Interviu cu Ion Sturza: Luna de miere cu Uniunea Europeană s-a terminat. Radio Europa Liberă. 02.11.2011.

112

Europa Liberă: Câtă răbdare mai are, sau mai poate avea Europa, cea care prin mesagerul de la Chișinău a spus că luna de miere se cam termină?

Ion Sturza: „Eu pot să vă confirm Dumneavoastră că luna de miere s-a terminat. Am avut mai multe discuții cu ambasadorii de la Chișinău, dar și cu diplomații străini și cu unele oficialități din țările europene, inclusiv cu cei care au fost avocații noștri în această perioadă. Luna de miere s-a încheiat și ei deja nu mai văd în Republica Moldova și în guvernarea de la Chișinău un partener care este demn de încredere și care ar putea să înceapă odată promisele reforme. Lucru care este profund regretabil. Este o descurajare și în același timp este și o profundă dezamăgire față de unii lideri de la Chișinău, care au fost exponenții acestor așteptări nelivrate, din păcate.”

Europa Liberă: Și fără luminița asta în capătul tunelului mai are șanse integrarea europeană a Republicii Moldova?

Ion Sturza: „Ea nu avea nici o șansă chiar și cu această luminiță, pentru că nu trebuie să confundăm un program de PR al unui guvern sau al unui Minister de Externe cu o realitate. Pentru noi era mai importantă nu numai finalitatea acestui proces, ci procesul în sine de modernizare a țării conform standardelor Uniunii Europene.”

Europa Liberă: Dar asta înseamnă, până la urmă întoarcerea oiștii spre Răsărit? Merge după asta Moldova spre Putin?

Ion Sturza: „Nu cred, deși noi avem o pietate și o dragoste nesăbuită față de tot ce vine din Răsărit. Considerăm că de acolo nu numai gazul ne vine, dar și alte surse necesare pentru o viață decentă și e un exemplu demn de urmat, ceea ce e profund greșit. Frustrările noastre și complexele noastre istorice trebuie odată depășite, măcar din simplul motiv că nici cei din Est nu ne mai doresc să ne vadă la infinit umiliți în fața lor. Oricum, vectorul nostru este european, indiferent de cine se va perinda la conducerea Republicii Moldova din simplul motiv că cetățenii sunt spre Europa Orientați.”

Europa Liberă: Dar Rusia nu este de acord cu asta. Ea nutrește speranța să aducă Moldova în spațiul estic. Nu?

Ion Sturza: „Datorită unor politici mai specifice, imperiale, un pic arogante, bazate pe prețurile la gaz și petrol înalte din anii 2000, care au dus ca în jurul Rusiei să se creeze un ring al dușmanilor, nu al prietenilor. Ar fi vrut să facă un ring sau un cerc al prietenilor, de facto, de aceea și se impune această uniune vamală, zonă de liber schimb și de alt gen, dar care de fapt face în stilul tradițional rusesc – de a impune, nu de a negocia și de a ajunge la un consens.”

Europa Liberă: A propos, de prieteni – cine sunt susținătorii, sau promotorii acestor interese în Chișinău? În apa asta tulbure politică, ce mize are Rusia?

Ion Sturza: „Mizele Rusiei sunt bineînțeles că diverse. Nu există doar o singură persoană, sau un singur partid. Alta e că, cu mici excepții, toți liderii politici de la Chișinău au servit serviciile sale Moscovei. Mai avansat bineînțeles că este Igor Dodon, care este exponentul direct al intereselor rusești în Republica Moldova și care are o susținere și se consideră un politician de perspectivă, și care are mandatul deplin, inclusiv în a reconfigura Partidul Comuniștilor, de a construi noi partide. Are susținerea financiară și morală din zona respectivă, fiind astăzi cred că unul din cei mai bogați politicieni în sensul fondurilor pe care le are la dispoziție. Și nu numai fonduri, dar și business-uri. Mai recent au fost anunțate câteva companii la Chișinău cu origine și proveniență rusă, care tot cred că sunt în serviciul acestui politician. Avem de afacere nu cu Igor Dodon, avem de afacere cu fenomenul Dodon, care este cu mult mai complex. Deși nu trebuie să ne detașăm de personalitatea domnului Dodon, să menționăm că este o persoană extrem de ambițioasă, cu mult mai ambițioasă decât capacitățile sale, cred că, profesionale sau morale, pe care el poate să le livreze. Dar nu numai la Dodon se limitează lista celor, pe care mizează, eu știu, anumite cercuri la Moscova. Sunt și alții, practic toți, fără excepții.”

