Interviu cu Eugen Carpov: Tiraspolul devine parte egală la negocieri, dar fără statut juridic. Radio Europa Liberă. 18.04.2012.

102

Europa Liberă: Prin ce se deosebește această rundă de negocieri de precedenta de la Dublin?

Eugen Carpov: „În primul rând prin faptul că s-a reușit câteva decizii importante pentru ca procesul de negocieri în formatul 5+2 să avanseze. Până nu demult se discutau doar două puncte pe agenda 5+2. Unul ținea de un document privind principiile și procedurile procesului de negocieri și altul referitor la agenda acestui proces. Astăzi și un document și altul au fost convenite și aprobate. Ultimele nuanțe, care țineau de câteva principii importante la documentul numărul unu, se refereau la un așa-numit proces al egalității părților în negocieri.”

Europa Liberă: Și este adevărat că Moscova și Tiraspolul insistau pe acest statut de parte egală a Transnistriei în cadrul negocierilor. Și nu numai.

Eugen Carpov: „Insistau mai mulți participanți ai formatului 5+2, dar este evident că în fiecare decizie trebuie să existe un compromis bazat pe raționalitate. Și nu era posibil să fie acceptate versiuni care ar aduce cumva atingere la statutul juridic al Republicii Moldova ca stat, sau care să pretindă alte semne de egalitate. Dar vreau să vă spun că am ajuns la un compromis, chiar rezonabil din partea tuturor participanților în acest format. Noi am identificat o formulă care spune foarte clar că negocierile în formatul 5+2 se poartă în baza principiului egalității și al respectului reciproc dintre toți participanții formatului 5+2.”

Europa Liberă: Acum să înțelegem că toți cei șapte actori au aceleași drepturi la discuții?

Eugen Carpov: „Exact. Formula respectivă stipulează clar că nu este vorba despre statutul juridic al participanților în acest format, dar este vorba despre drepturile lor în procesul de negocieri. Și în continuare acest principiu stipulează că participanții au aceleași drepturi în negocieri. Cu concretizarea că oricine poate să vină cu inițiative, propuneri care să fie discutate, dacă acestea sunt conectate la procesul de reglementare a conflictului transnistrean, care să fie discutate în cadrul negocierilor. În continuare este o clarificare că acest principiu nu poate servi drept precedent pentru aprecierea statutului juridic al actorilor participanți și nu poate prejudicia rezultatul final al acestor negocieri. Deci, s-au pus toate clarificările necesare că este un principiu, care se referă la toți participanții procesului, cu referirea posibilităților pentru avansarea dialogului în cadrul acestui format. Au mai fost câteva elemente, dar discuția lor a fost cu mult mai simplă și în final documentul a fost aprobat. Noi practic am decis ca subiectele ce țin de reglementarea conflictului transnistrean să fie grupate în trei coșuri convenționale. Unul să se refere la aspecte social-economice, al doilea se referă la aspecte umanitare și drepturile omului. Și cel de-al treilea coș convențional se referă la reglementarea politică a conflictului transnistrean și aspecte de securitate. Astea vor fi direcțiile principale pentru discuțiile noastre în continuare, până la identificarea statutului final al regiunii transnistrene.”

Europa Liberă: Domnule Carpov, guvernarea trebuie să spună care este viziunea clară asupra soluționării acestui conflict. Există această viziune?

Eugen Carpov: „Sunt două laturi, care ar putea servi ca răspuns la această întrebare. Pe de o parte, noi avem legislația Republicii Moldova, Constituția, care indică foarte clar direcția în care trebuie să ne mișcăm în reglementarea conflictului transnistrean. Pe de altă parte, există procesul de negocieri 5+2, cu o filozofie care acum se bazează pe ideea mișcării pas cu pas. Este vorba de întreprinderea unor acțiuni în primul rând care să apropie populația de pe ambele maluri. În al doilea rând să ridice nivelul de încredere, să soluționeze anumite probleme social-economice și toate aceste aspecte împreună să creeze o atmosferă mult mai pozitivă pentru abordarea elementelor de substanță, care se vor referi la reglementarea politică a conflictului transnistrean. Noi deocamdată urmăm această logică. Pentru că dacă vom veni noi, sau Tiraspolul, sau unul dintre mediatori sau observatori cu un proiect care va prevedea tot procesul de reglementare, cu siguranță se vor găsi multe obstacole pentru ca un asemenea proiect să fie acceptat sau în continuare implementat. Deci, acum este un proces de apropiere dintre cele două maluri, astfel ca pas cu pas să ne mișcăm spre reglementare.”

Europa Liberă: Domnule vicepremier, enunțați patru-cinci principii, care trebuie să stea la baza identificării unei soluții durabile pentru criza transnistreană.

Eugen Carpov: „În primul rând, este vorba despre un nivel de încredere, care a existat de fapt între cele două maluri până la apariția conflictului transnistrean. Doi: trebuie să mergem pe calea ridicării atractivității situației de pe malul drept pentru cei de pe malul stâng. Și aici mă refer la reformele pe care trebuie să le implementăm în continuare și care să rezulte în ridicarea nivelului de trai al populației, ridicarea standardelor de viață. În continuare trebuie să asigurăm un sistem funcțional de administrare calitativ pe malul drept, care să demonstreze un model de urmat pentru cei de pe malul stâng. Sigur că elementele politice ale reglementării fac parte din același mecanism al principiilor care trebuie implementate, în paralel cu reformele despre care am vorbit eu.”

Europa Liberă: Încearcă sau nu Federația Rusă să se stabilizeze în această zonă?

Eugen Carpov: „Federația Rusă probabil este într-un proces de reconfigurare a structurilor sale administrative ca urmare a alegerilor prezidențiale care s-au produs în martie. După inaugurarea noului președinte, a domnului Putin, va fi instalat Guvernul, după care o să vedem care sunt prioritățile acestui Guvern.”

Europa Liberă: Deși domnul Putin a spus foarte clar că va acorda o atenție deosebită spațiului CSI, inclusiv Republicii Moldova.

Eugen Carpov: „Pot doar să confirm că Rusia în permanență acordă un interes deosebit pentru teritoriile care anterior au făcut parte din Uniunea Sovietică.”

Europa Liberă: Pentru că se discută atât de mult despre o eventuală federalizare, există motive de a crede acestor zvonuri?

Eugen Carpov: „Vreau să vă asigur încă o dată: federalizarea nu este parte a procesului de negocieri 5+2. Acest concept nu a fost abordat nici o dată pe agenda discuțiilor noastre. Deci nu pot confirma sub nici o formă aceste zvonuri.”

Europa Liberă: Despre un eventual statut discutați? Sau deocamdată e prematur?

Eugen Carpov: „Statutul este subiect de discuțiile noastre ulterioare.”