Dialogul oficial în problema transnistreană nu va avea sorți de izbândă fără un consens privind finalitatea procesului. Ino-Prim Neo. 31.05.2011.

133

Există premise ca negocierile în problema transnistreană în formatul „5+2” să aibă loc la nivel oficial în luna iunie la Moscova, a menționat, marți, directorul executiv al Asociației pentru Politică Externă, Victor Chirilă. Potrivit directorului APE, partenerii externi și Chișinăul trebuie să găsească pârghiile pentru a determina Tiraspolul nu doar să se așeze la masa de tratative, dar și să accepte ca unică finalitate a negocierilor un statut juridic special al regiunii transnistrene în cadrul Republicii Moldova.

„Atâta timp cât între Chișinău și Tiraspol va exista disonanță cu privire la finalitatea procesului de negocieri, nu vom avea șanse să mișcăm carul din loc. Dimpotrivă vom repeta evoluția falimentară din anii ’90”, a spus Victor Chirilă în ședința clubului de presă al APE. Expertul susține că este nevoie ca să se negocieze o soluție politico-juridice care s-ar întemeia pe câțiva piloni: demilitarizarea, democratizarea, garanții și reintegrarea regiunii transnistrene în Republica Moldova. „Negocierile trebuie să vizeze acest ansamblu de principii. Dacă negocierile nu vor răspunde clar la întrebarea cum va fi demilitarizată și democratizată regiunea transnistreană, care vor fi garanțiile că acest lucru se va întâmpla?”, a subliniat expertul. O altă recomandare este elaborarea unei strategii pe termen mediu și lung de reglementare a conflictului și de reintegrare a regiunii transnistrene, care ar urmări crearea condițiilor pentru reintegrarea graduală în temeiul principiilor demilitarizării, democratizării și garantării unui statut juridic special în cadrul Republicii Moldova.

Victor Chirilă a declarat că există unele deficiențe legate de procesul de negocieri, care pot pune în pericol buna evoluție a negocierilor în cazul în care ele vor fi reluate. „Prima deficiență, care mi se pare importantă, este că actorii internaționali se axează pe convingerea Tiraspolului să se așeze la masa de negocieri și mai puțin pe determinarea Tiraspolului să-și asume o finalitate clară. O altă deficiență este că Federația Rusă insistă ca soluția politică să fie negociată doar de Chișinău și Tiraspol de pe poziții de egalitate în drept. Această opțiune a Rusiei îi oferă rolul de arbitru dominant la masa negocierilor și exclude orice încercare a SUA și UE de a-și asuma un rol de mediator, care ar echivala cu rolul pe care îl are acum Rusia. Atâta timp cât Chișinăul și Tiraspolul nu ajung la un consens cu privire la finalitate, nu vor exista progrese esențiale pe calea reintegrării Republicii Moldova”, a menționat Victor Chirilă.

Directorul APE insistă că este nevoie de o strategie clară, definită și structurată de reglementare a conflictului transnistrean și de reintegrare ulterioară a regiunii transnistrene. „Nu este de ajuns să declari că europenizarea Republicii Moldova va facilita reintegrarea regiunii transnistrene în cadrul Republicii Moldova. Este nevoie ca această paradigmă să fie tradusă în acțiuni și politici concrete față de regiunea transnistreană”, a remarcat Victor Chirilă. El a mai spus că actualmente unicul document strategic de care trebuie să se ghideze politicienii în procesul de negocieri este Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului. „În viziunea Rusiei, această lege impune doar condiții pentru lansarea negocierilor. Cred că o astfel de abordare este greșită, legea specifică clar că negocierile trebuie să vizeze demilitarizarea și democratizarea, și statutul juridic special. Eu cred că, de asemenea, este important spiritul legii, nu doar litera legii, care spune că orice reglementare politică a conflictului transnistrean nu are sorți de izbândă dacă nu se răspunde clar la două dimensiuni importante: demilitarizarea și democratizarea regiunii transnistrene”, a declarat Victor Chirilă.

„Am speranțe că dialogul va fi demarat pentru că este necesar să continue, dar am dubii că acest dialog, așa cum se prezintă premizele, va fi unul eficient și va duce rezultate”, a conchis Victor Chirilă.

Negocierile privind reglementarea conflictului transnistrean ar putea avea loc la 21 iunie la Moscova.