Cristian GHINEA: Simbolul Moldovei europene: firma de livrat plăcinte la domiciliu și dialog cu Ioana AVĂDANI. Dilema Veche. 03.09.2009.

122

Ai fost de multe ori în Moldova. Se întîmplă cumva să mai ții minte cum a fost prima dată, primul contact cu „țara de peste Prut?

A fost așa de mult… cred că eram la grădiniță. Bunicii mei trăiau pe atunci la Nihoreni, un sat din buza orașului Răscani. Pentru copilul de 5-6 ani era nu numai o altă țară, era o altă lume. Oameni noi (pe care mintea mea de copil îi uita de la o vizită la alta), altă limbă, dar aveam reperele mele: bomboanele de ciocolată, înghețata, păpușile pe care le tot primeam. Și mai țin minte lumea satului, cu încrengătura lui de rubedenii, cu mîncărurile minunate și cu ospețele pantagruelice, care se țineau lanț și că dacă apucai să vizitezi vreo rubedenie, musai trebuia să treci pe la toate, „la același nivel de reprezentare.

Aveai senzația de „altă țară?

Da, absolut. Și erai silit să simți că ești „în altă țară și căci se schimbau roțile de la vagoanele de tren. Era semn sigur că regulile tale nu se mai aplică de aici încolo.

Te întreb pentru că eu țin minte primele senzații. Nu am avut legătură cu Republica Moldova pînă prin 2003, cînd am fost acolo la o conferință, era ceva oficial organizat de guvern. Și am fost luat de la aeroport de o mașină oficială, în care nici șoferul, nici persoana de la protocol nu vorbeau nici română, nici engleză. Eu neștiind rusa, am rămas muți tot drumul. Cum mă pregatisem să dau nas în nas cu țara soră, asta m-a timorat. Înainte să intru în hotel, am dat fuga la un Internet-café, era o urgență. Acolo, la fel, nu am reușit să mă înțeleg cu băiatul care se ocupa de calculatoare, decît prin semne. În fine, ajung la hotel la recepție și întreb timid: „vorbiți româna?. La care fata de acolo se uită în pașaportul meu și zice cu o voce de dojană trist-melancolică: „Domnu Ghinea, dar cum să nu vorbim românește? Ce vorbă-i asta?. M-am simțit atît de prost… Apoi, am ieșit să mă plimb și m-a lovit acea senzație stranie că este și nu este țară străină. Adică, te plimbi pe Bulevardul Ștefan cel Mare, dar vezi caschetele sovietice ale polițiștilor, genul acesta de amănunte te lovesc. Să revenim la zi. Am fost acum, în august, la Chișinău, pentru un raport al fundației Soros și, fiind, acolo ne-a venit ideea să vorbim despre amănuntele Moldovei. Spune-mi cîteva care îți vin în minte cînd te gîndești la Chișinău.
Pe mine mă mișcă, de fiecare dată cînd merg, contrastul dintre dulceața de tîrg a Chișinăului și străduțele străjuite de copaci bătrîni și noduroși, casele negustorești, care cu intrare din stradă, care cu curți interioare și și clădirile instituționale fudule, copii de suflet ai arhitecturii triumfaliste de ani 60 sau cartierele populare, cu blocuri cum vezi prin filmele rusești (vai mie! descriu un oraș văzut cu ochii mei, utilizînd imagini din filme…).

Audit de limbă

Remarc, de fiecare dată, dulceața limbii, cu firescul ei ușor modificat de o topică străină de cea latină… firescul și efortul uriaș al unei limbi oprite din curgerea ei firească, prin 1940, de a-și inventa cuvinte de trebuință în anii 2000 și de a prinde din urmă neologismele.

Am văzut că mulți români privesc de sus accentul și cuvintele folosite de basarabeni, ceea ce pe mine mă enervează întotdeauna, pentru că e o experiență fascinantă să trăiești o altă limbă română, și chiar să te gîndești la cuvinte pe care le percepi altfel, le redescoperi. Arhaismele lor fac toți banii. Cînd priveam spectacolul asedierii Parlamentului, în aprilie, un domn care încerca să-i oprească pe vandali s-a prezentat ca fiind un candidat independent care „agonisise semnăturile șele necesare. Cuvîntul ăsta „agonisit, un arhaism specializat la București pe care ei îl folosesc cu sensul propriu, de „strîns, cel puțin pe mine m-a detensionat, mi-a provocat veselie în contextul acela. Citeam recent pagina în română/moldovenească a delegației Comisiei Europene la Chișinău, și ideea de „tîrg de proiecte apărea ca „iarmaroc de proiecte, ceea ce e logic, pentru că atunci cînd a fost ruptă legătura firească, în anii 40, tîrg și iarmaroc chiar însemnau același lucru și mă gîndesc eu. Nu ne face mai deștepți o astfel de limbă română, ca o capsulă în timp de care avem parte?

