Scurt istoric al evoluției relațiilor Republicii Moldova cu RusiaDupă aproape 20 de ani de la proclamarea independenței relațiile dintre Republica Moldova și Federația Rusă nu pot fi apreciate univoc. Pe de o parte, formal, între cele doua țări există un parteneriat, părțile colaborează activ în vederea soluționării conflictului transnistrean, există o relație de prietenie între lideri, pe de altă parte însa deși Rusia susține oficial integritatea teritorială a Moldovei, tot ea este principalul aliat al administrației de la Tiraspol pe care o susține politic, economic, financiar si militar. Totodată, relațiile bilaterale bune durează atât timp cât conducerea de la Chișinău este receptivă la doleanțele Moscovei, dacă însa aceasta promovează o politică neconvenabilă acesteia atunci ea este „pedepsită” prin diferite sancțiuni, așa cum a fost după 2003, după nesemnarea așa numitului „ Memorandum Kozak” din noiembrie 2003.
Pentru Rusia, Republica Moldova constituie una din țările din vecinătatea apropiată (blizhnee zarubejie) și împreună cu alte țări din spațiul post sovietic, face parte din grupul de state pe care aceasta le consideră zone de influența exclusivă. În ultima perioadă, după „revoluțiile portocalii” din Georgia si Ucraina, conducerea rusă a intensificat eforturile în vederea menținerii și sporirii influenței rusești în aceste teritorii. Și față de Republica Moldova politica Rusiei s-a schimbat, devenind mult mai sistemică si consecventă. Pentru aceasta, pe lângă instrumentele de bază cum ar fi rolul Moscovei în rezolvarea conflictului transnistrean, prezența militară, sancțiunile economice sunt utilizate și instrumente indirecte cum ar fi mass-media, biserica, minoritățile etnice etc.
În același timp, Moldova se pare ca nu a depășit stadiul de „soră mai mica” în raport cu Rusia. Acest lucru se poate observa mai ales după 2001 când după ce conducerea comunistă de la Chișinău a mizat pe cartea rusească, când vizitele președintelui Voronin la președintele rus ( mai întâi Putin, apoi Medvedev) seamănă cu niște „dări de seamă” a unor funcționari față de șefi. În politicul moldovenesc există păreri diferite față de relația cu Rusia. Pe de o parte, există forțe politice, mai ales cele de dreapta cum ar fi Partidul Liberal (PL), Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Alianța Moldova Noastră (AMN) care pledează pentru o relație transparentă cu Federația Rusă , dar în același timp pledează pentru integrarea Moldovei în structurile euro atlantice ceea contravine intereselor rusești.
Pe flancul sting, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) însă pledează pentru aprofundarea relațiilor cu Rusia, pentru păstrarea statutului de neutralitate și prin menținerea în CSI. Partidele de centru au poziții diferite în ceea ce privește aceasta problemă, de cele mai multe ori acestea fiind o simbioză între pozițiile partidelor de dreapta și stânga. Și în societatea moldoveneasca există dispute despre felul cum trebuie „să arate” relația cu FR. O parte a acesteia, în special cea nostalgică față de perioada sovietică, persoanele de vârsta a treia și minoritățile etnice tradițional sunt apropiate de Rusia, o alta parte pledează pentru integrarea în structurile euro-atlantice, ieșirea din CSI și stabilirea unui parteneriat cu România. Aceste disensiuni interne atât în politicul cât și în societatea moldovenească duc la apariția anumitor tensiuni care împiedică elaborarea unei politici coerente și consecvente față de FR, și în același timp oferă câțiva ași acesteia în raport cu Republica Moldova.
