Europa Liberă: Cei doi președinți, Medvedev și Ianucovici, și-au exprimat convingerea, că discuțiile și colaborarea în formatul 5+2 „sunt capabile să accelereze atingerea unei soluții cuprinzătoare și durabile a reglementării politice pe Nistru” . Dar declarația a fost semnată în lipsa și, probabil, fără știrea celorlalți actori implicați în soluționarea problemei transnistrene. De ce au făcut-o doar în doi?
Anneli Ute Gabanyi: „În primul rând, formatul nefiind 5+2, ci fiind formatul 2-3, arată foarte clar că reprezintă o acțiune care este îndreptată împotriva drepturilor suverane ale unei țări suverane și Republica Moldova. Arată, de altfel, că Rusia, după ce n-a reușit să danseze, ca să spun așa, „kozaciok-ul” cu Republica Moldova, acum joacă „”kozaciok cu Ucraina împotriva Republicii Moldova. Ce însemna atunci Kozak? Kozak însemna două lucruri: folosirea Transnistriei ca un fel de instrument pentru a se amesteca în trebuirile interne ale Moldovei, și doi și însemna, în partea care nu fusese convenită, așa am înțeles eu atuncea, însemna țelul suprem al Moscovei – de a-și păstra trupele în Transnistria. Doi: declarația, fiind în afara formatului 5+2, arată foarte clar atitudinea Rusiei vis-a-vis de acest format. Pentru că în acest format nu s-a discutat niciodată serios de când a fost înființat. Și faptul, că Ucraina acuma este mai pregătită decât oricând, ne gândim și la Planul Iușcenco, care nici acela nu era atât de pozitiv cum s-ar fi putut crede, deci și Ucraina este implicată acum în acest joc. Felul în care se vorbește despre Transnistria și acordarea unui statut special, este, ca să spun așa, o treabă foarte veche.”
Europa Liberă: Statut special cu garanții temeinice.
Anneli Ute Gabanyi: „Asta-i și problema. Pentru că acest statut special este acum foarte vag. Iar garanțiile – cine să le dea? În al doilea rând, ceea ce mă sperie și mai mult, este aspectul neutralității. Și aici, de asemenea, termenul fiind vag, ar trebui să-l explicăm. Pentru că neutralitatea, care a fost consemnată în Constituția din 1994, era o neutralitate pe care eu o numesc defensivă, declarată în scopul plecării trupelor rusești de pe teritoriul Moldovei.”
Europa Liberă: Și cere garanții ale acestei neutralități tocmai Rusia, care nu a îndeplinit angajamentele summitului OSCE de la Istanbul, din 1999.
Anneli Ute Gabanyi: „Așa este. Și mai este un lucru. Exemplul Austriei a arătat foarte clar că nimeni nu poate, de fapt, garanta o neutralitate. Nu s-a întâmplat nici în cazul Austriei acest lucru. Însă în schimbul declarației neutralității în Constituția Austriei, de fapt, trupele atât ale Occidentului, cât și trupele rusești au fost retrase. Deci, aicea este problema.”
Europa Liberă: Ce pot face și ce trebuie să facă ceilalți actori? Mă refer la Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii, OSCE.
Anneli Ute Gabanyi: „Să arate că insistă asupra retragerii trupelor, la care, de altfel, în consens cu ceilalți membri OSCE, Rusia s-a declarat în 99 de acord. Aici e problema. Și întrebarea este și ce fel de neutralitate? Cu trupe? Sau fără trupe?”
Europa Liberă: Cum putem noi explica faptul că în aceeași zi, când cei doi președinți Medvedev și Ianukovici au semnat această declarație ucraineano-rusă privind reglementarea transnistreană, la Bruxelles, șefa politicii externe și de securitate europeană Aston a cerut reluarea negocierilor în formatul 5+2 fără condiții prealabile?
Anneli Ute Gabanyi: „Arată foarte clar că Uniunea Europeană nu este de acord cu abordarea 2-3. Mi-aș dori ca Uniunea Europeană să rămână în continuare fermă, pentru că această fermitate ar putea să aducă rezultate. Și dacă Rusia este atât de interesată în a obține păstrarea neutralității Republicii Moldova, atunci ar trebui să facă acea concesie și Uniunea Europeană ar trebui să insiste asupra retragerii trupelor rusești din Transnistria.”
Europa Liberă: Doamna Gabanyi, a urmat reacția Guvernului moldovean la această declarație a președinților Medevedev-Ianukovici privind Transnistria, premierul Filat spunând că Moldova dorește o misiune civilă pe Nistru și retragerea munițiilor și trupelor ruse. Cum interpretați această reacție a Guvernului de la Chișinău?
Anneli Ute Gabanyi: „Moldova are un punct, la care nu va renunța și anume neacceptarea acestor trupe pe teritoriul Republicii Moldova.”
Europa Liberă: Ce ar putea să urmeze în reglementarea conflictului transnistrean?
Anneli Ute Gabanyi: „Păi să vedem dacă se întrunesc cei cinci și, respectiv, 5+2 și vor discuta.”
Europa Liberă: Pentru 24, la Astana, e planificată o întrvedere 5+2, am înțeles.
Anneli Ute Gabanyi: „Păi, atunci vom vedea exact, dacă Rusia și Ucraina vor pune cărțile pe masă. Pentru că v-am spus: din felul vag în care s-au pronunțat, este clar un semnal, că există o nouă încercare de a-și realiza scopul, adica păstrarea trupelor și dacă Occidentul va reacționa ferm sau mai puțin ferm în această chestiune. Deci, într-un fel, mingea este în momentul de față în terenul Uniunii Europene, mai ales, și a Statelor Unite. Și vom vedea, dacă acolo se va putea cristaliza o poziție clară și fermă și cum va reacționa Rusia la o astfel de poziție fermă.”
Europa Liberă: De ce tace OSCE?
Anneli Ute Gabanyi: „OSCE se pare că nici n-a fost întrebat în acest moment. În al doilea rând, noi știm foarte bine că în OSCE Rusia are o voce puternică și Rusia a reușit până acuma să cam manipuleze OSCE-ul.”
Europa Liberă: Pentru că are dreptul de veto.
Anneli Ute Gabanyi: „Așa este, așa este. Dar este un moment bun pentru Occident de a face un demers. Și cred că este și datoria Occidentului, pentru că, dacă vă amintiți, UE și anumite țări, cum a fost și Germania, la summitul NATO de la București, au fost împotriva unei aderări mai rapide sau a aderării, în general, a Georgiei și a Ucrainei. Acuma Moldova nu are astfel de planuri. Dar atunci este de datoria țărilor occidentale să suțină Moldova în mod politic pentru a-și păstra neutralitatea, respectiv, pentru a realiza o neutralitate fără trupe rusești.”
Europa Liberă: Numai că în condițiile de criză nu știu dacă UE pune prioritar și soluționarea problemei transnistrene pe ordinea zilei.
Anneli Ute Gabanyi: „Bănuiesc că anumite forțe au și mizat pe acest aspect.”
Europa Liberă: Moscova, în primul rând?
Anneli Ute Gabanyi: „Bineînțeles. Dar cred că în Uniunea Europeană ar trebui să se realizeze că securitatea Republicii Moldova ține și este legată în mod foarte strâns de securitatea Uniunii Europene. Acest lucru cred că a ajuns să fie înțeles tot mai bine. Anumiți dintre noi am spus acest lucru, de ce. Și atunci Uniunea Europeană ar trebui, cel puțin în acest punct, să ajungă la o atitudine comună, la un numitor comun în ceea ce privește problema transnistreană.”