Dacă Republica Moldova ar adera la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, apologeții acesteia ne asigură că vom trăi bine, am beneficia de gaz ieftin, vinul nostru ar curge nestingherit pe piața rusă, iar problema transnistreană ar fi, în sfârșit, rezolvată. Aceste promisiuni/argumente sunt irefutabile pentru mulți din cei 57% de moldoveni care, conform ultimului Barometru de Opinie Publică, sunt gată să voteze pentru integrarea țării noastre în respectiva Uniune Vamală. Ele sună ca un dulce cântec de sirenă, în special, pentru acea partea a societății noastre care încă mai este nostalgică după „bunăstarea proletară” a defunctei URSS.
Sirenele Uniunii Vamale de pe malurile Bâcului nu spun, însă, nici un cuvânt că „gazul ieftin” are oricum un preț, care nu este deloc neglijabil. Belarus, de exemplu, a obținut un preț redus pentru gazul natural importat din Rusia, doar după ce Lukașenko a cedat Gazpromului controlul total asupra conductelor de gaze naturale. Liderul de la Minsk a făcut această cedare pentru a preveni falimentul economiei beloruse, astfel, salvându-și regimul de la un eventual colaps.
De asemenea, sunt trecute cu vederea părțile mai puțin feerice ale „poveștii de succes” care se numește Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. Este adevărat că în primii doi ani ai existenței sale volumul comerțului între cele trei state a crescut anual cu peste 30%, în mare parte datorită creșterii importurilor din Rusia de către agenții economici kazahi și beloruși. Cu toate acestea, doar 18,2% din volumul total al comerțului extern efectuat de Kazahstan în 2011, a revenit comerțului efectuat în cadrul Uniunii Vamale. În cazul Rusiei această proporție a fost de 7,5%, iar a Belorusiei de 46,4%. Ceea ce rezultă ca doar economia belorusă e orientată preponderent spre piața Uniuni Vamale.
În același timp, avantajele economice sunt departe de a fi echitabile. În cazul Kazahstanului aderarea la Uniunea Vamală, a dus la creșterea tarifului vamal de la 6,2% la 10,2%, prețurile la produsele alimentare (zahăr, ulei, crupe, lapte, carne) au crescut de 2 ori, iar la benzină și motorină cu 29% și, respectiv, 34%. Taxele vamale la importul de echipament tehnic și materie primă de pe piața occidentală au crescut cu 10-20% și, respectiv, 20%, provocând, astfel, creșterea prețurilor pentru produsele fabricate cu echipament și materie primă din Occident. De asemenea, au crescut de 30-40 de ori taxele la mașinile importate. În plus, deși face parte din Uniunea Vamală și Spațiul Economic Unic, Kazahstan nu are acces nemijlocit la sistemul de conducte a gazelor naturale de pe teritoriul Rusiei, care în continuare este controlat exclusiv de Gazprom. În aceste condiții, companiile kazahe nu au posibilitatea să participe în mod direct, fără intermedierea Gazpromului, la operațiunile de export a gazelor naturale extrase în Kazahstan.
Ni se promite că Uniunea Vamala va soluționa problema transnistreană, dar se omite intenționat să ni se spună cum va fi ea rezolvată. Apologeții Uniunii Vamale tac deloc întâmplător, ei știu răspunsul la această întrebare încă din noiembrie 2003, când au parafat Memorandumul Kozak, dar nu au avut curajul sa-l implementeze de frica unei eminente revoluții populare. Ce prevedea Memorandumul Kozak știm bine: staționarea trupelor ruse pe teritoriul țării noastre pentru cel puțin 20 de ani, con-federalizarea, transnistrizarea și anihilarea graduală a Republicii Moldova ca stat independent și suveran. De altfel, acesta ar fi și prețul adevărat pe care l-am plăti pentru a obține de la Uniunea Vamală, mai bine zis Rusia, mult râvnitul „gaz ieftin” și „soluționarea” problemei transnistrene.
