Interviu cu Eugen Carpov: Transnistria poate fi democratizată. Radio Europa Liberă. 26.12.2011.

105

Europa Liberă: Există alte șanse, și alte posibilități și alte oportunități să se identifice soluție pentru criza transnistreană?

Eugen Carpov: ,,În primul rând s-a terminat perioada lui Igor Smirnov, care a fost în această calitate de lider a unei regiuni nerecunoscute timp de 20 de ani. Acum vedem niște fenomene care sper să aibă un caracter ireversibil, chiar dacă Republica Moldova nu recunoaște procesul electoral, nu recunoaște rezultatele, nu recunoaște candidații care sunt acolo. Dar oricum votul respectiv al populației din regiune trebuie să ne atragă atenția. Este pentru prima dată când au existat mai mulți candidați. Este pentru prima dată când au existat mai multe runde și două. Este pentru prima dată când în prima rundă aceste voturi mai mult sau mai puțin proporțional s-au împărțit între principalii candidați. Deci, este un început de pluralism, s-a terminat cu mentalitatea influențată sută la sută de ideologie, dogme, presiuni psihologice asupra populației. Pentru mine este un semn bun. Populația începe să gândească diferit. Locuitorii de acolo, prin votul pe care l-au depus au demonstrat un protest împotriva celor 20 de ani de regim autoritar, care a existat în această regiune, regim nerecunoscut. Este evident că și populația din stânga Nistrului înțelege tot mai mult că e nevoie de democrație, e nevoie de libertate, e nevoie de respectarea unor standarde, de care trebuie să beneficieze populația. Analizăm și urmărim procesele de acolo pentru că sunt foarte importante. În primul rând pentru negocierile în vederea reglementării conflictului transnistrean.”

Europa Liberă: Chiar și dacă Evgheni Șevciuk a lăsat să se înțeleagă că va continua să pledeze pentru recunoașterea independenței Transnistriei, totuși sunt voci care acreditează ideea că el ar fi mai pro-Republica Moldova, mai pro-occidental. Aceasta ar putea să schimbe situația? În comparație cu Igor Smirnov, care, se cunoaște foarte bine, că era loial Kremlinului, asculta de ceea ce i se spunea de la Moscova?

Eugen Carpov: ,,Eu nu aș folosi noțiuni precum că un candidat sau altul ar fi pro-moldovean sau pro-european, astfel riscăm să cădem în plasa, pe care a întins-o pretinsul ministrul securității din regiune Antiufeev. Eu aș spune că domnul Șevciuk reprezintă o altă generație de politician pentru regiunea pe care o reprezintă și sper foarte mult ca faptul că este mult mai tânăr, este cu o educație pe care a primit-o nu doar la Tiraspol, să joace un rol important în negocierile și dialogul pe care urmează să-l construim.”

Europa Liberă: Contează pe cine-l va numi negociator în procesul de negocieri în formatul 5+2?

Eugen Carpov: ,,Contează în general care va fi structura acestei așa-numite administrații, pentru că acum ca urmare a unor schimbări în actele normative locale după preluarea poziției de către domnul Șevciuk urmează să fie propusă o candidatură pentru poziția de așa-numit prim-ministru al regiunii, după care va fi și desemnată și componența acestui cabinet de miniștri. Important e să vedem cine vor fi persoanele în fiecare poziție în parte, dar și cine va fi în primul rând negociatorul șef pentru reglementarea conflictului transnistrean. Dar nu mai puțin importantă este și situația politică din regiune și care va fi nivelul de conlucrare dintre diferite instituții din regiunea respectivă. Cred că lucrurile se vor clarifica într-o perioadă relativ scurtă.”

Europa Liberă: Ce înseamnă această grabă de a prelua acest așa-zisul fotoliu prezidențial?

Eugen Carpov: ,,Probabil este o grabă pe care am putea s-o înțelegem, atâta timp cât Smirnov se află încă în cabinetul așa-zisului lider. Domnul Șevciuk înțelege că perioada respectivă poate fi utilizată pentru a-și asigura o plecare în niște condiții cât mai bune. Și atunci pentru a nu admite anumite încălcări, care sunt suficiente în regiunea respectivă, probabil timpul joacă în favoarea fostului lider și trebuie scurtat la maximum. Urmează să așteptăm puțin să vedem care vor fi primii pași reali pe care o să-i întreprindă și să așteptăm când vom avea primele contacte.”

