Într-o recentă emisiune TV, cei patru lideri ai coaliției liberal-democrate au făcut o demonstrație de coeziune de care publicul moldovean avea nevoie. Mai mult: președintele interimar Mihai Ghimpu ne-a asigurat că Alianța e de nezdruncinat, „e beton”, chiar dacă cei patru politicieni s-au contrazis în anumite chestiuni punctuale. Să dăm, momentan, credit acestei „afirmații de generic” a dlui Ghimpu și să aruncăm o privire spre alegerile prezidențiale din Ucraina și țară vecină, ale cărei atitudini și opțiuni geopolitice pot influența stările de lucruri din Moldova.
Victoria lui Ianukovici, liderul Partidului Regiunilor, contestată deocamdată de către Iulia Timoșenko, și ieșirea din scenă a fostului președinte Victor Iușcenko, un pro-occidental declarat, justifică îngrijorările legate de viitorul Ucrainei. Totuși, nu credem că au dreptate cei ce afirmă că „revoluția oranj” a eșuat. Semințele aruncate în 2004 au dat rod. Ucraina are un sistem politic pluralist, mass-media libere, instituții democratice imperfecte dar totuși funcționale, mai multe centre de putere care creează o competiție, dar și un anume echilibru politic. Deși acerbă, campania electorală a fost calificată în linii mari corectă de observatorii internaționali.
Pentru Rusia orice comparație cu Ucraina, la capitolele menționate, este net defavorabilă. Spre deosebire de Ucraina, în Rusia alegerile sunt o mascaradă cu rezultatul dinainte știut, cu „moștenitori” ai jilțului de la Kremlin în cea mai pură și ignobilă tradiție țaristă și sovietică. În Rusia liderii Opoziției sunt „umflați” din stradă de trupele OMON, iar libertatea de exprimare a fost cu desăvârșire suprimată. Sunt niște handicapuri ale Rusiei în raport cu Ucraina, pe care le recunosc și cei mai obiectivi și mai onești analiști politici de la Moscova.
Există un truism care spune că Ianukovici ar fi o marionetă a rușilor. Mulți se întreabă, apoi, cum de un personaj cu o biografie încărcată, cu două condamnări penale la activ, a ajuns să fie preferatul ucrainenilor. Glumind puțin, am zice: iată o „întrebare fără răspuns”, o chestiune filozofică de nedezlegat, de genul celor despre „sensul vieții”. Acum, serios vorbind, credem că o dată ajuns președinte, Ianukovici va trebui să-și asume rolul de șef de stat, de șef al unui stat independent, cu aspirații specifice și cu interese diferite de cele ale Rusiei. Nu va avea încotro. Mai ales că victoria obținută „la mustață” în fața Iuliei Timoșenko, având aproape o jumătate de electorat împotriva sa, nu-i va permite să facă viraje radicale în politica externă, fără a fi sancționat.
Republica Moldova are câteva dosare complicate cu Ucraina: situația de la Palanca, proprietățile moldovenești din regiunea Odessa, conflictul transnistrean, unde cooperarea Kievului este esențială. În campania electorală la vecinii noștri au răsunat mai multe sloganuri războinice: „nu vom ceda!” „vom recupera!”, „le vom arăta noi lor!”, însă realitatea post-electorală va coborî inevitabil tonul acestei retorici. Moldova va trebui să observe cu atenție modificările de discurs ale noii administrații prezidențiale din Ucraina. De altfel, „temperarea” entuziasmului pro-occidental în Ucraina va pune într-un contrast mai puternic opțiunea pro-europeană a noii conduceri de la Chișinău, consolidând sprijinul Vestului pentru Moldova, mai ales după anunțata amplasare a elementelor scutului antirachetă în România.
Mulți ani Ucraina a devansat Republica Moldova la o serie de indici sensibili, cum sunt libertatea de exprimare, pluralism politic, economie de piață etc. Să sperăm că în următoarea perioadă, Moldova își va lichida decalajele în materie de democrație, fără ca un asemenea progres să însemne mai degrabă un recul spre autoritarism al vecinului nostru de la Est.
