Ultima întoarcere cu fața spre est a lui Vl. Voronin și implicațiile ei
Băbacul” politicii democrate americane a anilor 1960 și ‘70, Jesse Unruh, avea o zicală perfectă în grosolonia ei despre rolul pe care-l joacă influența și banii asupra guvernării: dacă nu ești în stare să-i bei lobbyst-ului băutura, să-i iai banii, să te culci cu femeile lui și cu toate acestea să votezi a doua zi împotriva sa, atunci n-ai ce căuta în politică.
Băbacul de azi al Moldovei, președintele în exercițiu, Vladimir Voronin s-a întâlnit recent la Moscova cu doi băbaci mult mai serioși, președintele rus, Dmitri Medvedev și premierul Vladimir Putin. Voronin și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul solitar al Kremlinului acordat comuniștilor moldoveni în haosul și violențele de după alegerile de pe 5 aprilie și a repetat părerea că revoluțiile colorate și ”influența străină” n-au nici o șansă în Republica Moldova. În schimbul acestei aparente loialități, Voronin s-a întors acasă cu promisiunea unui solid sprijin financiar rusesc pentru Moldova, cu doar o lună înaintea controversatelor alegeri parlamentare anticipate, planificate pentru 29 iulie. Voronin a descris împrumutul de jumătate de miliard de dolari drept o ”decizie politică” a Moscovei. Deși detaliile urmează a fi „discutate de experți” mai târziu, Voronin a și spus că banii vor fi folosiți la repararea și construcția drumurilor, rețelelor de gaze, celor de irigare și „finisării caselor”, fără să precizeze care case.
La rândul său, Putin a spus că el consideră „posibil ca prima tranșă de 150 de milioane poate ajunge în Moldova în următoarele de la 6 săptămâni la 2 luni”. De asemenea, Putin a făcut un puternic gest simbolic, oferind 20 de milioane de dolari ca ajutor pentru reconstrucția Parlamentului de la Chișinău, a cărui distrugere în timpul tulburărilor post-electorale din aprilie i-a nemulțumit pe toți moldovenii indiferent de simpatiile politice. Iar drept bonus, Rusia spune că a anulat toate fostele restricții la importul mărfurilor agricole moldovenești.
Voronin și Putin au folosit această vizită și acest anunț pentru a-și depăși încă o dată rivalii. În apropierea alegerilor din aprilie, ministrul rus de Externe, Lavrov i-a revitalizat pe comuniștii moldoveni cu prima sa vizită la Chișinău în opt ani, iar acum Voronin apare în fața alegătorului ca om de acțiune, respectat de lideri serioși și care nu s-a întors acasă cu mâna goală. Iar faptul că banii, dacă vor fi trimiși vreodată, vor ajunge abia după alegeri este și un fel de a-i da de înțeles alegătorului că-i va fi „finisată casa” doar dacă votează cu comuniștii. Condiționînd trimiterea banilor de rezultatul alegerilor, Moscova a pariat fără riscuri pe mini-verticala puterii lui Voronin și comuniștilor săi, suflîndu-le în acelați timp în pânze la alegeri.
Dacă ies învingători comuniștii, banii pornesc iar Kremlinul își precizează prețul încă necunoscut. Acesta poate fi unul singur și cuprizător, cum ar fi o reglementare transnistreană conformă cu planul Kozak din 2003, sau poate consta din mai multe bucăți grase, cum ar fi dreptul la bază militară rusescă în Transnistria, rusa ca limbă de stat în Moldova, asigurări că nu va fi extinsă în nici un fel de condiții misiunea europeană de monitorizare și asistență la frontieră.
Dacă prevalează opoziția, atunci banii nu vin deloc, iar Voronin și Putin acuză politicile noului guvern pentru ratarea ajutorului din Rusia.
La fel ca recent în orășelul rus Pikalyovo, salvatorul Putin a sărit în ajutor cu o intervenție financiară oportună. Numai că spre deosebire de Pikalyovo, personajul negativ este nu un oligarh îmbogățit peste noapte care strangulează singura întreprindere din oraș, ci, prin implicațiile gestului, este chiar nou-nouțul Parteneriat Estic al Uniunii Europene, lansat pe 7 mai. Rusia s-a arătat mult mai flexibilă și sensibilă față de „partenerul estic” Moldova decât Bruxelles-ul. În plus, fără acele obligații ofensatoare privind drepturile omului și nesfârșitele rapoarte de cheltuieli cerute de Uniunea Europeană.
