Pentru a relansa relațiile diplomatice moldo-române este foarte importantă discutarea problemei numirii noilor ambasadori la Chișinău și București, consideră Eugen Revenco, coordonator de programe la Asociația pentru Politică Externă (APE).
Expertul a declarat pentru Info-Prim Neo că desemnarea noilor ambasadori „este o problemă oarecum delicată”. „La Chișinău nu există un președinte cu puteri depline, iar la București președintele este pe ducă, adică în curând va intra în campanie electorală și iarăși nu este cel mai potrivit moment pentru desemnare, deși lucrurile nu sunt excluse”, a menționat Revenco. El a mai spus că, în lipsa unei stabilități politice la Chișinău și București, discuțiile dintre țări nu vor avea rezultatul scontat.
Întrebat la ce ne putem aștepta de la vizita ministrului ad-interim de externe al României la Chișinău, Cătălin Predoiu (anunțată pentru această săptămână și n.r.), expertul de la APE a spus că este situația mai multor miniștri din România, care vin în Moldova doar pentru câteva ore. Asemenea vizite servesc la imagine, dar lasă și loc pentru speculații. Eugen Revenco crede că deja este timpul ca și ministrul moldovean de externe să efectueze o vizită la București.
Întrebat dacă ar putea fi semnat acum Tratatul de frontieră dintre R. Moldova și România, Revenco a spus că nu este momentul potrivit, întrucât este un subiect excesiv de politizat. „Trebuie discutate documentele care nu sunt conflictuale, cum ar fi pregătirea către semnarea Convenției privind micul trafic de frontieră, eventual deschiderea consulatelor la Bălți și Cahul, deși și aici este marea provocare pentru România: cât de repede va fi dispus statul vecin să deschidă aceste consulate pe teritoriul R. Moldova, despre care atât de mult s-a vorbit. Apoi Guvernul României ar urma să dea un răspuns și pentru consulatul R. Moldova la Iași”, a spus expertul APE.
Recent, vicepremierul Iurie Leancă, ministru al afacerilor externe și integrării europene al R. Moldova, a avut o convorbire telefonică cu Cătălin Predoiu. Miniștrii au discutat priorități în relația bilaterală între cele două țări, perspectiva europeană a R. Moldova și s-au referit la posibilitatea unei întâlniri în perioada imediat următoare.
Într-un comunicat de presă al ministerului de externe român, se spune că ministrul Predoiu a subliniat în urma discuției că cele două state trebuie să aibă o relație apropiată și privilegiată, și a reafirmat disponibilitatea României în acest sens.