Comunicat de presă. Prim-ministrul Republicii Moldova Vlad FILAT a participat la prezentarea oficială a grupului de consilieri ai Misiunii Uniunii Europene de Consiliere în Politici Publice pentru Republica Moldova. 23.04.2010.

129

Vlad FILAT a adus mulțumiri Delegației Uniunii Europene si Programului Națiunii Unite pentru Dezvoltare din Republica Moldova pentru ca au răspuns favorabil solicitării Guvernului de a fi asistat în procesul de guvernare de către experți internaționali.
Guvernul Republicii Moldova nu are nevoie doar de bani și de voință pentru a derula procesul de reformă, ci și de expertiză, acesta a fost și motivul pentru care am solicitat sprijinul partenerilor noștri externi”, a specificat Prim-ministrul.

Premierul a subliniat importanța prezenței acestei Misiuni în Republica Moldova, menționînd că aceasta a venit în timp util pentru a sprijini procesul de reformă al Guvernului și pentru a ajuta la îmbunătățirea absorbției de asistența externă, în beneficiul fiecărui cetățean din Moldova.

Vlad FILAT s-a arătat convins de faptul ca prezența echipei de consilieri va dinamiza și profesionaliza activitatea instituțiilor în care activează.

Un alt rol important pe care grupul de experți îl va avea este cel de pregătire a funcționarilor noștri pentru a face față cerințelor pe care le presupune activitatea într-o instituție europeană, dar și pentru a colabora cu instituțiile Uniunii Europene”, a declarat Prim-ministrul.

Prim-ministrul a dat asigurări privind sprijinul Guvernului în activitatea care urmează a fi desfășurată de membrii Misiunii pentru obținerea unor rezultale importante pe calea promovării reformelor și integrării europene a Republicii Moldova.

Misiunea Uniunii Europene de Consiliere în Politici Publice pentru Republica Moldova oferă 9 experți internaționali, care vor consilia conducerile mai multor instituții ale statului în implementarea reformelor democratice și accelerarea asocierii și integrării economice dintre Uniunea Europeană și Moldova.

Instituțiile în care vor activa consilierii UE sînt Cabinetul Prim-ministrului, Cancelaria de Stat, Ministerele Economiei, Finanțelor, Justiției, Afacerilor Interne, Agriculturii și Industriei Alimentare, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat și Agenția de Achiziții Publice.

Șeful Delegației Uniunii Europene în Moldova, Dirk SCHUEBEL a subliniat că programul prevede un sprijin pentru instituțiile publice de a efectua reforme și a menționat rolul important pe care echipa de experți internaționali îl va avea în susținerea Republicii Moldova pentru îndeplinirea angajamentelor sale în vederea semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

Coordonator Rezident al ONU în Republica Moldova, Kaarina IMMONEN a declarat că PNUD are expertiză în domeniul dezvoltării instituționale și o puternică și pozitivă experiență în proiecte similare în regiune.

Coordonatorul echipei de consilieri UE, Rupinder SINGH a declarat că echipa de experți internaționali va contribui la cristalizare unei viziuni clare a Guvernului Republicii Moldova cu privire la integrarea în Uniunea Europeană.