Fiodor Lukianov: Rusia își reconsideră rolul în spațiul ex-sovietic. Radio Europa Liberă. 12.07.2011.

106

Un interviu cu analistul politic de la Moscova, Fiodor Lukianov, aflat la Chișinău la invitația Asociației pentru Politică Externă, în cadrul proiectului „Exploiting regional expertise and experience for developing predictable and viable relations with Russia”, finantat de Fundația Black See Trust pentru Cooperare Regională.

Rusia nu a avut niciodată o strategie coerentă pentru spațiul post-sovietic. De la bun început, – după destrămarea URSS și până astăzi, – comportamentul Rusiei a fost unul mai curând reactiv, decât pro-activ, este de părere analistul moscovit Fiodor Lukianov:

„Era o reacție la crize, la războaie, la șocurile economice, o reacție la acțiunea actorilor externi. Tot ce se întâmpla în anii 2000 în spațiul post-sovietic, – spune Lukianov, – inclusiv războiul ruso-georgian, este puțin probabil să se fi produs anume așa cum a fost, dacă nu exista un factor extern puternic, dacă nu se producea activizarea bruscă a politicii americane, încercarea președintelui Bush de a aduce într-un ritm accelerat un șir de state ex-sovietice în structurile nord-atlantice. Prin urmare, a funcționat legea acțiunii și reacțiunii și cu cât e mai mare presiunea, cu atât e mai mare răspunsul”.

Toate aceste evoluții, în opinia lui Fiodor Lukianov, și-au atins apogeul în războiul din 2008 din Georgia.

„Voința americanilor de a trece în sfârșit peste linia roșie ca să finalizeze procesul delegitimării Uniunii Sovietice s-a ciocnit de dorința brutală a Rusiei de a le arăta că ei nu vor trece peste această linie roșie. Și Rusia a reușit. Altceva este că Rusia nu știe ce să facă mai departe și nici nu vrea să facă ceva. Eu cred că abia după conflictul ruso-georgian, ale cărui consecințe le-a agravat recesiunea economică, Rusia a început să-și reconsidere rolul său în spațiul post-sovietic și ceea ce poate să facă și-și dorește, și ceea ce nu poate și nu trebuie să-și dorească”.

Fiodor Lukianov mai spune că ambițiile imperiale ale Rusiei, pe care le avea la începutul anilor 90, încep acum „să se stingă”, deși acțiunile Moscovei ar putea fi interpretate dintr-o cu totul altă perspectivă în țările vecine: „Rusia nu mai ține morțiș să rămână în anumite zone, numai de aceea că le consideră sfera exclusivă a intereselor sale, însă nimeni practic nici nu mai contestă acest lucru”. În opinia analistului politic, după războiul ruso-georgian, dar mai ales după începutul crizei economice globale, actorii internaționali sunt mai preocupați de propriile probleme, decât de spațiul post-sovietic. „De aceea, se poate spune că Rusiei într-un fel i s-au dezlegat mâinile, însă Rusia stă și se gândește: dar oare am eu nevoie de toate acestea?” și spune analistul politic de la Moscova, Fiodor Lukianov.