Confruntată cu cel mai puternic șoc în Moldova de la conflictul transnistrean încoace, Uniunea Europeană a părăsit de fapt câmpul de luptă. În timp ce Putin a oferit împrumuturi care echivalează cu 12 la sută din Produsul Intern Brut al Moldovei într-un moment de profundă criză economică mondială, cel mai bun lucru de care a fost în stare Uniunea Europeană a fost să încurajeze Moldova să continue reforma sistemului de justiție. Deși, în mod neîndoielnic, este un pas vital, asemenea „idei concrete pentru intensificarea relațiilor noastre” (după cum se spune pe situl din internet al Parteneriatului Estic) trebuie însoțite de o mână de ajutor, la fel de concretă.
Puternica mutare financiară a lui Putin a contrastat de asemenea cu plecarea misiunii Fondului Monetar Internațional (FMI) din Moldova, la începutul lui iunie. Vorbind despre „instabilitate” în țară și despre „caracterul provizoriu” al actualului guvern, FMI a decis să amâne până la toamnă negocierea unui nou program cu Moldova. Voronin, cu ajutorul rusesc în buzunar, și-a dat drumul la gură folosind un limbaj fără perdea, prin care se caracterizează din ce mai mult declarațiile sale publice. El a afirmat că FMI a plecat din Moldova „ca o femeie care-și părăsește bărbatul”, adăugînd că „este pentru a doua oară când pleacă… Au plecat în 2001 și au revenit în 2004, întrebîndu-ne cum am obținut asemenea succese. Le-am obținut pentru că nu erați voi. Credeau că vom cădea și vom muri. Numai că alții comandă muzica”.
Ultimul comentariu a fost o palmă răsunătoare aplicată nu doar Bruxelles-ului dar și Washington-ului, care de asemenea a fost suspect de tăcut în Moldova. Lucru care poate fi pus pe seama întârzierilor la formarea echipei de politică externă a lui Obama, discuțiilor despre relansarea relațiilor cu Rusia și pregătirilor atente de întâlnirea Obama-Medvedev din iulie la Moscova. Orice s-o fi întâmplat, Kremlinul a fost pe fază și acționează în consecință.
Dar cine crede că ultima întoarcere cu fața spre est a lui Voronin comportă o schimbare permanentă ar trebui să se uite mai atent la trecutul recent. În ultimii opt ani, Voronin a schimbat de câteva ori orientarea pro-rusă pe integrarea europeană și invers. A fost ales în 2001 cu o platformă pro-rusă care includea aderarea la o uniune vamală comună, ridicarea rusei la nivel de limbă oficială și alte câteva promisiuni care au ieșit la iveală cu ajutorul memorandumului Kozak.
La sfârșitul lui 2003, sub o presiune a imensă din partea președinției OSCE și altora, Voronin a pus cruce pe memorandumul Kozak și o decizie foarte dificilă, luată cel mai probabil împotriva dorinței și instinctului său. Acest lucru a dus la câțiva ani de vorbăraie pro-europeană, în timp ce retragerea trupelor rusești și armamentului s-a oprit. Acțiuni concrete pentru reformă au fost puține, iar Chișinăul încerca să vândă Kremlinului un plan propriu de reglementare transnistreană „la pachet”. Între timp, a devenit mai mult decât clar că această strategie nu va duce la nimic iar alegerile se apropiau. Mai preocupat ca oricând să rămână la cârmă în situația în care nu mai putea candida la un nou mandat prezidențial, Voronin s-a întors iar spre Moscova.
Deci, în caz că rămâne la putere, n-ar trebuie să surprindă pe nimeni dacă schimbă iar macazul. La urma urmei, după cum reamintește mereu Kremlinul, lumea-i multipolară. Timpul va spune dacă, precum băbacul Unruh, Vladimir Voronin este în stare să privească omul în ochi, să-i ia banii iar apoi să voteze împotriva lui.
Louis ONeill a fost ambasador al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa și șef al misiunii acesteia în Republica Moldova între 2006 și 2008. Opiniile exprimate în acest comentariu aparțin autorului și nu reflectă neapărat punctul de vedere al Europei libere”. 