Perioada 1998 și 2008 în relațiile dintre Federația Rusă și Republica Moldova poate fi divizată în câteva etape:
1998-2001 și această perioadă pare a fi una dintre cele mai echilibrate între cele două state. Formal, Republica Moldova continuă să rămână în sfera de influență a Federației Ruse care era principalul partener comercial și politic. Totodată, anul 1998 a adus cu sine una din cele mai mari crize economice în Rusia ceea ce a slăbit foarte mult pozițiile Rusiei pe plan internațional. Dat fiind că, piața rusească era principala piață de desfacere a exporturilor moldovenești, RM de asemenea a fost afectată de aceasta criză. Pe lângă aspectele negative, legate de neplătirea salariilor și pensiilor, pentru prima dată conducerea RM a început să conștientizeze necesitatea găsirii altor piețe de desfacere și în acest sens piața UE părea a fi tot mai atractivă. Totuși, căderea Guvernului Sturza și începutul unei crize politice interne a amânat acest proces, ceea ce a făcut ca dependența economică față de Rusia să rămână cel puțin până în anul 2004. De asemenea, pe dosarul transnistrean s-a obținut unul dintre cele mai mari succese ale diplomației moldovenești în urma summit-ului OSCE da la Istanbul din decembrie 1999 când s-a reușit acordul Rusiei privind retragerea trupelor rusești de pe teritoriul RM. Ulterior însă, odată cu venirea la conducere al lui Vladimir Putin, acest proces s-a stopat.
2001- 2003 și În această perioadă, Republica Moldova s-a apropiat de Rusia, pe care noua conducere o considera drept cel mai apropiat aliat, cu ajutorul căreia se putea rezolva problema transnistreana și dezvoltarea RM. Mai mult, Vladimir Voronin, noul președinte a început promovarea unei politici „pe placul Moscovei” atacând și acuzând NATO sau România. În 2001, de asemenea a fost semnat Tratatul de Bază între cele două țări. Totuși, în scurt timp, în noiembrie 2003, Voronin nu a semnat planul rusesc de soluționare a conflictului transnistrean, numit „Memorandum-ul Kozak”, ceea ce l-a supărat pe Putin care a hotărât să pedepsească această „nesupunere”
2003 și 2006. După refuzul de a semna „Memorandum-ul Kozak”, relațiile dintre cele două state au devenit tensionate, ambele țări aducându-și învinuiri reciproce la eșuarea semnării sus-menționatului document. Mai mult ca atât după 2004 când Voronin a înțeles că nu găsește sprijin la Moscova, iar aceasta a început să-l susțină direct pe Smirnov, acesta a schimbat cursul politicii externe a Moldovei orientându-se, cel puțin formal, către UE. Punctul culminant al acestei perioade s-a consumat în martie 2006, când după introducerea noului regim la frontiera moldo-ucraineană, măsură ce a fost interpretată la Tiraspol și la Moscova drept blocada economică. Ca răspuns Rusia a impus embargo la exportul de vinuri moldovenești ceea ce a afectat grav economia moldoveneasca. Aceasta l-a făcut pe Președintele Voronin să devină mai receptiv la propunerile rusești.
2006-2008. În august 2006 după o perioadă mai lungă, Voronin a reușit să se întâlnească cu Putin și după aceasta s-a început o perioadă de destindere în relația dintre cele două state. Cu toate acestea, nu mai exista aceeași încredere, pe de o parte Moldova încearcă să stabilească o balanță în relațiile sale cu partenerii europeni și cei ruși. Pe de alta, Rusia, nu-și dorește o repetare a situației din 2004-2005, încercând să ofere „cadouri mici” conducerii moldovenești în schimbul menținerii acestei în sfera de influență a Moscovei.
În toată această perioadă (1998 și 2008), guvernele moldovenești au gestionat diferit relația cu Federația Rusa. Totuși, problema de bază a politicii externe moldovenești față de aceasta o constituie lipsa de consecvență, transparentă și continuitate. Mai mult, deseori aceasta este politizată, rezultatele obținute fiind mai degrabă simbolice decât succese reale. Cercetătorul Nicu Popescu a numit această stare de lucruri ca „maniheism” un curent filosofic care neagă toate acțiunile anterioare. În cazul moldovenesc, dacă guvernele de până la 2001 au încercat să găsească un echilibru încercând să dezvolte și primele relații cu UE, după venirea la conducere a PCRM s-a renunțat la această strategie și s-a optat pentru o relație bilaterală bazată pe „prietenie de veacuri” iar conducerile anterioare au fost criticate pentru faptul că nu au fost mai apropiați de partenerul rus. Mai mult, noua conducere a Moldovei a acuzat și NATO pe care a învinuit-o de politica agresivă față de Rusia.
