Vasile Nedelciuc: „nimeni nu conștientiza că într-o lume a competiției foarte dure pe piața occidentală ai nevoie de o echipă foarte bună, persoane care cunosc regulile economiei de piață, capabile din start să dea o dimensiune nouă existenței economice din R. Moldova.”
Acum 20 de ani, Sovietul Suprem al RSS Moldova s-a aliniat așa-numitei „parade a suveranităților” dintr-o Uniune Sovietică în declin. Deputații care au votat atunci Declarația moldovenească de suveranitate, dar și cei pe care îi reprezentau erau încă cetățeni sovietici, multora dintre ei potrivindu-li-se calificativul de „Homo sovieticus”, așa cum îl percepem astăzi.
Cum era înțeleasă atunci ideea de suveranitate pentru o parte a imperiului și, în general, de unde a apărut însăși ideea de revendicare sau proclamare a suveranității – a fost prima întrebare pe care i-am adresat-o unuia dintre cei mai proeminenți politicieni și deputați de la acea vreme Vasile Nedelciuc, acum președinte al consiliului director al companiei Endava din Chișinău.
Vasile Nedelciuc: „Trebuie să mărturisesc, că în anii de activitate în primul Parlament, în bună măsură, parlamentarii din Republica Moldova, reprezentanți ai Frontului popular sau sprijinitori ai democratizării Republicii Moldova, într-un fel, mimau, sau dacă vreți, mergeau în echipă cu cei din Statele Baltice. Poate știți, dar încă în 89 Estonia și-a proclamat suveranitatea. Lituania, Letonia au făcut același lucru înaintea Republicii Moldova. Și ce este mai interesant și puțină lume știe, că Federația Rusă și-a proclamat suveranitatea înaintea Republicii Moldova. Dacă nu mă înșel, la 14 iunie 1990, dar Republica Moldova la 23 iunie.
Așadar, proclamarea suveranității, în contextul evenimentelor din anii de după primele alegeri libere din 90, urma un făgaș, care nu era caracteristic neapărat Republicii Moldova, sau deloc Republicii Moldova, ci era un rezultat al schimbărilor profunde, care se profilau ca urmare a slăbirii Uniunii Sovietice, destrămării CAER-ului, Pactului de la Varșovia și, ulterior, prăbușirea Uniunii Sovietice. Deci, în acest context, Declarația suveranității a urmat acelorași evenimente în Statele Baltice, în Rusia, în Georgia și Armenia. Și trebuie să spun, că a urmat și Podului de flori din aprilie 1990. Deci, populația, lumea, societatea în ansamblu era în așteptarea unei schimbări.
Lumea vroia o eliberare, dar lumea înțelegea că nu e posibil, în contextul în care erau trupe sovietice pe teritoriul Republicii Moldova, când Occidentul nu-și formulase clar o atitudine față de mișcările de eliberare națională. În acel context sigur că proclamarea suveranității a fost un pas pozitiv, un pas, prin care s-a punctat dezideratele imediat următoare pe care trebuia Moldova să le urmeze. Și, apropo, în această Declarație de suveranitate se menționează pentru prima oară că în Republica Moldova se instituie statutul de cetățenie a Republicii Moldova, ceea ce era un fapt destul de curajos.”
Europa Liberă: Acum, la trecerea a două decenii, câtă naivitate, cauzată poate de entuziasm, de romantism, se poate constata pentru acea perioadă?
Vasile Nedelciuc: „A fost și naivitate, a fost și romantism, dar a fost și lipsă de curaj, și de pregătire pentru a folosi la maximum oportunitățile ivite și a realiza mult mai mult decât s-a realizat. Să pornim cu naivitatea și cu romantismul. Naivitatea unora din noi era, că atunci, la 90, dacă chiar am fi reușit să ne desprindem realmente de imperiu, noi am fi realizat lucruri foarte mari. Toată lumea vorbea cât de valoroasă este producția agricolă a Moldovei, cum am putea noi să existăm singuri, fără centru imperial. Și nimeni nu conștientiza că într-o lume a competiției foarte dure pe piața occidentală ai nevoie de o echipă foarte bună, care pricepe economia de piață, manageri foarte buni, persoane care cunosc regulile economiei de piață, cunosc acquis-ul comunitar, capabile din start să dea o dimensiune nouă existenței economice din Republica Moldova.