Este, însă, „gazul ieftin” chintesența unei economii de piață moderne, funcționale, prospere și a unei societăți democratice care oferă drepturi și oportunități egale pentru toți membrii săi? Poate „gazul ieftin” înlocui libertatea presei, libertatea întrunirilor, independența justiției, alegerile libere și corecte, respectarea drepturilor fundamentale ale omului, principiul supremației legii, combaterea corupției, demonopolizarea economiei, transparența decizională și asigurarea concurenței economice reale? Aceste valori sunt mai puțin importante pentru dezvoltarea țării noastre? Pentru apologeții aderării Republicii Moldova la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstant aceste întrebări par să fie irelevante, or, pentru a evalua pe deplin avantajele și dezavantajele acesteia din urmă, nu putem face abstracție de modelul de guvernare democratică și oferta economică pe care ni le oferă această Uniune.
Oferta Democratică
Analizată din această perspectivă, Uniunea Vamală reprezintă un club de state cu sisteme de guvernare autoritare: o democrație dirijată de Kremlin în Rusia, ultima dictatură din Europa în Belarus; și un autoritarism luminat cu un Președinte pe viață în Kazahstan. Conform Rapoartelor Freedom House privind Libertatea în Lume și Statele in Tranziție, cele 3 state se remarcă prin deficiențe grave la toate capitolele de evaluare a stării democrației, și anume: libertatea și corectitudinea procesului electoral; libertatea și rolul societății civile; mass-media independentă; calitatea guvernării democratice la nivel național și local; independența justiției și combaterea corupției. În urma acestor evaluări exhaustive efectuate de experți independenți, Freedom House le-a acordat celor 3 state statutul de state NELIBERE (Not Free Countries), ceea ce înseamnă că în Rusia, Belarus și Kazahstan drepturile politice și libertăți civile de bază sunt absente sau sistematic încălcate de către autorități.
În toate cele 3 state libertatea presei este limitată, iar corupția este sistemică și aproape incontrolabilă. Conform Indexului Libertății Presei al organizației Reporteri fără Frontiere, care cuprinde 178 de state, Rusia, Belarus și Kazahstan se plasează pe locurile 142, 168, și 154, alături de Uganda (139), Gambia (141), Afganistan (150), Rwanda (156), Somalia (164). Cât privește corupția, conform „Indexul de Percepție a Corupției și 2011” publicat de Transparency International, ele se numără printre cele mai corupte state din lume, Rusia și Belarus plasându-se pe locurile 143, fiind devansate de Sierra Leone, Niger și Pakistan (134), iar Kazahstanul pe locul 120, fiind devansat de Mali (118), Senegal (112), Tanzania (100). Această constatare sumbră este susținută și de Indicatorii de Guvernanță Globală (Worldwide Governance Indicators) ai Bancii Mondiale, care situează Rusia, Belarus și Kazahstan printre statele cu cei mai mici indici de control ai corupției, și anume: 12.9%, 23% și 15.3%. Pentru comparație, indicii de control ai corupției din Bulgaria și Romania, cele mai criticate state membre ale UE la capitolul combaterea corupției, sunt de 52.2% și, respectiv, 53.6%, ele fiind pe locurile 86 și, respectiv, 75 în lista celor mai corupte state din lume publicată de Transparency International.
Oferta Economică
Conform datelor din 2011, Uniunea Vamala Rusia-Belarus-Kazahstan reprezintă o piață de 165 milioane de consumatori și o economie ce are:
– un PIB total de $2,74 trilioane, iar pe cap de locuitor de $14,866;
– un comerț extern în valoare de $1.021 trilioane;
– investiții interne anuale de $603 miliarde sau 22% din PIB;
– un stoc de credite interne în sumă de $853 miliarde;
– un volum de cheltuieli anuale pentru cercetări științifice și dezvoltarea noilor tehnologii în sumă de circa $15,3 miliarde;
– un volum de investiții directe străine în statele Uniunii Vamale de $435,38 miliarde;
– un volum de investiții directe în străinătate, realizate în special de Rusia și Kazahstan, de $330,86 miliarde.
