Fostul reprezentat al OSCE la Chișinău, profesorul William Hill spune că pentru rezolvarea conflictului transnistrean este nevoie de mai multă încredere între cele două maluri ale Nistrului:
„Este greșit să credem că numai și doar numai prin schimbarea liderului se poate obține reglementarea. Sunt mulți oameni și sunt multe interese care trebuie asigurate, așa încât populația să sprijine reglementarea. Pentru că dacă populația va fi împotrivă, va fi foarte complicat, indiferent cine va deveni lider pe malul stâng.”, spune, ambasadorul William Hill, oaspetele ediției de astăzi.
Europa Liberă: Kremlinul se pare că nu îl mai susține pe liderul regiunii transnistrene Igor Smirnov și că l-ar prefera înlocuit de mai tânărul Anatoli Kaminski, actualul șef al Sovietului suprem. Mai mult, Rusia îl suspectează pe fiul lui Smirnov, Oleg, că ar fi delapidat 160 de milioane de ruble din ajutoarele trimise de Moscova regiunii transnistrene acum doi ani. Tiraspolul neagă toate acuzațiile și se plânge că Moscova face presiuni asupra sa. Despre tensiunile din relația între Kremlin și Igor Smirnov și perspectiva reglementării transnistrene discutăm cu invitatul ediției de astăzi, fostul șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova, ambasadorul William Hill. Dl Hill, care este acum profesor la National War College din Washington, s-a aflat săptămâna trecută la Chișinău și Tiraspol pentru a citi o prelegere despre învățămintele conflictului transnistrean. Discuția noastră am început-o cu întrebarea dacă acest conflict între Moscova și administrația lui Smirnov este unul real și de ce a apărut tocmai acum, în toiul campaniei electorale?
William Hill: „Nu mai sunt o persoană oficială, sunt profesor, dar urmăresc presa și ce se întâmplă și pot să spun că, da, are loc o luptă adevărată și că la mijloc sunt contradicții reale. Eu nu știu de ce rușii, guvernul Rusiei face asta. Însă din experiența mea pot să spun că nu este pentru prima dată. Îmi amintesc de campania electorală din 2001; pe atunci responsabil la Moscova pentru reglementarea transnistreană era Evgheni Primakov, și el era un pic supărat pe Smirnov. Se pare că Primakov a contribuit atunci la apariția unui nou partid în stânga Nistrului – Edinstvo Pridnestrovia (Transnistria Unită), însă ulterior acest partid a dispărut, din motive neclare. De aceea, nu pot să spun că sunt mirat de tot ce se întâmplă.
Referitor la acuzațiile aduse fiului lui Smirnov. Mai înainte sprijinul financiar al Rusiei pentru regiune nu era atât de mare, existau alte forme de sprijin. Nu știu, se cunosc numai acuzațiile. Dar toate acestea provin din faptul că are loc o luptă politică reală și pe malul stâng al Nistrului, și aș observa că o luptă electorală se duce și Rusia. Și cine pe cine va învinge eu nu știu. Este evident însă că lucrurile sunt serioase.
În privința sintagmei „liderul invariabil al Transnistriei”. Aș zice că noi toți plecăm odată și-odată. Îmi amintesc că în a doua carte a lui Smirnov, pe care mi-a dat-o cu câțiva ani în urmă, el a scria despre mine numindu-mă „veșnicul Hill” pentru faptul că lucram de atât de multă vreme la Misiunea OSCE. Dar „veșnicul Hill” deja nu mai este în serviciul OSCE. Înseamnă că și Igor Nicolaevici, cândva, nu va mai fi în fruntea Transnistriei. Asta se va întâmpla acum, peste cinci ani, numai Domnul știe.
Este doar o observație și nu o declarație politică, pentru că toți suntem oameni și toți vom merge cândva la pensie, acasă ș.a.m.d. Eu pur și simplu sper, – și am fost ieri la Tiraspol unde m-am întâlnit cu mulți tineri la Universitatea de acolo, tineri foarte buni, – și pur și simplu sper că tinerii de pe malul stâng, și de pe malul drept vor avea un viitor mai bun. Iar în acest sens e necesar ca lupta politică să aducă un rezultat pozitiv, unul pașnic și cu perspectivă de viitor.”
Europa Liberă: Dle Hill, o eventuală schimbare la vârf la Tiraspol, în urma alegerilor din 11 decembrie, ar putea grăbi soluționarea definitivă a problemei transnistrene? Mulți ani la rând, îndeosebi pe timpul guvernării precedente, Chișinăul susținea că principalul obstacol ar fi liderul regiunii Igor Smirnov.
William Hill: „Nu, în nici un caz. Este evident că Smirnov sau orice alt conducător de acolo poate să împiedice sau să devină o piedică și uneori așa a și fost, au fost și alții. Dar asta nu înseamnă că numai și doar numai prin schimbarea și doar prin schimbarea liderului se poate ajunge la o rezolvare. Pentru că, așa cum spuneam, sunt mulți oameni, sunt multe interese și aceste interese trebuie să fie asigurate, așa încât populația să sprijine reglementarea. Pentru că dacă populația va fi împotrivă, va fi foarte complicat, indiferent cine va deveni lider pe malul stâng.”
Europa Liberă: Ce trebuie să se întâmple ca reglementarea transnistreană să se miște din loc? Asta depinde de Chișinău, de Tiraspol, sau pentru trebuie să se producă și niște schimbări geopolitice radicale în regiune?
