Relațiile moldo-ucrainene – un parteneriat pe muchie de cuțitRelațiile de colaborare dintre Republica Moldova și Ucraina reprezintă un subiect de o importanță majoră pentru viața social-politică și economică a ambelor state. Odată cu destrămarea Uniunii Sovietice Republica Moldova și Ucraina au căpătat un nou statut pe arena internațională iar aceasta a dus la apariția și instituționalizarea unor noi relații. Unul dintre elementele primordiale ale noilor state democratice era stabilirea relațiilor de bună vecinătate și aderarea la principalele organizații internaționale care și-ar fi adus suportul la dezvoltarea democratică a acestora. Astfel, în 1992 Republica Moldova și Ucraina, care și-au declarat independența față de URSS la doar trei zile diferență, semnează Protocolul cu privire la stabilirea relațiilor diplomatice, protocol ce a intrat în vigoare în același an. Tot în 1992 este semnat Tratatul de bună vecinătate, prietenie și colaborare între Republica Moldova și Ucraina, tratat ce pune bazele cooperării dintre cele două state independente.
Atât Republica Moldova cât și Ucraina au drept obiectiv principal al politicii externe integrarea europeană, ceia ce presupune eforturi continue ale statelor respective în vederea conformării situației socio-economice și politice la standardele europene. De aceia, existența unor relații de bună vecinătate și colaborare între Moldova și Ucraina ar constitui un atu în aspirațiile lor europene. Acesta ar fi scenariul ideal însă nu și cel real. Colaborarea dintre Republica Moldova și Ucraina ar putea fi caracterizată printr-o oscilație permanentă între relații bune și reci, predominând cele reci.
În ultimii 10 ani au existat mai multe subiecte ce au dominat dialogul politic dintre Republica Moldova și Ucraina. Unul dintre acestea este rolului Ucrainei în reglementarea problematicii transnistrene. Acest subiect este important pentru ambele state deoarece implică atât securitatea națională a acestora cât și dezvoltarea fructuoasă de mai departe a relațiilor comercial-economice și politice. Ucraina a avut un aport considerabil în perioada 1998-2008 în ceia ce privește reglementarea problematicii transnistrene luând în considerație faptul că drept urmare a propunerilor sale Republica Moldova a adoptat în iulie 2002 Legea „Cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului (Transnistria). Tot în acest context, este necesar să analizăm situația privind demarcarea frontierei de stat ce nu a fost finalizată în raionul Giurgiulești și Centrala electrică din Novo-Dnestrovsk. Un alt subiect îl reprezintă relațiile comercial-economice și energetice, evoluția acestora și starea actuală.
Subiectele actuale ale parteneriatului moldo-ucrainean
Problemele de frontieră. Tratatul de frontieră dintre R. Moldova și Ucraina a fost semnat la Kiev la 18 august 1999 în perioada președinției lui Petru Lucinschi și a intrat în vigoare în 2002 fiind ratificat de autoritățile comuniste. Conform Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Ucrainei cu privire la colaborarea în problemele grănicerești ambele state au convenit ca până la încheierea unui tratat cu privire la frontieră a considera frontiera între Republica Moldova și Ucraina frontiera existentă între RSS Moldova și RSS Ucraina până la proclamarea independenței Moldovei și Ucrainei. Conform acestui Acord s-a prevăzut începerea lucrărilor de delimitare a frontierei și care s-a finalizat o dată cu intrarea în vigoare a Tratatului între Republica Moldova și Ucraina privind frontiera de stat. Delimitarea frontierei de stat este urmată de faza a doua și anume demarcarea, proces care constituie un subiect delicat luînd în considerație faptul că nu a fost încă finalizat.
