Interviu cu Andrei Popov: Deciziile nechibzuite nu aduc decît prejudicii. Radio Europa Liberă. 05.10.2011.

102

Europa Liberă: Conform ultimului sondaj de opinie, cu opt la sută s-ar fi diminuat încrederea moldovenilor în UE, sau că nu-și mai doresc aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Aceste argumente ale lui Vladimir Voronin acum stau bine pentru Federația Rusă?

Andrei Popov: „Cauzele unei receptive diminuări a susținerii populare pentru opțiunile europene sunt multiple. O parte din ele derivă și din schimbarea configurației politice. Iată un important partid, care de opt ani de zile a fost la guvernare și în ultima perioadă a promovat integrarea europeană ca singura opțiune strategică a politicii interne și externe, acum este în opoziție și se repoziționează, și este mult mai euro-sceptic. Și evident, o parte din susținătorii acestui partid urmează linia partidului.

Pe de altă parte nu putem nega și faptul că la ora actuală Uniunea Europeană nu trece prin cea mai fericită perioadă. Dar cu siguranță, cum s-a demonstrat și în trecut, această criză instituțională și criză monetară de moment va fi depășită și Uniunea Europeană va demonstra viabilitatea și atractivitatea acestei Uniuni.

Într-adevăr, este o situație paradoxală, nimeni nu vrea să iasă din Uniunea Europeană, iar toate statele din vecinătate, în primul rând din Balcanii de Vest vor să intre în Uniunea Europeană și pentru Republica Moldova Uniunea Europeană rămâne cea mai importantă pârghie de modernizare, care nu are alternativă reală.”

Europa Liberă: Domnule Popov, dar Uniunea Euroasiatică este un proiect geopolitic? Sau este un vis electoral pentru anumiți politicieni din spațiul CSI?

Andrei Popov: „Alte state importante din spațiul CSI, în primul rând mă refer la Ucraina, mai puțin conectate la piețele europene, mult mai conectate la piața rusească, care ipotetic ar putea, judecând după această logică, ar trebui să fie în fața noastră în coadă pentru integrarea în uniunea vamală, au o poziție foarte rezervată.

Și calculele economice arată că atâta timp cele trei state și Rusia, Belarus, Kazahstan, – nu au aderat la OMC, este imposibil de a face un calcul rațional cu privire la toate costurile și beneficiile acestui proiect. Sigur că există și o încărcătură geopolitică în acest proiect.

Proiectul presupune crearea unor structuri supra-naționale, în care statele suverane deleagă competența de a lua decizii unor organe supra-naționale. Or, ponderea voturilor, puterea de a influența deciziile va fi direct proporțional cu calibrul economic al statelor. Și Moldova probabil, ipotetic vorbind, o țară de talia Moldovei ar putea pretinde la trei-cinci procente din voturi. Ar fi un acționar totalmente minoritar și deci neglijabil.”

Europa Liberă: Premierul rus Vladimir Putin a dezvăluit acest proiect de creare a unei Uniuni Euroasiatice, care ar uni fostele republici sovietice. Președintele comunist Vladimir Voronin ar vrea să se dea bine pe lângă Vladimir Putin?

Andrei Popov: „Lasă politicienii să facă asemenea analize și conexiuni. Doar mă voi limita la constatarea faptului că timp de opt ani de zile domnul președinte Voronin a avut puterea absolută în Moldova, bucurându-se și de o susținere parlamentară, inclusiv majoritate constituțională și a avut toate posibilitățile să promoveze acest proiect, dar nu a făcut-o. Constat că devine încă un zig-zag în principiile politicii externe susținute de acest partid.

Or, pentru o țară ca Republica Moldova deciziile nechibzuite, aruncarea dintr-o extremă în alta nu pot decât să aducă prejudicii. Noi promovăm o politică externă echilibrată, eficientă și calculată. Noi nu ne creăm dușmani, noi ne cultivăm prieteni și avem nevoie de foarte mulți prieteni în lumea de astăzi.

Dar cel mai important, avem nevoie de predictibilitate și de seriozitate. Or, oricare proiect nou, radical trebuie să se bucure și de susținerea populației și de înțelegerea partenerilor, susținerea în Parlament. De aceea consider că o responsabilă continuare a cursului de integrare europeană și mobilizarea susținerii tuturor forțelor din Parlament rămân obiectivul principal. Și sper că este exact platforma pe care se vor putea reuni toate forțele responsabile de pe eșichierul politic din Republica Moldova.”