Victor Chirilă: Și după 20 de ani, independența Moldovei mai este în pericol. Info-Prim Neo. 25.08.2011.

122

Și după 20 de ani, mai există riscuri la adresa independenței, suveranității și democrației Republicii Moldova. Acestea nu au fost scoase de pe agenda țării, sunt în continuare puternice și pot influența cursul de politică externă și internă. Declarațiile au fost făcute de către directorul executiv al Asociației pentru Politică Externă (APE), Victor Chirilă, în cadrul unei ședințe a Clubului de Presă al APE.

Potrivit lui Victor Chirilă, prima provocare pentru Republica Moldova este staționarea ilegală a trupelor și munițiilor ruse pe teritoriul Republicii Moldova. „Staționarea aceasta nu are nicio argumentare din punct de vedere al dreptului internațional și nu are nicio argumentare din punct de vedere politic. Desigur, Federația Rusă a reușit în 2002 să lege retragerea trupelor ruse de soluționarea problemei transnistrene. Acest lucru este o nereușită a diplomației de atunci a țării noastre”, a spus Victor Chirilă.

Un alt risc este, potrivit directorului APE, fragilitatea statutului de neutralitate. Victor Chirilă susține că acest statut e încălcat timp de 20 de ani de către Federația Rusă. Este o realitate pe care nici Federația Rusă nu o poate nega.

O altă provocare este separatismul regiunii transnistrene care, potrivit lui Victor Chirilă, este controlată de un regim autoritar, sovietic, un regim antioccidental și, atât timp cât aceste realități se păstrează în regiunea transnistreană, ea rămâne un focar de instabilitate nu doar pentru Republica Moldova, ci și pentru întreaga Europă.

„Orice reintegrare a regiunii transnistrene în Republica Moldova trebuie să fie însoțită de democratizarea acestei regiuni. Această democratizarea nu se poate petrece timp de o săptămână, câteva luni, un an. Este un proces care trebuie să demareze acum și să continue în paralel cu găsirea unei soluții politice viabile pentru problema transnistreană. Aici Uniunea Europeană trebuie să se implice mai activ în promovarea schimbărilor democratice în această regiune. Atât timp cât la Tiraspol se află un regim autoritar, un regim nedemocratic, este foarte riscant că orice soluție de compromis să nu fie pusă în practică. Dimpotrivă, poate să fie o soluție care să pericliteze independența, suveranitatea, democrația și integrarea europeană”, a declarat Victor Chirilă.

Securitatea energetică poate fi încă o provocare cu impact profund asupra politicii interne, asupra coeziunii societății. Potrivit lui Victor Chirilă, în 20 de ani s-a neglijat în permanență rolul esențial care revine vecinului vestic al Republicii Moldova, României. „România este țara care ne poate ajuta să echilibrăm balanța de influență energetică în Republica Moldova. Din păcate, acest lucru a fost ignorat în permanență de majoritatea clasei politice din Republica Moldova. Din cauza unor probleme de dialog dintre Chișinău și București, în mare parte create artificial pentru a dezbina societatea, s-au ignorat proiecte concrete în domeniul energiei, transportului, infrastructurii, proiecte care ar fi trebuit să ne asigure în 20 de ani o relativă stabilitate energetică, independență energetică în raport cu Federația Rusă”, susține directorul executiv al APE.

Pe lângă acest provocări, Victor Chirilă susține că pe parcursul a 20 de ani, diplomația moldovenească a înregistrat și un șir de succese care au contribuit la consacrarea Republicii Moldova ca subiect al relațiilor internaționale. Cele mai importante realizări țin de conectarea Republicii Moldova la cele mai importante inițiative de cooperare regională, care promovează ideea de integrare europeană. Este importantă și internaționalizarea problemei staționării ilegale a trupelor și munițiilor ruse pe teritoriul Republicii Moldova, cu sprijinul partenerilor occidentali.

„Uniunea Europeană este din ce în ce mai activă și prezentă în regiunea transnistreană, fie că este vorba de dialog politic, fie de asistență pentru promovarea măsurilor de încredere între ambele maluri ale Nistrului și se pare că UE intenționează să-și intensifice prezența în regiunea transnistreană în următorii ani și să participe la finanțarea unui program de modernizare sau de asistență post conflictuală pentru această regiune”, a spus Victor Chirilă.

Printre realizări a mai fost trecută în revistă recunoașterea de către UE a aspirațiilor europene ale Republicii Moldova. Datorită diplomației moldovenești s-a reușit ca obiectivul integrării europene să devină unul strategic etc., a apus directorul APE.

Clubul de presă este organizat de către Asociația de Politică Externă în Parteneriat cu Fundația germană Friedrich Ebert Stiftung.