Or, atunci nu erau experți, nu erau oameni care gândeau în acești termeni. Și era foarte multă naivitate și toată lumea credea, că dacă declari foarte bine că ești român și punctum, că vii la Parlament și votezi cu entuziasm legea, eu știu, despre însemnele naționale, ș.a.m.d., ai rezolvat foarte multe probleme. Când , de fapt, ele declanșau niște probleme foarte serioase, pentru care majoritatea populației din țară nu era pregătită. Și, dacă îmi îngăduiți, nici mass media de la noi nu știa ce are de făcut. Și eu consider, că o bună parte din gafele și erorile pe care le-a comis cei care au avut un rol în activitatea politică de atunci, l-a jucat și mass media, care nu întotdeauna a fost imparțială, nu întotdeauna a transmis cele mai potrivite mesaje și, mai ales, nu a ajutat suficient de mult sau de bine să educe populația ca să înțeleagă, de fapt, ce se întâmplă și care sunt provocările ce urmează.”
Europa Liberă: De fapt, care era starea de spirit atunci? Prin suveranitatea se înțelegea maximum o mai multă libertate de manevră față de centru, de Moscova? Sau deja era concepută ca prim pas spre independența totală față de URSS?
Vasile Nedelciuc: „Atunci, ca de altfel și acum în bună măsură. Parlamentul nu era omogen. Erau diverse straturi în Parlament. Cei care reprezentau aripa Frontului popular, o bună parte din echipa Frontului popular, cea mai activă, cea mai educată, mai bine pregătită profesional avea ambiția de a obține maximum posibil și simțea, se aștepta apropierea independenței. Pentru că vedeam deja, dacă vă amintiți Lituania și-a proclamat independența în martie 90, Georgia și-a proclamat independența mult înaintea Estoniei și Letoniei. Deci, exista o stare de spirit și așteptare pro independență.
Dar, erau în Parlament grupuri importante de parlamentari, care aveau majoritatea, care gândeau complet altfel. Ei, cei care reprezentau nomenclatura agrariană din Parlament, cei care dețineau pozițiile manageriale-cheie în economie și o parte din reprezentanții administrației raioanelor de atunci vedeau și înțelegeau pasul spre suveranitate ca o posibilitate de a obține o mai mare libertate de manevră, să nu depindă atât de mult de centru, sau să nu depindă deloc și să aibă o libertate mai mare pentru a-și realiza propriile lor interese. De altfel, comportamentul acestui grup a fost hotărâtor și decisiv în ceea ce a urmat ulterior. Pentru că ei, urmărind în special interesele lor de grup, au deturnat orientarea Republicii Moldova, nu cea aleasă în Declarația de independență, dar au mers complet pe altă cale.
Așadar, atunci în 90, în Parlament erau diverse puncte de vedere vis-a-vis de suveranitate, dar în linii mari, ceea ce s-a proclamat în Parlamentul Republicii Moldova a fost asemănător cu ceea ce făcuse alte republici. Dar aici nu mă refer la baltici, care din start au pornit pe ideea restabilirii suveranității, care a existat până la 1940 și care nu au acceptat modelul de cetățenie, de privatizare, pe care l-a ales Republica Moldova, de unde se trag foarte multe hibe și probleme.”
Europa Liberă: Lăsați-mă să ghicesc: textul acelei Declarații a fost, după cum bănuiesc, dactilografiat. Nici pomeneală pe vremea ceea de computere, nu?
Vasile Nedelciuc: „Eu venit fiind din ramura IT, bineînțeles că eram familiarizat cu ceea ce se întâmplă în ramură și aveam chiar acasă un nenorocit de calculator personal, dar sigur că nu erau aceste mijloace de comunicare. Foarte multă lume nu știa să utilizeze chiar și așa-zisul fax de comunicare.”