După un șir de reuniuni ale Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene s-a ajuns la înțelegerea că tratatul va prevede schimburi de teritorii în zonele localităților Giurgiulești, Basarabeasca și Palanca, astfel în schimbul a șapte kilometri din zona Palanca care este situată la frontiera dintre cele două state, Ucraina urma să cedeze 100 de metri de pământ din zona construcției terminalului Giurgiulești de pe Dunăre. Această decizie a nemulțumit locuitorii din Palanca care s-au adresat de nenumărate ori autorităților cerând neratificarea protocolului adițional Tratatului de Frontieră dintre cele două state. Nemulțumirea era provocată de faptul că între șosea și hotarul cu Ucraina se aflau circa 900 de hectare la care locuitorii satului Palanca considerau că nu vor avea acces dacă acordul va fi ratificat.
Parlamentul Republici Moldova a condiționat ratificarea Tratatului de frontieră prin semnarea unui regulament de exploatare a segmentului de drum Odessa și Reni din regiunea localității Palanca, precum și ratificarea de către RADA Supremă a Ucrainei a unui alt acord semnat în 1994, privind recunoașterea reciprocă a proprietăților aflate pe teritoriul lor, Republica Moldova deținând pe teritoriul Ucrainei mai multe stațiuni balneare estimate la sute de mii de dolari. Recunoscând imperfecțiunea Tratatului între Republica Moldova și Ucraina privind frontiera de stat, majoritatea parlamentară comunistă, sprijinită de trei deputați din Alianța Braghiș l-a ratificat totuși cu 73 de voturi pentru și 20 împotrivă, opoziția contestând vehement acordul adițional privind transmiterea în proprietate Ucrainei a sectorului de autostradă Odesa-Reni în regiunea localității Palanca a Republicii Moldova, precum și a sectorului de teren, prin care trece acesta, și regimul lor de exploatare. Conform tratatului și protocolului său adițional Republica Moldova transmite în proprietate (posesiune, folosință și administrare) Ucrainei sectorul de autostradă Odesa-Reni în regiunea localității Palanca a Republicii Moldova care are o lungime de 7,77 km., precum și sectorul de teren, prin care trece acesta, sectorul transmis constituind proprietatea Ucrainei pe teritoriul Republicii Moldova.
Protocolul adițional stipulează că exploatarea și deservirea autostrăzii și tuturor construcțiilor necesare pentru aceasta pe sectorul transmis se înfăptuiesc de Ucraina. Republica Moldova are dreptul de a folosi fără plată sectorul de autostradă menționat iar trecerea locuitorilor localității Palanca, care circulă cu vehicule pe teritoriul învecinat sectorului transmis, se efectuează pe drumul de ieșire la sectorul indicat la km 57-400. Toate celelalte drumuri de ieșire existente pe sectorul transmis din partea satului Palanca sunt închise. Pe sectorul transmis, Ucraina este cea care efectuează controlul rutier. De asemenea, pe sectorul respectiv nu se va efectua controlul de frontieră, vamal și alte tipuri de control, care se efectuează la trecerea frontierei de stat.
O altă problemă ce prevalează în relațiile dintre Republica Moldova și Ucraina est terminalul Giurgiulești. Darea în exploatare a cestui obiectiv oferă Republicii Moldova ieșire la Marea Neagră. Ucraina este îngrijorată de dezvoltarea rapidă de către Republica Moldova a infrastructurii în această regiune (la început a fost lansat un terminal petrolier, apoi primul port de pasageri și se preconizează începerea funcționării unui terminal cerealier), ea considerând că astfel porturile ucrainene nu numai ca se confrunta cu o presiune din partea noului concurent, ci si cu probleme din partea Moldovei in privința soluționării chestiunilor de transportare auto. În ceia ce privește proprietățile Republicii Moldova de pe teritoriul Ucrainei conform unui acord bilateral din 29 mai 2006, Ucraina a recunoscut dreptul de proprietate al Moldovei asupra unui număr de 47 de obiective, din totalul de 108, iar Moldova – dreptul de proprietate al Ucrainei asupra a doua obiective de pe teritoriul moldovenesc, din totalul de trei. Reglementarea relațiilor de proprietate este unul dintre subiectele ce continuă să rămâne pe agenda relațiilor dintre Republica Moldova și Ucraina.
