Andrei Popov și Annely Ute Gabanyi: O invitație clară pentru o guvernare responsabilă, stabilă și eficientă. Radio Europa Liberă. 13.03.2011.

99

Vasile Botnaru: Cum e și firesc, astăzi mi-am propus să analizăm, ca pe o hologramă pusă pe stop-cadru, recenta vizită a vicepreședintelui american Joseph Biden în Republica Moldova. Și asta ca să nu îngropăm cumva semnificațiile esențiale în mormanul de cârcoteli și comentarii ranchiunoase. Interlocutorii mei de astazi sunt analista de la Berlin Anneli Ute Gabanyi și ministrul adjunct al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Andrei Popov.

Europa Liberă: Doamna Gabanyi, lucrurile se văd, poate, mai bine de la distanță. De asta am să vă rog pe Dumneavoastră mai întâi să ne spuneți, ce ați văzut Dumneavoastră?

Anneli Ute Gabanyi: „Mi se pare, că importanța simbolică a acestei vizite nu poate fi subestimată. Cred, că și pentru cetățeanul simplu din Republica Moldova văzând, că spre deosebire de alte vizite, și în acest caz chiar celelalte vizite și în Rusia și în Finlanda, domnul Biden a făcut o „baie” în public, în popor, ca să spun așa, vorbind cetățenilor și vorbindu-le pe un ton foarte prietenesc, foarte plin de susținere, cred că a avut un impact important.

Un impact pentru niște oameni, și cred că aici este punctul doi, care au fost rugați și au fost susținuți în efortul de reformă. Efort, care nu va fi ușor, și domnul vicepreședinte a menționat acest lucru.

Și în al treilea rând, simbolic, susținere pentru actuala coaliție de guvernământ din Republica Moldova și o susținere în sensul o obligație aproape morală ale acestei coaliții, a politicienilor, a elitelor politice din Republica Moldova de a continua pe acest drum. De a fi fermi în susținerea unității lor și asigurarea unei guvernări stabile, care singură ar putea garanta succesul reformelor.”

Europa Liberă: Dar cu asemenea susținători dacă dai în bară, atunci o pățești și mai rău. Nu-i așa, domnule Popov?

Andrei Popov: „Această vizită, dincolo de caracterul ei istoric despre care s-a vorbit, este și o invitație foarte clară pentru o guvernare responsabilă, stabilă și eficientă. Dincolo de comentariile foarte pertinente, care s-au făcut la cald vis-a-vis de caracterul simbolic și istoric al acestei vizite fără precedent, într-adevăr este vorba despre un cel mai înalt oficial american și persoana a doua din administrația americană, care ne-a vizitat țara de la declararea independenței acum 20 de ani de zile.

Și eu cred, că pe parcursul anului 2011 ne putem aștepta la continuarea atât în planul vizitelor, cât și în planul progreselor pe dosare concrete de pe agenda moldo-americană. Faptul că domnul vicepreședinte Biden a venit la Chișinău din Moldova și a lansat anumite mesaje și la Moscova, și la Chișinău vis-a-vis de relația americano-rusă și cum reverberează ea asupra Republicii Moldova, e un lucru firesc. Domnul Biden acum doi ani a inițiat acest proces al resetării relațiilor ruso-americane, resetare care produce, iată, și niște rezultate palpabile și președintele rus Medvedev a ratificat un acord, ce permite tranzitarea încărcăturilor de aprovizionare a trupelor americane în Afganistan prin teritoriul Rusiei. Un lucru foarte important pentru Statele Unite și apreciat foarte mult de Statele Unite.

Și iată, această politică de resetare a relațiilor ruso-americane, de deideologizare a lor, pentru Statele Unite a produs anumite rezultate. Și Statele Unite arată, că prețuiesc această relație, dar în același timp sunt foarte categorice și fermi. În nici într-un caz nu poate fi vorba de reîmpărțirea sferelor de influențe. Domnul Biden a vorbit-o și la întâlnirile cu primul ministru, și cu președintele Lupu, precum a vorbit și în public despre acest lucru. „Sferele de influență” este o noțiune din secolul 19. Statele Unite nu vor accepta o asemenea discuție.

