Să recunoaștem că a pune, astăzi, așa întrebarea, nu este nici măcar provocativ. Ceea ce se considera inițial o criza financiară, mai apoi criza datoriilor suverane, s-a transformat într-o profundă criză instituțională, politică și morală, a unui proiect considerat de-a lungul anilor de mare succes și Uniunea Europeană.
Fiind o Uniune, în mare parte, bazată pe principii și valori, Uniunea Europeană riscă să se prăbușească într-un proces de renaționalizare. Este adevărat că declanșatorul acestui proces este criza datoriilor suverane. Se pare că prosperitatea aparentă a unei părți considerabile a Europei a fost nesustenabilă, bazată pe împrumuturi din contul generațiilor viitoare. Suntem martorii unui proces de deleverage” masiv, care pune capăt unei lungi perioade de excese financiare. Prima victimă se pare că este moneda unica Euro, dar nu numai și criza prestigiului Europei ca o zonă de prosperitate, pace socială și leadership performant. Umilința cu care se discută cu China și Rusia, condițiile de salvare a Europei sunt sufocante pentru mândria europenilor. Cât timp se va mai putea refuza oferta? Nici FMI nu este capabil să vina în ajutor.
O altă latură latentă, dar nu mai puțin periculoasă, este criza zonei Schengen. Sub presiunea problemei economice, dar și a creșterii populismului de tot soiul, se aud tot mai multe voci care cer introducerea controlului migrației și traficului liber. Toate acestea, și multe altele, pe fundalul unei lipse totale de leadership, atât la nivel european, cât și la nivel național.
Leadership și ul a fost crucial la înființarea UE. Fruntașii europeni au avut curajul să se ridice deasupra propriilor interese politice, chiar și deasupra intereselor naționale. Un fenomen greu de conceput astăzi. Nimeni nu poate să ignore interesele propriilor cetățeni. Dar, marea măiestrie a marilor politicieni a fost și rămâne abilitatea de a se ridica deasupra presiunilor cotidiene, să accepte schimbarea și să-și ia riscuri inevitabile. Toți, astăzi, vor doar să păstreze Status Quo. Paradoxal, cei care-și doresc schimbarea și acționează sunt considerați anti-europeni.
Concomitent, este evident că UE se confruntă cu o problemă fundamentală de structura. Nu poți să ai o monedă unică fără o uniune fiscală și implicit politică, asta ar însemna transferul de suveranitate. Alternativa este doar una, colapsul Euro. În paranteză, vreau să menționez că Moldova s-a confruntat cu acest fenomen (vorbind strict economic) la sfârșitul anilor 90. Pe de o parte politica monetara rigidă a Băncii Naționale, impusă de FMI, iar pe de altă parte o practică bugetar-fiscală extrem de slabă”. Deficitul enorm era finanțat de împrumuturi și granturi. Numai reforma fundamentală bugetar-fiscală a permis stabilizarea situației și revenirea la creșterea economică.
Paradoxal, Europa se confruntă cu același fenomen și o bancă centrală cramponată de stabilitatea monetară și controlul inflației, și 17 politici fiscale, una mai soft” decât alta. Miracole nu există. Exista un consens între specialiști, numai o politică fiscală comună impusă de un Guvern economic și implementată în condiții de unitate politică. Este posibil așa ceva? Este greu de crezut. Astăzi, 70% din populația UE este împotriva măsurilor comune de salvare a zonei Europa.
Rezistența o opune, în special, generația tânără. Ei nu consideră că ar trebui să platească pentru greșelile părinților, care au conceput greșit UE. Ei nu au memoria (frica) unui război devastator. Ei, real, doresc mai puțină muncă și mai multă pâine și distracții”.
Cine din liderii europeni sunt capabili să meargă în întimpinarea provocărilor și împotriva naționalismului, populismului? Sarkozy? Merkel? Apropo de doamna Merkel și Germania, nemții preferă să utilizeze puterea economică pentru a impune decizii politice. Numai că aceste politici sunt bazate pe interesele de uz intern german, Pedigree-ul” Băncii Centrale Europene, clonat de la Bundesbank este un exemplu.
Franța este subclasată de Germania, lucru care stârnește mari frustrări la Paris. Alte țări nordice, tot mai des vorbesc despre diferența lor fundamentală față de țările sudice.
Italia? Cu o datorie enormă care nu poate fi deservită cu 7% dintre străini.
Spania? Problemele Greciei sunt floare la ureche” în comparație.
Conducătorii formali ale structurilor, aleși pe criteriul sa nu aibă dușmani”, dar lipsiți total de personalitate?
Au rămas săptămâni numărate până când UE trebuie să decidă (acționeze) niște lucruri extrem de importante. În primul rând, să fixeze situația cu datoriile suverane, să liniștească piețele financiare. Sunt doua soluții și 1. Banca Central Europeană trebuie să joace rolul de last resort”, anunțând că va răscumpăra datoriile suverane fără limită, riscul inflației nu este un argument; 2. Emiterea unor bond-uri europene care ar acoperi (garanta) cel puțin 60% din datorii raportate la PIB.
Alt aspect, cu mult mai conceptual, este construcția unui nou fundament a Europei, bazat pe politica fiscală comună și Uniunea politică. Alternativa este renunțarea la Euro, o tragedie greu de suportat pentru europeni. Există un calcul al băncii UBS, care arată că renunțarea la Euro l-ar costa pe fiecare cetățean european aproximativ 10 000 Euro sau de la 20-40% din PIB.
Ce facem noi, moldovenii? Renunțăm la aspirațiile noastre europene? Bineînțeles ca nu. Modelul european narativ ca loc confortabil de viață, rămâne atractiv în continuare. Dar, să nu fim naivi. Astăzi, extinderea nu este o prioritate pentru UE la fel ca și toate formele de liberalizare (piața, migrații) și asistența financiară.
Parcurgem o perioada extrem de complicată. Nici măcar nu avem timp să fim judecați de istorie. Avem nevoie să facem istorie.
