Interviu cu Marian Lupu: Perspective pentru schimburile economice moldo-americane. Radio Europa Liberă. 11.03.2011.

122

Marian Lupu: „Aceată vizită este una simbolic și politic foarte importantă. Și vine ca un semnal foarte clar pentru susținerea acelor politici de reforme democratice, reforme europene, reforme economice, sociale, care au fost pornite de către Alianța de guvernare în Republica Moldova. Și acest lucru l-am apreciat întâi de toate. În al doilea rând, ne-am concentrat asupra subiectelor, care vizează relațiile bilaterale și am pledat pentru transformarea pe dialogul politic bilateral într-un dialog permanent, solid, care s-ar baza pe principii de continuitate și pe principii de sistem. Trebuie să recunoaștem, că acest dialog instituțional, inclusiv la cel mai înalt nivel, a cunoscut și perioade mai bune, și perioade mai proaste. De aici încolo, pentru a asigura o etapă mult mai avansată a dialogului politic bilateral, avem nevoie ca să-l stabilim ca un proces permanent. O idee și o propunere, care a fost acceptată și susținută de domnul vicepreședinte Biden. Am discutat despre eliminarea Amendamentului Jekson Venik. Din momentul în care Republica Moldova nu mai cade sub incidența condițiilor acestui amendament, fiind și stat membru al Organizației Mondiale a Comerțului, deoarece aceste acțiuni deschid noi perspective pentru schimburile economice și comerciale dintre țările noastre, e un lucru arhi-important pentru exporturile moldovenești, pentru atragerea investițiilor din Statele Unite ale Americii, pentru dezvoltarea cooperării tehnologice, pentru beneficierea de schemele de garantare a investițiilor pe linia agenților Empik. Pentru că o atare dinamizare serioasă a relațiilor economice și comerciale ar fi în favoarea ambelor țări și ar ajuta foarte și foarte mult Republica Moldova pe plan economic și pe plan social. Un capitol separat a fost securitatea internațională, securitatea regională. Și în acest context, am vorbit despre rezolvarea problemei transisntrene. La acest format 5+2 fac parte și Statele Unite și am pledat pentru un rol mai activ, și o dinamică mult mai activă în contextul procesului de negocieri. Atât eu, cât și interlocutorul am pus în evidență faptul că Republica Moldova trebuie și este văzută în lume ca un stat integru, iar regiunea transnistreană fiind parte componentă a țării noastre.”

Europa Liberă: Ați avut și o întâlnire într-un cerc mai larg, invitând și conducerea Parlamentului la aceste discuții cu oaspetele american. Ați discutat cumva despre depășirea blocajului politic?

Marian Lupu: „Bine, să nu uităm, că domnul Biden, ce-a de a doua funcție pe care o deține e funcția de președinte al Senatului american. Iată de ce am considerat absolut necesar ca să fie invitate componentele politice parlamentare. Au fost prezenți exponenții tuturor grupurilor parlamentare, cu excepția reprezentantului opoziției, Partidului Comuniștilor. Motivele acestei absențe nu îmi sunt cunoscute. Deci, am atins și subiectul depășirii crizei politice. Vicepreședintele Statelor Unite a menționat importanța deosebită pentru ca Alianța de guvernare, de o manieră consolidată, în spiritul acordului care a fost semnat, să găsească soluția cu toți împreună pentru depășirea crizei politice și pentru asigurarea alegerii șefului statului și în așa mod actuala configurație politică și Alianța să-și asigure o perspectivă de guvernare pe termen mediu, cel puțin, de patru ani. Fiindcă promovarea tuturor reformelor pe care noi le-am propus și au găsit susținere plenară în persoana vicepreședinteșui Statelor Unite, și pe această cale implicit din partea Guvernului SUA, pot fi realizate doar în condițiile unei stabilități politice în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Domnule Lupu, dacă în următorul timp nu se împacă lumea politică de la Chișinău, peste un an ar putea să vină un alt demnitar, cu un rang atât de înalt la Chișinău?

Marian Lupu: „Cu certitudine nu. Acest credit de încredere este valabil astăzi. Și depinde de noi, dacă această încredere și această bunăvoință, și înțelegere, suport o s-o avem în continuare sau nu. Și vorba este atât de Statele Unite, ținând cont de această vizită. Dar vorba este de încrederea din partea Statelor Unite, a Uniunii Europene, din partea tututor partenerilor strategici ai Republicii Moldova. Fiindcă toți partenerii noștri așteaptă că Alianța va acționa coordonat, în spirit de colegialitate, în spirit de real parteneriat. Și dacă acest lucru se va întâmpla, să știți că vor veni și în continuare mulți demnitari foarte și foarte înalți din diferite țări. Dar dacă se întâmplă, că în Republica Moldova și în cadrul Alianței nu se va da dovadă de maturitate politică și responsabilitate, or este o responsabilitatea noastră comună, a noastră, a tuturor, atunci să știți, că partenerii noștri nu vor manifesta atâta atenție și nu vor veni cu atâta încredere. Ba mai mult: cred că se va produce o deziluzionare foarte puternică, care va fi foarte și foarte greu s-o recuperăm pentru viitor.”

Europa Liberă: Dacă a venit un demnitar de rang înalt de la Washington, ar putea veni un demnitar de rang înalt și de la Moscova în vizită la Chișinău?

Marian Lupu: „Având la bază principiul unei politici externe, precum am spus, inteligente, echilibrate, fiind pus în capul mesei interesul național al Republicii Moldova, cred, cu cât mai mulți demnitari de cel mai înalt rang atât din Vest, cât și din Est vor vizita Republica Moldova, pe atât mai bine pentru țara noastră.”

Europa Liberă: Pentru că domnul Biden a spus că Statele Unite susțin că Moldova este și va fi o țară europeană, contează Moldova pe acest sprijin al Washingtonului în procesul de euro integrare?

Marian Lupu: „Evident că contează foarte mult. Această poziție este foarte importantă din simplul motiv că Statele Unite și Uniunea Europeană au un dialog absolut special, sunt parteneri strategici. Și în mod evident, că și asemenea lucruri într-o măsură sau alta se coordonează, sau cel puțin se discută. În al doilea rând, să nu uităm că atunci când vorbim de valori europene și vorbim de integrare europeană, noi vorbim de standarde democratice occidentale, internaționale, norme și valori, pentru care au un atașament deosebit atât UE, cât și Statele Unite.”