Europa Liberă: A propos, când vor fi aceste prime contacte și dacă nu cumva ați îndrăznit să-l telefonați pe domnul Șevciuk ?

Eugen Carpov: ,,E prea devreme probabil să vorbim despre când vor fi primele contacte, dar aceste contacte nu trebuie să întârzie. Contactele trebuie să fie cât mai dinamice, așa cum actualul guvern a încercat să le promoveze pe parcursul anului 2011. Noi vom continua aceiași politică de deschidere, de dialog, de negocieri politice, astfel ca să ajungem la compromisuri, care vor fi pe de o parte rezonabile, pe de altă parte să corespundă cetățenilor de pe ambele maluri.”

Europa Liberă: Domnule Carpov, pe cât de important ar fi pentru autoritățile de la Tiraspol să-și clarifice problema datoriilor față de Gazprom?

Eugen Carpov: ,,Datoriile față de Gazprom reprezintă un aspect pe care îl avem noi, Republica Moldova, regiunea transnistreană este parte componentă a statului, recunoscută în asemenea poziție de autoritățile Federației Ruse și ea trebuie tratată în contextul relațiilor moldo-ruse. Nu putem să facem deosebiri între datoriile care sunt ale așa-zisului regim transnistrean sau datoriile de pe malul drept.”

Europa Liberă: E o sumă foarte mare.

Eugen Carpov: ,,Ele sunt diferențiate. Fiecare trebuie să fie responsabil. Mă refer la consumatori, la agenții economici, care contractează aceste volume de gaz natural și fiecare trebuie să achite gazul consumat. Dar problema trebuie rezolvată la nivelul Republicii Moldova și Federației Ruse, ca două state care trebuie să găsească soluția în acest subiect delicat. Evident că cetățeanul de pe malul drept nu trebuie să fie penalizat prin plata unor sume pentru produsul pe care nu l-a consumat. Și cetățeanul de pe malul stâng trebuie să fie conștient că, consumând gaz natural, el costă, el trebuie plătit. Și prețurile sunt acelea care sunt practicate pe plan european de către Federația Rusă și partenerii săi.”

Europa Liberă: Evgheni Șevciuk declara astăzi că Transnistria va continua să coopereze cu Federația Rusă și menținerea relațiilor de bună vecinătate cu Republica Moldova și cu Ucraina. Cum ați comenta această declarație?

Eugen Carpov: ,,Și această declarație încă mai face parte din campania electorală. Dar imediat ce vom ajunge la masa de negocieri va trebui să preluăm o tonalitate constructivă în discuțiile noastre, să vedem care sunt problemele reale cu care ne confruntăm, care sunt obstacolele pentru cetățenii de pe ambele maluri. Eu de exemplu am remarcat o altă declarație a domnului Șevciuk , care a spus că trebuie să lucrăm ca să excludem cât mai multe obstacole din libera circulație a cetățenilor. Pe mine mă bucură acest lucru, pentru că ultimele acțiuni ale regimului Smirnov au fost de a monta noi puncte de control în localitatea Pohrebea și pe digul de la Hidrocentrala Dubăsari. A propos, care până în ultimul moment așa și nu au fost lichidate din motivul nedorinței administrației așa-zisei de la Tiraspol, smirnoviste de atunci, de a discuta acest subiect. Și ședința extraordinară a Comisiei unificate de control așa și nu s-a finalizat. Sper că declarațiile respective ale domnului Șevciuk sunt unele promițătoare, pentru că se referă exact la problematica întăririi încrederii între populația de pe cele două maluri.”

Europa Liberă: Probabil circulația trenurilor și eliminarea impedimentelor ce țin de comunicații și acestea ar fi problemele prioritare, care să-și găsească soluții cât mai curând posibil acum.

Eugen Carpov: ,,Și avem tot suportul partenerilor noștri internaționali, dacă ne referim la reluarea circulației trenurilor deplină și a convorbirilor telefonice.”

