Nota: Prezenta analiză a fost elaborată în cadrul proiectului Asociației pentru Politică Externă „Valorificarea experienței regionale în vederea dezvoltării unor relații previzibile și viabile cu Federația Rusă”. Proiectul a fost implementat în parteneriat cu Black Sea Trust for Regional Cooperation, German Marshall Fund. Unul din scopurile majore ale proiectului a fost identificarea premizelor, obstacolelor și opțiunilor pentru construirea unui parteneriat moldo-rus realist, credibil și benefic pentru ambele părți.
Sinopsis
Federația Rusă este unul dintre cei mai importanți, influenți și omniprezenți parteneri economici și politici ai R.Moldova. În ciuda acestui fapt, în ultimii 20 de ani, relațiile moldo-ruse au avut o evoluție sinusoidală, marcată de incertitudine și incoerență. Moscova și Chișinăul au viziuni parțial sau total diferite asupra unui șir întreg de subiecte de politică internă și externă, precum condamnarea separatismului, statutul regiunii transnistrene, retragerea munițiilor și trupelor ruse staționate pe teritoriul R.Moldova, transformarea misiunii de pacificare ruse, statutul limbii ruse, interpretarea evenimentelor istorice din perioada sovietică, perspectivele integraționiste ale CSI, parteneriatul cu Alianța Nord Atlantică, cooperarea în cadrul GUAM, opțiunea pentru integrarea europeană etc. Lipsa unui numitor comun la aceste și alte subiecte afectează încrederea reciprocă, iar acest fapt are un impact negativ asupra construirii unui parteneriat durabil cu Federația Rusă. Refuzul ex-președintelui Vladimir Voronin de a semna, în toamna anului 2003, Memorandumul Kozak a coborât la cel mai jos nivel gradul de încredere între Moscova și Chișinău.
În consecință, relațiile moldo-ruse au intrat într-o perioadă glacială de cinci ani, iar efectele acestei perioade încă se mai resimt. Nemulțumirea Moscovei a atins apogeul în perioada 2005-2006, când au fost boicotate produsele agricole și vinurile moldovenești, iar negocierile politice în formatul 5+2 au fost trecute pe linie moartă până în 2011. În 2009, preluarea guvernării la Chișinău de către Alianța pentru Integrare Europeană (AIE) a deschis o nouă fereastră de oportunitate pentru relansarea relațiilor moldo-ruse pe o platformă pragmatică. Guvernul AIE și-a propus să dezvolte parteneriate strategice cu principalii săi parteneri regionali și internaționali: UE, SUA, România, Ucraina și, desigur, Federația Rusă. În perioada 2009-2012, noile autorități moldovenești au reușit să inițieze un dialog regulat cu autoritățile ruse în cadrul Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare economică, precum și la nivel de ministere, guverne și legislative.
Cu toate acestea, R.Moldova și Federația Rusă sunt departe de instituționalizarea unui astfel de aranjament. În plus, nici una, nici alta nu au o viziune conturată asupra acestuia. De altfel, nici Chișinăul, nici Moscova nu au făcut mari eforturi în acest sens. Analizând prioritățile regionale ale Federației Ruse, stipulate în Concepția de Politică Externă și în Strategia Securității Naționale, putem deduce că, în accepțiunea Moscovei, un eventual parteneriat strategic moldo-rus ar trebui să contribuie la:
1.dezvoltarea cooperării bilaterale și multilaterale în cadrul CSI;
2.valorificarea potențialului CSI de organizație regională, forum al dialogului politic multilateral și mecanism de cooperare multidimensională;
3.promovarea formelor moderne de integrare economică în spațiul CSI;
4.interacțiunea între statele membre ale CSI în domeniul umanitar, protejând și dezvoltând moștenirea culturală comună;
5.aprofundarea cooperării cu statele CSI în vederea asigurării securității colective;
6.afirmarea Organizației Tratatului pentru Securitate Colectivă ca instrument cheie pentru menținerea stabilității și asigurarea securității spațiul CSI;
7.susținerea compatrioților ruși în statele CSI;
8.soluționarea conflictelor din spațiul CSI, respectând rolul Rusiei de mediator și pacificator.
Care sunt șansele unui astfel de parteneriat strategic în actualul context? Pentru a fi în măsură să răspundem argumentat la aceasta întrebare, e necesar să analizăm echidistant premisele și obstacolele în calea acestuia. În cazul în care răspunsul ar fi negativ, evident, ar urma să ne întrebăm care sunt opțiunile realiste pentru dezvoltarea unor relații de cooperare și previzibile și viabile și cu Federația Rusă.
Premizele parteneriatului strategic cu Federația Rusă
Ideea dezvoltării unui parteneriat strategic cu Federația Rusă nu este nouă, ea a apărut odată cu afirmarea Republicii Moldova ca stat independent. Deși a fost promovată, într-un fel sau altul, de mai toate guvernările de la Chișinău, ea nu a fost niciodată conceptualizată și a rămas la nivelul discursului politic. La începutul anilor 2000, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) a preluat guvernarea, promițând moldovenilor aderarea țării la Uniunea Rusia-Belarus. Această promisiune, care a fost foarte curând dată uitării, a fost unica și cea mai avansată încercare de conceptualizare a unei relații strategice cu Moscova.