Cifrele de mai sus sunt impunătoare, însă pentru a înțelege mai bine amploarea ofertei Uniunii Vamale, ele trebuie comparate cu date similare din UE, la care Republica Moldova și-a propus să adere politic și economic. Astfel, spre deosebire de Uniunea Vamală, UE reprezintă o piață de 503 milioane de consumatori și o economie ce are:
– un PIB total de $15,39 trilioane, iar pe cap de locuitor de $34 mii;
– un comerț extern în valoare de $3,791 trilioane;
– investiții interne anuale în sumă de $2,88 trilioane sau 18,7% din PIB;â
– un volum de credite interne de $29 trilioane;
– un volum de cheltuieli anuale pentru cercetări științifice și dezvoltarea noilor tehnologii în sumă de $239,7 miliarde;
– un volum de investițiile directe străine în statele UE de circa $7,972 trilioane;
– un volum de investiții directe în străinătate efectuate de statele UE în valoare de $9,524 trilioane.
Prin urmare, în comparație cu UE, oferta economică a Uniunii Vamale include:
1.o piață de consumatori de 3 ori mai mică;
2.un PIB total de 5,6 ori mai mic, iar pe cap de locuitor de 2 ori mai mic;
3.un volum al comerțului extern de 3,7 ori mai mic;
4.investiții interne de 4,7 ori mai mici;
5.un stoc de credite interne de 34 ori mai mic;
6.un volum de cheltuieli anuale pentru cercetări științifice și dezvoltarea noilor tehnologii de 15,6 ori mai mic;
7.un volum de investiții directe străine de 18 ori mai mic;
8.un volum de investiții directe în străinătate de 28,7 ori mai mic.
În același timp, spre deosebire de spațiul economic unic al UE, care este unul multicentric și, astfel, este exclusă dominația economică și politică a UE de către un singur stat, Uniunea Vamală este dominată exclusiv de Federația Rusă. Datele vorbesc de la sine, fără comentarii suplimentare:
– cel puțin 83,6% din populația Uniunii Vamale sunt cetățeni ruși, iar la această cifră se mai adaugă cel puțin 3,1% de compatrioți ruși care locuiesc în Belarus și Kazahstan;
– 86,8% din PIB-ul Uniunii Vamale este produs de Federația Rusă;
– 79,2% din volumul comerțului exterior al Uniunii Vamale revine Rusiei;
– 93,4% din rezervele valutare ale Uniunii Vamale sunt ale Rusiei;
– 65,2% din volumul comerțului intern al Uniunii Vamale revine Rusiei;
– 57% din drepturile de vot în cadrul Comisiei Uniunii Vamale revin Rusiei, iar Belarusului și Kazahstanului câte 21,5% fiecare.
Apropo, Uniunea Vamală este piatra de temelie a viitoarei Uniuni Eurasiatice (Eurasian Union), care urmează să fie lansată în 2015, or, având în vedere parametrii de mai sus, volens-nolens te întrebi, ce fel de Uniune va fi aceasta, Eurasiatică (Eurasian) sau Eur-Rusă (Eur-Russian)?
În loc de Epilog
La 24 martie 2005, Parlamentului Republicii Moldova a făcut publică Declarația sa cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor de integrare europeană a țării. Prin acest document, susținut inclusiv de Partidul Comuniștilor, integrarea europeană a fost declarată oficial obiectiv strategic de politică internă și externă. Mai mult decât atât, s-a declarat la unison că dezvoltarea de mai departe a Moldovei nu poate fi asigurată decât prin „promovarea consecventă și ireversibilă a cursului strategic spre integrare europeană”, iar partidele semnatare, s-au angajat să sprijine:
– crearea unui sistem judecătoresc independent, care să corespundă normelor și standardelor Uniunii Europene;
– respectarea normelor democratice și a principiului supremației legii în calitate de condiții fundamentale pentru orice reforme politice și instituționale;
– dezvoltarea economiei de piața funcționale cu un climat investițional favorabil;
– combaterea corupției și debirocratizarea vieții economice;
– armonizarea legislației naționale cu standardele europene etc.
Au trecut mai bine de 7 ani de la acel eveniment, Declarația și angajamentele ei au fost date uitării, o buna parte a „euro-optimiștilor și pro-europenilor” de atunci au devenit euro-realiști, euro-sceptici, euro-cinici, și, mai recent, pro-eurasiatici, care încearcă să ne convingă că aderarea la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan și, ulterior, la Uniunea Eurasiatică ne va aduce bonanța mult râvnită a prosperității, care rezidă în gaz ieftin și „inundarea” Rusiei cu vin moldovenesc.