Rezultatul obținut a fost unul simbolic – Tratatul de Bază ( simbolic nu prin conținutul său, care este unul bun pentru Republica Moldova, ci prin faptul că Rusia folosindu-se de „dreptul celui mai puternic” pur și simplu nu-l respectă) și un sprijin pe termen scurt la „alegerile prezidențiale” din regiunea transnistreană, când presa rusă a susținut oponenții lui Smirnov. Adevăratele intenții ale Rusiei s-au developat însă odată cu apariția Memorandum-ului Kozak, care în pofida politicii pro-rusești propunea de fapt transformarea Moldovei într-un stat nefuncțional, prin acordarea anumitor privilegii Transnistriei, în special dreptul de veto. Faptul că acest document a fost discutat netransparent, fără a informa partenerii occidentali, a dus la o reacție negativă a acestora și în final la nesemnarea „Kozak-ului” ceea ce a stârnit supărarea Rusiei.
Următoarele acțiuni ale Moldovei, au intrat în totală contradicție cu politica promovată până atunci și intensificarea discuțiilor în cadrul GUUAM (ulterior GUAM) o organizație antirusească, reorientarea politicii externe către UE și retorica pro-europeană a conducerii moldovenești. Ca răspuns, Rusia a stopat importul de vinuri și a sporit ajutorul său către regiunea transnistreană. Și iarăși politica de confruntare cu Moscova a fost făcută fără un suport diplomatic din partea partenerilor occidentali, ceea ce a dus la eșecul acestei politici. Președintele Voronin a fost nevoit să meargă la Moscova și să devină mai receptiv la propunerile rusești. Dacă e să ne referim la politica externă a Rusiei față de Moldova, putem afirma că după „Memorandum-ul Kozak” ea devenit mult mai sistemică și mai precisă. Identificând punctele slabe ale politicii moldovenești, prin intermediul unor cedări simbolice, obțin de la conducerea de la Chișinău cedări importante (cum ar fi încercarea de a da recunoaștere internațională a statutului de neutralitate a Moldovei), ‚împing spre schimbarea retoricii din una pro-europeană spre una anti-europeană și, ca rezultat logic, la aducerea Moldovei la un dialog bilateral moldo-rus, dialog în urma căruia este greu să ne imaginăm că RM va putea obține rezultate pozitive.
În continuare ne vom referi la acele puncte vulnerabile care la moment există în relația moldo-rusă. În opinia noastră, ele sunt următoarele: conflictul transnistrean, relațiile economice și dependența de resursele energetice rusești, influența mass-mediei rusești, influența bisericii ortodoxe rusești și rolul minorității rusești.
Rolul Rusiei în rezolvarea conflictului transnistreanConflictul transnistrean, probabil, constituie una din problemele de bază a Republicii Moldova. Chiar dacă, conform sondajelor de opinie acest diferend ocupă doar locul opt în ierarhia celor mai stringente probleme cu care se confruntă societatea moldovenească, nici o forță politică, nici un guvern al RM nu poate să-și permită să-l trateze ca o chestiune de planul doi.
Acest lucru este înțeles și de Federația Rusă, care fiind implicată încă din fazele inițiale ale acestui conflict , manevrează foarte iscusit, susținând când Chișinăul oficial, când administrația de la Tiraspol, reușind astfel prin intermediul Transnistriei să țină sub control întreaga Moldovă. Pe dosarul transnistrean, perioada 1998-99 a fost una din perioadele de succes a conducerii moldovenești care a reușit internaționalizarea conflictului și în acest context cel mai important eveniment a avut loc în decembrie 1999 când la Summit-ul OSCE de la Istanbul, Rusia a promis că-și va retrage trupele și tehnica militară de pe teritoriul Moldovei. Ulterior însă, după demisia lui Boris Elțin și venirea lui Vladimir Putin în funcția de Președinte al Federației Ruse, lucrurile s-au schimbat, trupele rusești rămânând și până astăzi aici.
Totuși în relațiile dintre Chișinău și Tiraspol s-a înregistrat o răcire, Igor Smirnov a învinuit conducerea moldovenească de nerespectarea prevederilor „Memorandum-ului Primakov” din 1997. În realitate însa liderii transnistreni odată ce au primit din partea Guvernului moldovenesc anumite avantaje, în special specimene vamale ceea ce dădea posibilitate acestora să exporte bunuri fără acordul autorităților centrale, au renunțat să-și mai respecte și obligațiile din acest memorandum.