În toamna lui 2009 ideea este preluată de primul Guvern al Alianței pentru Integrare Europeană (AIE) și inclusă în programul de activitatea ca obiectiv de politică externă. Teza se regăsește și în programul de activitate al celui de al doilea Guvern AIE, întitulat „Integrarea Europeană: Libertate, Democrație, Bunăstare”, pentru perioada 2011-2014. Conform acestuia din urmă, „Guvernul Republicii Moldova va continua consolidarea relațiilor de bună vecinătate și de parteneriat strategic cu Uniunea Europeană, România, Ucraina, SUA și Federația Rusă”. Cu toate acestea, conținutul unui eventual parteneriat strategic cu Federația Rusă rămâne în continuare vag formulat, nu sunt definite obiectivele strategice și nici principiile sale directorii. De asemenea, nu este clar cum un astfel de parteneriat s-ar înscrie în politica de integrare europeană a Republicii Moldova, proclamată ca obiectiv strategic primordial de guvernarea AIE. În ciuda acestor din urmă deficiențe, există, totuși, o serie de premize care pot facilita dezvoltarea unui parteneriat strategic cu Federația Rusă, în particular:
1.Relațiile moldo-ruse au la bază un amplu cadru juridic. Cadrul juridic al relațiilor bilaterale moldo-ruse este constituit din 162 de documente, care vizează cooperarea bilaterală în toate domeniile de interes comun. Documentul juridic definitoriu este Tratatul de prietenie și cooperare semnat la Moscova la 19 noiembrie 2001. În noiembrie 2011, respectivul Tratat a fost prelungit pentru încă 10 ani.
2.Rusia este un partener economic strategic. Peste 28% din exporturile moldovenești sunt asimilate de piața rusă. În același timp, ponderea importurilor din Federația Rusă reprezintă peste 15%. În Republica Moldova sunt înregistrate 344 companii cu capital rusesc. La data de 1 ianuarie 2011, suma totală a investițiilor ruse în economia moldovenească era de 181,8 milioane USD, iar circa 7,7% din investițiile străine directe sunt din Federația Rusă. Nu este exclus, însă, că o bună parte a investițiilor străine directe provenite din Cipru sunt realizate de companii și investitori ruși. Prin urmare, suma totală a investițiilor ruse în economia moldovenească ar putea fi, în realitate, mult mai mare. De asemenea, cel puțin 300 mii de cetățeni moldoveni muncesc temporar sau permanent în Federația Rusă, iar cifra transferurilor expediate de aceștia acasă în 2011 a fost de aproximativ 800 milioane USD, din suma totală a remitențelor de 1,4 miliarde USD .
3.Dependența energetică de Rusia. R.Moldova este dependentă integral de importurile de gaze naturale din Rusia. Gazpromul dispune de 50% din acțiunile companiei Moldova-Gaz, care deține monopolul exclusiv la importul de gaze naturale din Federația Rusă. Restul acțiunilor sunt împărțite între R.Moldova, cu 35,33%, și regiunea sa transnistreană, cu 13,44%. De altfel, regiunea separatistă transnistreană datorează Gazpromului aproape 3 miliarde USD, în timp ce acțiunile sale la Moldova-Gaz valorează aproximativ 15 milioane USD. Partea rusă consideră, însă, că datoriile regiunii separatiste transnistrene pentru gaze naturale revin oficial R.Moldova, chiar dacă aceasta nu-și poate exercita controlul constituțional asupra regiunii din stânga Nistrului. Federația Rusă și-a consolidat prezența economică în regiunea transnistreană, investitorii ruși preluând controlul asupra celor mai importante întreprinderi industriale, precum Combinatul metalurgic de la Râbnița, deținută de corporația rusă Metalloinvest, Centrala hidroelectrică moldovenească de la Cuciurgan, care aparține Inter RAO EES, Fabrica de ciment de la Râbnița, cumpărată tot de Inter RAO EES, Uzina de mașini și construcții (Mashinostroitelny Zavod) de la Bender, preluată de corporația rusă Salyut, Fabrica de pompe de la Râbnița și Uzina Moldavkabeli de la Bender. Eventuala reintegrare a regiunii transnistrene va transforma Federația Rusă în cel mai important și influent investitor și deținător de proprietăți strategice pe teritoriul R.Moldova.
4.Rusia este un partener cheie pentru asigurarea securității și stabilității interne și externe a R.Moldova. Moscova joacă un rol determinant în soluționarea definitivă a problemei transnistrene, care reprezintă cea mai mare amenințare la adresa suveranității și integrității teritoriale a țării noastre. Pe lângă crescânda sa influență economică, Rusia exercită o importantă influență politică asupra administrației de la Tiraspol, reprezentanții căreia sunt în mare parte cetățeni ai Federației Ruse. În același timp, în regiunea transnistreană staționează un contingent militar de aproximativ 1500 de soldați ruși, dintre care circa 1000 sunt însărcinați cu paza celor 20 mii de tone de armament rusesc rămas în regiune de la fosta Armată a 14-ea a defunctei URSS, iar aproximativ 500 de militari fac parte din misiunea de pacificare din Zona de Securitate de pe Nistru. Mai mult decât atât, Rusia are statut de mediator în formatul 5+2 al negocierilor pentru soluționarea problemei transnistrene și se consideră garant al viitoarei reglementări politice.
5.Statutul de neutralitate permanentă a R.Moldova. Guvernarea AIE consideră că menținerea statutului de neutralitate a R.Moldova, în paralel cu europenizarea ei, va crea premise favorabile pentru soluționarea conflictului transnistrean și reintegrarea țării. Poziția AIE coincide, în principiu, cu cea a Federației Ruse, care se opune extinderii Alianței Nord-Atlantice în spațiul CSI și consideră că statutul de neutralitate a R.Moldova este o condiție esențială pentru soluționarea definitivă a conflictului transnistrean.
6.Influența „soft power” a Rusiei în R.Moldova. Federația Rusă are la dispoziția sa un set apreciabil de instrumente de proiectare a influenței sale în/asupra R.Moldova. Spațiul mediatic moldovenesc este în mare parte dominat de mass media rusească. Aproximativ 98% dintre moldoveni sunt creștini ortodocși, iar majoritatea lor se află sub jurisdicția ecleziastică a Bisericii Ortodoxe Ruse de la Moscova. Peste 20% dintre cetățenii R.Moldova sunt vorbitori de limbă rusă și ucrainenii (8,4%), rușii (5,8), găgăuzii (4,4%) și bulgarii (1,9%). Conform Barometrului de Opinie Publică (BOP) din noiembrie 2011, 60,5% dintre cetățeni doresc ca Federația Rusă să fie principalul partener strategic al Republicii Moldova, iar 45,6% dintre moldoveni ar opta pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan.