Și este de remarcat că „omologii noștri de la Chișinău simt această fractură lingvistică. Recent, discutam cu cîțiva colegi ziariști care se gîndeau la un soi de „audit de limbă pe produsele lor, căci le era evident că limba pe care o folosesc este comprehensibilă, perfect comprehensibilă și dar nu este româna Academiei… (nu că cea din presa noastră ar fi… )

Și încă ceva despre limbă, constat și un import de neologisme de ultimă oră care nu mai trec pe la București. De pildă, cuvîntul „finisat folosit ca „sfîrșit, o conferință s-a „finisat… Pentru lingviști e probabil fascinant, două limbaje care importă cuvinte la momente diferite și le schimbă. Ai făcut la Chișinău cercetare în domeniul presei. Seamănă cu presa europeană?

Aici m-ai prins. Nu, nu seamănă… din multe puncte de vedere. Dar să nu fac și eu aceeași greșeală pe care o reproșez altora; nu vreau să generalizez. Că nici „presa moldovenească nu este un tot unitar, și nici „presa europeană nu există ca atare. Vedem însă un sector de presă scrisă dominat de ziare care apar de două, de trei sau patru ori pe săptămînă. De canale mediatice puternic înregimentate politic. De un sector al presei proprietate de stat încă foarte puternic (în special la nivel local), dar vedem și inițiative private cu zvîc, pline de energie și care și dacă ar fi lăsate să funcționeze după regulile economiei de piață și ar ajunge și la profit. Mai remarc o mare încărcătură emoțională a textului jurnalistic, în detrimentul știrii, care rămîne palidă, neînsemnată, tristă.

Aici ești mai optimistă decît mine, mie mi se pare iremediabil plicticoasă presa de acolo. De la partea tehnică, alb-negru, ziare de patru pagini, la conținut, aproape numai editoriale lungi, informație mai deloc, altfel decît deja rumegată. Presa pro-Voronin stă mai rău, dar nici cea de opoziție (iar prăpastia și ura reciprocă sînt uriașe) nu e mult mai bună. Crezi că îmi dau aere de european? Jurnalist european?

Observațiile sînt corecte și iar plictiseala este un element subiectiv. Dar nu cred să mai fi văzut în vreo țară europeană o mai apăsată suprapunere între presă și politică. E stilul acela revanșard, „cine nu e cu noi e împotriva noastră. Am scris aceasta și în raportul meu pentru că mie mi se pare de neînțeles cum opoziția democrată nu a găsit cu cale să facă o ofertă politică populației vorbitoare de limba rusă, că doar nu toți cei ce folosesc rusa ca limbă de comunicare or fi comuniști!

În schimb, parcă ONG-urile de acolo sînt peste presă și societate, cele de protecție a presei, think-tank-urile uneori îmi par mai profesioniste chiar decît cele de la București. Să fie efectul faptului că o țară rămasă în urmă încă beneficiază de fonduri pentru organizații, de la donatorii mari?

Nu e vorba numai de fonduri, e vorba de capacitate de coordonare, de viziune, de know-how, într-un fel, societatea civilă a fost un debușeu pentru energiile motrice. Există o mare densitate de oameni absolut remarcabili în societatea civilă din Moldova.

Societate europeană, stat asiatic

În schimb, contactele mele cu mediul oficial au fost traumatizante. Respiră acea încordare de stat care privește societatea ca pe un dușman și orice străin, mai ales un român, ca pe un spion. Am întîlnit și oameni OK care lucrează pentru instituții de acolo, dar păreau a fi mai degrabă ei disidenți, nu reprezentau regula. E acolo un război rece veritabil între stat și societate. Dacă ar fi să răspund pe scurt la întrebarea noastră, aș zice că Moldova are o societate europeană și un stat asiatic.

Cred că cei mai europeni dintre toți sînt tinerii. Ei știu ce vor (vor în Europa), se pune încă mare valoare pe școală, pe diploma universitară, pe libertate, pe comunicare și, da, pe distracție.