Moldova este luată în seamă, guvernarea de la Chișinău este tratată ca un interlocutor serios și credibil. Și acest lucru nu este un avans. Este o recunoaștere a parcursului transformator, modernizator de această guvernare – Alianța pentru Integrare Europeană pe parcursul ultimului an și jumătate.”

Europa Liberă: Dar să revenim la termenul de resetare, care se știe că lui Biden îi aparține. Doamna Gabanyi, se considera că americanii, mulți dintre americani, erau ca și cum prin definiție în relații antagoniste, de opoziție cu Moscova. Or, iată, Biden vine și spune: nu vă așteptați, – dacă ar fi să traducem în limbajul comun, – nu vă așteptați că o să sprijinim antagonismele cu Rusia. Dimpotrivă, căutați să găsiți limbaj comun, inclusiv în subiectul transnistrean. Ce înseamnă de fapt asta, doamnă Gabanyi?

Anneli Ute Gabanyi: „Cred că trebuie să înțelegem un lucru, și Andrei Popov l-a subliniat. Prin această așa-zisă resetare s-a pornit, de fapt, la o reevaluare și la o schimbare, și la o deideologizare, cum s-a spus, a politicii dintre Statele Unite și Rusia, după era Bush. Acest lucru era necesar și aș crede chiar, deși multe state din regiune, și îmi amintesc atât state care fac parte astăzi din NATO și UE, dar și alte state pe care le găsim în politica de vecinătate, aceste state erau angoasate de această resetare, crezând și temându-se că va fi în defavoarea lor.

Cred, că vizita domnului Biden și felul cum a prezentat poziția Statelor Unite vis-a-vis de Republica Moldova, amintind de cei 20 de ani de independență a Republicii Moldova vis-a-vis de Uniunea Sovietică, vorbind de Georgia, de Ucraina, și de Bielarus, în paranteză fie spus, țări în care politica Bush nu a dat rezultate prea strălucitoare. Republica Moldova ieșind foarte bine din această comparație, a țărilor post sovietice-nou independente.

Acest mesaj cred, că este unul pozitiv pentru Republica Moldova, unde de asemenea există, cred, un oarecare consens printre politicienii, care se ocupă de politica externă a Republicii Moldova, că Republica Moldova trebuie să ducă o politică echilibrată, trebuie să se apropie cu pași foarte deciși de Uniunea Europeană, ca vectorul modernizării, să fie o țară pro occidentală, care participă și în cadrul Parteneriatului pentru pace cu țările NATO, dar țară care nu este antagonistă față de Rusia. Și în acest context cred, că interesele și de altfel principiile de politică externă ale Statelor Unite și ale Moldovei pot coincide.”

Europa Liberă: Adică nu se mai pune problema să fie recrutate vechile componente ale GUAM-ului împotriva Rusiei. Și atunci de unde apare frustrarea comuniștilor, de exemplu, de la Chișinău, care continuă din inerție să apere, vezi Doamne, Rusia?

Anneli Ute Gabanyi: „Este foarte simplu: în primul rând, reflexul lui Pavlov și salivarea dușmănoasă la mențiunea numai a numelui Statelor Unite sau a unui reprezentant. Și în al doilea rând, este vorba de frica să-și piardă susținerea, eventual electoratul. Care ar putea fi convins chiar de astfel de apariții ale domnului Biden la televiziune, cu tonul foarte cald, cu mențiunea unor cetățeni SUA, care au făcut carieră în Statele Unite. Chiar și Natalie Portman, care au bunici în Republica Moldova. Aceste lucruri sunt o amenințare pentru Partidul Comuniștilor.”