7.R.Moldova este membru al Comunității Statelor Independente (CSI) și are statut de observator în cadrul Comunității Economice Eurasiatice (CEE). Pentru Moscova spațiul CSI este zona „intereselor sale privilegiate”. După alegerile prezidențiale din 4 martie 2012, Vladimir Putin, noul președinte ales al Rusiei, a declarat că țările din CSI vor fi prioritatea absolută a politicii externe ruse. Pentru R.Moldova, însă, CSI reprezintă, în primul rând, o vitală piață de desfacere pentru produsele sale agricole. În 2011, volumul exporturilor moldovenești pe piața CSI a constituit 41%, iar importurile au fost de 33%. Având în vedere importanța acestor schimburi comerciale, R.Moldova a semnat în 2011 noul Acord de Liber Schimb al CSI. Totodată, CSI este perceput de Chișinău ca fiind un forum util pentru dialogul politic la nivel înalt între statele ex-sovietice și o platformă complementară pentru dezvoltarea cooperării bilaterale cu statele cheie, mai ales cu Federația Rusă. Începând cu mai 2002, R.Moldova participă în calitate de observator la reuniunile Comunității Economice Eurasiatice (CEE). Obiectivele primordiale ale CEE sunt crearea Uniunii Vamale și a Spațiului Economic Unic în cadrul CSI.
Obstacolele parteneriatului strategic cu Federația Rusă
În paralel cu premizele enumerate, există o serie de obstacole de natură internă și externă care fac în prezent foarte dificilă, dacă nu aproape imposibilă, construirea unui parteneriat strategic între R.Moldova și Rusia. În special, vom menționa următoarele impedimente:
1.Lipsa unei viziuni conceptualizate asupra parteneriatului strategic cu Federația Rusă. Chișinăul nu are în prezent o înțelegere clară, bine structurată asupra unui eventual parteneriat strategic moldo-rus. Deși inclus în programul de guvernare ca fiind un obiectiv major de politică externă, acesta este mai degrabă o figură de stil, de reverență tradițională către Rusia a discursului politic de la Chișinău. Nimeni nu a încercat să dea substanță acestei idei. Nu există niciun document de politică externă sau de securitate națională care ar fi conceptualizat sau, cel puțin, ar fi dat un conținut coerent și credibil ideii de parteneriat strategic cu Rusia. Nu avem răspunsuri la o serie de întrebări care ne-ar ajuta să înțelegem mai bine rațiunea de a fi, locul și contribuția acestui parteneriat în actuala paradigmă de dezvoltare internă și externă a R.Moldova. În particular, nu știm care ar fi obiectivele strategice, principiile de interacțiune și mecanismele sale de acțiune. Însă, mai întâi de toate, este imperativ să formulăm realist miza și rolul unui astfel de parteneriat moldo-rus în contextul politicii de integrare europeană a R.Moldova. Fără a avea răspunsuri la aceste întrebări, orice discuții despre un eventual parteneriat strategic cu Federația Rusă sunt exerciții verbale fără finalitate practică.
2.Politica de integrare europeană a R.Moldova. Integrarea europeană este obiectivul fundamental al politicii interne și externe a R.Moldova, consfințit în programul de activitate al Guvernului și în Strategia Națională de Securitate. În viziunea Chișinăului, integrarea europeană reprezintă cea mai eficientă modalitate de a realiza modernizarea politică, economică și socială a țării. Urmând această cale, R.Moldova intenționează să devină eligibilă pentru aderarea la UE. Între timp, datorită Parteneriatului Estic, țara noastră este pe calea asocierii politice și integrării economice cu UE. Asocierea politică va aduce cu sine un grad și un ritm mult mai înalt de consultări și coordonare politică, pe subiecte de politică internă, regională și internațională. De asemenea, va iniția o cooperare mult mai intensă și avansată în domeniul politicii comune de securitate și apărare. Integrare economică va însemna înglobarea graduală a R.Moldova în piața comună a UE. Crearea Zonei de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător va fi primul pas semnificativ în această direcție. Acest fapt va dicta țării noastre armonizarea progresivă a legislației sale economice cu Acquis Communautaire al UE.
Asocierea politică și integrarea economică cu UE va distanța și mai mult R.Moldova de formele de integrare politico-economică eurasiatice promovate de Federația Rusă în spațiul CSI: Uniunea Vamala Rusia-Belaru-Kazahstan, Comunitatea Economică Eurasiatică sau viitoarea Uniune Eurasia. Or, acest lucru contravine „intereselor privilegiate” ale Moscovei în spațiul CSI enunțate de președintele rus în exercițiu, Dimitrii Medvedev, în august 2008, după războiul ruso-georgian. Mai mult decât atât, vrem sau nu vrem, este o provocare la adresa statutului de putere regională a Rusiei.
3.Integrarea R.Moldova în Comunitatea Energetică Europeană. Comunitatea Energetică Europeană cuprinde statele membre ale UE și cele din Europa de Sud-Est, scopul ei fiind crearea unei piețe comune a electricității și gazelor între UE și alte state. Aceasta și-a început activitatea la 1 iulie 2006. R.Moldova a devenit membru cu drepturi depline în cadrul Comunității Energetice în mai 2010. Aderarea la Comunitatea Energetică Europeană presupune integrarea treptată a liniilor electrice și conductelor de gaze naturale moldovenești cu cele din UE. De asemenea, regulamentele Comisiei Europene și standardele UE în domeniul energetic devin obligatorii pentru producătorii, exportatorii, importatorii și distribuitorii de energie electrică și gaze naturale din R.Moldova. Acest lucru nu coincide cu interesele Rusiei și, în particular, ale Gazpromului în R.Moldova. Actualele negocieri asupra noului acord de livrare a gazelor naturale, inițiate de Guvernul de la Chișinău cu Gazprom, sunt o dovadă clară în acest sens. Negocierile au fost practic suspendate din cauza lipsei de compromis asupra noului preț și asupra modalităților de calculare a acestuia. Gazpromul ar fi dispus, însă, să reducă prețul la gazele naturale livrate R.Moldova, solicitând, în schimb, renunțarea la implementarea Pachetului III legislativ energetic, adoptat de Comisia Europeană și asumat de R.Moldova în octombrie 2011.