Ratificarea Tratatului privind frontiera de stat a fost urmat de disensiuni privind efectuarea controlului comun la posturilor vamale moldo-ucrainene. Reprezentanții Parlamentului European au recomandat de nenumărate ori autorităților Republicii Moldova să instituie un control, deoarece frontiera de est a Republicii Moldova nu este controlată în mare parte de autoritățile de la Chișinău ci de cele ale autoproclamatei republici transnistrene, iar securizarea frontierelor de stat este unul din angajamentele statelor membre ale Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud – Est. Pentru a depăși problematica controlului comun al frontierei de stat Republica Moldova și Ucraina în iunie 2005 au expediat o scrisoare comună Secretarului General al Uniunii Europene prin care au solicitat monitorizarea UE a sectorului transnistrean al frontierei moldo-ucrainean (lungimea totala a hotarului este de 1 222 de km, din care 452 km revin segmentului transnistrean), precum și crearea bazei tehnico-materiale pentru o monitorizare permanentă pe tot perimetrul hotarului moldo-ucrainean.
Astfel pe data de 7 octombrie 2005 a fost semnat la Palanca Memorandumul trilateral de asistenta a Misiunii Uniunii Europene la frontiera moldo-ucraineana (EUBAM) , activitatea ei fiind lansată pe 30 noiembrie 2005. Misiunea este un organ de consultanță și tehnic și nu are putere executivă. Printre obiectivele Misiunii am putea enumera:
-Colaborarea cu Moldova și Ucraina în scopul armonizării standardelor și procedurilor lor de gestionare a frontierei cu cele în vigoare în statele-membre ale UE;
-Asistarea la întărirea capacităților profesioniste ale serviciilor vamale și de frontieră ale Moldovei și Ucrainei la nivel operațional;
-Dezvoltarea capacităților de analiză a riscurilor;
-Perfecționarea cooperării și a complimentării reciproce a serviciilor vamale și de frontieră cu alte agenții de executare a legilor;
-Promovarea cooperării transfrontaliere.
Regimul de frontieră dintre Republica Moldova și Ucraina este un subiect de discuții permanent deoarece deciziile privind regimul călătoriilor reciproce este un subiect ce poate servi drept presiune în cazul existenței unor controverse de ordin politic. Cetățenii Republicii Moldova precum și cetățenii Ucrainei nu au nevoie de vize pentru a traversa frontiera. Acest fapt a fost reglementat prin intermediul Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind călătoriile fără vize ale cetățenilor care a fost semnat la 18 mai 2001 și a intrat în vigoare la 28 ianuarie 2002. Conform modificărilor care au fost operate la Acordul menționat, începând cu 01.01.2005 cetățenii celor două state nu au mai putut folosi pașapoartele pentru uz intern (al fostei URSS), buletinele de identitate și certificatele de naștere pentru copiii care nu au atins vârsta de 16 ani, deoarece acestea au fost suspendate ca documente de trecere a frontierei moldo-ucrainene. Deși despre acest fapt s-a vorbit timp de 4 ani, se reușea totuși amânarea acestei reglementări folosindu-se argumentul lipsei de bani a multor cetățeni pentru perfectarea pașapoartelor pentru călătorii în străinătate.
Menținerea regimul de trecere a frontierei simplificat reprezintă un avantaj pentru ambele state, precum și un semn de stabilitate în dialogul politic. Ucraina beneficiază de un flux stabil de turiști, iar o eventuală înăsprire a regimului de trecere a frontierei ar schimba radical preferințele moldovenilor ceia ce ar reduce semnificativ veniturile întreprinzătorilor ucraineni. Problemele ce țin de frontiera de stat sunt de o importanță majoră în relațiile de colaborare dintre Republica Moldova și Ucraina. În continuare rămâne nesoluționată problema finalizării procesul de demarcație a frontierei de stat, în nord și centrala de la Novo-Dnestrovsk, în sud și regiunea portului Giurgiulești și cel mai mare segment și cel transnistrean de peste 440 km.
