Radu Vrabie: Rolul UE în reglementarea conflictului transnistrean. Timpul. 11.12.2010.

150

Printre succesele realizate în această perioadă, în studiul „Problema Transnistreană și Integrarea Europeană a Moldovei” am menționat: includerea UE în formatul de negocieri, în calitate de observator; deschiderea Delegației Comisiei Europene; numirea unui Reprezentant Special al UE pentru rezolvarea conflictului transnistrean; instituirea Misiunii de asistență la frontieră (EUBAM) pe segmentul transnistrean de frontieră moldo-ucraineană; oferirea preferințelor ATP pentru RM (inclusiv pentru agenții economici din stânga Nistrului); susținerea acțiunilor de promovare a măsurilor de încredere între cele două maluri ale Nistrului, inclusiv prin susținerea financiară și expertiză; redeschiderea rutei de tren Chișinău-Tiraspol-Odesa; discuțiile privind liberalizarea regimului de vize; apariția chestiunii transnistrene pe agenda internațională, în special, în dialogul ruso-german. Totuși, până în prezent, oportunitățile nu s-au transformat în rezultate palpabile, or, odată cu invitarea UE și SUA în noul format „5+2”, negocierile formale au încetat. De aceea, este logic să ne întrebăm, în ce mod am putea să valorificăm potențialul UE în procesul reglementării transnistrene, așa încât soluția să fie una europeană și, totodată, să corespundă intereselor naționale ale RM?

Un an foarte dinamic

Anul 2010 a fost unul foarte dinamic în procesul de negocieri, fiind marcat și de o schimbare de abordare a autorităților de la Chișinău: renunțând la politica de confruntare și mergând pe cea a exemplului propriu de deschidere și transparență, Chișinăul a obținut o serie de succese într-un termen destul de scurt. De exemplu:

 Întâlniri regulate între reprezentanții politici din partea Chișinăului și a Tiraspolului – vicepremierul pentru probleme de reintegrare Victor Osipov și, respectiv, Vladimir Iastrebciak. Este relevant faptul că una din întâlniri a avut loc chiar la Tiraspol, cu ocazia lansării grupurilor de lucru. Aceste întâlniri constante au contribuit la rezolvarea problemelor curente și la întărirea măsurilor de încredere între cele două maluri ale Nistrului.

 Întâlniri neformale în format „5+2” – cu toate că au fost neformale, acestea au dat posibilitatea tuturor participanților în formatul „5+2” să cunoască progresele și problemele existente, dar și să propună noi acțiuni menite să îmbunătățească viața cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului. În pofida faptului că reprezentanții Tiraspolului consideră acest format unul auxiliar, el rămâne singura platformă de negocieri cu participarea actorilor internaționali: a mediatorilor – Ucraina, Rusia, OSCE; a observatorilor – UE și SUA; precum și a părților în negocieri – Chișinău și Tiraspol.

 Întâlnirile Filat-Smirnov sau „diplomația fotbalistică” – în cadrul celor două întâlniri au fost definitivate aspectele finale privind circulația trenului Chișinău-Tiraspol-Odesa, precum și facilitarea exportului pe cale ferată pentru agenții economici din stâna Nistrului. De asemenea, au fost discutate măsurile necesare pentru restabilirea comunicării telefonice normale între cele două maluri.

 Hotărârile de Guvern menite să faciliteze activitatea agenților economici din regiunea transnistreană – aceștia nu mai trebuie să se înregistreze în fiecare an la autoritățile moldovenești. O altă modificare este cea care permite agenților economici din stânga Nistrului înregistrați la Chișinău să exporte mărfurile în UE pe tronsonul de cale ferată din regiunea transnistreană, reducând astfel costurile pentru transport. Tot în acest context se înscrie și reluarea circulației trenului Chișinău-Tiraspol-Odesa.

 Semnarea acordului privind regimul de frontieră dintre România și RM, de asemenea, va constitui un argument în vederea reducerii stereotipurilor privind așa-zisa românizare a RM.

 Un dialog deschis cu partenerii de negocieri – unul din elementele-cheie pentru reglementarea transnistreană îl constituie transparența și deschiderea RM în discuțiile cu partenerii externi. În acest sens este important de menționat vizitele vicepremierului Victor Osipov în toate capitalele partenerilor de negocieri, ceea ce a contribuit la apariția chestiunii transnistrene pe agenda de discuții între Rusia și UE.

 Apariția chestiunii transnistrene pe agenda internațională – în acest context, putem menționa declarația Medvedev-Ianukovici de la 17 mai 2010 în care, în pofida unor speculații, sunt câteva elemente bune pentru procesul de negocieri și Memorandumul Merkel-Medevev din 5 iunie 2010 care, printre altele, menționează conflictul transnistrean ca unul prioritar și transformarea misiunii de pacificare în una sub mandat internațional. Reglementarea transnistreană a fost menționată și în Declarația din 17 mai 2010 a Baronesei Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, și în cadrul reuniunii dintre Angela Merkel, Nicolas Sarkozy și Dmitri Medvedev de la Deauville, din 19 octombrie a.c.