La 25 februarie 2001, după alegerile parlamentare, la conducerea Republicii Moldova vine PCRM, iar Președinte și Vladimir Voronin. Platforma electorală de atunci a acestui partid conținea mai multe puncte prin care se pleda pentru apropierea de Rusia, printre care intrarea în Uniunea Rusia-Belarus, acordarea limbii ruse statutului de a doua limbă de stat și alte promisiuni care a atras sprijinul Rusiei. Astfel că și înainte de alegeri, Vladimir Voronin a fost primit de Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, iar presa rusă salută venirea la putere a PCRM-ului considerând-ul singurul partid capabil să rezolve problemele Moldovei prin relația sa bună cu Rusia , iar Postul Public de televiziune Rusesc a avut un interviu în direct cu Vladimir Voronin. Una din prioritățile noului șef al statului era reîntregirea Republicii Moldova prin soluționarea conflictului transnistrean.
Și într-adevăr având sprijinul Rusiei, Voronin a început negocierile cu liderul transnistrean Igor Smirnov cu care s-a întâlnit la 9 aprilie 2001, la doua zile după investirea sa în funcție, declarând că liderul transnistrean „este o persoană cu care te poți înțelege”. În scurt timp însă, relația dintre cei doi se înrăutățește, culminând cu august 2001 când Președintelui Voronin îi este interzis accesul la o mănăstire aflată pe malul stâng al Nistrului. După acest incident, Voronin declara că „mai degrabă va negocia cu diavolul decât cu Smirnov” refuză să se mai întâlnească cu acesta și schimbă strategia. Președintele se adresează omologului sau de la Moscova cu o rugăminte prin care acesta să desemneze o persoană care să găsească o soluție pentru rezolvarea conflictului transnistrean. Persoana desemnată a fost Dmitrii Kozak, o persoană apropiată a președintelui Vladimir Putin care a venit la Chișinău și Tiraspol și a reușit într-un timp destul de scurt să pregătească un document cunoscut ca „ Memorandumul Kozak” prin care era schițat un stat federal Republica Moldova cu drept de veto pentru Transnistria și prin alte elemente care ar fi transformat Republica Moldova într-un stat nefuncțional fără suportul Rusiei, căreia de facto îi revenea rolul de arbitru între Chișinău și Tiraspol.
Doar în ultimul moment înaintea semnării, în noaptea de 17 noiembrie 2003, confruntându-se cu presiuni interne și mai ales internaționale, Președintele Voronin nu a semnat acest acord, atrăgând astfel furia Rusiei și a lui Vladimir Putin personal care trebuia să vină însuși la Chișinău pentru a fi prezent la semnarea acestui Memorandum. În ciuda eforturilor lui Vladimir Voronin, de a justifica decizia sa în fața președintelui rus, acesta a decis să-l „pedepsească” și a interzis chiar și funcționarilor de rang inferior să se întâlnească cu omologii lor moldoveni.
În următoarea perioadă, Vladimir Voronin, lipsit de sprijinul Rusiei a schimbat cursul politic al Republicii Moldova declarând integrarea europeana drept prioritate națională. În scurt timp, a apărut și reacția rusească care a început să susțină alte forte politice din Republica Moldova. În această campanie anti-Voronin, desigur a fost implicată și mass-media rusească. Destul de rapid presa a început să acuze Moldova de aderare la mișcările oranj și la distrugerea Comunității Statelor Independente. Totodată, spre deosebire de anul 2001 când liderii de la Tiraspol erau învinuiți de blocarea procesului de negocieri în problema transnistreană, în 2005 principalul „vinovat” a devenit Vladimir Voronin.