Europa Liberă: Dar în ce măsură se poate vorbi, domnule Nedelciuc, despre o adevărată suveranitate după acel 23 iunie? De vreme ce mulți vorbesc că totul a rămas la nivelul unei declarații de intenții doar?
Vasile Nedelciuc: „Spre regret, nici măcar prevederile, clauzele Declarației de suveranitate n-au fost până la capăt realizate în Republica Moldova, ca să nu spun de cele ale Declarației de Independență. Faptul că în Republica Moldova nu s-a mers pe drumul bătut, cunoscut al Statelor Baltice și al altor țări din regiune, mă refer nu la țările din CSI, a dus la aceea, că aici pe loc s-a inventat o cale proprie, care iată, nu a dus și nu s-a realizat cu succese. La ce mă refer?
Mă refer, în primul rând, la incapacitatea acestui stat de a extinde și de a afirma suveranitatea pe întreg teritoriul țării. A existat o așteptare nerealistă, că dacă vom fi loiali, vom fi îngăduitori cu Federația Rusă, vom face cedări de tot felul, noi vom obține sprijinul comunităților etnice din țară, vom avea relații bune și în felul ăsta vom rezolva problema Transnistriei. Iată că nu s-a rezolvat.
S-a crezut și s-a promovat ideea, că menținând relația cu fostele republici sovietice, intrând în CSI, la nivel economic, ulterior și politic, vom asigura relații bune economice, vom avea combustibil ieftin, vom avea unde să comercializăm produsele noastre. Și istoria demonstrează că lucrul ăsta nu s-a făcut.
Mai departe și noi n-am acceptat, ca alte state, inclusiv Baltice, să retrocedăm proprietățile foștilor proprietari și pe această cale să atragem investiții masive în țară. Pentru că un cineva, care se află în Occident, sau măcar în România vine în țară să-și preia o casă la Chișinău, sau un teren undeva la Drochia sau Cahul, această persoană nu vine cu mîna goală. Statutul de retrocedare a pământurilor, a bunurilor ar fi însemnat și o lecție juridică de înaltă probă și calitate în fața instituțiilor internaționale, în fața investitorilor. Pentru că o asemenea țară ar fi apărut cam în felul următor: domnule, în această țară, mai devreme, sau mai târziu, întotdeauna triumfă dreptatea. Deci, cine a avut o proprietate obligatoriu o poate obține și peste 50 de ani și peste o sută de ani. La noi nu s-a acceptat.
S-a divizat pământul în mod arbitrar, barbar aș spune, și, de fapt, până astăzi nu avem o generație de proprietari autentici. O altă greșeală care s-a comis: speranța că dacă nu vom adopta legea lustrației, vom asigura pacea și liniștea în societate. După cum vedeți, lucrurile nu stau chiar așa. Luând în ansamblu toate astea și multe altele arată că Moldova a greșit enorm de mult atunci, când a pornit pe calea suveranității și independenței, neavând foarte clar formulate obiectivele care vrea să le atingă și mizând în continuare pe reprezentanții vechii nomenclaturi.”
Europa Liberă: Au trecut, iată, două decenii. Dincolo de toate, în ce măsură s-a schimbat omul pe parcursul acestei perioade? Acel homus-soveticus, dar și cei care și-au trăit toată viața doar în condițiile Republicii Moldova suverane și independente?
Vasile Nedelciuc: „Republica Moldova este o societate neomogenă, diferită. Da, o treime din populația Republicii Moldova nu mai este homus-sovieticus, s-a dezvoltat foarte mult, dar ea din păcate este peste hotare. Și acești oameni nu participă la jocul politic, la schimbările din țară. Din cauza asta, în principal, nu s-a produs la noi, până recent, niște schimbări mai serioase, atât la nivel politic, cât și economic. Cei mai activi, cei mai dinamici, cei mai pregătiți oameni au luat calea pribegiei din cauza proiectelor greșite, pe care le-a ales Republica Moldova să le promoveze și din cauza clasei politice pe care, iarăși, populația a ales-o.”
Europa Liberă: Domnule Nedelciuc, vă mulțumim pentru acest interviu.