„Fermecătorul vis eurasiatic” este pe placul multor moldoveni. Conform Barometrului de Opinie Publică (BOP), publicat în mai de Institutul de Politici Publice (IPP), dacă duminica viitoare are fi organizat un referendum cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, 57% de moldoveni ar vota pentru integrarea țării în respectiva Uniune. Această tendință se pare că nu-i deranjează pe actualii guvernanți pro-europeni. Ei își văd liniștit și responsabil de treabă, înregistrând noi progrese în dialogul și negocierile cu UE. Paradoxal, însă, datele BOP arată că pe măsură ce avansăm pe calea apropierii de UE, numărul euro-optimiștilor scade continuu. În ultimii 3 ani, numărul pro-europenilor s-a redus cu 10,9%: de la 62,9% în noiembrie 2009, la 52% în aprilie 2012. De ce oare? Care sunt cauzele acestui paradox? Este de vina recenta criza financiară globală sau interminabila criza a Zonei Euro? Sau poate de vină este Uniunea Eurasiatică, care nici măcar nu există?
Evident, factorii externi nu pot fi excluși, cu toate acestea, ar fi o miopie să ignorăm cauzele interne. În primul rând, vom evidenția lipsa unei informări ample, variate, practice și sistematice despre diferitele aspecte ale integrării europene, inclusiv despre dificultățile actuale. În mare parte, informarea publică despre integrarea europeană se reduce la reportaje seci despre negocieri, tratative, legi aprobate, rapoarte de progres, declarații, aprecieri înalte, întâlniri protocolare, reuniunii regionale etc. Este o comunicare birocratizată, anostă, seacă și fără un scop bine definit. O astfel de comunicare nu-i ajută deloc pe moldoveni să înțeleagă mai bine ce este UE și ce oportunități și beneficii concrete/palpabile ne oferă integrarea europeană. Acum trei ani, UE a contribuit financiar la elaborarea unei astfel de strategii. Unde este ea? De ce nu se aplică? Apropo, este un exemplu elocvent cum banii donatorilor sunt utilizați fără nici un efect practic, pur și simplu, sunt aruncați în vânt.
În al doilea rând, cetățenii au obosit de promisiuni fără sfârșit, ei vor să vadă că pe măsură ce avansăm în dialogul și negocierile cu UE, reformele dictate de integrarea europeană le îmbunătățește calitatea vieții. Reducerea prețurilor la biletele avia pentru destinațiile europene este, fără îndoială, un succes al apropierii noastre de UE. Cu regret, însă, schimbările structurale/fundamentale legate de independența și eficiența justiției, reforma administrației centrale, demonopolizarea economiei, asigurarea unei concurențe economice reale se produc lent. Or, anume aceste schimbări ne vor scoate din categoria celor mai sărace și corupte state europene, anume de succesul acestor reforme depinde bunăstarea noastră, atractivitatea și, în cele din urmă, legitimitatea integrării europene în raport cu alte opțiuni de dezvoltare a țării.
Cu regret, însă, în pofida progreselor, continuăm să fim cel mai sărac stat din Europa, cu un PIB pe cap de locuitor de circa $3400, care este de 10 ori mai mic decât PIB-ul pe cap de locuitor al UE, de peste 5 ori mai mic decât PIB-ul pe cap de locuitor al Croației care va adera în 2013 la UE și de 4 ori mai mic decât PIB-ul pe cap de locuitor ale Bulgariei și României, care se numără printre cele mai sărace state din UE. Corupția, conform Rapoartelor Freedom House și Transparency International, rămâne o problemă sistemică adânc înrădăcinată în instituțiile noastre publice. Indicele de corupție evaluat de experții Freedom House rămâne neschimbat pentru Republica Moldova din 2006: 6 puncte din 7, șapte reprezentând cea mai proasta performanță. Iar conform Raportului privind Libertatea în Lume al Freedom House, Republica Moldova se afla, ferm de 20 de ani, în categoria statelor Parțial Libere. Până în prezent, nici un stat din Europa Centrală și de Est nu a aderat la UE cu astfel de parametri de performanță de guvernare democratică și economică. Va fi Republica Moldova o excepție? Poate, dar nu pentru UE.
Victor Chirilă, director executiv, Asociația pentru Politică Externă, pentru Info-Prim Neo
