La 4-5 aprilie, la Viena, a avut loc o nouă rundă de consultări neoficiale cu privire la reglementarea transnistreană în formatul 5+2 (Republica Moldova și regiunea transnistreană ca părți ale conflictului, OSCE, Rusia și Ucraina în calitate de mediatori, iar SUA și UE cu statut de observatori). În ciuda așteptărilor, nici cu această ocazie părțile nu au ajuns la un numitor comun asupra reluării negocierilor oficiale în formatul 5+2. Totuși, de această dată, se pare că participanții sunt mai aproape de luarea unei astfel de decizii. O atare evoluție este favorizată acum de contextul extern, determinat de resetarea relațiilor ruso-americane și ruso-europene, dar, nu în ultimul rând, și de dorința Moscovei de a profita de această prielnică conjunctură pentru a șuta o victorie diplomatică în poarta Bruxellesului, care în ultima perioada dă dovadă de pasivitate și lipsă de inițiativă la capitolul reglementării problemei transnistrene.
Reprezentantul Rusiei la recenta reuniune de la Viena a propus ca următoarea întâlnire în formatul 5+2 să fie organizată la Moscova, în luna iunie. În viziunea noastră, această propunere a fost formulată de Moscova deloc întâmplător. La 5 iunie curent, Memorandumul ruso-german de la Meseberg va aniversa un an de la semnarea sa de către cancelarul german, Angela Merkel și președintele rus Dmitri Medvedev. Prin acest Memorandum s-a propus crearea, la nivel de miniștri, a unui Comitet politic și de securitate UE și Rusia, care ar urma să fie prezidat de Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, și de Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Federației Ruse. Conform Memorandumului de la Meseberg, Comitetul UE și Rusia ar fi trebuit să devină un forum de schimb de opinii asupra subiectelor curente ale politicii internaționale și de pe agenda de securitate; să definească reguli solide pentru organizarea unor operațiuni comune civile și militare de management al crizelor; să faciliteze schimbul de opinii și proiecte de recomandări referitoare la chestiuni specifice de cooperare, incluzând diverse conflicte și situații de criză pe care UE și Rusia trebuie să le soluționeze în comun în cadrul formatelor multilaterale de cooperare. De asemenea, problematica transnistreană urma să devină un subiect prioritar pe agenda de lucru a Comitetului UE și Rusia.
După un an de la semnarea Memorandumului de la Meseberg, Comitetul politic și de securitate UE și Rusia rămâne în continuare un proiect cu perspective incerte de materializare. Deși propunerea Angelei Merkel a fost apreciată de majoritatea statelor membre ale UE, carul nu s-a mișcat din loc, în special din cauza lipsei de consens. În luna august 2010, Moscova a expediat Bruxellesului propunerile sale concrete cu privire la activitatea și responsabilitățile viitorului Comitet ruso – european. Or, conform declarațiilor făcute de Serghei Lavrov cu ocazia recentei sale întâlniri de lucru cu șeful diplomației moldovenești, Iurie Leancă, Bruxellesul încă nu a răspuns la propunerile făcute de Moscova. De altfel, din informațiile disponibile, știm, de exemplu, că propunerile făcute de Moscova cu referire la problematica transnistreană sunt inspirate/preluate din Memorandumul Kozak, fapt ce relevă, o data în plus, că Rusia nu are de gând să pună la naftalina acest document. Dimpotrivă, va utiliza orice oportunitate pentru a-l repune pe masa negocierilor, de această dată asigurându-se de bunăvoința unor state importante din cadrul UE.
Crearea Comitetului politic și de securitate UE și Rusia constituie, fără îndoială, o importantă prioritate de politică externă pentru Moscova. Existența unui astfel de Comitet ar oferi Moscovei un instrument real de influența asupra deciziilor de politică externă și securitate ale UE, inclusiv asupra deciziilor ce vor viza așa numita „vecinătate apropiată” a Rusiei. Mai mult decât atât, formalizarea unui astfel de Comitet UE și Rusia va însemna o realizare tangibilă pe calea edificării noii arhitecturi europene de securitate enunțată de președintele Dmitri Medvedev, la 5 iunie 2008, la Berlin. De altfel, idea generală în spatele conceptului de securitate promovat de Kremlin este de a redefini Europa în așa fel, încât Rusia și interesele ei s-ar regăsi mult mai plenar în nouă arhitectură de securitate europeană.
Tergiversarea constituirii Comitetului UE și Rusia nu este nicidecum pe placul Kremlinului. Din declarațiile făcute de ministrul de Externe Serghei Lavrov în timpul briefingului comun cu ministrul de Externe Iurie Leancă, putem deduce că la Moscova există o anumită frustrare provocată de indecizia Bruxellesului față de propunerea făcută de Angela Merkel și Dimitri Medvedev în Memorandumul de la Meseberg. În acest context, nu excludem că urmărind să resusciteze idea creării unui Comitet politic și de securitate UE și Rusia, Moscova va determina Tiraspolul să accepte reluarea negocierilor oficiale în formatul 5+2.