Andrei Popov: „Eu vreau să preiau teza anterioară, cu privire la dezideologizarea relațiilor ruso-americane și ce lecție avem de învățat. Mesajul domnului Biden a fost o încurajare pentru o abordare realistă a politicii externe. De fapt, dacă este să sintetizez: pe de o parte să nu ne facem iluzii, dar pe de altă parte să nu ne deziluzionăm. Să nu ne facem iluzii, că cineva va porni la război pentru noi și va face temele pentru noi. De noi depinde cum avansăm spre Uniunea Europeană. În primul rând, de calitatea, profunzimea, ritmul reformelor.

În același timp, să nu ne deziluzionăm, că suntem lăsați singuri. Moldova nu trebuie să contrapună relațiile bune cu Federația Rusă și relațiile bune cu Statele Unite. Procesul de integrare europeană și de reglementare a conflictului transnistrean sunt niște procese, care se autosusțin. Noi suntem un stat prea mic și pentru statele mici greșelile de politică externă, unele derivând din abordarea irealistă, costă mult. Cât privește geloziile, frustrările altora, comentarii, în opinia mea, nedemne pentru politicieni și oameni de stat.

E succesul tuturor, că Republica Moldova intră în radarul atenției politice a Statelor Unite. Cred că ați observat, imediat după ce a decolat domnul Biden, președintele interimar Marian Lupu, cu primul ministru Vlad Filat și cu ambasadorul Asif Chaudhry au fost la o emisiune televizată. Și a fost o atmosferă pe care o așteptăm demult, o atmosferă de înțelegere, de comunicare și de îmbrățișare a unor interese comune – Republica Moldova să aibă o guvernare stabilă și să valorifice această deschidere către țara noastră, deschidere fără precedent, pe care partenerii noștri externi o arată. Dar ei spun un lucru: ca să vă ajutăm, ajutați-vă voi înșivă.”

Europa Liberă: Domnul Diacov a spus și mai plastic: ajutați-ne să vă ajutăm.

Andrei Popov: „Ajutați-ne să vă ajutăm și asta este rugămintea prietenilor noștri. Această vizită ne ajută foarte mult să focalizăm atenția pe Republica Moldova, și se dă un semnal pentru investitori și oameni de afaceri, congresmeni americani că Moldova este o țară, care merită să fie vizitată. Această vizită ne ajută să schimbăm percepția despre ce este Moldova.

La Chișinău…Din păcate, rarele apariții în mass media occidentală despre Republica Moldova deseori sunt asociate cu fenomen negative și traficul de ființe umane, sărăcia, recent date statistice, care ne dau drept cei mai bețivi oameni din lume, deși sunt convins că nu este așa, este o greșeală foarte subiectivă și regretabilă. Dar această vizită și mai ales că a avut loc într-o zi fantastică, însorită de primăvară, arată că din Moldova poate veni căldură.

Și mesajul domnului Biden, adresat oamenilor din Moldova, referințele la originarii din Republica Moldova, care și-au făcut nume în Statele Unite și în lume, noul primar al orașului Chicago, Rahm Emanuel, fost consilier prezidențial, celebra Natalie Portman au origini moldovenești. Dar a fost și un semnal pentru noi, moldovenii, cetățenii Republicii Moldova: credeți în țara Dumneavoastră. Credeți în puterile voastre. Voi meritați mai mult, dar acest mai mult depinde în primul rând de voi. Și aici vreau să revin la agenda internă, pe care o asemenea vizită o impune și valențele externe, la care s-a referit și vicepreședintele american.”

Europa Liberă: Dacă ar fi să faceți o sinteză și ce avem noi de făcut, ca să corespundem acestor aprecieri foarte favorabile din partea ditamai vicepreședintelui american?