Am avut o întrevedere cu o politiciană din opoziție care ne-a povestit despre întîlnirea cu europarlamentara Marianne Mikko, care a condus delegația de observatori a Parlamentului European la alegerile din aprilie. Doamna era destul de îngăduitoare cu guvernul, reținută în critici, iar cînd a vrut să se vadă și cu opoziția, au dus-o, fără să o anunțe, într-o sală a Primăriei din Chișinău unde se adunaseră răniți și rudele celor arestați în nopțile de după demonstrații. A ieșit un întreg scandal, doamna europarlamentar i-a acuzat că i-au înscenat un teatru politic, dar pînă la urmă a fost nevoită să stea și să asculte ce spuneau oamenii aceia. Cum ți s-a părut episodul, apropo de Europa de la Chișinău?

Frustrant, așa cum, fără îndoială, li s-o fi părut și colegilor moldoveni. Tu vorbeai de un „stat asiatic care domină Moldova. Europa s-a încăpățînat să vadă în Moldova o țară europeană, cu „mici lipsuri. Instituțiile internaționale au încercat să joace nu numai corect (asta este obligatoriu), ci și elegant cu Guvernul de la Chișinău. După cum povesteau colegii jurnaliști cu care am vorbit, e o mare naivitate să crezi angajamentele pro-europene ale unui guvern comunist. Tactul de care a dat dovadă Europa în relațiile cu Chișinăul i-a consolidat pe comuniști în practicile lor și i-a frustrat pe cei din opoziție. A existat, fără îndoială, un moment în care abordarea „cu mănuși ar fi trebuit să înceteze și și acela a fost momentul în care s-a vărsat sînge (ca să păstrăm un pic din emotivitatea colegilor de peste Prut).

La plăcinte înainte…

UE nu prea știe ce vrea cu Moldova. Mi s-a spus în față la Comisie cînd am întrebat ce cred despre perspectivele pe termen lung ale Moldovei. Mi-au spus că ei cred că Moldova se va apropia de UE, dar că vor dori mereu să nu supere Rusia. Pentru ei, în harta lor mentală, Moldova e încă ograda Rusiei. Și aici aș vrea ca România să țină sus și tare Moldova pe agendă, pînă se obișnuiesc cu ideea că ar trebui să depindă doar de Moldova, cît se apropie de UE. Cred că e legitim ca scop pentru România să facă asta. Mi-a spus ceva o doamnă de la un think-tank din Bruxelles cînd am întrebat-o dacă România e credibilă ca avocat pentru Moldova. Zice: să știi că nu prea sînteți, păreți pătimași și vă vor urma (statele membre) doar în chestiuni minimale, cu grijă. Dar pe de altă parte, România este singurul stat membru cu interese și expertiză în Moldova. Dacă voi nu țineți Moldova pe agenda UE, nimeni nu o va face. În definitiv, asta se practică acolo. Polonia face asta cu Belarus. Franța și cu nordul Africii, treptat România va media relația UE-Moldova, e inevitabil, trebuie doar să o facem inteligent.

Și informațiile mele concordă. Majoritatea diplomaților europeni acreditați la Chișinău vin fie cu experiența rusească (mandate anterioare servite la Moscova), fie cu studii teoretice în spațiul rus. Pînă una-alta, vizele de UE le dă ambasada Ungariei la Chișinău. Nu spun că ai dreptate (nu e zona mea de expertiză), dar mi se pare logic ce spui. Ce îi trebuie Moldovei acum este un puternic simț pragmatic. Vorbim de o țară al cărei principal partener economic este România. Și care reacționează introducînd vize pentru principalul său partener economic și lansînd campanii susținute de guvern împotriva acestuia. E nevoie de pragmatism pentru a se trece de bariera lingvistică românofoni-rusofoni, pentru a se coagula energiile reformatoare din întreg spectrul demografic. E nevoie de spirit practic pentru a utiliza ce e bun și cald și frumos din tradiție ca pe o trambulină, nu ca pe o frînă. Uite, simbolul Moldovei europene, pentru mine, care unește tradiție și confort modern și consumerism și inițiativă: firma de livrat plăcinte la domiciliu. Așa cum comandăm noi pizza sau „chinezească, așa poți comanda la Chișinău plăcinte cu varză, cu brînză, cu carne, cu vișine… cu ce vrei! Asta ar trebui să fie Moldova: dulce și eficientă.

De acord. Încheiem triumfal în miros de plăcinte cu… ce vrei!

a consemnat Cristian GHINEA