Interviu cu Victor Chirilă: Adio, Smirnov? Radio Europa Liberă. 17.10.2011.

123

Europa Liberă: Așadar, prin șeful administrației prezidențiale, Moscova i-a cerut lui Igor Smirnov să nu mai candideze în alegerile transnistrene din decembrie. Serghei Narîșkin a spus că, la peste 20 de ani de când conduce Transnistria, Smirnov trebuie să-i facă loc unui lider mai tânăr, spicherul Anatol Kaminski. De ce acum și cum poate fi înțeleasă cererea Kremlinului, l-am întrebat pe oaspetele ediției de astăzi, directorul Asociației pentru Politică Externă, Victor Chirilă.

Victor Chirilă: „În primul rând, declarațiile făcute de Narîșkin sunt adresate lui Igor Smirnov ca acesta să nu creeze obstacole pentru înregistrarea lui Anatoli Kaminski în cursa pentru așa-zisa funcție de președinte a regiunii transnistrene. În al doilea rând, este o susținere exprimată de Moscova și de Kremlin pentru Anatoli Kaminski în viitoarea campanie electorală. De asemenea, trebuie să spunem că pentru prima oară Kremlinul a vociferat niște critici foarte dure la adresa lui Smirnov, iar aceste critici sunt niște semnale pentru cetățenii Republicii Moldova care locuiesc în regiunea transnistreană și vor participa la aceste alegeri. Sunt niște semnale care ar trebui să-i pună pe gânduri cu privire la viitorul acestei regiuni.”

Europa Liberă: Referitor la cine ar fi candidatul Moscovei în alegerile din Transnistria s-au făcut mai multe speculații. Presa a scris și despre Anatoli Kaminski, dar și despre Igor Smirnov. Să înțelegem că prin declarațiile Kremlinului lucrurile în sfârșit s-au limpezit?

Victor Chirilă: „Putem spune cu claritate că Anatoli Kaminski este omul favorit al Moscovei în viitoarea campanie electorală din regiunea transnistreană. Semnalele se înmulțesc în ultimul timp. Să nu uităm și de acea scrisoare pe care s-a trimis-o lui Anatoli Kaminski prim ministrul Federației Ruse, domnul Putin, dar în calitatea sa de președinte al partidului Rusia Unită. Au mai fost și alte declarații făcute de reprezentanții Dumei Federației Ruse. Iată că de această dată Narîșkin a făcut-o și mai clar, adresând niște critici foarte caustice la adresa domnului Smirnov, învinuindu-l practic de situația foarte precară social-economică a regiunii, învinuindu-l că a concentrat puterea în mâinile sale, învinuindu-l de faptul că a dus la pauperizare marea parte a locuitorilor din regiunea transnistreană, că diferența dintre cei bogați și cei săraci a crescut foarte, foarte mult, că profită de actuala situație doar un grup minuscul din jurul domnului Smirnov. Iar aceste critici cu siguranță ar putea să aibă rezonanță în regiunea transnistreană, având în vedere realitățile de acolo.”

Europa Liberă: Să presupunem că Anatoli Kaminski va câștiga alegerile și după mai bine de 20 de ani se va produce o schimbare la vârf în regiunea transnistreană. Ce se va schimba dacă va câștiga Kaminski?

Victor Chirilă: „Vedeți, criticile formulate de Serghei Narîșkin nu sunt de ajuns pentru a schimba lucrurile în regiunea transnistreană. Smirnov și regimul pe care-l reprezintă este destul de puternic și controlează foarte bine situația și instituțiile principale în respectiva regiune. Pentru ca lucrurile să se schimbe este nevoie și de o implicare mai mare în lupta pentru putere din partea acelor forțe care doresc să schimbe ceva în regiune și în primul rând din partea lui Anatoli Kaminski. Nimeni nu va veni, fie de la Moscova, fie din altă parte, ca să-i ofere acest jilț mult-râvnit. Dar deocamdată Kaminski nu dă dovadă de combativitate, nu dă dovadă de caracter, nu dă dovadă de dorință mare de a ajunge în această funcție și a schimba lucrurile. De aceea, există foarte multe semne de întrebare legate de Kaminski ca persoană, legate de puterea acelor partide din regiunea transnistreană care doresc să aducă schimbarea. Și aceste semne de întrebare există și la Chișinău, există și în regiunea transnistreană, există și la Moscova. De asemenea, nu este pentru prima oară când Moscova a susținut astfel de candidați. De exemplu în Abhazia, să nu uităm și de Belarus, unde în ciuda susținerii masive a Federației Ruse, politice și economice, lucrurile nu s-au schimbat. Rusia de fapt a suferit eșec, în ambele cazuri. Nu exclud că situația s-ar putea repeta și aici. Repet, dacă nu va fi o implicare mai mare din partea acelor partide care într-adevăr sunt interesate să schimbe ceva în regiunea transnistreană.”

