Toate statele care au aderat la UE au avut de ales între câteva modele instituționale de gestionare a procesului de integrare europeană. Acestea includ crearea unui Minister pentru Integrarea Europeană (România, Bulgaria); crearea unui secretariat în cadrul guvernului, eventual cu desemnarea unui vicepremier sau ministru fără portofoliu pentru integrarea europeană (Cehia, Polonia), sau încredințarea afacerilor europene Ministerului de Externe.
Indiferent de modelul ales, RM are nevoie de o ancoră instituțională puternică a procesului de integrare europeană. În cazul specific al RM, această ancoră ar putea fi anume un minister separat al Integrării Europene, și nu doar pentru actualul guvern, ci și pentru următorii 10-15 ani, care sunt cruciali pentru apropierea RM de UE. Iată și argumentele în favoarea creării unui astfel de minister.
În primul rând, procesul de integrare europeană ține, în proporție de 90%, de politica internă – armonizarea legislației și implementarea acesteia în domenii ca standarde industriale și fitosanitare, promovarea comerțului și implementarea unei zone de liber schimb etc. Diplomația nu reprezintă decât vârful icebergului integrării europene, iar diplomații nu au expertiza necesară pentru a promova și coordona procesul de integrare pe niște domenii sectoriale extrem de tehnice. Experiența RM din ultimii ani a demonstrat acest fapt cu prisosință. Chiar dacă Ministerului Afacerilor Externe i s-a adăugat calificativul „…și Integrării Europene”, diplomații tot diplomați au rămas, iar responsabilitatea pentru integrarea europeană a fost divizată între câteva ministere care se mai și aflau în competiție unul cu altul. În cazul unei eventuale creări a unui Minister pentru Integrarea Europeană, reușita acestuia va depinde de existența unor proceduri și competențe bine definite, de sprijinul deplin al tuturor partenerilor din coaliție, cât și de o relație de cooperare excelentă cu Externele.
În al doilea rând, un Minister al Integrării Europene ar crea o interfață clară pentru donatorii externi care vor să asiste procesul de europenizare a RM, dar și un magnet de atracție pentru cei mai competenți specialiști din țară, devenind una dintre cele mai prestigioase structuri ale guvernului.
În al treilea rând, în condițiile unor administrații publice foarte slabe, aproape toate fostele state socialiste au mizat pe crearea unor „echipe de birocrați excelenți” în interiorul diferitelor ministere – un fel de cremă a administrației publice și o locomotivă a integrării europene -, care au împins mașinăria guvernamentală în direcția reformelor necesare. Guvernul RM va avea nevoie de un astfel de grup energic de promotori ai integrării europene ce ar include specialiști din toate sectoarele și care, pentru început, trebuie să fie cât mai concentrat posibil. Dispersând câte unu-doi specialiști buni în integrarea europeană în mai multe ministere nu poți crea sinergiile necesare dintre numărul extrem de limitat de experți competenți și dedicați. EI trebuie concentrați într-o singură instituție. Experiența țărilor care au aderat la UE în ultimul deceniu arată că statele cu administrație publică mai slabă (ca România, Bulgaria, Albania) au mizat pe crearea unui Minister pentru Integrarea Europeană pentru a concentra resursele administrative limitate asupra acestei priorități.
În al patrulea rând, un astfel de minister ar constitui și un atu politic prin care coaliția democratică ar putea să arate alegătorilor – explicând concret „de ce și cum” – că se ocupă de integrarea europeană mai serios și mai sistematic decât a făcut-o guvernul comunist. Existența unui Minister al Integrării Europene nu ar înlocui reformele necesare integrării europene, dar ar ajuta să focalizeze atenția opiniei publice asupra acestui proces. Și, nu în cele din urmă, un Minister al Integrării Europene ar asigura continuitatea politicilor de integrare europeană de la un guvern la altul.
Un eventual argument împotriva unei astfel de structuri e că unele dintre problemele existente în procesul de integrare europeană pot fi soluționate prin crearea unui secretariat în cadrul guvernului, ce s-ar subordona prim-ministrului. Un asemenea model a și fost parțial implementat de către guvernul Greceanâi. Însă acest secretariat, condus de Natalia Catrinescu, a devenit practic imediat ținta rivalităților intra-birocratice și, până la urmă, a fost marginalizat. Dacă noul guvern, creat de Alianța pentru Integrarea Europeană, va merge pe ideea unui astfel de secretariat, acesta poate ușor dispărea în urma rivalităților birocratice, a oricărei reorganizări de guvern sau a unei schimbări de executiv pe viitor. Eforturile actuale ale Alianței de a reforma structura guvernului arată cât de efemer poate fi acest secretariat… Comisiile speciale, secretariatele și vicepremierii apar și dispar destul de ușor, ministerele (de cele mai multe ori) rămân. Iar crearea unui Minister al Integrării Europene ar asigura mai multă continuitate și „memorie birocratică” în procesul de integrare europeană, lucru necesar pentru toate guvernele RM din următorii 10-15 ani.
Nicu Popescu,
expert, Consiliul European pentru Relații Externe
www.npopescu.eu