Punctul culminant în războiul mediatic declanșat de Rusia a fost atins îndată după 3 martie 2006 atunci când Republica Moldova împreuna cu Ucraina au introdus un nou regim de frontiera care nu permitea exportul bunurilor și produsele agenților economici din regiunea transnistreana fără înregistrare la Chișinău. Și în plan oficial și în plan mediatic, Rusia a luat atitudine declarând acțiunea ca „blocadă economică”, învinuind Moldova de crearea unei „catastrofe umanitare” în Transnistria și au sistat importul de vinuri moldovenești, una din ramurile importante ale economiei moldovenești, deși autoritățile moldovenești au încercat să aducă activitatea companiilor din stânga Nistrului într-un cadru legal.
Și retorica moldovenească față de Federația Rusă s-a schimbat, Ministrul de Externe Stratan și chiar însuși Președintele Voronin au declarat că Transnistria este ocupată de către Rusia. În această perioadă, la 22 iulie 2005 a fost adoptată unanim „Legea privind statutul de autonomie a raioanelor din stânga Nistrului (Transnistria)” , de asemenea împreună cu Ucraina s-a reușit aducerea Misiunii de Monitorizare și Asistență la Frontieră a UE (EUBAM) la hotarul moldo-ucrainean.
Totuși, neavând un suport extern și având probleme economice datorită sancțiunilor rusești au forțat conducerea de la Chișinău a fost nevoită să fie mai receptivă la propunerile rusești. Astfel, că în așa-numitul Pachet propus de Republica Moldova Rusiei se găsesc o serie de prevederi foarte generoase, precum oferirea unei autonomii largi Transnistriei, recunoașterea proprietăților de acolo, statut special pentru limba rusă, neutralitatea permanentă, prezența militară rusă în Moldova reunificată.
Până acum însa nici Putin, nici noul Președinte Medvedev nu au răspuns oficial la această propunere, însă din acțiunile conducerii de la Moscova conduc la gândul că aceste propuneri nu sunt de ajuns, Rusia dorind mai multe prevederi în special în privința neutralității cerând semnarea unui document internațional care să consfințească acest lucru. În general, se pare că Rusia ar renunța la status quo doar în cazul în care schimbarea lui ar face ca influența Rusiei să crească în întreaga Moldovă.
Relațiile economice și dependența de resursele energetice ruseștiÎn pofida unui sol fertil, Moldova totuși nu ocupă o poziție geografică foarte bună și nici resurse minerale. Procesul de reforme de după obținerea independenței a decurs foarte dureros, iar guvernele de atunci nu prea aveau nici suport politic în implementarea lor. Această stare de lucruri a făcut ca de fapt economia moldovenească să rămână dependentă de piața rusească.
După tensionarea relațiilor cu Rusia, Republica Moldova a început căutările pentru ași diversifica exporturile și în acest sens piața europeană a devenit una atractivă, mai ales dat fiind faptul că ea este o piață previzibilă mult mai puțin dependentă de factorul politic, spre deosebire de piața rusească care depinde de capriciile conducătorilor de la Moscova. În scurt timp, UE a devenit principalul partener economic al Chișinăului, și chiar regiunea transnistreană care este tradițional apropiată de Rusia, exporta mai mult în țările europene decât în Est. La capitolul energetic, totuși Moldova este dependentă în totalitate de gazul rusesc, care este utilizat de către Rusia drept un alt instrument în vederea impunerii voinței ei în anumite teritorii. O alta problemă pentru Moldova, este că datorită corupției și a anumitor decizii neinspirate ale Guvernului mulți investitori străini se tem să investească aici astfel că de cele mai multe ori singurii care investesc aici sunt companiile rusești, ceea ce poate duce la o situație asemănătoare cu cea a Belarusului.
Influența mass-mediei ruseștiFiind una din sursele principale de informare pentru majoritatea populației din spațiul CSI, presa rusă este utilizată ca unul din instrumentele cu ajutorul căruia Kremlinul își promovează politica sa în regiunea aceasta. O dovadă în acest sens îl constituie și cazul Republicii Moldova unde pe parcursul ultimilor opt ani s-au putut observa mai multe schimbări de atitudine ale mass și mediei rusești care aveau loc în același timp cu schimbarea discursului oficial rusesc față de această țară.
Pe lângă instrumentele propagandistice tradiționale, prin intermediul buletinelor de știri, emisiunilor analitice și talk-showuri, sunt utilizate și instrumente indirecte cum ar fi filmele, concertele, sportul si alte emisiuni nepolitice, însă care sunt extrem de populare în afara hotarelor Federației Ruse și care de multe ori sunt mai efective decât cele cu caracter vădit politic.