De mai mulți ani centrala de la Novo-Dnestrovsk este subiect al unor litigii între Moldova și Ucraina. Fiind construită pe râul Nistru, ea ocupă un segment de 17 hectare din teritoriul Moldovei. Centrala de la Novo-Dnestrovsk este considerată a fi o întreprindere cheie pentru asigurarea securității sistemului energetic al Ucrainei, dar și al Moldovei. În schimbul celor 17 hectare din teritoriul său, Republica Moldova ar dori să beneficieze de o cotă-parte din centrală însă autoritățile ucrainene resping cu înverșunare aceste pretenții considerând că Moldova nu a investit nimic în construcția centralei și de aceia nu ar trebui să înainteze careva pretenții. În urma unor discuții dintre autoritățile celor două state s-a ajuns la concluzia că reglementarea relațiilor de proprietate în zona centralei de la Novo-Dnestrovsk va fi negociată în complex cu alte probleme, legate de demarcarea frontierei de stat moldo-ucrainene.
Rolul Ucrainei în reglementarea problematicii transnistrene. Ucraina reprezintă un factor important în reglementarea problematicii transnistrene în primul rând din punct de vedere geopolitic. Controlul Republicii Moldova asupra acestui segment al frontierei pană în 2005 era redus de aceia Ucrainei îi revenea un rol destul de important în menținerea securității la frontieră. Autoritățile de la Chișinău de nenumărate ori despre lipsa de control eficient la frontiera dintre Ucraina și zona transnistreană.
În mai 2001 Republica Moldova aderă la Organizația Mondială a Comerțului, ca urmare în septembrie 2001 aceasta introduce noi ștampile vamale rechemându-le pe cele vechi. Această decizie a dat peste cap toate operațiunile de import și export ale Transnistriei, care din 1990 și-a realizat tot comerțul extern prin intermediul ștampilelor vamale ale Republicii Moldova. În acel moment, relațiile s-au tensionat nu doar cu autoritățile transnistrene dar și cu cele din Ucraina. Deși Ucraina recunoștea în mod necondiționat dreptul Republicii Moldova de a stabili noi reguli vamale considera că deoarece acestea nu sunt coordonate cu autoritățile de la Tiraspol, vechile ștampile vamale trebuie să rămână în vigoare așa cum prevede dreptul internațional. Această situație a continuat pană la 15 mai 2003 când a fost semnat Protocolul moldo-ucrainean potrivit căruia transportarea produselor prin serviciile de control vamal la frontiera moldo-ucraineană, inclusiv Transnistria, vor avea loc doar în baza actelor comerciale și vamale oficiale ale Chișinăului.
În procesul de negociere privind reglementarea problematicii transnistrene Ucraina a avut întotdeauna rolul de mediator, țară garantă pentru soluționarea pașnică a conflictului alături de Rusia și OSCE. În iulie 2002 la reuniunea de la Kiev a șefilor grupurilor de experți din partea Republicii Moldova și Transnistriei a fost prezentat un document elaborat la inițiativa comună a OSCE, Rusiei și Ucrainei. Potrivit acestui document Republica Moldova urma să se constituie din formațiuni teritorial statale cu drept de a avea constituție și legislație proprie, în principiu un proiect de federalizare care nu a avut sorți de izbândă.