Pachetul III energetic este compus dintr-un set de directive și regulamente ale Comisiei Europene, care presupune formarea unei piețe unice de gaze naturale și energie electrică în UE pe baza divizării companiilor de furnizare și distribuție. Noile reguli ale Comisiei Europene nemulțumesc autoritățile ruse și, mai ales, Gazpromul, care consideră că va fi defavorizat în drepturile patrimoniale și interesele sale comerciale. În realitate, Rusia este nemulțumită de faptul că Pachetul III energetic atentează la statutul de monopolist al Gazpromului în domeniul producerii, tranzitării și livrării de gaze naturale în Europa, inclusiv în R.Moldova. Autoritățile moldovene s-au angajat să implementeze Pachetul III energetic până în 2015, scopul principal fiind asigurarea securității energetice a țării prin diversificarea surselor de energie și asigurarea unui cost mai mic pentru utilizatorii finali.
4.Parteneriatul strategic pentru integrare europeană cu România. La 27 aprilie 2010, R.Moldova și România au inițiat parteneriatul strategic pentru integrarea europeană a R.Moldova, semnând în acest sens o Declarație comună la nivel de șefi de stat. La 3 martie 2012, în cadrul primei ședințe comune a Guvernelor R.Moldova și României de la Iași, a fost semnat Planul de acțiuni pentru aplicarea Declarației comune privind instituirea parteneriatului strategic între ambele state. Planul include acțiuni și proiecte în domenii precum integrarea europeană, cooperarea politică și instituțională, cooperarea economică, cooperarea culturală, educațională și pe domeniul tineretului și sportului. Astfel, parteneriatul strategic între Chișinău și București a obținut un conținut concret, care se înscrie în paradigma modernizării și europenizării R.Moldova. Semnând acest document, părțile s-au angajat să aprofundeze colaborarea bilaterală, în perspectiva aderării R.Moldova la UE.
Acest angajament prevede, în particular, consolidarea dialogului în domeniul politicii externe, oferirea de sprijin pe parcursul negocierii și implementării Acordului de Asociere, inclusiv a Zonei de Liber Schimb Cuprinzătoare și Aprofundate între R.Moldova și UE, oferirea de asistență pentru întărirea capacităților administrative și instituționale ale R.Moldova, intensificarea colaborării în domeniul justiției și afacerilor interne, aprofundarea dialogului cu privire la aspectele legate de integrarea europeană prin crearea unei comisii mixte axate pe această dimensiune, promovarea contactelor bilaterale la toate nivelele administrației centrale și locale, dezvoltarea colaborării pentru asigurarea securității energetice, în special prin interconectarea sistemelor naționale de transport a gazelor naturale și energiei electrice. De asemenea, ambele state vor sprijini procesul integrării lor culturale în scopul consolidării spațiului cultural și spiritual dintre R.Moldova și România. Implementarea respectivului Plan de acțiuni va contribui la întărirea securității economice și energetice a R.Moldova, prin ancorarea ei în spațiul politic, economic, infrastructural, social și cultural al UE, inclusiv al României. Bineînțeles, acest lucru va însemna neutralizarea impactului politic al influenței economice și energetice de care se bucură în prezent Federația Rusă în țara noastră. În același timp, obiectivele parteneriatului strategic dintre Chișinău și București sunt în coliziune directă cu eforturile Moscovei de a dezvolta propriul potențial regional și subregional de integrare și coordonare pe teritoriul statelor membre ale CSI.
5.Conflictul transnistrean și staționarea ilegală a trupelor ruse pe teritoriul R.Moldova. Lipsa de progrese tangibile în soluționarea conflictului transnistrean și stoparea retragerii totale a trupelor și munițiilor ruse aflate pe teritoriul R.Moldova alimentează suspiciunile clasei politice și a unei bune parți a societății moldovene cu privire la adevăratele intenții ale Federații Ruse în raport cu țara noastră. Începând cu 2006, 136 mii de pensionari de pe malul stâng al Nistrului primesc din partea Federației Ruse un adaos de 15 dolari la pensia de bază. În perioada 2007-2011, volumul total al asistenței umanitare acordate de Rusia pentru achitarea pensiilor a fost de circa 75 milioane dolari SUA.
De asemenea, Moscova practic ignoră imensele datorii, de aproape 3 miliarde USD, pe care administrația transnistreană le-a acumulat la consumul de gaze naturale importate din Federația Rusă. Oficial, însă, aceste datorii sunt considerate ale R.Moldova, deși aceasta nu controlează regiunea transnistreană. Totodată, există și alte forme de subvenționare economică și asistență tehnică, de exemplu pentru structurile de forță transnistrene, care sunt mai greu de contabilizat. În paralel, Moscova menține pe teritoriul regiunii transnistrene circa 20 mii tone de muniții și aproximativ 1000 de soldați însărcinați cu paza lor. Aceste trupe urmau să fie retrase necondiționat și complet de pe teritoriul R.Moldova în 2002, în conformitate cu Tratatul adaptat cu privire la Forțele Armate Convenționale în Europa (FACE) și Declarația Summitului OSCE de la Istanbul din 1999. În 2007, Rusia și-a suspendat participarea sa la Tratatul FACE adaptat și acum condiționează retragerea completă a munițiilor și trupelor sale din R.Moldova de soluționarea politică a conflictului transnistrean. Această poziție nu coincide, însă, cu cea a autorităților de la Chișinău, care se pronunță pentru retragerea completă și necondiționată a munițiilor și trupelor ruse.