Europa Liberă: Domnule Sturza, să vă întreb ca pe un fost prim-ministru: mai periculos decât cazanul nerăbdării europene s-ar putea să fie cazanul nerăbdării interne. Populația pauperizată, după două-trei luni de facturare, s-ar putea să dea mari bătăi de cap guvernanților. Va exploda mămăliga? Sau nu?

Ion Sturza: „Nu, nu, nu. Moldovenii au o mare capacitate de plasticitate și au demonstrat-o pe parcursul timpului. Sunt tinerii, care prin intermediul rețelelor de socializare, de comunicare neformală pot să creeze o anumită formă de tensiune, dar vreau să vă spun cu certitudine, eu sunt în contact permanent cu ei, deci, ei sunt atât de decepționați, atât de deziluzionați, că nu cred eu că cineva va mai fi capabil să vină, eu știu, în piață să ceară ceva, sau să facă niște mișcări de protest. Nu. Cea mai frecventă întrebare care mi-o dau tinerii aceștia activi, care de fapt au făcut revoluția din aprilie – cum ar putea să plece din țară. Deci, aici guvernanții chiar trebuie să fie absolut liniștiți. În rest oamenii de rând au această plasticitate. Deși politicienii încearcă în continuare să-i buimăcească cu tot felul de teorii, valori și așa mai departe. Ei au nevoie de niște lucruri absolut simple – să aibă acces la medicină, cât de cât, la învățământ, să fie protejați de lege, ș.a.m.d. Deci, nu cred că populația Republicii Moldova va fi capabilă de a merge la proteste sociale sau de alt gen.”

Europa Liberă: Și atunci cu ce vor veni politicienii în fața lor la eventualele anticipate?

Ion Sturza: „Nici n-au plecat. Sunt în campanie electorală permanentă, știți. Fiecare s-a poziționat într-un fel sau altul în campania electorală, pentru că președintele bineînțeles că nu va fi ales în 18 noiembrie și nici mai târziu. Nu există, cred eu, nici un consens, nici o platformă care ar uni partidele, forțele politice în Republica Moldova. S-a ratat timpul sau ocazia de a profita de această necesitate de a alege președintele pentru a începe niște discuții publice asupra necesității reformelor constituționale sau de alt gen. Totul s-a limitat la cine va lua puterea. Păi, cred că Partidul Comuniștilor își dorește puterea integral, sau alegeri anticipate. Puterea integral cred că ceilalți nu sunt gata să le o ofere Partidului Comuniștilor, atunci alegerile sunt iminente. Da? Cu ce vor veni? Partidele de la guvernare au o listă scurtă, prea scurtă de realizări și atunci riscă să fie destul de brutal taxate. Pe de altă parte noi avem Partidul Comuniștilor care, în persoana domnului Voronin, duce situația la un absurd total. Pentru mine este evident că dumnealui, la multe alte calități, are și calitatea de un regizor al teatrului absurdului și s-a văzut atunci când l-au ridicat în prezidium pe Reșetnicov, sau când s-a pus în discuții Pulbere în calitate de președinte. Ca să demonstrezi cât sunt de mici oponenții, trebuie să-i implici în tot felul de jocuri din astea. Și totuși, eu n-aș subestima importanța alegerilor în viitor, sau n-aș prognoza un rezultat zdrobitor dintr-o parte sau alta din simplul motiv că din păcate societatea moldovenească este profund divizată pe criterii etnice în două părți și atunci ai noștri vor vota cu ai noștri, asta va fi. Și nu se va schimba din păcate peisajul sau nu se va schimba dramatic raportul de forțe după alegerile care ne așteaptă.”

Europa Liberă: Poate spre binele nostru, că în sfârșit se vor înțelege.

Ion Sturza: „Înțelegerea e grea, imposibilă atunci când s-a mizat din toate părțile doar pe intimidarea oponentului, doar prin compromiterea lui, doar prin crearea unui sistem de disconfort permanent. Nimeni nu a încercat să consolideze, nimeni n-a încercat să dialogheze, nimeni nu a încercat să facă lucrurile care sunt absolut necesare atunci când vorbim despre un guvern de coaliție.”

Europa Liberă: Nici măcar foștii Dumneavoastră colegi de partid, democrații? Nu sunt în stare să facă asta?

Ion Sturza: „O parte din ei sunt capabili, numai că și ei au nimerit sub roata asta a presiunii din partea unui aliat mai mare, având și ei ambițiile pe măsură și dorind să se ia în considerație interesele lor nu numai politice și economice. Și au acceptat această formă de dialog sub presiune.”*