Integrarea europeană a devenit în ultimii cinci ani una dintre cele mai populare idei în Republica Moldova. Conform ultimelor sondaje de opinie publică, ea se bucură de sprijinul a peste 2/3 din populația țării. Despre ea vorbesc mulți, de la „opincă la vlădică, dar o înțeleg și o percep cu adevărat foarte puțini.
Pentru majoritatea dintre noi, integrarea europeană se identifică în mare parte cu beneficiile pe care UE le-ar putea oferi Republicii Moldova și aproape deloc cu reformele structurale obligatorii pentru obținerea acelor beneficii. Astfel, este explicabil că pentru mulți cetățeni moldoveni integrarea europeană înseamnă, în primul rînd, posibilitatea de a călători nestingherit, fără vize, în spațiul Schengen, șansa de a munci legal în statele prospere ale UE, noi oportunități pentru afaceri și atragere de investiții avantajoase, o imensă piață de desfacere pentru produsele moldovenești, șansa de a studia în instituțiile superioare ale UE etc.
Fiind animați însă de beneficiile materiale ale integrării europene, adesea se ignoră faptul că ele sînt rezultatul unor transformări interne de norme, legislație, instituții, mentalități, obiceiuri și practici de lucru. De altfel, majoritatea cetățenilor moldoveni nu percep integrarea europeană ca pe un proces de reforme, ci mai curînd ca pe negocieri bilaterale între Guvernul de la Chișinău și comisarii europeni de la Bruxelles.
Trebuie să recunoaștem că societatea moldovenească nu este implicată în procesul de integrare europeană aclamat atît de mult de politicienii de la Chișinău, ea (societatea) este mai curînd o spectatoare pasivă. Or, atîta timp cît cetățenii moldoveni nu vor vedea și simți existența unei legături directe între propriul efort și mult rîvnitele beneficii ale UE, ei vor rămîne apatici și vor fi dezamăgiți foarte repede de retorica pro-UE a autorităților centrale în momentul în care mult promisele beneficii ale integrării europene vor deveni un fel de „fata morgana. Perpetuarea acestei maligne stări de fapt este generatoare de riscuri mari pentru continuitatea parcursului european al Republicii Moldova. Spre a preveni respectivele riscuri, este necesar să înțelegem de ce și cum am ajuns în această situație. În acest context, nu putem să nu evidențiem cîteva tendințe păguboase pentru procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, care vor trebui corectate de viitoarea guvernare de la Chișinău.
În ultimii cinci ani, integrarea europeană a fost transformată de autoritățile moldovene într-o idee de larg consum politic. După eșecul Memorandumului Kozak din 2003, care a dus la răcirea bruscă a relațiilor moldo-ruse, autoritățile comuniste de la Chișinău au înțeles că, pentru a se menține la putere în condițiile antagonismului tot mai pronunțat al Moscovei, ele au nevoie urgent de sprijinul Occidentului. În consecință, ideea de integrare europeană a fost transformată de Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) în „vaca sfîntă numai bună de muls pentru a stoarce la maximum dividende politice interne. Datorită acestei schimbări de macaz, PCRM a reușit în 2005 să-și perpetueze guvernarea pentru încă patru ani. Inconsistența mesajului pro-european al PCRM, decalajul între retorică și fapte a sporit treptat, culminînd cu înăbușirea violentă a protestelor studențești din 7 aprilie 2009. Atunci au ieșit la suprafață toate deficiențele democratice ale guvernării de la Chișinău, și anume: supremația organelor de forță asupra legii, lipsa de independență a sistemului judecătoresc, suprimarea libertății de exprimare, desconsiderarea flagrantă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, desconsiderarea societății civile de către puterea politică etc.
De asemenea, procesul de integrare europeană a fost monopolizat în întregime de către birocrați. Participarea activă a societății la implementarea Planului de Acțiuni, semnat cu UE în februarie 2005, ar fi creat o presiune constantă asupra guvernării. Or, autoritățile moldovene au tergiversat în orice fel implicarea, în egală măsură, a societății civile în implementarea și monitorizarea acțiunilor convenite cu UE. În același timp, societatea a fost lipsită de acces imparțial, necenzurat și nelimitat la informații legate de modul în care se puneau în practică angajamentele luate de Republica Moldova în raport cu UE, în cadrul Politicii Europene de Vecinătate. Astfel, guvernarea de la Chișinău controlată de PCRM a reușit să decupleze cetățenii moldoveni de la procesul de integrare europeană, rezervîndu-le rolul de simpli observatori în așteptare de mană cerească de la Bruxelles.
Nu în ultimul rînd, problema rezidă și în Politica Europeană de Vecinătate (PEV), din care face parte și Republica Moldova. Cu regret o spun, PEV oferă doar niște perspective/beneficii generale care sînt departe de a motiva real cetățenii moldoveni să devină promotori activi ai integrării europene. Parteneriatul Estic lansat în mai 2009 conține aceleași deficiențe structurale ca și PEV. Noua inițiativă a UE promite multe lucruri bune, precum semnarea unui acord de asociere cu UE, regim de călătorii fără vize în spațiul Schengen, comerț liber aprofundat, integrare economică, noi oportunități pentru contactele interumane, asistență financiară sporită etc., cu toate acestea, deoarece Parteneriatul Estic nu trasează perioade concrete pentru realizarea lor, cetățenii Republicii Moldova vor percepe în continuare integrarea europeană ca ținînd de responsabilitatea exclusivă a clasei politice de la Chișinău. Prin urmare, este timpul ca și UE să înțeleagă că, dacă procesul de integrare europeană va rămîne doar o afacere între Bruxelles și puterea de la Chișinău, neglijîndu-se așteptările cetățenilor de rînd, orice inițiativă, oricît de bună ar fi ea, va fi sortită eșecului.
În prezent, Republica Moldova se află la o răscruce istorică, crucială pentru viitorul său. La 29 iulie 2009, cetățenii moldoveni au optat pentru integrarea țării lor în UE. Este, cu siguranță, o oportunitate unică atît pentru clasa politică moldoveană, cît și pentru UE. Această oportunitate ar urma să fie consfințită în viitorul Acord de Asociere pe care Chișinăul și Bruxelles-ul ar urmă să-l negocieze cît mai curînd posibil. Viitorul acord trebuie să răspundă așteptărilor cetățenilor moldoveni și să estompeze deficiențele structurale ale PEV și Parteneriatului Estic. Procedînd astfel, societatea moldoveană va deveni motorul principal al transformărilor interne dictate de integrarea europeană. În plus, extrem de important, negocierea Acordului de Asociere este șansa UE să devină nu doar vizibilă, dar și cel mai influent partener în/pentru Republica Moldova.