Totuși, reluarea negocierilor oficiale în formatul 5+2 nu se va face gratuit pentru noi, Moscova a sugerat acest lucru cât se poate de evident prin intermediul ministrului său de Externe Serghei Lavrov în timpul vizitei de lucru în capitala rusă a ministrului de Externe Iurie Leancă. Deși a insistat mai pronunțat decât în trecut că Rusia este interesată în reluarea cât mai curând posibilă a negocierilor oficiale pentru a realiza compromisul politic care ar presupune un statut special pentru regiunea transnistreană în cadrul unui stat unic și integru teritorial, ministrul Lavrov nu a uitat să sublinieze că anume Chișinăul și Tiraspolul vor trebui să negocieze acest compromis pornind de la egalitatea în drept a părților (ravnopravie). Este adevărat că Serghei Lavrov a admis necesitatea transformării operațiunii ruse de pacificare, însă, cu o condiție deloc neglijabilă. În viziunea sa, acest lucru ar urma să se producă „în contextul reglementării” și nicidecum înaintea lansării negocierilor, așa cum își dorește Chișinăul. De asemenea, dânsul a ținut declare că Rusia este interesată să scoată din regiunea transnistreană toate munițiile militare care au mai rămas, însă, iarăși, acest lucru ar urma să se întâmple „în contextul procesului de reglementare a problemei transnistrene”, o formula extrem de vagă care lasă loc pentru diverse interpretări conjuncturale.
Chișinăul, fără îndoială a auzit și remarcat aceste nuanțe condiționale enunțate de ministrul Lavrov, însă a preferat să le treacă cu vederea, chiar dacă ele contravin flagrant spiritului și literei Legii nr. 173, din 22 iulie 2005, cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului (Transnistria). De ce Chișinăul tace mâlc și preferă, în schimb, să se mulțumească cu forma constructivă și călduroasă a declarațiilor făcute de Lavrov? Personal cred că răspunsul la această întrebare rezidă în „contextul favorabil extern„) în care ne aflăm actualmente. În ultimul timp, atât mediatorii, cât și observatorii formatului 5+2, menționează neostenit existența unui context extern favorabil pentru relansarea negocierilor oficiale pentru reglementarea transnistreană. Această nouă conjunctură externă, marcată de relansarea relațiilor ruso-americane și ruso-europene, îi determină, însă, pe guvernanții și diplomații noștri să fie extrem de precauți în luarea unor poziții de fond în raport cu Rusia la subiecte de interes major pentru țara noastră.
Nici SUA și nici UE nu sunt dispuși să-și riște resetările cu Rusia de dragul Republicii Moldova, acest adevăr a devenit și mai limpede pentru oficialii noștri după discuțiile avute la Chișinău cu vicepreședintele american, Joseph Biden. Desigur, atât Washingtonul, cât și Bruxellesul sunt în principiu de acord cu pozițiile noastre referitor la retragerea trupelor și arsenalului militar rusesc din regiunea transnistreana, transformarea operațiunii de pacificare ruse în una internațională de observatori civili sau cu privire la asumarea de către SUA și UE a statutului de membru deplin în formatul 5+2. Cu toate acestea, nici Washingtonul, nici Bruxellesul nu sunt predispuși în prezent să exerseze presiuni suplimentare asupra Moscovei în aceste chestiuni, care, cu regret, nici pentru SUA, nici pentru UE, nu reprezintă priorități actuale.
Atât pentru SUA, cât și pentru UE prioritatea nr. 1 în chestiunea transnistreană este, actualmente, reluarea cât mai grabnică a negocierilor oficiale în formatul 5+2. Fiind animați de acest obiectiv, reprezentanții acestora ne îndeamnă să creăm condițiile favorabile pentru a-i determina pe reprezentanții Tiraspolului să vină la masa negocierilor. Există, însă, compromisuri/cedări pe care politicienii responsabili de la Chișinău le-ar putea face doar punând cruce, pentru totdeauna, pe credibilitatea și cariera lor politică. Printre aceste ipotetice și, în același timp, dezastruoase compromisuri, s-ar număra și eventuală abrogare a Legii Parlamentului R. Moldova cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului (Transnistria), de exemplu, în schimbul anulării de către Tiraspol a rezultatelor Referendumului din septembrie 2006 cu privire la independența Transnistriei și alipirea ei ulterioară la Federația Rusă.
Se știe foarte bine că Moscova și Tiraspolul sunt nemulțumiți de Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului. Conform acestei Legi, procesul de negocieri cu Transnistria se desfășoară „în vederea atingerii scopurilor de democratizare și de demilitarizare a Transnistriei” și numai după îndeplinirea acestor condiții esențiale „procesul de negocieri se va desfășura pentru elaborarea în comun și adoptarea Legii organice a Republicii Moldova cu privire la statutul juridic special al Transnistriei”. Or, această consecutivitate și democratizare, demilitarizare, statut special și nu este pe placul Rusiei, care propune, în schimb, propria succesiune a procesului, care ar trebui să-i asigure controlul total asupra procesului de reglementare, și anume: negocieri, elaborarea statutului și a pachetului de garanții, iar apoi restul….. În consecință, atât Moscova, cât și Tiraspolul se pronunță pentru anularea respectivei Legi ca o condiție indispensabilă pentru lansarea negocierilor oficiale și, nu mai puțin important, pentru asigurarea egalității de drept (ravnopravie) a părților în conflict – Republica Moldova și Transnistria.
Va recurge Chișinăul la abrogarea Legii cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului? Probabil că NU, pentru că o astfel de inițiativă ar fi sinucigașă pentru orice politician și partid politic din Republica Moldova. Suspendarea ei va însemna, volens nolens, că Chișinăul acceptă regulile de joc dictate de Tiraspol. Lucrul acesta îl înțeleg foarte bine la Moscova, chiar și la Tiraspol, nu suntem siguri dacă această realitate este înțeleasă la fel în toate capitalele UE, mai cu seamă în cele mari și active.
