Hotnews: Cum evaluati, din punctul de vedere al Romaniei, vizita presedintelui Mihai Ghimpu?
Marius Lazurca: Sentimentul meu este ca a fost o vizita intensa, cu un program politic ambitios si cu focalizare preponderenta asupra unor obiective foarte concrete. As spune, de altfel, ca pragmatismul a fost exigenta care ar caracteriza cel mai succint acest eveniment al celor doua state. Avem toate motivele sa estimam ca vizita in Romania a domnului Mihai Ghimpu, Presedintele interimar al Republicii Moldova, poate fi considerata drept un moment de cotitura, de consolidare – as spune ireversibila – a parteneriatului nostru strategic.
O dovada definitiva este hotarirea partilor de a formaliza sinergia lor intr-o „Declaratie comuna privind instituirea unui parteneriat strategic intre Romania si Republica Moldova pentru integrarea europeana a Republicii Moldova".
Este vorba despre un document cu o valoare politica semnificativa, dar mai ales cu o dimensiune pragmatica imediata: pentru a va da un singur exemplu, as aminti faptul ca Declaratia deschide drumul catre redactarea unui Plan de actiuni, aprobat la nivel de premieri, adica a unui inventar de masuri si obiective de interes comun. In cursul acestei vizite, pe linga alte documente importante, a fost semnat si Acordul privind ajutorul financiar nerambursabil de 100 de milioane de euro acordati de tara noastra Republicii Moldova.
Cred ca si acest exemplu dovedeste atit intensitatea acestei vizite, cit si dimensiunea ei eminamente pragmatica. Nu e intimplator nici faptul ca Presedintele interimar Ghimpu s-a aflat in Romania in fruntea unei delegatii cuprinzatoare de ministri si ca, in marja evenimentelor principale, s-au produs si intilniri de lucru la nivel interministerial.
Hotnews: Presa moldoveneasca a titrat, referindu-se la rezultatele in urma acestei vizite: vize pe durata mai lunga cu bani mai putini, investitii, sprijin si acorduri. Sunt asteptarile cetatenilor moldoveni prea mari sau reusim sa le onoram?
Marius Lazurca: Dinamica raporturilor noastre bilaterale se alimenteaza tocmai din asteptarile cetatenilor de pe ambele maluri ale Prutului. In opinia mea, ne gasim in situatia privilegiata de a putea intemeia actiunile noastre comune pe acest enorm rezervor de energie pozitiva. Noi nu sintem in situatia de a inventa nevoi, de a imagina obiective politice virtuale, de a hrani artificial, din pura vointa politica, un raport bilateral altminteri lipsit de interes si substanta.
Chiar cetatenii celor doua state, prin exigentele concrete pe care le fixeaza, definesc obiectivele si ritmul colaborarii dintre noi. Personal, ma tem de ziua in care asteptarile cetatenilor nostri nu ar mai fi atit de mari cit sint ele astazi si cit vor fi multa vreme de aici inainte.
Hotnews: Chestiunea privind vizele a fost puternic accentuata de presedintele Ghimpu: in Parlament a spus ca trebuie sa transmita rugamintea moldovenilor – de a primi viza valabila 5 ani si fara obligativitatea de a avea 500 de euro in cont. Presedintele Basescu a spus ca Romania trebuie sa gaseasca o solutie, dar chestiunea nu e noua. In ce faza sunt discutiile cu Bruxelles-ul privind aceasta chestiune ridicata inca din timpul vizitei presedintelui Basescu la Chisinau?
Marius Lazurca: Cred ca garantia seriozitatii Romaniei este tocmai angajamentul presedintelui Basescu de a stimula, la nivel executiv, gasirea unei solutii la problemele enumerate mai sus. Este un angajament pe care Presedintele l-a reiterat public in cursul recentei vizite, asa ca am toate motivele sa fiu increzator cu privire la relativa iminenta a unei solutii.
Hotnews: Din acest moment, Romania poate incepe eliberarea primei transe din cele 100 de milioane de euro nerambursabili acordati Moldovei. Cum se va face controlul ca acesti bani vor fi cheltuiti in infrastructura sociala si educationala, in conditiile in care Moldova va intra in campanie electorala si exista o serie de tentatii in fata politicienilor de la Chisinau?
Marius Lazurca: Imi face placere sa raspund la aceasta intrebare, fiindca imi dati ocazia de a dovedi coerenta demersului nostru. Accesul la grantul Romaniei se va face pe baza unui sistem procedural care inglobeaza standardele europene: transparenta informatiei, competitie neingradita a proiectelor, monitorizare stricta a implementarii.
Am convenit cu partenerii din Republica Moldova ca finantarea din grantul romanesc sa fie pentru beneficiari ocazia de a asimila procedeele de elaborare, implementare si monitorizare proprii UE. Daca doriti, va fi un fel de ucenicie, cu atit mai necesara cu cit Uniunea Europeana si-a manifestat disponibilitatea de a finanta proiectele de reforma ale Guvernului Filat.
Hotnews: Presedintele Ghimpu a facut o afirmatie in Parlament referitoare la UE, pe care v-as ruga sa incercam sa o traducem pentru cititorii mai putin avizati. Consideram ca aderarea Moldovei la UE ar putea fi abordata si tratata de catre Comisia Europeana si Parlamentul European drept un caz special, cu titlu de exceptie, in conditiile situatiei geostrategice nou create in regiune.
Marius Lazurca: V-as reaminti ca sint doar un diplomat, nu un geostrateg. Nu as face, prin urmare, comentarii explicative la afirmatiile sefului statului in care sint acreditat. Pe de alta parte, nu cu titlu de comentariu, as spune ca Republica Moldova este un caz special, dar nu din motive exterioare, cum ar fi situatia geostrategica, ci din ratiuni proprii: un guvern curajos si proeuropean, o populatie relativ mica si obisnuita cu eforturile presupuse de reforme, un consens cu privire la obiectivele fundamentale de politica externa, o cultura profund atasata valorilor euro-atlantice.
Autoritatile comunitare au sesizat foarte bine aceasta situatie cu totul particulara, iar promptitudinea si calitatea reactiei europene ma incurajeaza sa cred ca, in curind, Republica Moldova se va dovedi campionul Parteneriatului Estic si titularul unei aspiratii legitime la statutul de candidat la integrare.
In concluzie, ceea ce se intimpla in regiunea extinsa din care Republica Moldova face parte e desigur important, dar nu esential. Fundamental este ceea ce Republica Moldova insasi decide sa faca pentru implinirea propriului destin istoric. Romania, impreuna cu alte tari europene importante, ii va sta mereu alaturi.
Hotnews: Care ar putea fi presiunea pe care o simte Chisinaul in acest moment, din moment ce considera ca Moldova trebuie tratata ca un caz special de catre institutiile UE?
Marius Lazurca: Republica Moldova renaste, acesta este sentimentul persistent pe care il am de la sosirea mea la Chisinau. Cred ca aceasta este presiunea la care v-ati referit, o presiune compusa din sperante, aspiratii, nevoi indelung reprimate. E o energie enorma care, orientata eficient de acest guvern profesionist, va asigura Republicii Moldova un succes deplin meritat.