În 2004 relațiile dintre Republica Moldova și Ucraina iarăși se tensionează. Ca urmare a unor speculații din presa ucraineană și transnistreană precum că Ucraina ar permite accesul mărfurilor transnistrene pe teritoriul său fără de certificate de proveniență după introducerea unor restricții economice din partea Chișinăului, Ucraina a hotărât să modifice procedurile de exportare și tranzitare a mărfurilor peste frontiera moldo-ucraineană. Astfel, prin intermediul unei scrisori a Serviciului Vamal de Stat al Ucrainei care a fost expediată tuturor subdiviziunilor vamale ucrainești s-au produs următoarele schimbări: toate loturile de mărfuri, declarate în regimurile vamale de export sau tranzit și care urmau sa fie deplasate peste frontiera de stat a Ucrainei prin punctele de trecere "Bolgan-Hrustovaia" (vama Moghiliov-Podolsk), "Platonovo-Goianul Nou", "Timcovo-Brosteni", "Stanislavca-Varancau", "Iosipovca-Colosovo", "Timcovo-Colbasnaia" (vama Kotovsk), "Cuciurgan-Pervomaisk", "Velicoploscoie-Malaesti", "Slaveanoserbca- Blijnii Hutor", "Gradinti-Nezavertailovca", "Cuciurgan-Novosavitcoie" (vama Razdelinaia)urmau să fie reorientate pentru a ieși din teritoriul vamal al Ucrainei. Traficul era permis doar prin punctele de trecere la frontiera moldo-ucraineană aflate în gestiunea vămilor "Moghiliov-Podolsk", "Kelimenti", "Belgorod- Dnestrovsk" și "Pridunaiskaia".
De la 1 august 2004 autoritățile moldovene au refuzat să mai perfecteze acte vamale pentru agenții economici din Transnistria care nu activează în conformitate cu legislația Republicii Moldova astfel instaurând un gen de blocadă economică, această acțiune venind ca urmare a deciziei administrației transnistrene de a închide liceele moldovenești din regiune cu predare în limba română. Tot aici s-au înscris și acuzațiile Republicii Moldova la adresa Ucrainei privind contrabanda care se efectuează la frontiera moldo-ucraineană din zona transnistreană. Drept răspuns, Ucraina a venit cu noi amenințări la adresa Republicii Moldova avertizând-o că îi va cere compensații pentru pierderile ce le-ar fi suportat de pe urma sancțiunilor economice impuse de Chișinău Transnistriei cu începere de la 1 august 2004. Litigiul a fost soluționat prin implicarea Uniunii Europene care în 2005 a intervenit prin crearea Misiunii de Asistență la frontieră în Moldova și Ucraina. În 2006 trecerea mărfurilor la frontiera moldo-ucraineana a început să se efectueze conform prevederilor Protocolului dintre Serviciul vamal de Stat din Ucraina si Departamentului Vamal al Republicii Moldova privind recunoașterea reciproca a documentelor vamale, comerciale și de transport, semnat la 15 mai 2003, la Kiev.
Anul 2005 a devenit un an de răscruce în procesul de reglementare a problemei transnistrene pentru că se modifică formatul de negocieri, formatul „3 plus 2” se transformă în „5 plus 2”. La vechiul format de negocieri se alătură doi observatori Uniunea Europeană și Statele Unite, astfel Rusia, OSCE și Ucraina își mențin în continuare rolul de mediatori. În mai 2005 Președintele Ucrainean vine cu un plan de reglementare a problematicii transnistrene cunoscut sub numele de Planul Iușcenko. Inițiativa lui Victor Iușcenko se concentrează asupra democratizării districtelor estice ale Republicii Moldova ca obiectiv principal pentru o reintegrare ulterioară mai ușoară în Republica Moldova. Planul Iușcenko a servit drept cadru pentru dezvoltarea și elaborarea unor documente relevante pentru Moldova. Astfel, în iulie 2005 este adoptat un proiect de lege „Cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului (Transnistria), precum și alte două apeluri privind democratizarea și demilitarizarea regiunii transnistrene. De fapt, deși a servit drept bază pentru adoptarea legii sus menționate Planul Iușcenko a fost respins. Cu greu ne putem imagina faptul că Rusia ar permite Ucrainei să preia inițiativa soluționării problematicii transnistrene ea fiind lăsată în umbră.