William Hill: „În opinia mea, cheia rezolvării conflictului se află în interiorul țării și și în Basarabia și în Transnistria. Desigur, forțele externe, marile puteri și și Rusia, și Statele Unite, și Uniunea Europeană, – prin acțiunile lor pot să contribuie, sau pot să împiedice procesul soluționării. Însă ele NU decid. Asta e opinia mea.
Eu cred că remediul principal se află în interiorul Moldovei. Sigur, sunt oameni care se opun pe malul stâng al Nistrului, la Tiraspol, dar sunt dintr-aceștia și aici, la Chișinău. Dar asta nu este esențial. Lucrul cel mai important și problema cea mai mare este lipsa încrederii dintre cele două maluri. Dacă va exista încredere, atunci va fi identificat și statutul.
Pe timpuri, noi am vizitat fiecare regiune autonomă din Europa și chiar de câteva ori. Probabil că undeva în Europa, sau undeva în lume există o anume autonomie sau o federație, sau altceva care aici s-ar potrivi. Dar adevărul este că fără încredere ea n-o să funcționeze.
Să admitem, și eu cred ar fi fost absolut suficient, că Transnistriei i s-ar oferi un statut de largă autonomie. Minunat. Acest lucru ar fi însemnat o delimitare adevărată, reală a puterii în stat. Dacă se propune așa ceva, atunci este bine ca și cealaltă autonomie, care există deja, să funcționeze cum trebuie. Dar uitați-vă la Găgăuzia. Exemplul Găgăuziei este deocamdată pozitiv, sau negativ? Ascultătorii singuri pot să tragă concluzii. Pentru a întări încrederea, trebuie să faci ca și alte asemenea unități teritoriale să funcționeze în mod adecvat și chiar foarte bine. Și eu cred că acest lucru este cu adevărat posibil să fie realizat, pas cu pas. Sigur, uneori vor exista neajunsuri, dezamăgiri, va fi greu. Dar, dacă ar fi fost simplu, noi am fi reușit deja să facem demult acest lucru. Prin urmare, eu cred că rezolvarea este posibilă. Este mai greu să prezicem când se va produce. Anul viitor și probabil că nu. Peste doi ani – poate că s-ar putea. În anul 2001 nimeni nu putea să-și imagineze că numai peste doi ani era să fim atât de aproape de o soluție. Deci, dacă se lucrează cu bunăvoință, rațional, fără așteptări exagerate față de propriile poziții cred că e posibil. Vor acționa oare de o asemenea manieră conducătorii, rămâne de văzut.”
Europa Liberă: am auzit, însă, dle Hill, și voci care spuneau că și măsurile de încredere ar putea să nu funcționeze. Scepticii spun că dacă Tiraspolul va obține de la Chișinău tot ce-și dorește sub forma acestor măsuri de încredere și mai ales dreptul la activitate economică externă, de ce ar mai accepta o soluție politică, un statut juridic?
William Hill: „Iarăși, îmi apare întrebarea: politica presiunilor directe asupra Transnistriei există deja de 18 ani. Și oare a funcționat? Sigur, în orice proces de negocieri din lume presiunile își au locul, dacă se fac pentru un scop foarte concret și foarte bine gândit. Dar să faci presiuni numai pentru că nu-ți place de ei, este altceva. Asta îți aduce și mai multă ură, decât rezultate. Și în acest caz, da, putem să spunem că ei nu au nevoie de statut, dacă obțin permisiunea să întrețină relații economice internaționale de sine stătător.
Dar sunt și alte motivații. Ca să devină parteneri comerciali în deplinul sens al cuvântului cu orice țară a lumii, totuși, ei au nevoie de statut. Ei vor primi statutul numai ca parte componentă a Moldovei. Este un fapt. Nici o țară a lumii, nici chiar Federația Rusă, nici altele nu recunosc Transnistria. De aceea, calea spre statut și spre o activitate economică externă de succes devine limpede. Doar așa. Totodată, eu cred că dacă viața și situația de pe malul drept al Nistrului se îmbunătățesc, unirea cu Moldova devine mai atractivă pentru transnistreni. Nu văd, ce rău ar fi în faptul dacă viața de pe malul drept va deveni mai bună?
Eu cred că este nevoie de o politică și acțiuni pe două direcții. În prim plan trebuie să se afle promovarea reformelor pe malul drept al Nistrului, pentru că realizarea unor reforme înțelepte și necesare vor fi numai în beneficiul populației. În planul doi, pe cealaltă direcție trebuie să se poarte în permanență negocieri cu transnistrenii. Și atunci, dacă ei vor vedea că pe malul drept există perspective, va fi mai bine.
Populația din Transnistria, nu mă refer la conducere, dar populația de acolo are interese și griji asemănătoare cu cele a populației de pe malul drept. Pe ei îi preocupă locurile de muncă, salariile, educația copiilor, îi preocupă pensiile, sănătatea. Și dacă or vedea că asemenea lucruri sunt asigurate cum trebuie pe malul drept, presupun că va fi mai ușor să-i conving că există un viitor într-o țară reîntregită. Pe această cale. Poate greșesc, dar cam acestea-s gândurile mele.”
Europa Liberă: opinia invitatului ediției de astăzi, ambasadorul William Hill, care a condus Misiunea OSCE în Republica Moldova între anii 1999-2001 și între 2003-2006.