Prezentă pe agenda marilor cancelarii

Apariția problemei transnistrene pe agenda marilor cancelarii și, mai ales, deschiderea Federației Ruse creează premise pentru o reglementare viabilă și durabilă a acesteia cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a RM.
Discuțiile dintre Rusia și unele state membre UE, precum și rolul crescând al UE în RM pot avea un impact decisiv în reluarea negocierilor formale și în deblocarea situației din regiunea transnistreană – situație care, totuși, mai rămâne una destul de complicată. Pentru aceasta însă e nevoie de un efort concentrat al RM, împreună cu cel al altor parteneri internaționali, în special al UE, datorită poziției și influenței sale. Considerăm oportun ca UE să-și intensifice eforturile pe următoarele direcții:

 Intensificarea dialogului politic – UE să acorde o atenție specială conflictului transnistrean în cadrul dialogului UE cu alți parteneri din formatul „5+2” – Rusia, Ucraina, SUA. În acest context, sunt relevante inițiativele ruso-germane, precum și discuțiile ruso-franco-germane de la Deauville. Înțelegerile dintre marii actori este necesar să fie făcute într-o manieră deschisă cu respectarea integrității teritoriale și a suveranității RM, părțile neadmițând înțelegeri fără avizul și informarea acesteia.

 Reluarea negocierilor oficiale în formatul „5+2” – cu toate că în 2010 au avut loc deja cinci întâlniri în formatul „5+2” (un progres comparativ cu anii trecuți), caracterul neformal al acestora îi permite administrației de la Tiraspol să considere că respectivul format e unul auxiliar și că hotărârile luate în acest cadru nu au caracter obligatoriu. În acest sens, UE împreună cu alți actori ar putea contribui la reluarea negocierilor în format oficial, fiind singura și cea mai efectivă platformă de negocieri și consultări. În plus, UE ar trebui să-și exprime clar poziția față de propunerea RM de a oferi UE și SUA statut de mediator cu drepturi depline în formatul de negocieri.

 Consolidarea măsurilor de încredere între cele două maluri ale Nistrului – UE ar putea juca un rol foarte important aici, prin susținerea politică și financiară a proiectelor comune destinate ridicării nivelului de trai a populației de pe ambele maluri ale Nistrului. Totuși, pentru a putea evita implicările politicului în implementarea proiectelor, ar fi mult mai eficient să se lucreze direct cu autoritățile locale. În acest sens, pot servi drept exemplu demararea discuțiilor privind crearea euroregiunii Nistru. Proiectele pentru malul stâng al Nistrului ar trebui coordonate în prealabil și cu autoritățile de la Chișinău, în vederea asigurării unei transparențe a acestui proces.

 Întărirea securității în regiune – UE ar putea juca un rol esențial în vederea transformării misiunii de pacificare existentă în una de observatori civili internaționali. Misiunea actuală nu mai este eficientă, iar prezența militarilor ruși pe teritoriul RM constituie mai degrabă un factor de intimidare, decât de consolidare. Incidentele dese din Zona de Securitate sunt exemple elocvente în acest sens. Schimbarea misiunii de pacificare reprezintă un element crucial în vederea rezolvării conflictului transnistrean. De asemenea, UE ar putea juca un rol esențial în vederea reducerii armamentului și numărului de militari de pe ambele maluri ale Nistrului prin susținerea unor programe de reprofilare a militarilor și prin retragerea trupelor și munițiilor rusești de aici.

 Controlul la frontiera moldo-ucraineană – instituirea Misiunii EUBAM în decembrie 2005 a fost un pas important pentru asigurarea unui control mai eficient la frontiera moldo-ucraineană pe porțiunea transnistreană, în special. În continuare, UE ar putea juca un rol decisiv pentru a asigura un control eficient, transparent al frontierei, ceea ce ar contribui la scăderea numărului de cazuri de contrabandă spre UE. Prin începerea negocierilor privind liberalizarea regimului de vize pentru Ucraina și RM, UE ar contribui la rezolvarea tuturor aspectelor nerezolvate până acum între RM și Ucraina.

 Respectarea Drepturilor Omului – recentele cazuri de arest (ziaristul Ernest Vardanean și Ilie Cazac), nenumăratele incidente în jurul școlilor cu predare în limba română, incidentele de la Corjova developează faptul că în regiunea transnistreană există încă probleme privind respectarea drepturilor fundamentale ale omului. UE, alături de alte instituții, specializate, ar putea contribui la reducerea numărului de cazuri de violare a drepturilor omului, prin contribuția la rezolvarea problemelor existente, descrise mai sus.