Europa Liberă: Domnule Carpov, dar credeți că se va schimb și calitatea relațiilor dintre Moscova și Tiraspol?

Eugen Carpov: ,,Moscova are o calitate foarte importantă în procesul de reglementare, una de mediator, participant activ în acest proces. Federația Rusă este probabil unul dintre cei mai buni experți referitor la fenomenele care au loc în regiunea transnistreană. Din punctul acesta de vedere, un aport constructiv din partea Federației Ruse va juca un rol foarte și foarte important pentru ca aceste discuții și negocieri pe care le purtăm în formatul 5+2 să treacă de la lucruri generale, de la aspecte tehnice la unele de conținut. Ca începând cu ședința următoare în formatul oficial 5+2 să avem un dialog deja pe conținut, care ar ține de statutul regiunii transnistrene ca parte componentă a Republicii Moldova. Un statut ar transfera această regiune din umbră, din ilegalitate într-o legalitate. Într-o zonă constituțională, cu un regim constituțional recunoscut. Și doar atunci regiunea respectivă, locuitorii ei, companiile economice, agenții economici din această regiune vor putea beneficia din plin de toate avantajele pe care le oferă un asemenea statut, de regiune recunoscută în cadrul unui stat.”

Europa Liberă: Costurile reunificării ar fi mari? Unii experți spun că se ridică la câteva miliarde de dolari.

Eugen Carpov: ,,Costurile nu vor fi mici. Este bine că noi avem o disponibilitate, inclusiv din partea comunității internaționale să ne sprijine. De fapt, suportarea costurilor este faza finală a unui proces de negocieri, când deja am avea o caritate asupra statutului acestei regiuni și am veni cu anumite calcule și am vedea de unde să luăm finanțare. Dar, repet, avem discuții și o disponibilitatea confirmată din partea unor structuri europene și internaționale, care își vor aduce contribuția pentru ca procesul reglementare post-conflict din Republica Moldova să fie dus la bun sfârșit.”

Europa Liberă: Ar fi fost poate bine ca prima deplasare a lui Evgheni Șevciuk să fie la Chișinău, dar bănuiesc că totuși va fi la Moscova.

Eugen Carpov: ,,Noi suntem deschiși unor contacte și la Chișinău, și în altă parte, dacă va fi nevoie.”

Europa Liberă: Dar credeți sincer că poate fi democratizată regiunea transnistreană?

Eugen Carpov: ,,Cred sincer că poate fi democratizată. Oamenii de acolo sunt suficient de pregătiți și asta ne-o arată chiar ultimul așa-numit scrutin, că deja clișeele din mintea lor sunt parte a trecutului. E o deschidere, este o capacitate mai mare de absorbție a informației de ce se întâmplă în jur.”

Europa Liberă: Aveți un pic de regrete că au avut loc întâlniri cu Igor Smirnov?

Eugen Carpov: ,,Nu cred că trebuie să avem regrete pentru că prin aceste întâlniri noi am demonstrat deschidere, indiferent de cine ne este partenerul de dialog. Cu Igor Smirnov am avut un dialog, mă refer la autoritățile de la Chișinău, de 20 de ani și acest dialog a fost unul dificil, unul foarte greu. Trebuie să intrăm într-o formă mult mai pragmatică de negocieri, una constructivă.”

Europa Liberă: Ce contează cel mai mult?

Eugen Carpov: ,,Contează foarte mult dorința de a găsi un compromis, contează foarte mult și voința pe care trebuie s-o manifeste, contează și flexibilitatea, pentru că dacă suntem la o masă de negocieri și vorbim numai despre o independență, pe care nimeni în lumea asta nu a confirmat-o niciodată, atunci vom fi blocați încă pe o perioadă îndelungată. Noi trebuie să fim deschiși, atât la Chișinău, cât și la Tiraspol pentru compromisuri rezonabile.”

Europa Liberă: Îl felicitați pe Șevciuk că a câștigat?

Eugen Carpov: ,,Eu vreau să ne felicităm noi toți pe cei care suntem din stânga Nistrului și să sperăm că evoluția este una pozitivă.”