Andrei Popov: „În primul rând, trebuie să înțelegem unele lucruri, pe care noi le putem gestiona, și altele care nu depind de noi. Creșterea cotațiilor la grîu, și la carne și la petrol pe piața internațională, care conduc obiectiv la creșterea prețurilor din Republica Moldova, este ceva dincolo de puterea de influență a guvernării de la Chișinău. Este o coincidență istorică, conjunctura internațională economică a început să se îmbunătățească brusc în 2001 și toate țările din regiune au început să crească. Și criza economică a lovit Europa în 2009. Au fost opt ani de prosperitate regională.

În opinia, deseori parohială, îngustă a cetățenilor, a alegătorilor din Moldova, această stabilitate regională, care a dominat evoluția întregii regiuni din 2000 până în 2009, din păcate a fost asociată foarte subiectiv și nedrept cu așa-zisele percepții despre succesele unei anumite guvernări. Or, acum toată lumea trece prin criză. Or, noi trebuie să învățăm să desprindem ce este în aria influenței Guvernului și aici să-i cerem socoteală.

Dacă este să ne definim agenda priorităților și europenizarea, modernizarea Republicii Moldova, aducerea tuturor aspectelor vieții noastre, dar în primul rând a celor fundamentale și supremația legii, climatul de investiții, independența justiției și sunt pilonii, pe care se ține succesul unei țări. Avem responsabilitatea să fim un exemplu și să putem demonstra altora, că o guvernare democratică, europeană și de coaliție poate fi una eficientă și să vină în întâmpinarea cel mai bine a intereselor cetățenilor.

Sunt absolut convins, că în cazul în care reușim să asigurăm această traiectorie de stabilitate, în trei-patru ani Moldova va fi o cu totul altă țară, iar autopercepția moldovenilor despre ei înșiși va fi mult mai bună și mult mai optimistă. Această vizită ne dă această încurajare, această lumină de speranță. Valorificarea ei depinde, în primul rând, de politicieni și de oameni de stat, care au nevoie însă și de înțelegerea mass media, și a cetățenilor.”

Europa Liberă: Doamna Gabanyi?

Anneli Ute Gabanyi: „Viceministrul are perfectă dreptate în ceea ce a spus. Și aș mai sublinia faptul, că un Guvern de coaliție nu este un lucru ușor de realizat. Și trebuie să se înțeleagă și de către cetățenii Republicii Moldova, că a guverna într-un Guvern de coaliție nu înseamnă că toți partenerii, toate partidele, care compun această coaliție, trebuie să fie neapărat de aceeași opinie. Și în alte țări din Occident, chiar în Germania avem guverne de coaliție, unde există diferențe. Dar cei care votează pentru ca să se formeze, sau să se mențină această coaliție, pot să voteze și strategic. În sensul, că noi vrem coaliția, dar nu ne place un partid din coaliție. Foarte frumos, votăm cu ceilalți, dar ei nu sunt inamici. Ei sunt oponenți, dar sunt parteneri într-o viziune. Și acest lucru trebuie de înțeles atât de către politicieni, cât și de către populație.”

Europa Liberă: Dar sunt subiecte, doamnă Gabanyi, care din start, ca și cum, generează antagonisme. Cum ar fi, de exemplu, neutralitatea Moldovei. Care în interiorul coaliției de guvernare este tratată de la diferite flancuri în mod diferit.

Andrei Popov: „Aici vreau să vă aduc o precizare importantă. Însăși acordul de constituire a Alianței și programul de guvernare conțin trimiteri importante la menținerea statutului de neutralitate, dar completează cu prevederile constituționale pentru ca această neutralitate să fie una reală, și nu una fictivă. Este nevoie de reluarea și ulterior de finalizarea procesului de evacuare a munițiilor și trupelor Federației Rusie din Republica Moldova.”

