S-au scurs trei săptămâni de la alegerile din 29 iulie și Moldova se află în interstițiu, traversează o perioadă incertă. Se poartă discuții, se fac declarații, comentate abundent în presă și de opinia publică. Odată cu întoarcerea comuniștilor din vacanță, unde aceștia au căutat să-și întremeze orgoliile rănite, agitația sporește, războiul nervilor se intensifică. Nu știm cât va mai dura și cât de sinuos va fi procesul se instalare a noii puteri, însă trebuie ținut seama de faptul că în acest interval de tranziție politică, Moldova rămâne suspendată, incapabilă să-și rezolve problemele.
Comuniștii au golit complet vistieria statului, după principiul „după noi măcar și potopul”, astfel încât prelungirea actualei stări de indeterminare politică va complica și amâna găsirea unor soluții pentru viitoarea putere. Resurse financiare din Occident vor veni, dar e nevoie de timp pentru ca ele să fie deblocate. Spre deosebire de ce-ar crede unii, PCRM nu are nimic de câștigat din aceste tergiversări, ba chiar se joacă cu focul. Dacă vor zădărnici alegerea unui nou președinte, comuniștii vor trebui să-și asume întreaga vină pentru adâncirea crizei economice.
Preocupați de dispute interne, politicienii nu au timp să abordeze agenda internațională, unde au apărut o serie de complicații. Ultima noutate neplăcută vine din Ucraina, care a înăsprit, aparent fără motiv, regimul de trecere a frontierei, fixând niște taxe exorbitante pentru moldoveni, de parcă s-ar fi învecinat cu Africa. Schimbul glacial de scrisori între președinții Medvedev și Iușcenko nu prevestește nimic bun nici pentru Republica Moldova în relațiile sale cu Rusia, în speță în dosarul transnistrean. În plus, Moscova și-a lansat o nouă doctrină militară, prin care nu se va jena să-și trimită armata pe teritoriul unor state suverane și independente doar pentru că va avea impresia că interesele sale sunt afectate.
Cum să nu-i înțelegi pe georgieni, care au anunțat de curând că au încheiat formalitățile de ieșire din CSI și decizie adoptată pe fundalul agresiunii rusești de anul trecut? Faptul că nici o țară din această organizație, în afară de Rusia, nu a recunoscut independența regiunilor separatiste georgiene, spune multe despre cât de trainic este liantul membrilor CSI. Moldova are motive serioase să-și ia propriile măsuri de precauție. Și primul lucru pe care îl are de făcut este normalizarea relațiilor cu Bucureștiul, începând cu anularea imediată a vizelor pentru cetățenii români și va fi un semnal de încredere pentru Uniunea Europeană că noua putere de la Chișinău își ia în serios titulatura.
Un alt detaliu important. Pentru prima dată în istoria celor 20 de ani de independență, o viitoare guvernare a Republicii Moldova își propune încheierea unui parteneriat strategic cu Statele Unite. Este o decizie crucială care, dacă va fi respectată, va însemna abandonarea nefericitei tradiții autohtone de a fi „și cu unii, și cu alții”. Toate țările din Europa de Est și-au început drumul spre clubul occidental prin stabilirea unei strânse alianțe cu America și prin accederea în NATO și acest din urmă obiectiv se va pune și în Moldova într-o bună zi, ajungând o temă de dezbatere ca în orice stat democratic.
Concluzionând, să spunem că reașezările politice de la Chișinău nu au voie să obtureze prioritățile externe. Moldova trebuie să devină un stat previzibil, conștient de valorile sale, lipsit de ambiguități în relațiile internaționale. E singurul mod de a ieși din izolare și subdezvoltare.