În 2008 Reprezentantul Special al Uniunii europene în Moldova, Kalman Mizsei a declarat că Uniunea Europeană așteaptă o implicare mai activă a Ucrainei în reglementarea problematicii transnistrene ceia ce denotă lipsa unui interes manifestat pentru soluționarea problematicii date. Ucraina își are interesele ei în regiune, ea nu este cointeresată să joace rolul principal în reglementarea transnistreană pentru că o înțelegere la nivelul tuturor actorilor implicați i-ar fi mult mai convenabilă.
Cooperarea economică și energetică. Lipsa resurselor energetice este una dintre problemele majore are Republicii Moldova, ea fiind nevoită să poarte negocieri permanente privind importarea lor atât cu vecini cât și cu state terțe care sunt implicate direct în procesul de aprovizionare a țării cu resurse energetice. La sfârșitul anilor 90 Republica Moldova s-a confruntat cu sistări de livrare de energie electrica din cauza datoriilor față de furnizorii de energie electrică. În 1999 Republica Moldova avea datorii față de Ucraina în sumă de 236 milioane de lei iar față de România 62 milioane lei. În urma sistării energiei electrice pentru o perioadă de aproape 3 luni Ucraina a reluat livrările de energie electrică către Republica Moldova care și-a achitat datoriile față de Casa de Comerț a Ucrainei. În acea perioadă Republica Moldova importa circa 24% din consumul total de energie din Ucraina. Una din problemele majore cu care se confrunta Moldova era furtul energiei electrice care constituia aproximativ 40-60 la sută din energia livrata.
În anul 2000 compania spaniolă Union Fenosa, care deținea trei întreprinderi ale rețelelor de distribuire din Moldova, a încheiat un contract prin intermediul căruia a cumpărat timp de 12 luni energie electrică de la centrala termoelectrică de la Cuciurgan și din Ucraina astfel aprovizionând fără întrerupere centrul și sudul Moldovei. Ca urmare a deficiențelor de ordin energetic între relațiile moldo-ucrainene au intervenit și probleme de ordin comercial.
Relațiile s-au tensionat și mai mult atunci când Vladimir Voronin, Președintele Republicii Moldova, a dat de înțeles că Moldova ar putea să blocheze aderarea Ucrainei la OMC invocând că Kievul favorizează contrabanda de mărfuri din Transnistria. Atunci Ucraina a reacționat prin amplificarea problemei zahărului, care considerau ei trebuia exclus din regimul comerțului liber cu Moldova pentru că avea un preț mai mic și făcea concurență producției autohtone. În mod paradoxal în 2003 guvernul Republicii Moldova a exclus zahărul din regimul de liber schimb cu Ucraina motivul fiind intensificarea importului de zahăr din Ucraina fapt ce crea probleme întreprinderilor de zahăr din Moldova și conducea la dereglări pe piața autohtonă. Tot în 2003 pentru a aplana un pic situația destul de tensionată dintre cele două state, a semnat un Acord de liber schimb între guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei crearea prevedea lichidarea tuturor barierelor vamale în cooperarea economică. Existența acestui acord nu a oprit însă Ucraina să sisteze importul de carne și mezeluri din Republica Moldova în 2006, invocând același motiv ca și Federația Rusă în 2005 și anume exportul de către producătorii moldoveni a cărnii de proveniență străină.
În 2005 Republica Moldova și Ucraina revin la negocieri privind energia electrică după ce au fost sistate livrările de la centrala Cuciurgan, conducerea căreia insista asupra majorării tarifului. Astfel importurile de energie din Ucraina au crescut ele acoperind aproape 70% din necesitățile interne ale Moldovei. În 2006 concernul rus Gazpromul sistează livrările de gaz deoarece în urma negocierilor dintre Chișinăul și Gazpromul nu s-a reușit convenirea unui preț, precum și cele de energie electrică. Astfel Republica Moldova începe importul de gaze din Ucraina ceia ce face ca Moldova să-și intensifice dependența față de aceasta. În perioada 2006-2008 au fost purtate negocieri privind prețul la energie livrată, Ucraina fiind permanent nemulțumită de prețul energiei exportate în Republica Moldova.