Anneli Ute Gabanyi: „Cred că mesajul domnului Biden în această problemă a fost într-un fel trecut cu vederea de către presa din Republica Moldova și aș dori să-l punctez puțin. Este poarte nu întru totul accidental, că domnul Biden de data aceasta, pe lângă Republica Moldova, a vizitat mai întâi Finlanda. Pentru că exemplul Finlandei ca stat neutru, stat a cărui neutralitate, mai ales înainte de 1989, respectiv 91, a fost deseori privită în Occident într-un mod depreciator, într-un mod ușor negativ, „finlandizare” însemnând de fapt un fel de, la Dumneavoastră se înțelege termenul de mancurtizare de politică externă.

În același fel și în Republica Moldova, am urmărit acest fapt destul de aproape, în discuția atât între politicieni, cât și între observatori, s-a spus următorul lucru destul de des: pentru a putea accesa la Uniunea Europeană fiecare stat trebuie să fie mai întâi membru al NATO. Acum trei ani și jumătate am avut un proiect și l-am publicat, și l-am avansat printre altele și la Viena pentru că Austria, exemplul Austriei din 1995, când Austria a scăpat de trupele străine de pe teritoriu, devenind țară neutră, ar fi putut să servească drept exemplu pentru spațiul post sovietic. Unde ideea mea era ca neutralitatea consacrată și acceptată de către populația Republicii Moldova ar putea servi ca un exemplu și pentru Ucraina și Georgia, pentru ca Rusia să-și retragă trupele. Respectiv să nu mai facă acele presiuni asupra acelor țări pe care le face, împiedicându-le să intre în NATO.

Din păcate, atât alegerile din Ucraina, cât și războiul din 2008 din Georgia și evenimentele, care au urmat, mi-au cam destrămat teoria. În ceea ce privește interesul Rusiei întru astfel de reglementări, unde Moldova ar fi putu să fie model. Dar domnul Biden cred că a trimis mesajul către moldoveni, politicieni și public: vedeți, noi nu mai privim țara Dumneavoastră în mod negativ. Dimpotrivă, ca și Finlanda, unde de altfel doamna președinte a vorbit despre neutralitate, care a devenit un atu al acestei țări în regiune. Cred că și în cazul Moldovei, faptul cum s-a vorbit despre Republica Moldova.

Deci, Statele Unite susținând activ integrarea Republicii Moldova, importanța ei în regiune, cred că ar putea să fie un argument în, ca să spun așa, în temperarea și normalizarea discuției despre neutralitate. Care să nu uităm, această neutralitate nu a fost declarată pentru că moldovenii nu știau unde aparțin, sau nu vroiau să supere Rusia. Neutralitatea este o neutralitate activă, declarată, pentru înlăturarea trupelor sovietice, ocupante și rusești ocupante de pe teritoriul Moldovei. Din ʼ94 trupele Rusiei pe teritoriul Republicii Moldova sunt ilegale.”

Europa Liberă: Deci, conceptul de neutralitate este unul în evoluție și înțeleg că, iarăși, dacă îmi permiteți un limbaj libertin, mesajul care vine de la Biden este că noi nu vă mai privim ca o țară, care provizoriu să rămână undeva să zburde și într-un târziu să ajungă în ocolul cuiva anume.

Andrei Popov: „Eu aș da și următoarea lectură a mesajelor vicepreședintelui american, cel puțin o interpretare: contextul extern actual este extrem de complicat. Țările au prea multe sfidări cu care se confruntă și de unele singure nu reușesc. Nici măcar Statele Unite, până și Statele Unite au nevoie de cooperarea cu Rusia în rezolvarea unor dosare extrem de importante și Afganistan, Iran, neproliferarea-lupta împotriva terorismului. Și o țară ca Moldova are resurse pentru a face față sfidărilor cu care se confruntă. De aceea trebuie să ne gândim cu mare grijă pe care probleme ne concentrăm și de care probleme fugim și nu le acutizăm în mod artificial.

