Victor Chirilă: Noua Abordare a Politicii Europene de Vecinătate este un déjà vu. Info-Prim Neo. 07.07.2011.

107

Noua Abordare a Politicii Europene de Vecinătate, prezentată oficial de către Comisia Europeană, vine cu noi accente ce ține de democrație. Uniunea Europeană susține că va conta mai mult pe dimensiunea democratică și că fără o democrație stabilă în vecinătatea sa europeană va fi greu de creat o zonă de stabilitate, securitate și prosperitate în statele vecine care o înconjoară. Însă, această Nouă Abordare nu este nici pe departe nouă, este în mare parte un déjà vu, care trebuie de spus deschis oficialilor europeni. Concluziile au fost făcute în cadrul Clubului de Presă al Asociației pentru Politică Externă, transmite .

Prin această Nouă Abordare, UE propune inițierea unor parteneriate mult mai strânse cu societățile civile, pe care le consideră ca fiind niște actori importanți pentru promovarea reformelor în vecinătatea sa apropiată. De asemenea, prin această Abordare, UE asigură că intenționează să-și întărească rolul în ceea ce privește soluționarea conflictelor înghețate din vecinătatea europeană. UE, de asemenea, dă asigurări că va consolida și mai mult Parteneriatul Estic, atât pe dimensiunea sa bilaterală, cât și pe dimensiunea sa multilaterală.

„Uniunea Europeană ne promite că de această dată va fi utilizat un principiu de diferențiere mult mai înalt, că principiul condiționării va fi consolidat și va avea la temelia lor o nouă formulă care se numește „more for more”, ceea ce înseamnă „mai multe reforme pentru mai multă asistență”. Toate aceste elemente dau un nou suflu politicii europene de vecinătate, dar, în același timp, aceleași elemente au și anumite deficiențe. Noua politică europeană de vecinătate, din păcate, nu a stârnit mare entuziasm în statele din cadrul Parteneriatului Estic”, a menționat directorul executiv al APE, Victor Chirilă.

Noua Abordare vine cu noi terminologii, cuma ar fi „dezvoltarea unei democrații aprofundate și sustenabile” sau „susținerea unei dezvoltări economice inclusive”. Însă, chiar dacă termenele sunt inovatoare, conținutul este același, subliniază directorul APE. De asemenea, Noua Abordare prevede crearea a două noi instrumente de finanțare a proiectelor și programelor inițiate de către organizațiile neguvernamentale pentru promovarea reformelor. Potrivit lui, Victor Chirilă, ambele fonduri sunt extrem de necesare, însă nu este clar care este procedura de accesare a acestor fonduri și dacă vor fi păstrate practicile rigide care consumă foarte mult timp și efort.

Referitor la conflictul transnistrean, UE își va îmbunătăți implicarea în soluționarea acestei probleme, prin valorificarea unor instrumente oferite de Politica Externă și Securitatea Comună a UE. Însă, spune Victor Chirilă, pentru Republica Moldova aceste oferte nu sunt noi. Dimpotrivă, sunt aplicate începând cu 2005. „Din păcate, Noua Abordare nu ne oferă certitudinea că realitățile se vor schimba foarte mult la acest capitol”, a declarat directorul APE.

Totodată, Noua Abordare asigură că va întări și mai mult Parteneriatul Estic. În acest sens, vor fi negociate și implementate Acordurile de Asociere și Acordurile Comprehensive și Aprofundate cu privire la Zonele de Comerț Liber. Pe de altă parte, Victor Chirilă, spune că aceste obiective au fost enunțate încă în mai 2009. Republica Moldova a așteptat că reevaluarea Politicii Europene de Vecinătate va aduce cu sine o conturarea convingătoare, chiar dacă îndepărtată, a șanselor de materializare a respectivelor aspirații.

Potrivit lui Victor Chirilă, marea slăbiciune constă în lipsa unei viziuni pe termen lung, care ar motiva nu doar elitele politice, ci și societățile din statele membre ale Parteneriatului Estic să se angajeze plenar în procesul de reforme care ar apropia Republica Moldova și integra în UE.

La 25 mai curent, Comisia Europeană a prezentat oficial Nouă sa Abordare, care își propune să consolideze parteneriatele individuale și regionale între UE și statele din vecinătatea sa, pornind de la principiul „mai multă asistență financiară, pentru mai multe reforme” (more funds for more reforms). Noua Abordare a fost botezată de oficialii Comisiei Europene ca reprezentând „O Nouă și Ambițioasă Politică Europeană de Vecinătate”.

Clubul de presă este organizat de către Asociația de Politică Externă, în parteneriat cu Fundația germană Friedrich Ebert Stiftung.