După cum ne arată rezultatele ultimelor sondaje de opinie publică, societatea din Republica Moldova este dependentă de televiziune, care este sursa de informare principală, devansând alte medii de informare precum presa scrisă, radioul sau internetul. Conform acelorași, sondaje, televiziunea este sursa de informare principală, pentru circa 90 la sută din populație. În acest context postul public de televiziune rusesc Pervîi Canal” este pentru circa 50 la suta cel mai credibil post TV, și în general programele TV rusești sunt cele mai vizionate întrecându-le net pe cele românești și cele locale, moldovenești .
Această influentă a presei rusești (în primul rând al televiziunilor), a făcut ca, pe parcursul anilor, în harta mentală a moldovenilor, Rusia să devină unul dintre vecinii apropiați ai Moldovei, excluzând vecinul natural – Ucraina, deși distanța geografică până la hotarul rusesc este de mai mult de 500 de km. Tot datorită acestei influențe, moldovenii cunosc mult mai bine situația din Rusia decât chiar în Republica Moldova, iar pentru mulți dintre ei, programul informativ de știri „Vremea” de la Pervîi Canal, care apare la Chișinău la ora 20.00 (ora locală), reprezintă fereastra prin care înțeleg și văd ce se întâmplă în lume, iar „Mesagerul” de la Postul Public de Televiziune, care apare la ora 21.00, reprezintă un fel de știri locale prin care se informează despre viața din republică.
Rezultatul se poate vedea iarăși în Barometru de Opinie Publică care spune că circa 60 la sută din populație vede Rusia ca partener strategic al Republicii Moldova și tot Federația Rusă trebuie să fie partenerul care să ne ajute să ne integrăm în Uniunea Europeană(?!) Un alt paradox se poate observa atunci când la credibilitatea liderilor politici din lume pentru populația din Moldova, primul loc este deținut de Vladimir Putin care este urmat de către Dmitrii Medvedev, și numai apoi la mare distanță de aceștia vine Vladimir Voronin, președintele RM (2001-2009), care de altfel deține titlul de cel mai credibil politician din Moldova. Șefii de state și de guverne din statele occidentale ocupă un loc infim în preferințele moldovenilor.
În partea stingă a Nistrului și în Transnistria situația este și mai interesantă popularitatea și influența mass-mediei rusești este chiar mai mare decât pe malul drept. Acest lucru se datorează în mare parte datorită faptului că populația de acolo, în pofida componentei etnice ( câte 30% – de moldoveni, ruși, și ucraineni) este rusofona, dar și datorită faptului că regimul de la Tiraspol a fost susținut întotdeauna de către Rusia, inclusiv și prin intermediul presei.
Influența Bisericii Ortodoxe RuseștiBiserica Ortodoxă Rusă se consideră a fi unul din instrumentele efective de propagare a intereselor rusești în zonele pe care Moscova le consideră zone de influentă. Republica Moldova face parte din acest grup de țări, datorită faptului că majoritatea populației este creștin-ortodoxă, iar însuși instituția Bisericii este una cu cel mai înalt grad de încredere din partea moldovenilor .
Deși, oficial în RM, Biserica este separată de stat, ea joacă un rol important în viața cotidiană. De obicei preoții sunt influenți în sate ceea ce face ca de părerea lor să se țină cont. Utilizarea Bisericii în scopuri politice a fost și continuă să fie un lucru des utilizat de către politicienii de la Chișinău. Acest lucru a fost conștientizat de către Partidul Comuniștilor, care deși au venit la conducere în 2001 pe o platformă în care nu se regăseau valori religioase, iar liderul PCRM Voronin în documentele prezentate la Comisia Electorală Centrală a menționat că este ateu, în scurt timp PCRM a început a acorda o atenție deosebită Bisericii. În acest context sub patronajul Președintelui Voronin pe parcursul mandatului său au fost restaurate mai multe biserici și mănăstiri, printre care și niște monumente cum ar fi Mănăstirea Căpriana, Mănăstirea Curchi, acțiuni prin care au atras simpatii din partea cetățenilor, în special din partea celor de vârsta a treia, care constituie de fapt, electoratul principal al acestui partid.