La ora actuală nu se pune problema pentru Republica Moldova a renunța sau nu la neutralitate. Se pune problema să facem față sfidărilor interne și externe cu care ne confruntăm, să asigurăm o coeziune maximă în societatea moldovenească și o susținere maximă pentru obiectivul absolut al politicii interne și externe a Republicii Moldova, care este integrarea europeană. Și să nu spargem cumva acest consens național, introducând niște teme aș spune ideologizate. Una din ele este să mergem sau nu în NATO. Mesajul domnului Biden a fost abordarea realistă, pragmatică și ocupați-vă cu probleme reale. Nu vă inventați probleme noi.”

Anneli Ute Gabanyi: „Și eu cred că mesajul a fost: noi nu suntem împotriva neutralității. Noi nu vă sprijinim neapărat pentru că vreți să intrați în NATO, așa cum era cazul Georgiei și cred că și acolo s-a renunțat. Adică exact așa și ocupați-vă de probleme reale. Pentru noi neutralitatea voastră nu este așa cum unii susțin un impediment. Și nu este un impediment pentru integrarea în UE, care este țelul vostru principal.”

Europa Liberă: Deci, Biden nu i-a cerut de fapt Chișinăului nimic extraordinar și nimic inedit. E aceeași agendă, la care face trimitere domnul Popov, pe care am auzit-o în contextul parcursului european. Nu?

Anneli Ute Gabanyi: „Într-un fel da, pentru că este vorba de integrarea europeană, care este calea modernizării, pe care Republica Moldova o urmează și acest lucru este absolut salutar. Cred că ceea ce este important este totuși să ne gândim în ce măsură aceste doleanțe, ca să spun, legate de corupție, de traficul de ființe umane, etc., care apar în mai toate aprecierile Occidentului, când este vorba de obligațiile Republicii Moldova și nu numai.

Întrebarea pe care o pun și nu știu răspunsul, deși am o părere, este în ce măsură există o legătură între conflictul transnistrean nerezolvat și o rezolvare pe termen lung, bineînțeles, a acestor probleme. Pentru că o țară, care nu-și poate controla întregul teritoriu și nici frontierele, așa cum ar fi necesar, mă întreb în ce măsură poate controla atât migrația clandestină, cât și funcționarea justiției și a vămilor ș.a.m.d. Cred că ar trebui să fie și Occidentul conștient de importanța rezolvării problemei transnistrene și să treacă la niște pași decisivi în această privință.”

Andrei Popov: „Și este conștient, dar nu acceptă o abordare mai veche, în care existența conflictului transnistrean era prezentată drept o scuză ușoară pentru lipsa de progrese în reformarea justiției, mediului de afaceri, necombaterea corupției. Nu trupele ruse și regimul lui Smirnov sunt cauza, pentru care nu merge justiția în Moldova și este corupția. Funcționarii noștri sunt corupți.

Dar legătura cauzală este următoarea: dacă facem ceea ce depinde de noi, transformăm prin modernizare, europenizare contextul intern al Republicii Moldova, vom transforma actorul Republica Moldova în cu totul alt negociator, intern și extern. Pe interior vom fi mult mai atractivi pentru populația din regiunea transnistreană, pe exterior vom ști să capitalizăm mai bine susținerea de care ne bucurăm din partea partenerilor internaționali și să neutralizăm influențele negative, să reducem marja celor, care sunt interesați în status quo.

Pentru aceasta trebuie să înțelegem care sunt prioritățile și ce resurse avem pentru a le rezolva. Nu putem să ne împrăștiem, să rezolvăm totul dintr-o dată. Iar justiția, combaterea corupției, asigurarea unui bune, și stabile, și responsabile guvernări, iată că sunt doar câteva priorități esențiale. Și dacă asigurăm continuitatea acestui proces și contextul pentru reglementarea conflictului transnistrean va fi unul mult mai bun.”

Europa Liberă: Și atunci chiar Biden s-ar putea să revină, așa cum a promis. Am ajuns la punctul final al emisiunii de astăzi, la care au participat experta de la Berlin Anneli Ute Gabanyi, și ministrul adjunct al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Andrei Popov.