6.Parteneriatul GUAM (Georgia, Ucraina, Azerbaidjan și R.Moldova). Asocierea R.Moldova la Grupul GUAM a fost determinată, mai întâi de toate, de considerente politice, în particular, de necesitatea ca poziția Chișinăului să fie auzită și luată în calcul la masa negocierilor privind versiunea adaptată a Tratatului FACE, precum și de imperativul contrabalansării influenței Federației Ruse în procesul de soluționare a problemei transnistrene. Calculele economice au jucat un rol secundar în constituirea GUAM și, mai ales, în adeziunea R.Moldova la acest for regional. Crearea GUAM s-a întemeiat, în primul rând, pe un pachet de interese strategice comune, și anume: respectarea de către Rusia a angajamentelor sale de reducere a forțelor armate convenționale în Europa, asumate prin Tratatul FACE; coordonarea pozițiilor statelor membre cu privire la soluționarea conflictelor înghețate în cadrul organizațiilor internaționale (Consiliul Europei, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Organizația Națiunilor Unite (ONU)); asigurarea securității lor energetice și economice, prin dezvoltarea unor coridoare alternative de transport ce ar lega Europa de Caucaz și Asia Centrală, ocolind Federația Rusă etc. În 2006, inițiativa GUAM a fost instituționalizată în Organizația pentru Democrație și Dezvoltare Economică, iar aprofundarea integrării europene în vederea creării unui spațiu comun de democrație, securitate, cooperare economică și umanitară devine una dintre prioritățile fundamentale ale noi structuri regionale. Pentru autoritățile de la Chișinău, GUAM-ul este o platformă complementară pentru eforturile sale pe dimensiunea integrării europene, accentul fiind pus pe intensificarea relațiilor economice și comerciale, dezvoltarea infrastructurilor energetice și de transport și combaterea crimei organizate. Punând accentul pe cooperarea economică, Chișinăul dorește să evite antagonizarea Moscovei, care continuă să privească GUAM ca pe o organizație ce desconsideră „interesele sale privilegiate” în spațiul CSI.
7.Lipsa de interes a Federației Ruse pentru un parteneriat strategic cu R.Moldova. Atâta timp cât R.Moldova este angajată pe calea integrării politice și economice cu UE, stabilirea unui parteneriat strategic moldo-rus nu constituie o prioritate pentru Rusia. Politica pro-europeană a Chișinăului vine în contradicție cu planurile Moscovei de a construi propria sferă de influență în spațiul post-sovietic având ca nucleu de gravitație Rusia. În viziunea societății și a clasei politice ruse, în noua lume multipolară, ambițiile Rusiei de putere regională cu proiecție globală a influenței sale vor depinde de afirmarea Moscovei ca lider incontestabil al spațiului CSI, care este, tot mai des, redefinit de politicienii ruși și geopolitic, geo-economic și geo-cultural și ca reprezentând lumea eurasiatică. Rusia dorește să devină unicul interlocutor al lumii eurasiatice cu Occidentul, întruchipat de SUA, UE și NATO.
Însă, pentru a-și vedea împlinit acest deziderat geostrategic, Moscova are nevoie de recunoașterea de către principalii săi parteneri internaționali, în particular SUA și UE, a statului său de lider al organizațiilor regionale de integrare politică și economică din spațiul CSI și, inclusiv, de respectarea sferei sale de „interese privilegiate”. Politica de integrare europeană a Chișinăului nu se înscrie în matrița geostrategică a Moscovei. Dimpotrivă, ea este percepută de Rusia ca reprezentând intențiile Occidentului de a-și extinde zona de influență în spațiul post-sovietic, subminând metodic statutul său de putere regională prin erodarea graduală a principalelor sale platforme de proiectare a puterii politice, economice și militare în regiune. În cazul R.Moldova, aceste platforme sunt dependența energetică, dependența comercial-economică, conflictul transnistrean, staționarea ilegală a trupelor ruse pe teritoriul țării.
Anume din aceste considerente, Moscova nu este deloc încântată de participarea R.Moldova în cadrul Parteneriatului Estic al UE. Deși, în ultimul timp, diplomații și politicienii ruși sunt mai puțin tranșanți față de această inițiativă regională, neîncrederea Rusiei față de ea a rămas neschimbată. Parteneriatul Estic a deschis R.Moldova calea spre integrarea economică, integrarea energetică, integrarea infrastructurală și asocierea politică cu UE, care vor avea ca efect neutralizarea treptată a pârghiilor de influență rusă în domeniul energetic, comercial și politic. Or, acest lucru nu este și nu va fi înghițit ușor de strategii ruși.
Opțiunile R.Moldova: concluzii și propuneri
În ciuda premiselor reale care există pentru construirea unui parteneriat strategic moldo-rus, acesta are șanse minime de izbândă. Modernizarea și europenizarea R.Moldova după modelul politicii de extindere a UE în Europa Centrală contravine viziunii Moscovei asupra proceselor integraționiste în regiunea post-sovietică, de fapt ele se exclud reciproc. În aceste condiții, intenția declarată a Chișinăului de a construi un parteneriat strategic cu Moscova nu este nici credibilă, nici fezabilă. Care sunt, atunci, opțiunile reale ale R.Moldova pentru dezvoltarea unor relații previzibile și durabile cu Federația Rusă?
Spațiul de manevră de care dispune R.Moldova în raport cu Federația Rusă este extrem de limitat. Pe lângă obstacolele structurale menționate în prezenta analiză, există, de asemenea, o serie de factori externi care vor modela în următorii ani opțiunile Chișinăului față de politica Moscovei în regiune.
