în confruntări cu poliția. Clădirile Parlamentului și a Președinției au fost devastate și incendiate. Aceste evenimente grave au degradat în cea mai profundă criză politică din momentul declarării Independenței. Din păcate, criza politică internă a înrăutățit relațiile bilaterale cu România: ambii președinți, Vladimir Voronin și Traian Băsescu, au dezvoltat retorici incendiare unul împotriva altuia.
Intenția mea nu este să mă lansez în critici sau să fac aprecieri politice, ci să sugerez niște idei care ar putea fi utile pentru încetarea tensiunilor bilaterale între București și Chișinău și pentru restabilirea încrederii între România și Republica Moldova.
A venit timpul să delimităm regretele asupra tragediilor noastre istorice și a divizărilor teritoriale de abordarea matură și responsabilă a noilor realități geopolitice. Iar asta înseamnă să înțelegem: intenția de a extinde teritoriul românesc prin reunificarea fostelor teritorii românești de Răsărit reprezintă o iluzie periculoasă. Dacă suntem politicieni maturi și responsabili, trebuie să deosebim ceea ce vrem de ceea ce putem. Nu putem continua în aceeași manieră prin cultivarea frustrărilor noastre istorice cauzate de evenimentele din trecut.
Având convingerea că toți politicienii români serioși vor să ajute Moldova și resimt o puternică vocație pentru asta, aș vrea să îi invit, și în primul rând pe cei care sunt în vârfurile ierarhiei de stat, să accelereze procesul de elaborare și semnare a tratatului de bază și a celui de frontieră cu Republica Moldova. Orice speculație asupra inutilității unor astfel de documente stimulează direct suspiciunile că România își menține intenția de a-și revizui atitudinea asupra Independenței Republicii Moldova. Absența acestor documente constituie cel mai bun pretext pentru separatiști de a-și declina loialitatea față de Republica Moldova sub pretextul iminentei sale reunificări cu România. În acest context o retorică excesivă asupra chestiunii Pactului Ribbentrop-Molotov, utilizată în afacerile politice, și nu în foruri sau în contexte academice, este contraproductivă și stimulează destabilizarea.
Având propria cale istorică dramatică și, prin urmare, fiind diferit ca mentalitate și psihologie colectivă, poporul Republicii Moldova a căpătat propria personalitate specifică. Această specificitate reprezintă în același timp identitatea lui politică. Și aici unitatea lingvistică sau culturală nu înseamnă absența diferențelor politice.
Dragi prieteni, sunt convins că interesul național al României și interesul național al Republicii Moldova pot și trebuie să fie complementare. Dar, pentru a face progrese vizibile în comunicarea dintre cele două țări, trebuie să acceptăm o abordare comună a filozofiei relațiilor noastre. Iar pentru asta e nevoie să fim conștienți de faptul că Republica Moldova nu e doar un teritoriu populat cu niște victime ale istoriei. Suntem un popor liber care dispune de dreptul de a-și conduce țara și de a-și urma opțiunea strategică de atingere a unui viitor european. Și în acest sens noi avem nevoie de ajutorul României.
Dar în același timp trebuie să dezvoltăm relațiile noastre cu Ucraina, celălalt vecin al Moldovei, un partener politic și economic de o importanță vitală. Anume aceste trei țări, Moldova, Ucraina și România, trebuie să înțeleagă profund necesitatea crucială de a-și consolida relațiile. Kievul, Bucureștiul și Chișinăul trebuie să fie parteneri strategici și prieteni loiali. Dar pentru a putea să se dezvolte acest fel de relații deschise și oneste, trebuie să abandonăm resentimentele cauzate de divizările teritoriale, care au modificat frontierele dintre noi. Nimeni dintre politicienii de azi nu e responsabil pentru asta. Războiul al Doilea Mondial s-a încheiat, deciziile privind frontierele au fost luate. Dosarul teritoriilor românești de Est trebuie să fie închis. Respectul total pentru minoritățile naționale trebuie să fie urmat necondiționat în toate cazurile, dar se impune și eliminarea oricăror ambiguități. Suntem europeni, suntem creștini și nu putem cultiva atmosfera unei deschise sau ascunse intoleranțe ori un blocaj de comunicare între popoarele noastre din cauza trecutului nostru dificil.
Evident, nu putem să uităm nevoia de a menține relații cât mai bune posibil cu Rusia, care este un partener politic și comercial vital. Uneori nu e atât de simplu să menținem prietenia noastră cu Rusia din cauza unei atitudini specifice a actualilor lideri de la Kremlin, care sunt foarte geloși pe aspirațiile noastre europene. Dar, în pofida acestor deosebiri de viziune asupra jocurilor și obiectivelor geopolitice în regiunea noastră, suntem obligați să insistăm asupra unui dialog pozitiv cu Rusia.
Dragi prieteni, pentru a încheia intervenția mea, aș vrea să profit de ocazia că forul nostru este organizat de prietenii noștri polonezi și să invit politicienii români să studieze cu atenție experiența Poloniei, care de asemenea a fost afectată de expansiunea sovietică și de același Pact Ribbentrop-Molotov. Iar în consecință Polonia a pierdut părți importante ale teritoriului său. Însă după destrămarea Imperiului Sovietic această tragică experiență istorică nu a blocat comunicarea pozitivă și excelenta cooperare între Polonia și Ucraina. Sunt sigur că avem ce învăța din acest exemplu. Similitudinile cu cazul nostru sunt evidente.
Vă mulțumesc mult pentru atenție.
