„Știu că se fac eforturi pentru semnarea unui tratat de frontieră de către România și Moldova, cred că aceasta este direcția în care trebuie să continuăm". Aceasta a fost declarația făcută de Angela Merkel la București. De ce a vorbit despre Transnistria cu un îndemn atît de specific (de fapt, o cerere făcută în termeni diplomatici)?
Încă de anul trecut, Germania discută intens cu Rusia crearea unui nou cadru de securitate în Europa. Tot acest cadru diplomatic depinde de o întrebare chinuitoare: cît de serioasă e Rusia și cît de mult controlează Medvedev politica externă și de securitate? Este doar o marionetă a lui Putin trimisă la înaintare pentru a testa intențiilor Occidentului? Doar Putin știe răspunsul la această întrebare, deocamdată Germania nu are altă soluție decît să se comporte ca și cînd Medvedev chiar este ceea ce pare: conducătorul Rusiei.
Și tocmai acesta pare a fi rolul Transnistriei. Merkel a ridicat problema în iunie la întîlnirea cu Medvedev, apoi din nou în iulie la întîlnirea interministerială și cel mai recent la trilaterala Germania – Franța – Rusia de la Deauville. De unde interesul Germaniei pentru Transnistria? Se pare că acest conflict înghețat este o șansă și un test pe care Germania îl oferă Rusiei pentru a-i testa bunele intenții. Dacă Rusia este serioasă în ideea de a construi împreună cu europenii un nou cadru de securitate din care are enorm de cîștigat, atunci sigur va face pași concreți înainte pentru rezolvarea acestui dosar. Pentru Germania, Transnistria este deci o hîrtie de turnesol.
Ce rol are România în Transnistria și de ce ne-a vorbit Merkel despre asta? Aici trebuie să separăm planurile. În plan real, România are un rol minim în Transnistria. Nu avem mesaje publice în legătură cu conflictul altele decît că susținem integritatea Republicii Moldova și poziția guvernului de la Chișinău. Nu sîntem parte în formatul de negocieri. Dar dincolo de acest plan real, România este o fantomă în Transnistria, o sperietoare invocată de separatiști pentru a-și justifica existența. Deși sînt dușmani pentru că se concurează pentru favorurile Moscovei, comuniștii lui Voronin și separatiștii lui Smirnov se înțeleg de minune în a imagina scenarii despre comploturi ale României contra Moldovei și Transnistriei. Pur și simplu, România este "omul negru" care nu îi lasă să trăiască.
Și ce are a face tratatul dintre România și Republica Moldova cu asta? Cum spuneam, este doar un alt pretext. Reticența României de a semna un nou tratat cu Moldova este argumentul bun de arătat la lume: vedeți, România nu vrea tratat, deci de fapt vrea să anexeze Moldova! Se repetă atît de mult asta pe canale oficiale de la Tiraspol și de la Moscova încît multă lume în Europa crede așa ceva. Dacă România ar semna un tratat cu Moldova s-ar schimba ceva? Nu foarte mult. România tot ar rămîne "omul negru" în propaganda comunistă și separatistă, dar măcar le-am desființa acest argument care ni se aruncă mereu în față. Chiar eu însumi, la Chișinău și la Tiraspol, am văzut cum funcționează acest argument. Degeaba le spui că România recunoaște clar independența și granițele Moldovei, degeaba le spui că nu există forță politică serioasă la București care dorește să ridice pretenții teritoriale, ți se aruncă mereu în față acest argument: atunci de ce nu vreți să semnați tratatul ăla?
Chiar Medvedev a declarat, absolut aiuritor, după întîlnirea de la Deauville: "Mi se pare că poziția României în această problemă ar trebui să fie cu mult mai calmă și echilibrată. Or, dacă se vor auzi replici care se aud în prezent, conducerea Transnistriei și oamenii de rînd nu vor fi niciodată de acord cu unificarea Moldovei". Ce rezultă de aici? Că România are replici care nu sînt calme și echilibrate în legătură cu Transnistria? Care sînt acelea? Cred că MAE ar trebui să ceară niște lămuriri de la ambasada rusă, să ni se explice la ce replici ale Bucureștiului se referă președintele rus. Pentru că pînă la proba contrarie, mi se pare că omul bate cîmpii și caută pretexte pentru un eșec viitor: vedeți, noi am vrea să facem pace în Transnistria, dar România e de vină.
