Ștefan Gorda: „Ministrul de Externe, domnul Karel Schwarzenberg, vicepremier, și-a exprimat clar ambiția de a reda o nouă dimensiune atât Parteneriatului Estic, cât și politicii europene de vecinătate. Republica Moldova este inclusă într-un program de asistență pentru dezvoltare din partea Guvernului ceh, de rând cu alte patru țări din lume. Și nu voi face un secret din faptul că și în această listă scurtă din cinci țări, Republia Moldova este o prioritate. Așa că nouă nu ne rămâne decât să fructificăm această deschidere extraordinară, care vine din partea actualelor autorități ale Republicii Cehe, începând de la președinte, Parlament, Guvern, autorități locale.”
Europa Liberă: Șeful diplomației cehe este așteptat la începutul săptămânii viitoare într-o vizită la Chișinău. Să ne spuneți, care vor fi prioritățile dialogului moldo-ceh cu ocazia venirii domniei sale în capitala moldavă?
Ștefan Gorda: „Domnul Karel Schwarzenberg nu este doar ministrul de Externe al Republicii Cehe. Dumnealui conduce unul din cele mai mari partide din Republica Cehă. Are o dimensiune europeană, are o influență nu numai formală în landschaftul diplomatic și politic european. Dumnealui va veni la Chișinău, vor avea loc discuții la Ministerul Afacerilor Externe dintre cele două delegații. Se așteaptă semnarea unui document, care va veni să confirme sprijinul, pe care îl acordă Republica Cehă dezideratelor de integrare europeană a Republicii Moldova. De asemenea, se așteaptă semnarea unui acord privind colaborarea în domeniile învățământului și culturii. Delegația cehă va participa la forumul „Prietenii Moldovei” de susținere a integrării europene a Republicii Moldova. Delegația va avea întâlniri în teren. Se așteaptă deschiderea unui proiect cu finanțare din partea Cehiei, anume apeductul Prut-Nisporeni.”
Europa Liberă: Domnule Gorda, ce aspecte din experiența cehă, din moment ce e membru al Uniunii Europene, ar fi benefice, ar fi de folos pentru Republica Moldova?
Ștefan Gorda: „De exemplu, aici sunt foarte frecvente vizitele din partea Ministerului Economiei, care se documentează atât în ce privește parteneriatul public-privat, experiența cehă. Cât privește organizarea clusterilor, politica în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii. Nu este un secret că Republica Cehă a supraviețuit destul de bine efectelor crizei economice globale. Asta deoarece economia cehă și politica economică a Cehiei este una deschisă, îndreptată spre dezvoltare, spre inovație, spre export. Specialiștii moldoveni au ce prelua. De asemenea, pe noi ne interesează colaborarea pe linia Ministerului Agriculturii. Ne interesează experiența cehă în ceea ce privește trasabilitatea vinurilor și se așteaptă sosirea la Praga a ministrului nostru, domnul Cosarciuc, care va participa la deschiderea Zilelor culturii și vinului Moldovei, la 26-27 octombrie curent.”
Europa Liberă: Sunt vinuri moldovenești pe piața cehă?
Ștefan Gorda: „Sigur. De exemplu, țara care este imediat deasupra Cehiei la consumul de vinuri moldovenești și România, a consumat vinuri moldovenești în valoare de 3,5 milioane euro, apoi Cehia a consumat în valoare de 3,1 milioane euro. Obiectivul nostru este să mărim această cifră și să ne facem vizibili pe piața cehă nu doar cu vinurile noastre, ci și cu alte produse competitive.”