În primul rând, Rusia este prin excelență o putere conservatoare care optează mai degrabă pentru păstrarea status quo-ului regional, decât pentru asumarea unor riscuri cu rezultate incerte pentru ea. Din acest punct de vedere, revenirea lui Putin la Kremlin nu va aduce mari schimbări în politica Moscovei față de R.Moldova și regiunea din care face parte. Mai curând, Putin va continua politica predecesorului său îndreptată spre afirmarea Rusiei ca putere regională cu impact global, dându-i un nou impuls.
În al doilea rând, este evident pentru toată lumea că Parteneriatul pentru modernizare dintre UE și Rusia a eșuat înainte de a începe. Cauzele acestui fiasco țin nu atât de criza datoriilor în care s-a pomenit UE, ci, mai ales, de așteptările diferite ale Moscovei și Bruxellesului de la acest parteneriat. În timp ce Moscova își dorea să aducă în economia rusă mai multe investiții și tehnologii europene fără alte obligații, Bruxellesul a sperat că noul parteneriat vă încuraja transformările democratice și reformele structurale indispensabile pentru atragerea investițiilor și tehnologiilor europene.
În al treilea rând, după rolul jucat de UE în susținerea „primăverii arabe” în statele din Magreb (Tunisia, Egipt și Libia), Moscova nu mai privește Bruxellesul ca pe un actor neutru, cu interese doar economice și normative. Această schimbare de optică va impune inevitabil Moscova să-și reevalueze atitudinea față de politicile UE în spațiul post-sovietic. Graba Rusiei de a instituționaliza în următorii trei ani Uniunea Eurasiatică, enunțată de Putin în octombrie 2011, este un prim semn că acest exercițiu a început.
În al patrulea rând, criza Zonei Euro a schimbat prioritățile UE. Astfel, în următorii 10 ani, ea va fi preocupată, mai presus de orice, de consolidarea sa internă și relansarea economică, iar extinderea spre Est va rămâne suspendată în așteptarea unor timpuri mai bune. Pentru Rusia, slăbiciunile UE sunt o bună oportunitate de a profita de ele pentru a pune în aplicare propriul proiect de integrare, mai întâi economică, apoi politică, a spațiului post-sovietic, ca alternativă la proiectul UE. Tratatul de constituire a Uniunii Eurasiatice ar urma să fie semnat la 1 ianuarie 2015, acest lucru a fost declarat de președintele Dimitri Medvedev, în cadrul reuniunii Consiliului Interstatal al Comunității Economice Eurasiatice (CEE) de la Moscova, din 19 martie 2012 . În același context, el a accentuat că statele care vor face parte din viitoarea Uniune vor beneficia în mod firesc de privilegii, iar cele care vor opta să stea în afara ei vor avea desigur probleme .
În al cincilea rând, resetarea relațiilor ruso-americane nu a reușit să producă un numitor comun asupra scutului antirachetă american în Europa. Atât pentru Rusia, cât și pentru SUA scutul antirachetă a devenit o chestiune de principiu. În ciuda asigurărilor multiple date de SUA și aliații săi europeni că scutul antirachetă nu este îndreptat împotriva ei, Rusia continuă să perceapă respectivul scut ca pe o amenințare eminentă la adresa propriei securități. Având în vedere că unele elemente ale viitorului scut antirachetă vor fi instalate în România, eventuala escaladare a tensiunilor ruso-americane în jurul acestui subiect ar putea afecta și R.Moldova.
În al șaselea rând, Vladimir Putin este convins că Occidentul înțelege doar limbajul forței și al negocierilor dure. Războiul cu Georgia din 2008 a stopat extinderea Alianței Nord Atlantice în spațiul ex-sovietic, iar noul Acord START a deblocat calea Rusiei spre aderarea la Organizația Mondială a Comerțului, după 20 de ani. Prim urmare, probabilitatea că Moscova va fi tentată să aplice măsuri dure față de acele state care îi subminează interesele strategice în regiune nu poate fi neglijată. Numirea lui Dmitri Rogozin, viceprim-ministru responsabil de complexul industrial de apărare, în funcția de reprezentant special al președintelui Federației Ruse pentru Transnistria și co-președinte al Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare economică , se înscrie perfect în această logică de acțiune.
Având în vedere respectivii factori și tendințele externe, ignorarea sau, mai rău, înfruntarea deschisă a Moscovei sunt opțiuni contraindicate și perdante. Rusia nu va ezita să aplice instrumentele coercitive față de R.Moldova, iar consecințele vor fi dezastruoase pentru stabilitatea internă a țării noastre și pentru relațiile cu principalii săi parteneri, în special cu UE. Judecând după experiența Georgiei, putem presupune că nici UE, nici SUA nu vor fi încântate de tensionarea relațiilor noastre cu Moscova.
În același timp, un parteneriat strategic cu Rusia este, în prezent, o himeră. În ultimii trei ani, formularea ideii de parteneriat strategic moldo-rus a avut ca efect detensionarea și, ulterior, normalizarea parțială a dialogului dintre Chișinău și Moscova. Însă acest lucru nu este suficient, ideea este lipsită de conținut credibil. Desigur, politicienii noștri pot cocheta în continuare cu proiectul unui parteneriat strategic moldo-rus, dar este puțin probabil că politicienii ruși se vor lăsa seduși de farmecul colegilor lor moldoveni. Nici participările exemplare ale oficialilor noștri la reuniunile CSI și ale Comunității Economice Eurasiatice în calitate de observatori nu-i vor face pe strategii de la Kremlin să uite de orientarea pro-europeană a Chișinăului și să fie mai puțin consecvenți în promovarea intereselor ruse în țara noastră. De fapt, numirea lui Dmitri Rogozin în funcțiile de reprezentant special al președintelui Federației Ruse pentru Transnistria și co-președinte al Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperarea economică ar trebui să fie un duș rece pentru factorii de decizie de la Chișinău.