Relațiile comercial economice dintre Republica Moldova și Ucraina s-au dezvoltat dinamic, deși uneori au fost folosite drept metodă de presiune în cadru dialogului politic dintre autoritățile celor două state. După volumul schimburilor comerciale externe din 2008 Ucraina deține unul din primele locuri printre partenerii comerciali cu care Moldova desfășoară activitate economică externă. Pe parcursul anului 2008 volumul total al schimburilor comerciale dintre Republica Moldova și Ucraina a constituit 1 miliard 463,502 milioane USD și a crescut față de 2007 cu 25,9 la sută.
Relațiile de colaborare sub-regionale dintre Republica Moldova și Ucraina se desfășoară în cadrul euroregiunii „Dunărea de Jos” care are drept scop crearea legăturilor directe între regiuni și comunitățile aflate de o parte și de alta a frontierelor de stat, în virtutea competențelor autorităților locale. Proiectele UE pentru euroregiuni sunt finanțate din fonduri structurale precum și prin fonduri publice ale comunităților locale și fonduri private. Prin intermediul euroregiunii „Dunărea de Jos” sunt implementate proiecte transfrontaliere care contribuie la fortificarea relațiilor dintre cele trei state partenere (Republica Moldova, România și Ucraina).
Concluzii și recomandări Relațiile de bună vecinătate între Republica Moldova și Ucraina ar reprezenta un atu pentru aspirațiile ambelor țări de integrare europeană. Astăzi Uniunea Europeană pune un accent deosebit pe stabilizarea situației la frontierele sale, iar atitudinea autorităților de la Chișinău nu inspiră prea multă încredere. Deși Republica Moldova cu un teritoriu mai mic teoretic ar putea mai repede adapta standardele europene, dialogul cu țara vecină și pașii realizați împreună ar ușura cu mult procesul. Realitățile politice actuale, atât în Republica Moldova cât și în Ucraina, nu favorizează dezvoltarea democratică a statelor ci dimpotrivă o plasează într-o stare de repaus. De aceia Guvernările de la Chișinău și cea de la Kiev vor trebui să depună eforturi pentru a depăși starea de tensiune existentă între cele două state, astfel încât să poată realiza reformele democratice necesare unui viitor european comun, în special datorită faptului că ambele state urmează să participe în cadrul Parteneriatului Estic, proiect lansat de Uniunea Europeană care prevede cooperare profundă între Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina.
Drept prioritate a guvernări în sfera politicii externe a Republicii Moldova trebui să fie restabilirea bunelor relații cu vecinii, Ucraina și România. Ucraina reprezintă nu doar un stat vecin dar și un important partener strategic a cărui importanță nu poate fi neglijată. Direcțiile principale de colaborare dintre cele două state care trebuie fortificate sunt:
1.Cooperare și sprijin reciproc în domeniul securizării frontierelor, combaterea traficului ilicit la frontiera estică a Republicii Moldova;
2.Sprijin reciproc privind consolidarea independenței, suveranității și integrității teritoriale a ambelor state;
3.Dezvoltarea relațiilor economice dintre cele două state prin facilitarea comerțului și a exporturilor;
4.Cooperare în domeniul energetic și consolidarea securității energetice;
5.Stabilirea unui regim privilegiat de traversare a frontierei;
6.Dezvoltarea relațiilor politico-diplomatice în promovarea aspirațiile europene ale Moldovei și Ucrainei.
Existența și fortificarea relațiilor în aceste domenii reprezintă un interes reciproc și poate aduce roade ambelor state. Relațiile de bună vecinătate dintre Moldova și Ucraina ar crea o imagine pozitivă a acestora în Comunitatea Europeană și ar contribui la dezvoltarea democratică de mai departe a acestora precum și la dezvoltarea capacităților de a rezista la amenințările din exterior.
