Interviu cu Victor Osipov: Reluarea rutei de tren Chișinău – Cuciurgani – Odesa. Radio Europa Liberă. 30.09.2010

86

A plecat un tren din gară… în această dimineața, la ora 6 și 45 de minute. Și n-a fost unul cu care a plecat și iubirea, ca în cunoscutul cântec, ci a fost trenul de pasageri Chișinău și Odesa și Chișinău, reactivat după o pauză de patru ani. Vicepremierul pentru Reintegrare Victor Osipov a fost pe peronul Gării Chișinău și vom încerca să-l apelăm telefonic pentru o foarte scurtă convorbire despre semnificația acestui eveniment.

Europa Liberă: Dle Osipov, ați fost pe peronul gării și înțelegem că trenul a plecat în siguranță, cu toate fanfarele și alifiile. Cu suficienți pasageri însă?

Victor Osipov: Fără fanfare, dar cu foarte multă lume pe peron. De altfel, trenul a plecat și la modul direct asta este prima noutate a zilei, dar și o noutate, așa cum ați remarcat, pentru ultimii patru ani de zile. Pasageri au fost și unii de onoare, vreau să menționez. Dar cei mai importanți sunt oamenii simpli care, deși probabilitatea și încrederea unora în special că acest obiectiv va fi atins, că acest tren va fi relansat era foarte scăzută, s-au găsit oameni simpli care au nevoie de acest serviciu de transport și și-au luat în mod normal bilete, iar acum sunt în drum spre Odesa. Dar vroiam să zic că sunt și pasageri deosebiți și ambasadorul Ucrainei în RM, Serghei Pirojkov a plecat la Odesa astăzi cu trenul.

Europa Liberă: Înțeleg că sub aspectul politic și al eforturilor de reglementare a conflictului reluarea circulației acestui tren de pasageri are importanță certă. Sub aspectul economic și al confortului pasagerilor însă și și sunt 5 ore de călătorit până la Odesa, mult mai puțin cu microbuzul, autobuzul, apoi controalele din mers ș.a.m.d. și ar fi justificat?

Victor Osipov: Sunt multe întrebări, nu că ar fi prea multe, dar aveți dreptate. Întîi de toate, sub aspectul confortului. Nu este vorba despre vechiul tren diesel care era pe timpurile sovietice și care, utilizat la distanțe scurte, nu prezenta un nivel înalt de confort. Este un tren clasic, cu vagoane diferite, inclusiv cu locuri care pot fi folosite pentru culcat, cu vagoane de calitate așa medie, mai înaltă decît cele de bază, cu un vagon care are și un bar-restaurant micuț, deci condițiile pentru pasageri sunt excelente din punctul acesta de vedere. A fost nevoie de a crea un tren clasic pentru a avea posibilitatea în stația de la Kuciurgan de a înlocui locomotiva termică pe una electrică, deoarece condițiile de circulație pe teritoriul Ucrainei nu permit poluarea. Aș mai menționa aici încă un moment și acel tren diesel care fusese reținut atunci de către Transnistria, cu ocazia acestor negocieri în procesul de pregătire a relansării trenului a fost recuperat de către autoritățile moldovenești. Și acest lucru este important nu atît pentru valoarea trenului în sine, cît pentru a demonstra deschiderea celor din Transnistria în această chestiune. Din punct de vedere economic, aș dori să fac o mențiune. Prețul biletului este comparabil cu prețul pentru autobuz, însă condițiile, și mai ales pe timp de iarnă, chiar cu o durată mai mare a drumului, sunt mai bune. Căile Ferate Moldovenești au aplicat, așa cum se face de obicei în cazul transportului de pasageri, un coeficient de reducere a prețului, ceea ce înseamnă că pînă la Kuciurgan prețul este de sub doi dolari, iar restul parcursului, pe teritoriul Ucrainei, este un pic mai înalt. Dar prima sarcină și cea mai grea a fost deja rezolvată, în continuare vom depune eforturi pentru a îmbunătăți condițiile pe un tren care circulă deja.

Europa Liberă: Apropo, controalele vor fi doar transnistrene sau și ale autorităților Republicii Moldova?

Victor Osipov: Sunt proceduri firești pentru un tren care circula la nivel internațional, deci trece pe teritoriul altui stat. Serviciile moldovenești vor efectua controalele din mers, astfel încît să nu cauzeze rețineri. Și noi încă nu avem toată certitudinea, dar sperăm că interesul părții transnistrene este la fel de a facilita, de a face astfel încît această procedură să fie cît mai scurtă și să dea cît mai puțină bătaie de cap pasagerilor. Deoarece, vreau să menționez acest lucru, solicitarea de a reporni trenul Chișinău-Odesa a fost una foarte puternică anume din partea Tiraspolului.

Europa Liberă: Vă mulțumim mult, domnule Osipov.