Pentru dezvoltarea unor relații stabile moldo-ruse se impune, totuși, elaborarea unei politici realiste, previzibile și credibile în raport cu Rusia, care ar facilita atingerea obiectivelor noastre strategice de modernizare și europenizare, dezvoltând, concomitent, parteneriate punctuale/utilitare cu Moscova pe domenii de interes comun: energie, comerț, cooperare cultural-umanitară, soluționarea conflictului transnistrean. O astfel de politică ar urma să ofere Rusiei un rol pro-activ și, mai ales, constructiv, în actuala paradigmă de dezvoltare a R.Moldova, în parteneriat cu UE.
Desigur, o astfel de politică pare incredibilă, dar care este alternativa? Alternativa este una singură și confruntarea inevitabilă pe teritoriul R.Moldova a celor două proiecte integraționiste: Uniunea Europeană și Uniunea Eurasiatică, cu consecințe imprevizibile pentru noi. Una din aceste consecințe ar putea fi chiar acceptarea regiunii transnistrene în Uniunea Vamala Rusia-Belarus-Kazahstan sau/și Uniunea Eurasiatică, lucru ușor de realizat, mai ales în cazul în care Chișinăul va fi forțat să recunoască principiul egalității de drept cu Tiraspolul.
De fapt, această confruntare a și început. Preludiul ei este anunțul făcut de Vladimir Putin cu privire la crearea Uniunii Eurasiatice. Chiar dacă proiectul este, deocamdată, vag formulat, iar pentru unii experți este puțin credibil, semnificația sa simbolică nu ar trebui neglijată. Anunțul este, fără îndoială, un semnal transmis nu doar statelor din spațiul CSI despre intențiile Rusiei, dar, mai ales, Uniunii Europene cu privire la limitele extinderii sale spre Est. De aceea, nu putem exclude că Rusia va fi, de acum încolo, mult mai incisivă în apărarea sferei sale de „interes privilegiat” în Ucraina și R.Moldova, iar presiunile interne și externe exercitate asupra ambelor state vor crește. Din acest punct de vedere, declarațiile lui Dimitri Medvedev din 19 martie 2012 sunt doar niște avertizări prietenești adresate Kievului și Chișinăului.
Dacă va fi urmat acest scenariu, atunci acțiunile Moscovei de a convinge Chișinăul să se implice în procesele integraționiste din spațiul CSI se vor multiplica. De asemenea, vor deveni mai evidente eforturile Rusiei de a nu permite alterarea status quo-ului în R.Moldova. Menținerea status quo-ului este garanția influenței ruse în țara noastră. Fiind perfect conștientă de acest fapt, Moscova se va folosi de negocierile asupra noului acord de livrare a gazelor naturale pentru a determina autoritățile de la Chișinău să tergiverseze implementarea Pachetului III energetic aprobat de Comisia Europeană, care va avea ca efect fragmentarea monopolului Gazprom asupra infrastructurii de gaze naturale a R.Moldova. În domeniul economic, Moscova va încuraja crearea unei alternative reale, la nivelul opiniei publice, pentru integrarea economică cu UE, prin promovarea ideii de aderarea a R.Moldova la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan și viitoarea Uniune Eurasiatică , iar șantajele energetice și comerciale vor atârna deasupra Chișinăului ca „Sabia lui Damocles”.
În domeniul politic, nimic ieșit din comun nu se va întâmpla, dialogul oficial va continua, problemele, însă, vor rămâne aceleași, iar starea de incertitudine va plana și mai departe asupra relațiilor moldo-ruse. Soluționarea problemei transnistrene nu se va mișca din loc atâta timp cât Rusia nu va obține de la R.Moldova recunoașterea egalității de drept a regiunii transnistrene. În consecință, Moscova va face totul pentru a menține actuala stare de fapt, susținând politic și material regimul separatist și mimând în paralel acțiuni de încurajare și facilitare a dialogului dintre Chișinău și Tiraspol. De asemenea, Rusia se va opune vehement încercărilor de transformare a actualei misiunii de pacificare în una civilă cu mandat internațional și va continua să susțină financiar administrația de la Tiraspol, pentru a preîntâmpina colapsul economic și politic al acesteia. De altfel, la 16 martie 2012, Consiliul de Securitate al Federației Ruse a și hotărât deja să aloce regiunii transnistrene un pachet de asistență de urgență în valoare de 150 milioane USD. Acordarea acestei asistențe în paralel cu numirea naționalistului și anti-occidentalului Dimitri Rogozin în calitate de reprezentant special al președintelui rus pentru Transnistria are un singur scop și consolidarea controlului politic și militar al Rusiei și stoparea penetrării influenței occidentale în regiunea transnistreană.
În contextul actual și, mai ales, în lipsa unui consens la nivelul societății și al clasei politice moldovenești cu privire la esența parteneriatului moldo-rus, este extrem de dificil de elaborat o politică realistă, previzibilă și credibilă în raport cu Rusia. Conform Barometrului de Opinie Publică (BOP) din noiembrie 2011, 60,5% dintre cetățeni doresc ca Federația Rusă să fie principalul partener strategic al R.Moldova, în timp ce 47% doresc aderarea țării la UE, iar 45% ar prefera Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. Clasa politică moldovenească este la fel de dezbinată și dezorientată ca și societatea. Consensul Alianței pentru Integrare Europeană (AIE), de guvernare, în raport cu Rusia este fragil și amenințat în permanență de viziunile diferite ale celor trei partide constituante cu privire la identitatea populației majoritare, la evenimentele istorice ce au marcat destinul R.Moldova în ultimii 200 de ani, (în special perioada sovietică), caracterul relațiilor R.Moldova cu Alianța Nord Atlantică, natura și intensitatea parteneriatului dintre Chișinău și București, cooperarea R.Moldova în cadrul CSI și Comunității Economice Eurasiatice etc. În același timp, consensul lipsește cu desăvârșire la acest capitol între guvernare, reprezentată de AIE (Partidul Liberal, Partidul Democrat și Partidul Liberal Democrat) și Opoziție, reprezentată, în special, de Partidul Comuniștilor (PCRM) și Partidul Social Democrat (PSDM). În prezent, PCRM și PSDM pledează pentru crearea unui spațiu vamal și economic comun cu Rusia, prin aderarea R.Moldova la Uniunea Vamala Rusia-Belarus-Kazahstan și Uniunea Eurasiatică propusă de Vladimir Putin, ceea ce este în contradicție absolută cu obiectivul strategic de integrare europeană promovat de AIE.
