UE e dispusă să acorde Transnistriei peste 1,3 mln euro pentru diverse proiecte. HotNews. 15.01.2010.

105

În cadrul vizitei la Tiraspol noul șef al delegației Uniunii Europene la Chișinău, Dirk Schuebel, a promovat al doilea pachet de măsuri de consolidare a încrederii, valoarea căruia se ridică la circa 1,3 mln euro pentru regiunea tranistreană.

„Scopul întrevederii cu Igor Smirnov a fost de a mă prezenta ca nou șef al delegației Uniunii Europene la Chișinău, dar și de a promova un pachet nou de măsuri de consolidare a încrederii” a spus Dirk Schuebel.

Totodată, oficialul european a prezentat primele rezultate pozitive ale primului pachet de măsuri de consolidare a încrederii, care la părerea lui, a dat roade pozitive în regiunea transnistreană. Este vorba de proiectele sociale, dar și cele ecologice.

„Recent, a fost aprobat și cel de-al doilea pachet valoarea totală a acestuia pentru regiunea transnistreană fiind de circa 1,3 mln euro”, a concretizat Dirk Schuebel. „Scopul pachetului de măsuri include promovarea businessului în Transnistria, sprijin pentru societatea civilă”, a spus șeful delegației europene.

În același timp misiunea europeană își propune relansarea eforturilor de mediere a situației critice privind căile ferate transnistrene. „Vrem ca căile ferate din Transnistria să fie operabile pentru toată lumea”, a declarat Schuebel.

Oficialul european a adus vești bune în acest sens. În a doua săptămână a lunii februarie la Chișinău și Tiraspol va veni o delegație formată de Uniunea Europeană, în cadrul căreia vor fi experți Franța și Lituania. Ei vor acorda asistență și vor începe tratative privind deblocarea situației privind căile ferate trasnistrene.

Prima sa vizită în regiunea transnistreană noul șef al delegației UE în Moldova a considerat-o foarte interesantă și speră să contribuie la îmbunătățirea situației populației de pe malul stâng al Nistrului.