Formulă incertă, deocamdată, de alianță, a puterii după scrutinul de duminică. Dar ce se poate schimba în politica externă a Republicii Moldova sau în atitudinea partenerilor europeni față de Chișinău după ce se va instala o nouă guvernare? O discuție la această temă cu Victor Chirilă, directorul Asociației de Politică Externă.
Europa Liberă: Dle Chirilă, ca să intrăm de-odată în tema discuției, ce efecte credeți că ar putea avea scrutinul de duminică asupra viitoarei politici externe a Republicii Moldova?
Victor Chirilă: Totul depinde de viitoarea coaliție de guvernare. Dacă vom avea o guvernare creată din cele trei componente ale actualei Alianțe pentru Integrare Europeană, vom fi martorii continuării aceleiși agende de politică externă, aceleiași agende de reforme pe plan intern, care ne vor apropia și mai mult de UE, vom continua cu același ritm negocierile cu privire la liberalizarea regimului de vize, crearea zonei de comerț liber cu UE, vom fi martorii negocierii și chiar semnării într-un viitor foarte previzibil a acordului de asociere cu UE, un acord bazat pe două mari principii și integrarea economică a RM în spațiul UE și asocierea politică, cu ușa deschisă de a deveni într-o bună zi și stat membru al UE, dar fără îndoială nu înainte de a îndeplini condițiile politice și economice necesare pentru acest lucru.
Dacă însă vom avea o alianți dominată de partidul comuniștilor, atunci cu siguranță vom fi martorii acelorași evoluții politice care se înregistrează acum în capitala Ucrainei, în Kiev. Vom avea o politică externă de echilibru între est și vest, un echilibru care va înclina mai mult spre Moscova decat spre Bruxelles, de asemenea fără îndoială că vom asista la încetinirea ritmului de apropiere de UE, cel puțin în prima jumătate a anului vor exista mari semne de întrebare asupra programului de guvernământ al acestui guvern, asupra angajamentului, seriozității sale de a continua acele reforme pe care actualul guvern le-a început și le-a negociat cu UE și, de asemenea, nu este clar dacă acel sprijin financiar în valoare de peste 2,6 miliarde de dolari SUA va mai continua să vină în RM dacă această alianță va fi dominată de Partidul Comuniștilor, pentru că nu este clar dacă Partidul Comuniștilor susține acel program, program de relansare a RM, care a obținut acest sprijin electoral.
Europa Liberă: Dar poate schimbarea de macaz anunțată în timpul campaniei electorale, în favoarea de exemplu a uniunii vamale Rusia-Belarus-Kazahstan, era poate doar un mesaj electoral? Poate că intrat într-o alianță, Partidul Comuniștilor va fi, cum să zic, mai energic în promovarea valorilor europene… ?
Victor Chirilă: Este adevărat că Partidul Comuniștilor a fost foarte abil în a prelua diferite agende de politică externă pentru a-și satisface un scop anume și anume menținerea sau revenirea în cazul dat la putere. Știm foarte bine că în 2001 a venit cu mesajul aderării RM la Uniunea Rusia-Belarus, apoi în 2005 a luat ca prioritate agenda de integrare europeană, văduvind astfel opoziția democratică de atunci de acest mesaj. În 2009 a preluat iarăși discursul de apropiere față de Rusia, de stabilire a unui parteneriat strategic cu Federația Rusă, de integrare în spațiul CSI. În actuala campanie am auzit chiar și mesaje cu privire la aderarea RM la Uniunea vamală Rusia și Kazahstan-Belarus. Toate aceste lucruri crează o stare de impredictibilitate în RM și mai ales în raport cu partenerii externi. Niciodată nu știi ce poți să te aștepți de la PCRM, niciodată nu știi care vor fi evoluțiile în următorii doi ani. Și acest lucru sigur nu ajută la promovarea agendei noastre de politică externă și mai ales a agendei noastre de integrare europeană. De aceea eu sunt sceptic în ceea ce privește seriozitatea și sinceritatea PCRM, atât timp cât nu s-au întâmplat în acest partid schimbări calitative. Schimbări calitative atât când vorbim despre maniera în care acest partid înțelege să dialogheze cu partenerii interni și cei externi, despre maniera în care el înțelege să se angajeze sincer, transparent pentru a promova obiectivele naționale ale RM.