Europa Liberă: Într-o primă reacție, Chișinăul a anunțat că nu va comenta declarațiile Kremlinului pentru că nu recunoaște alegerile din regiunea transnistreană. Totuși, Moscova și-a anunțat foarte clar sprijinul pentru unul din candidați. Nu este acesta un amestec în treburile interne ale Republicii Moldova?

Victor Chirilă: „Aveți dreptate, Chișinăul nu recunoaște aceste alegeri și prin urmare nu cred că e cazul să ia atitudini fățișe față de astfel de declarații, chiar dacă ele poate într-un fel ne avantajează. Eu cred că Republica Moldova trebuie să încurajeze, în schimb, schimbările politice din regiunea transnistreană. Este în interesul nostru să avem un climat politic în regiunea transnistreană care să favorizeze viitoarele negocieri, care recent au fost lansate în format oficial. Iar acest lucru se poate întâmpla numai în cazul în care la funcția de așa-zis președinte al regiunii transnistrene va ajunge un om dispus pentru dialog, dispus pentru înțelegeri, dispus pentru o angajare mai credibilă fie și în raport cu Moldova, fie în raport cu occidentul. Deci lucrurile nu depind numai de noi în contextul negocierilor. Este nevoie și de implicarea occidentului și Moscova înțelege acest lucru, chiar dacă uneori creează obstacole inutile.”

Europa Liberă: De altfel, anume Igor Smirnov este cel care se poziționează ca fiind singurul apărător al independenței Transnistriei…

Victor Chirilă: „Așa este și acest mesaj ar putea să aibă priză la foarte mulți cetățeni ai Republicii Moldova care locuiesc în regiunea transnistreană. Ei în continuare sunt manipulați de regimul smirnovist, manipulați prin mesaje false precum ar fi frica de România, românizarea regiunii transnistrene în cazul în care se va reintegra cu Republica Moldova, frica de NATO care iată-iată se apropie de mama Rusie, frica de SUA care ar fi în spatele tuturor răutăților ce se întâmplă în această regiune, inclusiv regiunii transnistrene, etc., etc. Deci, sunt niște povești care au priză în regiunea transnistreană. Și ele sunt inoculate zi de zi cetățenilor noștri de acolo. Dar Smirnov înțelege că numai astfel dânsul poate să se mai cramponeze de putere, mai poate spera la prelungirea mandatului său în regiunea transnistreană. Ei bine, multe realități s-au schimbat în regiunea transnistreană. Situația economică este departe de a fi una dorită de către locuitorii de acolo. Puterea economică și a regimului său nu mai este atât de solidă cum a fost acum 10-15 ani. Există o nouă elită economică care râvnește spre putere pentru a-și asigura o stabilitate politică pentru businessul său, doresc o mai mare angajare nu doar cu Rusia, dar și cu Occidentul, pentru că depind de piața economică a Uniunii Europene, s-au îmbogățit foarte mult și au un anumit statut social care se află sub sabia lui Damocles a domnului Smirnov… Deci, lucrurile s-au schimbat și s-au schimbat nu în favoarea domnului Smirnov și a pretențiilor sale de rămâne la putere. De aceea, cred că Smirnov are o singură șansă de a se menține la putere acolo, doar apelând la niște mesaje extremiste, doar inflamând spiritele în regiunea transnistreană, defăimând în primul rând contracandidații săi și mă refer în primul rând la Anatoli Kaminski care ar fi unul din cei mai credibili contracandidați, având în vedere și suportul politic și economic de care se bucură actualmente din partea Moscovei.”

Europa Liberă: Decizia lui Igor Smirnov ca regiunea transnistreană să rămână la ora de vară, o decizie ce va crea o diferență de fus orar de o oră între cele două maluri ale Nistrului, se înscrie pe aceeași linie a cramponării de putere a lui Smirnov?

Victor Chirilă: „Probabil că da. Dânsul joacă pe sentimentele pro-rusești ale majorității locuitorilor din regiunea transnistreană. Prin astfel de acțiuni pline de simbolism și anume că Transnistria este parte a spațiului rusesc, Transnistria va fi alături de Rusia în toate, inclusiv prin neschimbarea fusului orar do regiune. Eu cred că este legat de acest context electoral și, iarăși, este o încercare de a manipula anumite predilecții ale locuitorilor din regiunea transnistreană. „

Europa Liberă: Dar această decizie nu va crea de fapt mai multe incomodități cetățenilor în viața de zi cu zi?

Victor Chirilă: „Incomodități de viață cu siguranță va crea. Va crea și cetățenilor care locuiesc pe malul drept al Nistrului, din satele din zona de securitate care sunt legate economic, social de orașele, cum ar fi Bender și Tiraspol, din regiunea transnistreană. Dar și ai regiunii transnistrene. Sunt mulți la Bender care muncesc la Chișinău și fac naveta în fiecare zi. Deci, pentru ei la fel va fi o problemă, o incomoditate cotidiană.”

Europa Liberă: opinia oaspetelui ediției de astăzi, Victor Chirilă, directorul Asociației pentru politică externă de la Chișinău.