În ultimii 10 ani, interesele Rusiei în R.Moldova au devenit mult mai specifice și identificabile: neaderarea la Alianța Nord Atlantică; păstrarea neutralității permanente; menținerea prezenței militare în stânga Nistrului; controlul total asupra tranzitului spre Europa a gazelor naturale; controlul, cel puțin majoritar, asupra conductelor interne de gaze naturale; federalizarea R.Moldova prin recunoașterea egalității de drept a regiunii transnistrene; protejarea investițiilor ruse în sectoarele cheie, inclusiv în regiunea transnistreană; respectarea și dezvoltarea identității lingvistice și culturale ruse; oficializarea aderării la Zona de Comerț Liber a CSI; participarea la procesele integraționiste din spațiul CSI etc. Majoritatea acestor interese sunt inacceptabile pentru R.Moldova, acestea însă reflectă, ne place sau nu ne place, principalele preocupări ale Moscovei în regiune: protejarea propriilor interese strategice în materie de securitate europeană și menținerea influenței sale dominante la periferia vestică a spațiul post-sovietic.
Extinderea spațiului UE spre Est, chiar și în forma ușoară a Parteneriatului Estic, este o provocare directă la adresa intereselor Moscovei în R.Moldova și subminează atractivitatea proiectelor sale integraționiste în regiune. Este lesne de presupus că Rusia, condusă de președintele Putin, nu va accepta și nu va tolera desconsiderarea/diminuarea statutului său de putere regională. R.Moldova nu este, însă, pregătită pentru a face față eventualelor presiuni crescânde ale Rusiei. În ciuda progreselor înregistrate pe direcția asocierii politice și integrării economice cu UE, integrarea europeană a R.Moldova nu a atins, încă, punctul ireversibilității. În varianta optimistă, Acordul de Asociere ar urma să între în vigoare în următorii 3-4 ani, iar Zona de Comerț Liber Cuprinzător și Aprofundat, care va atrage după sine integrarea economică cu UE, ar urma să devină o realitate în următorii 10-15 ani. De altfel, în aceeași situație se află și Ucraina. Cu alte cuvinte, următoarea decadă va fi decisivă pentru succesul paradigmei de modernizare a R.Moldova prin integrarea sa cu UE. Fără îndoială, Moscova este conștientă de aceste realități. Mai mult decât atât, ea va încerca să profite de acestea în următorii 2-4 ani, pentru a promova propriile planuri de integrare economică în regiune, iar problema transnistreană, prețul la gazele naturale importate și accesul pe piața rusă a mărfurilor moldovenești vor fi vârful de lance al „contra-ofensivei” sale anti-europene în țara noastră.
R.Moldova nu este pregătită, nici politic, nici economic, să facă față unei astfel de „contra-ofensive anti-europene”, mai rău, ea nu are o politică credibilă de angajare a Rusiei, cu o viziune pe termen lung. Actualmente scopul suprem al politicii Chișinăului față de Rusia este prevenirea mâniei Moscovei și/sau minimalizarea efectelor negative, politice și economice, asupra R.Moldova, atunci când această mânie s-ar dezlănțui. Avem de a face cu un comportament intuitiv, conjunctural și reactiv, fără gândire strategică, fără gândire creativă, care, de altfel, este inhibată de eterna și ereditara frică a politicienilor moldoveni de a nu provoca supărarea Kremlinului, precum și de dorința lor de a exploata bunăvoința Moscovei în concurența politică internă. O astfel de „politică” este fatalistă și sortită eșecului. E de ajuns să aruncăm o privire retrospectivă asupra celor 20 de ani de relații diplomatice cu Federația Rusă pentru a înțelege acest lucru.
Fără o viziune strategică realistă pe termen lung, politica Chișinăului față de Rusia este lipsită de credibilitate în ochii Moscovei. Pe măsură ce parteneriatul strategic R.Moldova-UE prinde contur politico-juridic prin Acordul de Asociere, reactualizarea și redefinirea parteneriatului moldo-rus devine un imperativ. În caz contrar, riscăm alienarea Moscovei și sabotarea de către aceasta a agendei noastre de europenizare și reîntregire a țării. Actuala politică de liniștire (appeasement) a Rusiei nu e viabilă și va intra, mai devreme sau mai târziu, în impas. Prin urmare, Chișinăul are nevoie stringentă de o politică ce ar formula o viziune realistă pentru următorii 15-20 de ani, cu obiective și principii de parteneriat care ar oferi Moscovei mize economice, politice și de securitate credibile, convingând-o să renunțe la păstrarea status quo-ului și să susțină actuala paradigmă de dezvoltare a R.Moldova. Bineînțeles, respectivele obiective și principii ar trebui să se bucure de un consens larg din partea societății și a clasei politice moldovenești, în special a principalelor partide politice. Această din urmă condiție este crucială pentru angajarea pozitivă a Moscovei. Lipsa unei astfel de viziuni face Chișinăul vulnerabil în fața eventualelor presiuni/insistențe ale Moscovei, care nu va întârzia să impună politicienilor moldoveni propriile reguli de angajare. Nu este exclus că, în curând, Dimitri Rogozin, noul emisar al Kremlinului pentru „Transnistria”, va aduce la cunoștință Chișinăului aceste reguli.