Europa Liberă: Dv. sugerați că o reeditare a AIE ar fi o condiție sine qua non ca parcursul european al RM să nu fie afectat, din câte înțeleg?…
Victor Chirilă: Personal cred că aceste trei componente ale AIE care au trecut în viitorul parlament sunt forțate de circumstanțe să rămână împreună, să continue agenda de reforme și de politică externă pe care au avut-o pe parcursul anului acesta și fără îndoială că ei au sprijinul majorității societății din RM și a partenerilor săi externi. Cred că partenerii externi așteaptă ca această alianță să rămână la putere, dar în același timp să fie mai solidă, să aibă un mecanism clar de soluționare a problemelor, eventualelor discordii care pot apărea pe parcursul actului de guvernare și în același timp este important ca această alianță, odată osificată, odată consolidată, să vină cu o anumită platformă de negociere cu Partidul Comuniștilor, de discuție eu aș spune, pentru a găsi acel compromis necesar pentru alegerea președintelui RM. Și aici cred că se poate ajunge la identificarea unor principii, unor obiective și unor reforme pe care noul președinte se va angaja să le implementezue și care vor satisface așteptările Partidului Comuniștilor, astfel dându-i motivația necesară pentru a susține o candidatură la cea mai înaltă funcție din RM.
Europa Liberă: Se aud și destule critici din partea și a unor partide mari, și a altora, miniaturale față de și cum zic fruntașii acestora – sprijinul deschis și propaganda masivă în favoarea alianței din partea exponenților instituțiilor europene” și mai puțină exigență. Într-adevăr, mai puțină exigență din partea instituțiilor europene, oficialilor europeni, pe fundalul unui sprijin aproape entuziast până acum a acestei alianțe? Sau este totuși vorba despre un pic de gelozie politică manifestată pentru uz intern, ca să zic așa?
Victor Chirilă: UE a susținut agenda de reforme din RM, agenda de politică externă care vine să complimenteze acea agendă de reforme, vine să ajute la implementarea acelor reforme pe care actualul guvern, actuala alianță s-a angajat să le transpună în practică. Și de asemenea, UE susține un set de principii și valori, care stau la baza Tratatului de constituire a UE și a actualului Tratat de la Lisabona, care este temelia de bază a UE. Este adevărat că într-o anumită măsură UE a fost tolerantă cu anumite evoluții mai mult legate de comportamentul politicienilor din AIE. A fost tolerantă pentru a nu pune în pericol parcursul de reforme pe care l-am văzut implementat pe parcursul acestui an. Dar, din câte cunosc, din discuțiile pe care le-am avut cu diplomații UE aici și ai Comisiei Europene, după aceste alegeri, după ce această guvernare va fi consolidată, va rămâne la putere, se va pune accent mult mai dur asupra reformelor pe care RM trebuie să le îndeplinească la capitolul, de exemplu, justiției, la capitolul combaterii corupției, la capitolul implementării respectării drepturilor minorităților, drepturilor omului. Deci, vor fi mult mai hotărîți de a arăta acele probleme care există și nu va mai fi toleranță. Nu va mai fi toleranță pentru că la mijloc de asemenea este și acea asistență politică majoră de care s-a bucurat RM pe parcursul acestui an, dar și acea asistență financiară impunătoare care a fost acordată țarii noastre. De aceea, UE nu este indiferentă de evoluțiile din RM. Spre deosebire de Federația Rusă, care nu a angajat un dolar pentru promovarea agendei de reforme a RM, Rusia care a rămas în expectativă pe parcursul acestui an și a favorizat prin această tăcere, prin acest echilibru anumite partide care nu sunt mulțumite de actualele transformări din RM.
Europa Liberă: De altfel, vorbind de înalțimea sa Dolarul sau Euro, își poate permite vreun partid care pretinde mai mult sau mai puțin justificat la guvernare să se opună apropierii de UE și mai ales să renunțe la sprijinul financiar, economic pe care l-a asigurat până acum într-un mod generos UE?
Victor Chirilă: Fără îndoială că va fi greu să facă acest lucru. Partidul Comuniștilor este un partid în mare parte de oameni oportuniști, pragmatici, care nu vor renunța la acest sprijin și vor face tot posibilul ca să convingă UE, în mare parte la nivel declarativ, că ei vor continua acest parcurs. Problema este că experiența trecutului arată că acest angajament pentru integrarea europeană al PCRM nu se transpune și la nivelul faptelor în totalitate.
Europa Liberă: Domnule Chirilă, vă mulțumim.