Desigur, e aberant să dai vina pe o țară care nu are trupe acolo, nu e implicată în negocieri și recunoaște de jure și de facto integritatea Republicii Moldova. Și asta face tocmai Rusia, o țară care are trupe acolo, care e implicată în negocieri (de fapt le controlează în formatul 5 + 2), care controlează regimul de la Tiraspol ce supraviețuiește doar prin pensiile și suvențiile plătite de Moscova și care își bate joc de integritartea republicii Moldova deși, atentie!, are un tratat semnat cu această țară. Evident, dezechilibrul este imens și România servește doar ca țap ispășitor. Dar tocmai de aceea nu trebuie să le mai lăsăm la îndemînă argumentul lipsei unui tratat.
Acesta este și îndemnul adresat de Merkel: semnați-l odată, să eliminăm măcar acest pretext după agendă. A fost priceput acest mesaj la București? Nu mi-e foarte clar. În septembrie, ministrul de Externe Baconschi declara chiar la Chișinău că „nu trebuie să acordăm o semnificație exagerată acestei chestiuni punctuale". Acum, întrebat de Dan Tapalagă despre chestiune, ministrul vorbește despre "dorința noastră de a nu alimenta discursul anti-românesc din Republica Moldova cu falsul argument că absența acestui tratat de gestiune comună a frontierei semnifică intențiile anexioniste ale României". Deci Baconschi identifică corect problema. Doar că vorbește despre tratat de gestiune a frontierei. Care nu e clar ce înseamnă.
De fapt, negocierile București – Chișinău au trenat pentru că moldovenii așteptau un tratat clasic care să reglementeze relația bilaterală, inclusive frontiera (așa cum România are cu Ucraina, un tratat politic semnat la nivel de președinți, și vorbim tot despre aceeași frontieră – fosta graniță cu URSS împărțită apoi între Ucraina și Moldova). Doar că România nu e dispusă să ofere așa ceva, Președintele Băsescu a apucat să spună destul de emfatic că nu va semna un nou tratat, deși are mereu grijă să adauge că România recunoaște frontiera cu Moldova. O variantă de tratat negociată la un moment dat între diplomați a devenit brusc declarația Băsescu – Ghimpu, o declarație politică fără valoare juridică, deci nemulțumitoare față de scopul de a contracara propagandă neagră împotriva României.
Înainte de vizita lui Merkel, România propunea doar un acord de gestionare a frontierei, semnat poate la nivel de miniștri de Interne. Ar rezolva asta problema? Mai degrabă nu. E greu de justificat de ce avem un tratat politic cu Ucraina și doar un acord interministerial cu Moldova cînd vorbim despre aceeași frontieră comună cu URSS. Iar un acord la nivel de miniștri e prea puțin față de semnificația politică a problemei. În emisiunea recentă de la Pro-TV, președintele Băsescu declara: "Nu exclud posibilitatea să încercăm să luăm comuniștilor argumentul că România vrea să acapareze Republica Moldova și să semnăm un acord de reglementare a traficului peste frontiera de stat". Ei bine, tocmai aceasta este problema: acel simplu acord nu ar face nimic pentru a lua comuniștilor argumentul de care vorbește Președintele. Un acord nu e un tratat și nu vom păcăli pe nimeni.
Germania va reveni la subiect, Transnistria va rămîne pe agendă. Ar fi bine să ne clarificăm poziția. Poate nu acum înainte de alegerile din Moldova – e prea tîrziu și subiectul e prea fierbinte și interpretabil în campania electorală. Dar dacă vom avea norocul unui nou guvern pro-european la Chișinău, ar trebui să ne gîndim serios la acel tratat, nu am pierde nimic de fapt, oricum recunoaștem Moldova, dar am scăpa de un cal de bătaie al propagandei negre care ne obligă mereu să fim defensivi, în loc să ne vedem de proiectele serioase, transparente și asumate din Moldova.