Totodată, PCRM acordă o atenție deosebită și celebrării sărbătorilor religioase, la majoritatea din ele participă liderii partidului, iar de mai mulți ani la Paști, cea mai importantă sărbătoare ortodoxă, focul sfânt este adus din Ierusalim pe calea aerului cu suportul financiar al statului, iar dacă Paștele cade în timpul campaniei electorale, atunci el este adus de către unul din candidații comuniști.
Și în cadrul disputei dintre Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhiei de la Moscova și Mitropoliei Basarabiei, subordonată Patriarhiei Române, partidul de guvernământ o susține pe cea dintâi, mult timp nerecunoscând MB, chiar dacă conform legislației stipulează că pe teritoriul RM fiecare persoană având dreptul să își aleagă culta religioasă care și-o dorește, fiind nevoit să o facă doar după ce Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a obligat RM să legifereze statutul acesteia .
Drept răspuns la această atenție din partea statului, Mitropolia Moldovei, care este subordonată Patriarhiei de la Moscova, susține și ea PCRM-ul fiind înregistrate cazuri în care în timpul campaniilor electorale, preoții au făcut agitație încurajând oamenii să voteze acest partid, și cum menționează experți în domeniul alegerilor, acest lucru are un impact important, societatea moldoveneasca, mai ales cea rurală de cele mai multe ori cred în ceea ce spun liderii spirituali.
Și în relația cu Federația Rusa, conducerea Republicii Moldova a atras o atenție deosebită Bisericii, Președintele Voronin fiind considerat unul dintre prietenii fostului Patriarh Alexei al II-lea pe care l-a vizitat de mai multe ori și pe care a reușit să-l aducă în Moldova și care l-a decorat cu ordinul Bisericii Ruse, iar acum a participat și la inaugurarea noului Patriarh Kiril, fiind singurul sef de stat din CSI care a participat la această ceremonie.
Minoritatea rusă ca instrument de presiune Apărarea cetățenilor aflați în afara hotarelor este unul din pretextele des utilizate de marile puteri atunci când acestea încearcă să-și extindă influenta asupra altor state. Acest lucru s-a întâmplat în 1846 când SUA a început războiul cu Mexic, așa a făcut și Uniunea Sovietică când a atacat Polonia în 1939 și așa s-a întâmplat și în recentul război din Georgia când Federația Rusă a intervenit militar pentru a apăra „demnitatea și onoarea cetățenilor ruși din Osetia de Sud”.
Aceeași practică este utilizată și de către Federația Rusă în raport cu alte țări din spațiul ex-sovietic, inclusiv Moldova. De fiecare dată când relația cu Rusia se răcește în presa rusă apar discuții despre situația comunității rusești din Moldova, pe care o prezintă drept una destul de precară. Cu toate acestea, situația minorităților ruse din Republica Moldova este una deosebită față de Țările Baltice cu care adeseori este comparată Republica Moldova la acest capitol. În opinia mai multor experți care se ocupă de problema minorităților naționale legislația moldovenească este una dintre cele mai bune care există în această regiune. La momentul adoptării „Legii despre minoritățile naționale” aceasta a fost lăudată chiar de către Valerii Klimenko, liderul Congresului Comunităților Ruse din Moldova care a spus că „în sfârșit puterea a început să se intereseze de situația minorităților”.
Chiar în primul articol a acestei legi se menționează că „[…] prin persoane aparținând minorităților naționale se înțeleg persoanele care domiciliază pe teritoriul Republicii Moldova, sânt cetățeni ai ei, au particularități etnice, culturale, lingvistice și religioase prin care se deosebesc de majoritatea populației – moldoveni – și se consideră de altă origine etnică […] . Prin aceasta, se oferă posibilități de creare a comunităților spre deosebire de alte țări unde acestea sunt specificate, cum ar fi cazul Sloveniei, spre exemplu.
