Datoriile istorice la gaze: soluția Lazăr criticată unanim.Radio Europa Liberă. 28.03.2011.

151

Oazu Natoi: Datoria Transnistriei a fost în mod premeditat creată de Rusia în scopul obținerii un instrument de șantaj față de RM.
Reîntors recent de la o ședință ordinară a Comisiei Interguvernamentale de colaborare economică între Republica Moldova și Federația Rusă, vice-ministrul Valeriu Lazăr, ministru al economiei și comerțului, a declarat la Chișinău că s-ar fi găsit o soluție pentru reglementarea datoriilor la gazul rusesc. Și asta ar fi scindarea Moldovagaz în două companii, una pentru dreapta și alta pentru stânga Nistrului, și diseminarea datoriilor între cele două companii. Unii experți cred că ar fi vorba despre o manevră prin care Chișinăul ar fi împins spre noi cedări în contul datoriilor față de Gazprom. Pe de altă parte, premierul Vlad Filat spune că a auzit din presă despre această idee și că datoriile trebuie împărțite, însă nu prin scindarea Moldovagaz.

Prezentând rezultatele unei recente vizite la Moscova, vicepremierul și ministrul economiei Valeriu Lazăr a vorbit săptămâna trecută despre o posibilă reorganizare a companiei Moldovagaz, prin separarea ei de compania transnistreană Tiraspoltransgaz și partajarea respectivelor cote din datoria istorica pentru livrarile de gaze. O astfel de soluție ar fi fost planificată demult, afirmă vicepremierul, și de nimeni altul decât de premierul Vlad Filat.

Iată însă cum a reacționat prim-ministrul: Am auzit din presă despre această idee. Urmează să fiu informat de unde a venit și care este scopul. Însă vreau să spun că este necesar să clarificăpm situația cu datoriile. La sfârșitul lui 2009, am avut o întâlnire cu vice-președintele Gazprom-ului, dl Golubev, și ne-am înțeles atunci să elaborăm o soluție pentru aceste datorii, care, de altfel, au fost generate și datorită atitudinii celor din Gazprom. De aceea, încă o dată, cred că trebuie să rezolvăm problema acestei datorii, dar ceea ce ține de separarea activelor, nu cred că este o idee reușită.”

Soluția avansată de vicepremierul Lazăr este criticată însă și de majoritatea experților. Iată opinia lui Oazu Nantoi de la IPP: Ceea ce se numește datoria Transnistriei nu este o datorie care a apărut între doi agenți comerciali. Ea a fost în mod premeditat creată de Federația Rusă în scopul obținerii un instrument de șantaj față de RM. Din 2008, regimul din stânga Nistrului nu plătește chiar nimic și banii acumulați de la populație sunt stocați pe un cont special și folosiți pentru programe sociale. Este un fel de creditare directă. Și dacă guvernul merge pe această cale, aceasta înseamnă că mergem pe calea legalizării acestei datorii și a doua zi Rusia, în persoana Gazprom-ului, declară că toată Transnistria este privatizată. De aceea, eu nu consider că aceasta e soluționarea problemei. Asta e un scenariu de succes al politicii Federației Ruse de șantajare a RM.”

Economistul de la Tiraspol, Serghei Melnicenco, considera ca separarea datoriilor între cele două maluri ale Nistrului ar putea avea mai curind o tinta politica: „Oare nu este acesta un prim pas spre un protectorat al Rusiei asupra unei părți a Moldovei? Un prim pas spre separarea politică și a activității economice externe a Transnistriei? Oare nu are Moldova de pierdut și și ca imagine, și sub aspectul statutului său politic? Dacă se va ajunge la separarea datoriei Transnistriei, oricum acest lucru se va decide între Moscova și Tiraspol. Asta înseamnă că Chișinăul, care și așa, de facto, nu-și controlează o parte a teritoriului, nu va mai răspunde de tranzitul de gaze prin Transnistria și nu se va ocupa nici de datorii și încotro duce acest drum?”

Analistul economic de la Chișinău Vitalie Rapcea considera ca la disocierea activelor între viitoarele două companii separate Republica Moldova ar trebui să-si pastreze participarea în compania transnistreană, oricit de fantezist ar parea acest obiectiv:
Rețelele sunt proprietate a RM. Dacă disociem datoria, întrebarea e: RM va avea capital statutar în această întreprindere? Din ceea ce am auzit de la dl Lazăr, am înțeles că va fi în totalitate capital rusesc. Și motivația e că pentru că Transnistria are datorii, nu putem avea pretenția să cerem capital statutar. Ceea ce e lipsit de fundamentare din punct de vedere economic. O altă întrebare e dacă cota de participare în Moldovagaz a RM va fi majorată sau nu? De vreme ce noua întreprindere reorganizată Moldovagaz nu va mai conține activele din regiunea transnistreană, va fi necesară o nouă partajare a procentelor de proprietate în Moldovagaz. Mereu ar trebui să judecăm din perspectiva costului de oportunitate. Mi-e frică să nu avem un cost de oportunitate prea mare. Trebuie ca autoritățile să fie foarte atente cu asta.”

Expertului în energetică Ion Muntean de la IDIS Viitorul i-a atras atenția un alt detaliu sonorizat de ministrul Lazăr – că RM ar putea ceda o parte din gazoductele construite în sate în contul datoriei sale pentru consumul de gaze: Datoriile care revin RM de 350 mln. de dolari trebuie achitate, dar nu din contul activelor populației. Eu văd cel puțin trei soluții și una ar fi încheierea unui acord prin care acestei datorii să fie stinse din contul tranzitului gazelor ruse spre Balcani. Tariful actual este mult prea mic, el a rămas practic neschimbat, în timp ce cel la gaze a crescut de trei ori în ultimii ani. În alte țari, acest tarif este 5-7 la sută din volumul gazelor tranzitate. Am putea avea un tarif de 2-3 ori mai mare. O altă soluție ar fi vinderea acestei datorii unei companii cu o putere mai mare de negociere cu Gazprom. Alta ar fi să cooptăm Gazprom-ul la construcția proiectului Ungheni-Iași. Ar fi și ei interesaați, că ar putea exporta prin această conduct spre Europa. Dar să fim foarte atenți să nu scăpăm 51 la sută în mâinile lor.”

Datoriile comune ale Moldovei și Transnistriei au atins cifra de două miliarde și jumătate de dolari, dintre care doar 350 de milioane ar fi pentru consumul din dreapta Nistrului, pe când restul, peste două miliarde, este datoria Transnistriei și ea crește virtiginos inclusiv pentru că din 2009, regiunea a încetat să mai plătească pentru gazul consumat.

Unele medii de la la Chișinău interpreteaza toleranța cu care Moscova trateaza această datorie drept dovada incontestabila a sprijinului primit de Transnistria in schimbul loialitatii, ce are iata si o expresie valorica cit se poate de vizibila.