Dintre toate minoritățile naționale din RM, cea mai activă pare a fi cea rusă. În primul rând datorită statutului de „de circulație interetnică” și datorită influenței pe care o are limba rusă. Și la nivel oficial, și la nivel neoficial, limba rusă este folosită la același nivel cu limba de stat, iar în unele sectoare chiar este practic dominantă. Conform legislației moldovenești, toate documentele oficiale sunt emise în ambele limbi, funcționarii publici sunt obligați să le cunoască și să răspundă la cererile cetățenilor în limba în care le-a fost solicitată cererea. În Guvernul și Parlamentul RM există funcționari, chiar miniștri și deputați care vorbesc doar limba rusă. De aceea, la multe dintre întâlnirile la nivel înalt cum ar fi ședințe de Guvern sau la Președinție, discuțiile au loc în limba rusă, iar ședințele plenare ale Parlamentului se traduc simultan pentru deputații care nu vorbesc limba de stat.
Actualmente, conform ultimului recensământ din 2004 rușii din RM constituie 201212 locuitori ceea ce reprezintă aproximativ 5,9 % din populația întreagă a țării. , majoritatea din ei, mai mult de 2/3 locuiesc în spațiul urban. Mai mult ca atât, este interesant faptul că pentru o parte din alte naționalități, limba rusă este considerată limba maternă, ceea ce face ca de facto populația vorbitoare de rusă să fie ceva mai mare. După cum am menționat mai sus, majoritatea locuiesc în orașe, dintre care aproape jumătate din numărul total sunt concentrați la Chișinău. De asemenea, un număr mare se găsește în al doilea oraș ca mărime Bălti și în special în raioanele de nord ale RM.
De asemenea, în Moldova există un număr mare de organizații ale etnicilor ruși, care sunt finanțate de către autoritățile centrale sau locale din Rusia. Printre cele mai mari putem menționa Comunitatea Rusă din Moldova și Congresul Comunităților Rusești. Chiar dacă acum organizațiile etnicilor ruși nu sunt atât de active precum alte organizații din Ucraina sau din Țările Baltice, totuși ele rămân niște grupuri de presiune care sunt utilizate de către Moscova atunci când aceasta are nevoie pentru a mediatiza anumite evenimente.
Concluzii și recomandăriDiplomatul roman Nicolae Titulescu spunea „ Dacă vreți o politică externă bună, dați-mi o politică internă bună”. Această afirmație rămâne actuală și pentru Republica Moldova care dacă dorește să ridice relația cu Federația Rusă la un nivel calitativ mai înalt și, probabil cel mai important, să devină un partener credibil și respectat, trebuie să înceapă promovarea reformelor interne.
În primul rând este nevoie, de aplicat în practică acele legi bune care au fost adoptate de către Parlamentul Republicii, legi care fac parte din Planul de Acțiuni UE-RM. De asemenea, este necesar de a remedia acele carențe pe care țara noastră le are și care au fost menționate în rapoartele Comisiei Europene ți anume: independența justiției, libertatea mass-media, crearea condițiilor ți cadrului legal pentru atragerea investițiilor străine.
Aceste acțiuni, deși, la prima vedere, par destul de departe de relațiile moldo-ruse, ar contribui la schimbarea mentalității în Moldova și ar reduce dependența ideologică a moldovenilor față de Federația Rusă pe care unii încă continuă să o considere drept „sora mai mare”. Aceasta ar mai contribui la diversificarea pieței mediatice care la moment este dominată de presa rusă și care face ca să vedem realitățile internaționale prin intermediul „ecranului rusesc”.Ar mai contribui și la schimbarea imaginii malului drept al Nistrului pe malul stâng. Astăzi, deși administrația de la Tiraspol nu mai este un monolit, iar popularitatea ei în rândurile locuitorilor din regiunea transnistreană este în scădere, Chișinăul oficial nu reprezintă pentru ei o alternativă și asta datorită situației nu foarte bune nici pe malul drept.
De asemenea, în politica sa externă, Moldova fiind o țară mică are nevoie de cât mai mulți parteneri credibili care să o ajute în dezideratul sau de integrare europeană și soluționare a conflictului transnistrean. Pentru aceasta, însă este nevoie ca și Chișinăul la rândul sau să fie un partener previzibil, să promoveze relații transparente și previzibile, facilitând astfel sarcina partenerilor și prieteni ai Moldovei.
